Razboi rece in B.O.R.?/ MARTURISIRI DE CREDINTA IN PRESA/ “Dezbateri” media pe teme dintre cele mai sensibile: religia in scoli, legalizarea prostitutiei, homeschooling/ NOUA PSIHOZA GLOBALA A SUPERBACTERIEI SI A PLOSNITELOR?/ China da liber la nasteri. In UE prolifereaza copiii extraconjugali/ COPILARIA INTRE RAIUL DE ODINIOARA SI MONSTRUOZITATEA JOCURILOR VIDEO (Stiri religie, familie, sanatate 9-15 sept. 2010)

15-09-2010 17 minute Sublinieri

Relaţia dintre Patriarh şi mitropolitul de la Iaşi a fost dezbrăcată de formalism, iar confruntarea perpetuă şi cu caracter istoric între cele două scaune se desfăşoară acum în văzul credincioşilor.

De fapt, puţini dintre aceştia au crezut probabil în autenticitatea păcii încheiate în urmă cu doi ani, odată cu alegerile pentru scaunul mitropolitan de la Iaşi. Atunci, ÎPS Teofan Savu a câştigat în mod surprinzător scaunul de mitropolit de la Iaşi, al doilea în ordine canonică în BOR. PF Daniel, prin intermediul favoritului său, PS Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, care a fost contracandidatul ÎPS Teofan, a suferit o înfrângere memorabilă. (…)

Dovada că pacea a fost doar aparentă şi că, dincolo de amvon, Patriarhul se află în plin război rece cu succesorul de la Iaşi a apărut însă în această săptămână. O banală cerere la CNA a ÎPS Teofan, ce vizează preluarea unei licenţe pentru Radio Vox T din Paşcani, a determinat ofensiva publică a PF Daniel. Pur şi simplu, el a cerut CNA să nu aprobe cererea Mitropoliei de la Iaşi. Justificarea: în zonă există deja un post al Bisericii, Trinitas.

Deşi are o acoperire aproape naţională, Trinitasul înfiinţat la Iaşi în perioada păstoririi actualului Patriarh nu este totuşi singurul radio ortodox din ţară: la Cluj se ascultă Radio Renaşterea, la Alba-Iulia – Reîntregirea, la Constanţa – Radio Dobrogea. Nu postul în sine, ce ar urma să poarte numele Doxologia, l-a deranjat, deci, pe Patriarh, ci tentativa de autonomizare eparhială a ÎPS Teofan, în condiţiile în care principiul de conducere la care ţine cel mai mult este centralismul.

Sechestru pe Arhiepiscopia Tomisului

[Luiza Moldovan]: Dumnezeu, treci la ghişeu!

“Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei care strâng darea (pentru templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?

Ba da! – a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini?

El i-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. (Matei, 17: 24 – 26)

N-am mai auzit de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR) şi probabil c-aş fi murit proastă dacă n-aş fi ascultat într-o ştire la radio că-i propune preşedintelui României, primului-ministru, Parlamentului, tuturor forurilor decizionale în domeniu să iniţieze o dezbatere publică privind impozitarea Bisericii Ortodoxe Romane conform legislaţiei aplicabile ONG-urilor. Oh. Aceste cuvinte ne doare.

Despre ASUR, prezidată de Attila Nyerges, am aflat multe lucruri îmbucurătoare, printre care că sprijină predarea evoluţionismului în şcoli şi militează pentru o societate secularizată. Şi că să semnăm pentru o “zi Darwin”. Da. Bine. Petre Ţuţea, când a văzut doi urangutani la intrarea în Muzeul Evoluţionismului din Moscova, a zis “eu nu sunt văr primar cu ăştia”, dar, în mod evident, Atila & Co. sunt de altă părere; îşi revendică originile bătându-se în pieptul lor cel păros, de aceea cred că, dacă în continuarea textului voi folosi terminologia atât de familiară lor, nu va fi de natură să-i deranjeze câtuşi de puţin. Ba, dimpotrivă, zic. U-hu-hu-hu (fac io cu membrele anterioare sprijinite pe masă)!

