MOTTO: Auzi? Numa` atata poti sa fii in pace: daca ai citit pe Sfintii Parinti si Sfanta Scriptura atuncea nu te mai doare capul [de] ce spun altii” (Parintele Proclu)

*


Cine este staretul Daniil Gouvalis?

Relativ necunoscut în Occident, Stareţul Daniel Gouvalis a murit la 11 iulie 2009, iar înmormântarea lui tristă, totuşi plină de bucurie a avut loc la 12 iulie. Părintele a fost un om al lui Dumnezeu, cu multe harisme duhovniceşti, fiind considerat sfânt de către mulţi dintre fiii săi duhovniceşti. El a fost îndeosebi renumit în Malakasas, o mică suburbie din Atena, fiind cunoscut ca Stareţ al Malakasas, slujind acolo ca preot şi duhovnic. Prima sa întâlnire cu sfinţenia a fost în persoana Stareţului rus Trifon, care de asemenea, a fost părintele spiritual al Părintelui Paisie Athonitul (care, trebuie să menţionăm, a trecut la cele veşnice la 12 iulie 1994, cu exact 15 ani inainte), când a vizitat Muntele Athos în tinereţe, iar spre sfârşitul vieţii a fost printre cei mai apropiaţi ucenici ai Stareţului Porphyrios de la Atena.

Un om cu o profundă educaţie teologică, Stareţul Daniel a cultivat fiecare virtute şi i-a călăuzit pe mulţi cu smerenie şi preţuire în lumina credinţei ortodoxe şi evlaviei. A scris multe cărţi şi a fost membru al comitetului sinodal pentru ereziial Bisericii Greciei, unde a ajutat multe persoane implicate în diverse culte să se întoarcă la ortodoxie. Cea mai celebră operă a sa este cartea foarte romanţată şi însufleţitoare, numită Η ΑΝΩ ΙΕΡΟΥΣΑΛΗΜ (Ierusalimul de Sus), în care îşi exprima dorinţa fierbinte de a intra în rai şi de a fi cu protectoarea sa, Sfânta Paraschiva, Stareţul Trifon, sfântul său protector, Daniel Profetul, Sfântul Apostol Pavel şi Sf. Ioan Teologul. El a fost cunoscut mai ales pentru firea sa darnică, şi urmând exemplul Sfinţilor, nu a păstrat nimic pentru sine din averile sau banii săi, împărţind totul celor în nevoi. A murit în linişte şi pace, aşa cum şi-a trăit viaţa, primind darul ceresc de a cunoaşte dinainte momentul în care va părăsi această lume. Stareţul a fost înmormântat la mănăstirea ctitorită de părintele său spiritual, Stareţul Porphyrios (unde este înmormântat), în Milesi, lângă Malakasas. Veşnica lui pomenire şi fie să mijlocească pentru noi cu rugăciunile sale!

Sursa:  MYSTAGOGY The Weblog Of John Sanidopoulos
 
***

Am extras din talcuirea Arhim. Daniil Gouvalis publicata pe blogul Pustnicul Digital ceea ce ni s-a parut izbitor de asemanator cu situatia de la noi, de astazi, si cateva din accentele care ni se par foarte importante si utile pentru trezirea noastra.

” (…) Există oameni, cu diferite obiective şi interese care caută să semene în sufletele creştinilor o frică prematură şi tulburare sufletească. După aceea, exploatează foarte bine situaţia creată şi le iau acelor oameni toată averea. Ba chiar unii reuşesc să convingă o mulţime de creştini să le dea bani ca să cumpere terenuri potrivite unde să ridice case în care să se refugieze în vremea antihristului! Şi încă spun că venirea antihristului este foarte aproape. Aşa că cei păcăliţi trebuie să dea imediat mari sume de bani!…

Unii, excesiv de «ortodocşi», n-au altă treabă decât să cultive o frică prematură şi neîntemeiată. Atâta timp cât nu se face nici un ritual religios, cifra 666 nu are nici o semnificaţie. Conform tradiţiei apostolice a Bisericii noastre, semnarea cu cifra 666 se va face, aşa cum am spus, în cadrul unui ritual religios oficial. Însă aceasta nu s-a petrecut încă.

Va trebui însă să susţinem cele spuse şi cu texte consacrate. De aceea trimitem la scrierile Sfântului Ipolit al Romei, care menţionează numeroase tradiţii apostolice. Să vedem ce scrie: 

«I-a trimis Domnul pe Apostoli la toate neamurile, iar el (antihristul) la fel îşi trimite apostolii săi mincinoşi. Mântuitorul a adunat oile risipite. Tot aşa şi antihristul adună poporul risipit al ideilor. A pecetluit Domnul pe cei ce cred în El. Şi antihristul va face la fel» (Despre Hristos şi despre antihrist, 6).

Peceţile pe care le dă Domnul creştinilor sunt Botezul şi Mirungerea. În Vechiul Testament era tăierea-împrejur. Desigur, este vorba despre ritualuri religioase oficiale. Sfântul Ipolit subliniază, aşadar, că şi antihristul va lucra în acelaşi fel – «şi el va face la fel». Adică, primirea pe mână sau pe frunte a ei 666 va constitui un ritual oficial, o taină a anti-botezului şi a anti-mirungerii, a anti-bisericii antihristului. Aceasta va arăta vădit că individul respectiv l-a primit pe antihrist ca dumnezeu adevărat şi ca mântuitor.

Să cunoaştem bine lucrurile. Să nu facem ce spun toţi nepricepuţii. Există unii ce propovăduiesc că deja s-a născut mesia cel mincinos. Ba chiar susţin că știu numele său, data naşterii şi data apariţiei sale. Dragi cititori, cei ce dau date cronologice în privinţa celor de pe urmă, fiţi încredinţaţi că sunt rătăciţi sută la sută. Fie şi numai precizarea unei date exacte constituie indiciu fără greş după care identificăm rătăcirea. Din sec. I d.Hr. şi până astăzi au tot apărut oameni preziceau, cu date, evenimente eshatologice. Toţi s-au dovedit rătăciţi.Nimeni nu poate spune date exacte. Poate antihristul va veni în cincizeci de ani, dar poate apărea şi în trei mii de ani. Aceasta numai Dumnezeu o cunoaşte.

Printr-o stranie coincidenţă, toţi cei ce în trecut vesteau date eshatologice, erau membri ai unor schisme sau secte. [...]

Într-o publicaţie cu conţinut religios s-au publicat următoarele:

«Atenţie la exegeţii improvizaţi ai proorocirilor şi ai Apocalipsei… Se remarcă la aceştia contradicţii flagrante, interpretări şi răstălmăciri, cugetări şi idei aberante, care ajung la extremisme, ducând chiar la despărţirea familiilor. Şi cel mai trist este că se publică numeroase lucrări, cărţi, reviste şi altele, care îi fac pe cititori să devină fanatici, provocând confuzie şi tulburând conştiinţe… Numărul 666 nu ucide şi nici nu poate vătăma pe nimeni. Nimeni nu se leapădă de Hristos şi de sufletul său, dacă nu o face în chip voit, după cum ne spune Sfântul Cosma Etolianul. Credinţa nu este un număr teoretic, ca să poată fi distrusă şi anulată automat de un alt număr. Credinţa este legătura noastră nemijlocită şi vie cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, când suntem legaţi de El în smerenie şi dragoste, absolut nici o forţă nu ne poate despărţi de El şi nu ne poate vătăma» («Orthodoxos Typos», 21. 11. 1986).

Trebuie să pricepem că forţa răului este un lucru profund, o dimensiune ce priveşte cele lăuntrice şi nu cele exterioare. Poate omul să-şi umple de însemne creştine toate obiectele pe care le foloseşte – cartea de identitate, paşaportul carnetul de sănătate, carnetul de depuneri, etc…. poate pune cruci pe ele… şi totuşi, gândurile sale, sentimentele şi dorinţele sale să lucreze răul. Pe dinafară pare creştin, însă lăuntric s-a robit păcatului. Aşadar, ce folos? [...]