Bun. Tocăniţa asta pe care-o gătesc cimpanzeii din ASUR se poate rezolva simplu prin întrebarea “există sau nu există Dumnezeu?”. Darwiniştii n-au de ce să mai citească în continuare articolul. Pentru ceilalţi citez: “Pe lângă acestea, cultele deţin monopolul comerţului cu obiecte de cult şi au activităţi economice, cum ar fi cele legate de turismul ecumenic, din care obţin câştiguri importante, pe care statul român ar trebui să le impoziteze, aşa cum procedează în cazul câştigurilor similare ale firmelor private”.

Sunt pomenite nunţi, botezuri, înmormântări şi clădiri în care nu se ţin liturghii. Se mai vorbeşte, pe un ton decisiv-rece, despre “reducerea personalului” (adică să trimiţi preoţi în şomaj “dohhh!!!”), “restricţionarea subvenţiilor şi donaţiilor” către biserici, fapt care ar avea ca efect “redresarea bugetului naţional”. Că mă buşeşte şi râsu’. Cum o fi să mori şi să n-ai preot să te-ngroape, fiindcă e trimis în şomaj?

Nicolae Steinhardt avea o mare vorbă. Zicea că dracii sunt nişte contabili de nota zece, cărora nu le scapă nici un păcat al omului, totul e trecut cu precizie diabolică (sic!!!) în dosarele lor odioase, niciodată uitat, mereu actualizat. În computerele dracilor, nici un system breakdown nu e în stare să dilească tot, să piardă vreo dată. Dacă Dumnezeu e gata să uite totul într-o secundă, dracii se silesc să păstreze totul. Ca nişte redutabili avocaţi ai acuzării.

Ahtiaţi după calcule exacte şi contabilităţi amănunţite, exact ca dracii când treci vămile cerului, nepricopsiţii de la ASUR se scarpină ofuscaţi în cap, luând la numărat bisericile şi şcolile, întocmai ca Pristanda în “O scrisoare…” şi ajung la concluzia că în România se construieşte o biserică la două zile! Pasiunea lor pentru statistici o găsesc cu atât mai şarmantă, cu cât continuă şi spun că dacă biserici sunt opt mii în România, şcoli nu sunt decât cinci. Cincii mii vreau să spun. Aici, ASUR e o ţâră, dacă nu cumva cu zece octave mai ipocrită decât m-a obişnuit în general; ori, poate, se face că uită că trăieşte în plină eră a secularismului, aşa cum îi place ei să militeze pentru. În această eră şi-n această societate în care natalitatea e “sub pământ s.r.l.”, cum era serialu’ ăla, dacă-l mai ţineţi minte. Nu de şcoli ducem noi lipsă, ci de copii care să se ducă la şcoală. Dacă un copil din România nu se duce la şcoală, nu e din cauză că n-are şcoala cu zidurile ei fizice, ci din cauză că n-au părinţii bani.

Că Biserica Ortodoxă le stă în gât unora m-am lămurit de mult. E o modă să te ridici împotriva “popilor”, cum îi numesc cei mai mulţi dintre ei. Ne înghesuim să ne declarăm ortodocşi la referendumuri, dar avem pretenţia ca statul să trateze Biserica întocmai ca pe un ONG oarecare. Un ONG care fură e lacom şi avid de avuţie. Să nu fie! Multe voci ridica-se-vor şi spune-vor, de bună seamă, că ştiu ele nişte “popi” care fac şi care dreg lucruri care nu aduc cinste tagmei. Dar orice om de bun-simţ ştie că generalizările sunt nocive. Ar fi o greşeală să discreditezi toată tagma avocăţească din cauză că “unii” avocaţi sunt cum sunt, cum tot astfel, greşeală ar fi să faci acelaşi lucru cu orice altă profesie. Dacă io sunt proastă de rup nu înseamnă că toţi scribălăii sunt la fel ca mine. Păi, nu? Păi, da.