Faptul că în zilele noastre vedem că numărul 666 este tot mai prezent, nu trebuie să ne facă să ne gândim doar la lucruri rele. Situaţia aceasta are şi ceva aspecte pozitive. Acceptăm faptul că, pe măsură ce se înmulţeşte în jurul nostru apariţia numărului 666, ne apropiem de vremea celui fară de lege, deşi nimeni poate stabili cu exactitate momentul cronologic al evenimentului. Ştim însă, in a doua Epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni, că apariţia sa echivalează cu o garantare a celei de-a doua veniri a Domnului – «până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării» (II Tesaloniceni 2, 3). Mai întâi vine lepădarea prin antihrist şi apoi a doua venire a lui Hristos.

Aici unii interpretează greşit. Susţin că întâi este vremea lepădării de credinţă, a apostaziei, şi apoi cea a antihristului. Explicaţia corectă este aceea că vremea antihristului se identifică cu cea a apostaziei. Scrie Theodoret Cyrul: «Lepădare l-a numit pe însuşi antihristul, luând numele de la lucru şi dându-i-l lui» (Erminia la II Tesaloniceni). Şi altundeva: «Apostazie numeşte însăşi prezenţa antihristului». Acelaşi lucru îl susţine şi Fericitul Augustin. El identifică apostazia cu antihristul, pe care îl numeşte apostat (Despre cetatea lui Dumnezeu 20, 19). Şi Teofilact al Bulgariei interpretează la fel: «Nu va veni – spune – a doua venire (Parasia) a Domnului, dacă nu va veni mai întâi lepădarea de credinţă, adică antihristul. Şi l-a numit «lepădare de credinţă» (apostazie), fiindcă este el însuşi apostazia şi pe mulţi îi va îndepărta de Hristos, putând a-i îndepărta chiar şi pe cei aleşi» (Erminie la II Tesaloniceni).*

Odată cu venirea antihristului, se apropie a doua venire a lui Hristos (Parusia), cea mult aşteptată de creştini. Atunci va începe a se trâmbiţa: «Domnul este aproape» (Filipeni 4, 5). Domnul se apropie şi nu întârzie. Vine în slavă să-i ia pe ai Săi în cămara de nuntă a negrăitei bucurii.

Propoziţia: «Ei vor porni război împotriva Mielului», dă impresia că ar avea o legătură cu legile Consiliului Europei ce contravin credinţei şi moralei creştine. De exemplu, scoaterea desfrâului de sub incidenţa legii, libertatea avorturilor, libertatea pornografiei, protejarea homosexualilor şi altele asemenea.

Mulţi zâmbesc, poate, la gândul că ar putea fi o legătură între Europa Unită şi antihrist, însă cine a studiat cu atenţie Cartea Proorocului Daniel, în paralel cu Apocalipsa, acceptă cu uşurinţă această idee. La Daniel, marile împărăţii de pe pământ, cea a Babilonului, cea a Perşilor, cea a succesorilor lui Alexandru, cea romană, sunt prezentate ca fiare. Citiţi capitolul 7. De asemenea, împăraţii sunt reprezentaţi ca nişte fiare cumplite. În capitolul împăratul perşilor este reprezentat ca un berbec înfricoşător, iar Alexandru cel Mare ca un ţap groaznic.

Având în vedere toate acestea, cumplita fiară a Apocalipsei, cu cele zece steme împărăteşti, nu poate să reprezinte decât o împărăţie puternică a zilelelor de pe urmă. Ba chiar o «împărăţie» puternică, alcătuită din mai multe împărății separate, simbolizate de cele zece steme.

Situaţia actuală arată că superputerea viitorului va trebui să fie Comunitatea Europeană, doar dacă nu cumva într-un viitor mai îndepărtat va apărea o nouă conjunctură şi se va ivi o altă «împărăţie».

Dacă însă apariţia celui fără de lege este legată direct de Comunitate Europeană (azi Uniunea Europeană), atunci se clarifică şi un pasaj dificil din Apocalipsa, privitor la două cetăţi; în anii antihristului se vorbeşte despre «oraşul cel mare», precum şi despre «Babilon, cetatea cea mare».

Antihristul, ca stăpân religios, îşi va avea sediul la Ierusalim – oraşul prin excelenţă. Ca lider al Europei Unite, adică în calitate de lider politic, îşi va avea sediul în oraşul în care îşi va avea sediul atunci Parlamentul Europei. (…)”

Părintele Daniil Gouvalis, Peregrin prin Sfânta Scriptură, Editura Bunavestire, Bacău, 2001

***

Nota razbointrucuvant:

Unele interpretari contemporane vor sa acrediteze teoria, combatuta si de Fericitul Martir Daniil Sâsoev, a pre-peceţii şi, mai ales, a pre-lepădării de Hristos. Ne referim aici la teoria care spune care, folosindu-se de citatul din Thesaloniceni,

«până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării» (II Tesaloniceni 2, 3)

Conform acestei teorii, lepadarea, apostazia se face intr-un moment anterior venirii lui antihrist in lume si stabilirii imparatiei sale. Drept inaintemergator al antihristului este identificat, in plus, sistemul politic actual.

Aceasta noua teorie, pentru a fi validata, trebuie cernuta prin talcuirile pe care Sfintii Parinti ai Bisericii le aduc atat versetului din 2 Thesaloniceni cat si prin profetiile admise de Traditia Bisericii asupra vremurilor de pe urma. Asa a fost cu orice noua invatatura de credinta – de fapt, se stabilea tocmai faptul ca nu este noua, ci ca aduce unele precizari deja existente in Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti. In lipsa acestei cerneri, avem de-a face cu o inovatie, ce trebuie lepadata ca o neghina amestecata in graul hranitor al ogorului Bisericii.

Ce spun, asadar, Sfintii Parinti?

Cel mai avizat comentator al Epistolelor Sfantului Apostol Pavel este, cu siguranta, Sfantul Ioan Gura de Aur, cel caruia insusi Apostolul ii soptea la ureche semnificatia scrierilor sale. Or Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste in acelasi sens ca Sfintii Parinti citati de Arhimandritul Daniil Guvalis:

„Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit”(II Tesaloniceni 2, 2). Aici mi se pare că face aluzie la unii care purtau o epistolă falsificată, dând-o ca a lui Pavel, cu scopul vădit de a-i înşela, însă Apostolul arătându-le spune că încă n-a sosit ziua Domnului. Şi ca să nu se lase a fi amăgiţi, el îi asigură prin ceea ce le scrie: „nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt”, adică «chiar de ar avea duhul profeţiei cei ce vă spun de acestea, voi să nu credeţi. Când eram la voi, acestea v-am spus, să nu vă abateţi de la cele ce aţi auzit şi aţi învăţat».

„Nici de vreun duh”. Prin aceste cuvinte el numeşte pe proorocii mincinoşi, care ceea ce spuneau, grăiau prin duh necurat, căci voind a fi crezuţi, ei încercau a înşela pe ascultător nu numai prin cuvinte probabile - aceasta de altfel o învederează şi Apostolul prin expresia: „Nici de vreun cuvânt” - şi încă şi printr-o epistolă falsificată ce conţinea asemenea idei şi pe care o dădeau ca a lui Pavel. De aceea Apostolul deschizându-le ochii, a adăugat: „nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi”. După ce în fine i-a asigurat din toate părţile, vine şi expune şi propria sa părere după cum urmează:

„Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (II Tesaloniceni 2,3-4).