Revenind, dacă tot suntem la capitolul “contabilitate primară” (“primară”, adică făcută de rudele primatelor de la ASUR), nu ştiu câţi bani au strâns ei pentru sinistraţii inundaţiilor, dar, iată, Arhiepiscopia Iaşilor a strâns trei sute de mii de euro pentru ei. Doar aşa, o cifră contabilicească, dacă tot ne place în cifre să ne luptăm. Bonus: Biserica Creştină e o mişcare spirituală care de peste două mii de ani îşi înmulţeşte martirii, nu un ONG care se chinuieşte să-şi plătească secretara. D-aia nu suntem noi fericiţi, că nu e Biserica impozitată! D-aia nu dormim noi noaptea, că nu ne taie chitanţă la botez!

Petre Ţuţea spunea că un popor care nu-şi respectă Biserica e un popor mort. În zilele noastre, prigoana asupra creştinismului a căpătat forme mult mai subtile şi mai perfide decât în vechime. Ideea impozitării Bisericii nu e decât începutul unui cumplit război îndreptat împotriva credinţei însăşi. Să tratezi Biserica Creştină ca pe un ONG oarecare e un afront de proporţii la adresa credinţei neamului românesc. Biserica n-o să fie niciodată un ONG oarecare. Dovadă sunt străzile pline de oameni care, în fiecare an, se duc la Înviere de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Nu vine Biserica să le agaţe sticle cu ulei de clanţă. Biserica nu e un politician disperat după voturi. Biserica e iubită de poporul român.

Când o să ne moară Biserica, să nu ne mai mirăm c-or să vină peste noi cu tăvălugul. N-o să mai fie nimeni care să ne apere. Nimeni care să ne pomenească pe noi, sălbaticii, jalnicii, pateticii, maimuţe bărbierite şi parfumate, în rugăciunile ei. Credinţa ortodoxă e identitatea însăşi a neamului românesc. Pentru ea au murit domnitori vrednici de pomenire.

Să ne apere Dumnezeu şi Măicuţa Lui!

Vedeta TV îl critică însă pe fizician: „D-nule Hawkins, câteva secunde uit de învăţăturile bunicii mele , uit că iubirea înseamnă creştinism şi-mi permit o remarcă … eşti dobitoc!”. „Cred că aşa ne deosebim de animale, prin credinţă…Fără credinţă ne plasăm la nivelul dobitoacelor”, continuă el pe blogul său.

„Bunica mea, o femeie simplă cu câteva clase a avut puterea să creadă toată viaţa în Dumnezeu şi sfârşitul vieţii i-a adus apropierea de EL…Bunica mea s-a stins cu credinţa că va ajunge lângă Dumnezeu… Aşa fac şi au făcut miliarde de oameni de pe Planetă…Speranţa în Dumnezeu, Alah sau oricare altă credinţă nu poate fi înlocuită de forţa gravitaţiei d-nului Hawkins (…) Cred că viaţa liniştită trăită de bunica mea cu câteva clase primare, cu frică de Dumnezeu şi cu siguranţa că “după” mai există viaţă, viaţa de după moarte, e mai preţioasă decât viaţa trăită de un savant lipsit de credinţa că “după” mai există ceva”, mai scrie prezentatorul.

***

Argumentul Pro apartine lui Mircea Platon:

Dupa 1989, in loc sa recladim un sistem de invatamant clasic, al carui scop ar fi educarea elevilor in spiritul a ceea ce are mai bun traditia culturala romaneasca si universala, s-a trecut la un invatamant alternativ, facultativ, futurist si vag. Scoala de acasa e o alternativa la “alternativa” care, dupa 1989, a transformat sistemul de invatamant romanesc intr-o centrifuga furnizoare de vata de zahar pe bat. Scoala de acasa e o forma de rezistenta si de protest impotriva unui sistem de educatie care nu isi mai indeplineste menirea.

In conditiile existentei unui invatamant normal, bazat pe un curriculum si pe metode pedagogice clasice, pe gramatica, logica, retorica, istorie universala, limbi clasice, asa cum era scoala in Romania anului 1947, scoala de acasa nu si-ar avea rostul decat in cazul unor comunitati etnice, religioase sau ideologice inchise, care ar dori in acest fel sa-si perpetueze identitatea. Dar acolo unde scoala promoveaza continuu, deliberat sau involuntar, prin programa sau prin atmosfera din scoala, analfabetismul si imoralitatea, atunci scoala de acasa devine un mod legitim al majoritatii de a protesta impotriva caderilor sistemului educational public si de a asigura transmiterea acelor valori care ajuta la perpetuarea unei natiuni de oameni integri. Scoala de acasa e deci o forma de protest si un remediu. Ea nu poate inlocui sistemul de invatamant public, dar, ca forma de invatamant privat, poate ajuta copiii sa scape urmarilor nefaste ale unui sistem de invatamant public nociv din punct de vedere intelectual si moral. Scoala de acasa nu e un mod de a dezerta de la batalia pentru un sistem de invatamant public sanatos. Din contra, scoala de acasa e un mod de a rupe cercul vicios care sustine invatamantul public de proasta calitate.

Sistemul in care traim, in Romania, se autoperpetueaza: coruptii si analfabetii recruteaza si promoveaza corupti si analfabeti. Ca si in cazul comunismului, “lupta din interiorul sistemului/partidului” e o iluzie. E o iluzie si pentru ca sistemul, sistemul de invatamant de exemplu, nu iti pune la indemana instrumentele conceptuale si obisnuintele morale cu care l-ai putea infrunta. “To think outside the box” e, in acest caz, nu doar o chestiune de fite, ci de supravietuire morala si intelectuala ca om liber si integru. Scoala de acasa e antrenamentul de azi pentru confruntarea cu sistemul corupt de maine.

Scoala de acasa e redescoperirea invatamantului la scara umana, un refuz al modului in care sunt “procesati”, pe banda rulanta, elevii de azi. Scoala de acasa nu creaza consumatori si nici rotite ale sistemului, ci oameni care pot sta pe propriile picioare, educati sa fie liberi si responsabili. Scoala de acasa nu submineaza insidios relatia dintre parinti si copiii in folosul profesorului-agent de indoctrinare (comunista, neoliberala, politic corecta etc.). Ceea ce nu inseamna ca scoala de acasa consta intr-o mama, fanatica religios, facand intr-o debara exercitii de aritmetica cu patru copii desculti.

De regula, scoala de acasa, in S.U.A. si in Europa de Vest, presupune efortul concertat al mai multor familii care se grupeaza pentru a-si educa impreuna copiii, mai ales cei din clasele I-VIII. In acest fel, copilului nu ii lipseste socializarea. Dar aceasta socializare se face organic, in comunitatea centrata pe familia exinsa, intr-un mediu ocrotitor, fara droguri, sex si violenta. Copilul, si parintii, descopera astfel virtutile comunitatii, ale vecinatatii, lucru important intr-o lume altminteri dominata de solidaritati mecanice, nu organice, de mobilitate motivata economic (te duci unde gasesti de lucru) care distruge familii si comunitati.

Anchetele si studiile efectuate in Occident arata ca scoala de acasa e practicata de parinti de cele mai diverse optiuni politice si identitati etnice si religioase: de la evrei sau atei la musulmani si crestini, de la ecologisti la baptisti, de la stanga anarhista la dreapta traditionalista. Copiii educati acasa obtin de regula rezultate cu 15-30 la suta mai bune la examene decat copiii educati in scolile publice. Materiile, obiectivele asumate si examenele sunt aceleasi. Difera insa calitatea programei si unghiul de abordare. Daca parintii nu se pricep la anumite materii, pot angaja preparatori, mai ales in cazul in care se grupeaza mai multe familii. Statul ofera reduceri de impozite familiilor care isi educa acasa copiii. Scoala de acasa e un mod de a redeveni responsabili in privinta educatiei copiilor nostri.

Cred deci ca ar trebui tratat cu toata seriozitatea si legalizat ca forma de invatamant nu alternativ, ci de rezistenta.

  • Realitatea.net:

Este ora de religie o “investiţie veşnică”? Pro sau contra religiei în şcoli?

Studiu: 72% dintre români consideră că religia este un act necesar în şcoli

Ora de religie, o investiţie pe termen scurt, mediu şi veşnic, după cum spun reprezentanţii Bisericii, este considerată de marea majoritatea a românilor un act necesar. 72% dintre respondenţi au optat pentru promovarea unui cult religios în şcoli, potrivit unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie şi intitulat “Percepţia publică a şcolii româneşti”. Numai 25% dintre români susţin că promovarea unui cult religios în şcoli ar trebui interzisă, transmite realitatea.net.

În aceste vremuri de criză, care afectează şi degradează grav starea generală a societăţii româneşti, se încearcă, pe diferite canale, în cadrul unor cercuri filosofice, ezoterice etc., mai pe faţă, mai pe ascuns, reeşaparea unui mit: cel al suprapopulării planetei. De unde şi necesitatea “corectării” acestei stări prin, evident, reducerea, indiferent de mijloace, a populaţiei globului. Cât de reale sunt aceste teorii? Ce se ascunde în spatele lor? Care este poziţia Bisericii cu privire la această rătăcire?

Un nou serviciu religios oferit enoriasilor de catre Biserica Episcopala Scotiana a creat numeroase controverse cand a decis excluderea referintelor de tipul “El”, “al Lui” “Domnul”, “Hristos Fiul”si “omenirea” din cadrul tuturor rugaciunilor si slujbelor savarsite in acesta biserica.

Explicatia oficiala a fost aceea ca raportarea la Dumnezeu este deasupra conceptelor referitoare la genul masculin sau feminin si, in plus, ar insulta opiniile feministelor care s-au declarat in nenumarate randuri deranjate de expresia “Dumnezeu Tatal”.

Capii Bisericii Episcopale Scotiene au aprobat pe loc noile intructiuni conform carora trebuie scoase orice fel de referiri la faptul ca Dumnezeu ar putea fi asociat unei entitati atotputernice de gen masculin.

Controversatele schimbari isi au originea in dezbaterile sinodului general al bisericii in cauza, ocazie in care femeile preot s-au declarat jignite de faptul ca toate referirile din Biblie fac trimitere la un Dumnezeu masculin, iar acest lucru trebuie cumva remediat.

***

NDM-1, noua superbacterie din India rezistentă la aproape orice antibiotic cunoscut, reprezintă o ameninţare globală, avertizează oamenii de ştiinţă, citaţi de AFP. Ei au cerut autorităţilor din sănătate să urmărească bacteria, deoarece “în timp este ca o bombă cu efect întârziat”, a declarat Patrice Nordmann, şeful departamentului de bacteriologie şi virologie din cadrul spitalului Bicetre. “Este urgent, mai întâi să punem la punct un sistem de supraveghere internaţională în următoarele luni şi, în al doilea rând, să testăm toţi pacienţii internaţi” din cât mai multe ţări cu putinţă, a adăugat Nordmann. “Pentru moment nu ştim cât de repede se răspândeşte, ar putea trece luni sau ani însă este sigur că se va răspândi”, a spus acesta pentru AFP, menţionând că măsurile au fost deja adoptate în Franţa şi se discută punerea lor în practică şi în Japonia, Singapore şi China. Medicul francez a participat la cea de-a 50-a întâlnire anuală a specialiştilor în boli infecţioase din Boston, (Interscience Conference on Antimicrobial Agents and Chemotherapy).

  • Adevarul:

Cehia a interzis celor de la Google să mai adune imagini pentru Google Street View

Experţii polonezi estimează că, în 2010-2011, Europa s-ar putea confrunta cu cea mai severă iarnă din ultimul mileniu, iar un prim motiv ar fi reducerea vitezei curentului nord-atlantic Gulfstream, care treptat-treptat nu mai încălzeşte bătrânul continent, transmite site-ul MigNews, citat de Agerpres. Astfel, răcirea Europei ar fi în directă legătură cu reducerea de două ori a vitezei curentului oceanic Gulfstream în comparaţie cu anii trecuţi, consideră oamenii de ştiinţă. În prezent, acesta nu este capabil să compenseze frigul adus de masele de aer rece din Arctica. Potrivit unui expert de la Institutul de Meteorologie şi Gospodărirea Apelor din Polonia, aceste schimbări sunt deja vizibile în Norvegia şi în alte câteva ţări scandinave. “În cazul în care Gulfstream va dispărea în totalitate, Europa se va confrunta cu o epoca glaciară, iar în Scandinavia este de aşteptat formarea unui mare gheţar” – susţine el.

Românii spun că polonezii “inventează”

Meteorogul Dumitru Baltă nu crede în teoria polonezilor şi spune că prognoza este doar o “bazaconie”. “Studiul este o analiză tâmpită, cei care ştiu domeniul îşi pot da seama că este vorba despre o serie de erori”, ne-a declarat Baltă, neputând însă să emită propria prognoză pentru lunile de iarnă. “Noi nu facem estimări. Până acum le luam de la un centru din Londra şi le adaptam la ţara noastră, însă de anul acesta nu mai facem prognoze”.

Teoria poate duce la mărirea preţului carburantului

Şi Roxana Bojariu şefa departamentului Climatologie al Administraţiei Naţionale de Meteorologie este de părere că este prea devreme pentru ca cineva să facă o prognoză pentru iarna ce vine. “Scade precizia oricărei estimări care depăşeşte 14 zile. Astfel de informaţii pot fi transmise cu alte scopuri, menite probabil să modifice contextul economic. O astfel de ştire poate duce la mărirea preţului carburantului”, e de părere Bojariu.

***

  • Adevarul:

Europenii cred tot mai puțin în căsătorie, dar fac în continuare copii

Scade numărul căsătoriilor în ţările Uniunii Europene, deşi România încă e printre ţările cu cele mai multe nunţi la mia de locuitori, în timp ce numărul copiilor din părinţi necăsătoriţi creşte.

Se înmulţesc copiii în afara căsătoriei. În ultima decadă, în Spania, aceştia au ajuns de la 14,5% din totalul copiilor, în 1998, la 31,7% în 2008, conform datelor furnizate de biroul de statistică Eurostat, relatează ABC.

Totodată, în UE, copiii “extraconjugali” reprezentau 17,4% în 1990, în timp ce în 2007, procentul ajunsese la 35,1%.

Această tendinţă de a avea copii fără căsătorie în prealabil, a crescut în toate statele comunitare, cu excepţia Danemarcei, care şi-a menţinut procentul ridicat la 46%.

Cele mai mari rate de naşteri din părinţi necăsătoriţi au avut loc în Estonia (59% din totalul copiilor), Suedia (54,7%), Slovenia (52,8%), Franţa (52,6%) şi Bulgaria (51,1%). La polul opus se situează Grecia (5,9%), Cipru (8,9%), Italia (17,7%) şi Polonia (19,9%).

În timp ce creşte numărul copiilor cu părinţi necăsătoriţi, scad căsătoriile, atât în Spania, cât şi în restul UE. Dacă în 1998 s-au înregistrat 5,2 căsătorii la mia de locuitori pe an, în 2008 cifra s-a redus la 4,2 la mia de locuitori. În Uniunea Europeană, media căsătoriilor este de 4,9 la mia de locuitori.

Citește pe adevarul.es care sunt țările cu cele mai puține căsătorii din UE și care sunt cele cu cele mai multe căsătorii

Liber la naşteri: China se pregăteşte de o explozie demografică

Autorităţile chineze vor da, în curând liber la naşteri în rândul populaţiei. Astfel, familiile vor avea voie să facă doi copii, doar în cazul în care ambii părinţi sunt singuri la părinţi.

Guvernul Chinei consideră că politica “un copil pe familie” nu mai este benefică pentru economia ţării în contextul crizei. Îmbătrânirea populaţiei şi lipsa forţei de muncă au ajuns să afecteze considerabil dezvoltarea Chinei.

Anul viitor, autorităţile vor începe un proiect pilot în cinci provincii, în care natalitatea este extrem de scăzută.

Guvernul ar dori ca, până în 2014, noua regulă să se aplice în toată ţara. Chinezii speră că acest fel vor rezolva problema îmbătrânirii populaţiei şi că îşi vor asigura necesarul de forţă de muncă.

  • Hotnews:

Violenta in familie, consecinte medicale. Consilierea victimelor va fi introdusa ca modul de studiu in programa de Sanatate si Asistenta sociala

Un tribunal din SUA a declarat neconstitutionala interdictia impotriva homosexualilor din armata

Ancheta Bisericii Catolice din Belgia a dezvaluit 475 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor

***


De la ursuleţi pufoşi care devin nişte monştri, până la obiecte casnice care se transformă în arme de distrugere în masă, industria jocurilor video e plină de idei, una mai ciudată ca alta. Este adevărat că între creativitate şi atractivitate, producătorii de jocuri video ar trebui să o aleagă pe cea de-a doua. Dar această regulă nu se aplică pentru unele companii care încearcă sa atragă potenţialii clienţi inventând cele mai ciudate şi macabre joculeţe. Acel gen de joc video care te lăsa cu gura căscată şi care te face să te întrebi ce minte diabolică a putut să inventeze un asemenea scenario. Aceste invenţii ajung să fie cunoscute şi jucate zilnic datorită noilor tehnologii cum ar fi iPhone-ul sau Android-ul, potrivit CNN.

Iată unele dintre cele mai ciudate joculeţe video care există pe piaţă:

“Naughty Bear” (505 Games, PlayStation 3/Xbox 360)

Nu vă lăsaţi copii să pună mâna pe acest joc. Dacă la prima vedere pare inocent şi paşnic, de fapt personajul principal al jocului e un ursuleţ care devine un asasin. Un urs cu ieşiri violente care îşi ucide copii pentru că nu este invitat la o aniversare. Sadicul joc îţi pune la îndemână o gamă variată de arme cu care poţi să îţi torturezi sau să îţi ucizi victimele.

Prison Tycoon 5: Alcatraz” (ValuSoft, PC)

În acest joc poţi să supraveghezi gardienii unei închisori, să faci programul deţinuţilor şi să construieşti măsuri de securitate în locul unui paznic. Ce poate fi mai ciudat decât conceptul acestui joc? Poate doar faptul că există o întreagă serie. Gândiţi-vă la jocul „RollerCoaster Tycoon” şi transformaţi-l într-o variantă alb-negru cu mai puţine momente de calitate. Astfel veţi obţine ideea de bază a celei de-a cincea versiune a joculeţului.

Babysitting Mama” (Majesco, Wii)

Cine şi-ar fi putut imagina că îngrijirea unui copilaş poate fi atât de amuzantă? Vomă, scutece murdare, măncare de bebeluşi şi toate repetate la nesfârşit. Clar, oricine îşi doreşte aşa ceva în fiecare zi. Un lucru şi mai ciudat e că atunci când comanzi acest joc vei primi şi propriul tău bebeluş de pluş. Iar dacă pui înauntru păpuşii consola de la Wii aceasta va funcţiona ca o interfata pentru joc. Astfel vei putea simţi pe viu toate experienţele oferite de „Babysitting Mama”.

Chicken Blaster” (Zoo Games, Wii)

Poate că ciudăţenia acestui joc vine de la puşca de plastic pe care trebuie să o mânuieşti. Sau poate e de la şansa „de a pune la punct acele păsări nebune” cu mitraliere, dinamită şi lansatoare de rachete? Probabil că acest joc este adresat unui public ţintă bine definit. Dacă nu eşti un fermier nebun sau nu ai o ură ciudată faţă de găini mai bine nu pune mâna pe el.

Invizimals” (Sony