Aici el vorbeşte de antihrist, şi dă pe faţă o mare taină. Şi ce înseamnă „lepădarea de credinţă”? Sub acest cuvânt el numeşte pe antihrist, căci pe mulţi îi va pierde şi-i va abate de la credinţă, după cum zice şi Hristos; „ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi”. (Matei 24, 24). Pe lângă aceasta îl mai numeşte şi omul nelegiuirii, căci şi el va face lucruri înfricoşate, în acelaşi timp şi pe alţii va pregăti ca să facă asemenea lucruri. Îl mai numeşte fiul pierzării, pentru că şi el va fi pierdut, şi totodată va pierde şi pe alţii. Dar cine va fi oare acel antihrist? Oare va fi Satana? Nicidecum, ci va fi un om oarecare, care va avea în el toată puterea şi toată lucrarea diavolului.

„Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu”. Aşadar acel antihrist nu-i va aduce la idolatrie, ci va fi un împotrivitor lui Dumnezeu, care va desfiinţa toate zeităţile şi va porunci de a fi el adorat în locul lui Dumnezeu, şi va şedea în biserica lui Dumnezeu, nu numai în acea din Ierusalim, ci în fiecare. „Dându-se pe sine, zice, drept dumnezeu”, adică nu spunând, nu grăind aceasta, ci încercând de a dovedi prin fapte, pentru că va face lucruri mari, şi va arăta semne minunate la cei amăgiţi de el.

(Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Epistola a II-a catre Tesaloniceni)

Un alt mare Sfant Parinte, Chiril al Ierusalimului, talcuieste astfel versetul respectiv:

Apostolul Pavel scriind despre Antihrist, a dat un semn lamurit prin cuvintele: „Ca va veni întâi lepadarea de credinta si se va arata omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul, (…). Acestea le spune Pavel. Lepadarea de credinta se petrece în timpul nostru; oamenii au lepadat dreapta credinta: unii marturisesc filiopaternitatea, altii îndraznesc sa spuna ca Hristos a fost adus de la neexistenta la existenta. Mai înainte ereticii îsi marturiseau ratacirea lor pe fata; acum însa este plina Biserica de eretici ascunsi. Oamenii s-au lepadat de adevar, si neadevarul le încânta urechile. Se graieste ceva care desfata urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor sufletului? Toti se îndeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de învataturile cele drepte; este ales raul mai mult decât binele. Aceasta este deci „lepadarea de credinta“. Trebuie asteptat dusmanul, în parte a si început de pe acum sa trimita pe înaintemergatorii lui, ca sa vina pregatit la vânatoare. Ai grija de tine, omule, si întareste-ti sufletul! Biserica îti arata acum, înaintea Dumnezeului celui viu (I Timotei 6, 13), si te învata mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu stim daca vine în timpul vietii tale si nici nu stim daca vine dupa trecerea ta din aceasta viata. Este bine însa ca tu sa cunosti semnele venirii lui si sa te întaresti mai dinainte.

Asadar, Sf. Chiril identifica apostazia drept lepadarea de dreapta credinta. Citirea profetiilor legate de vremurile de pe urma arata insa o stare deplorabila a lumii inainte de aparitia lui antihrist: o stare de cufundare in pacat, asemanatoare starii in care se afla omenirea inainte de Potop, cand Duhul Sfant s-a ridicat de la oameni pentru ca erau prea trupesti…

Cel mai limpede o arata Sf. Nil Athonitul:

Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap. (…) Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei.

Pentru faptul ca antihristul apare dupa ce lumea se cunfunda in pacat gasim marturie si in cartea Sf. Prooroc Daniil:

“La sfârşitul stăpânirii lor, la vremea covârşirii păcatelor lor, se va ridica un rege cu chip semeţ şi isteţ în lucrurile ascunse”. (8, 23)

Concluzii:

  1. Nu exista, in ceea ce am putut cuprinde din Traditia Bisericii, un moment al apostaziei propriu-zise, generale si fizice/materiale (nu doar duhovnicesti), care sa preceada instaurarii lui antihrist drept dumnezeu si stapan al lumii;
  2. Sfintii Parinti identifica lepadarea de credinta (cea definitiva si generala) cu insusi antihristul;
  3. Acolo unde nu le identifica, ei inteleg prin lepadarea de credinta doua lucruri:

    1. covarsirea pacatelor omenirii si
    2. pierderea dreptei credinte
  4. teoria conform careia lepadarea de credinta este legata de un sistem politic/de putere care ar fi, chipurile, inaintemergetorul lui antihrist, nu isi gaseste corespondent nici in Scripturi, nici in scrierile Sfintilor Parinti.
  5. in materie de sistem de putere, Scripturile nu le vin in ajutor sustinatorilor acestei teze, dupa cum am mai aratat pana acum (a se vedea explicatiile adiacente din articolul de aici): in imperiul lui Antioh Epifaniu, cel care il prefigureaza pe antihrist, evreii raman cetateni ai Antiohiei pana in momentul in care li se cere EXPLICIT, sub amenintarea terorii, lepadarea de “legea parinteasca“, adica de credinta.
  6. Problema sistemelor de putere (imperiile), asa cum arata mai sus si Arhimandritul Daniil Gouvalis, nu este reprezentata atat de exercitarea puterii asupra populatiei (mai ales in operatiuni precum inscrierea cetatenilor) cat de ideologia dupa care ele functioneaza. Sub termenul de ideologie intelegem nu doar propaganda oficiala, ci si spiritul veacului, sau chipul veacului acestuia, toate “valorile” dupa care oamenii isi ghideaza viata, acea mentalitate care defineste ce este rau si ce este bine. Drept pilda, problema evreilor din Imperiul lui Antioh nu era ca se aflau cetateni ai acestui imperiu, inaintea prigoanei, ci ca erau influentati de moda elenismului. Rolul ideologiei si al mentalitatilor va fi pus in evidenta si intr-o serie de materiale dedicate lui Alexandr Soljenitin pe pagina principala a site-ului.
  7. Actele de identitate electronice sunt o problema, astfel, pentru ideologia care le sta in spate: cea a supravegherii si a controlului orwellian a populatiei. De aceea trebuie respinse, iar opozitia fata de ele trebuie dusa cu discernamant. Daca Biserica marturiseste demnitatea fapturii umane create de Dumnezeu impotriva injosirii la care este expusa de puterile lumii, pentru care omul este suspect din fasa si trebuit permanent controlat, atunci nu vor mai fi justificabile astfel de dispozitive de indosariere electronica a cetatenilor. Razboiul se duce la nivel de conceptii si de mentalitati. Asa cum Biserica se opune si trebuie sa se opuna prostitutiei si sodomiei, eutanasiei si avortului, asa trebuie sa se opuna si supravegherii ubicue.
  8. Oricat de mult ar incerca unii sa le promoveze, in problema importantei pe care o au actele de identitate asupra mantuirii omului nu se pot invoca scrieri false (Protocoalele Inteleptilor Sionului) sau care insulta inteligenta cititorilor (dezvaluiri ale celor mai secrete planuri de conducere a planetei, de tipul Texe Mars si Mircea Vlad). In problema mantuirii si a lepadarii nu se poate invoca DECAT Sfanta Traditie si Sfintii Parinti. Cine ii ocoleste nu face decat sa se lepede, de fapt, de ei.

Ceea ce, dintre parintii contemporani, precum am vazut, ne invata foarte lamurit si:

- Auzi, uite ceva, ca pentru aieste,”mergatoare”, am zis si eu, dar nu-s aiestea!

- Deci sunt inaintemergatoarele pecetluirii?

- Da! “Mergatoare”, da, asa… dar nu-s aiestea. Si totodata, uite ceva, ca daca ma forteaza sa iau cip, nu se intampla ni[mi]ca. Stii cand? Cand am bunavointa eu sa le iau si vorbesc de rau credinta!

***

Legaturi: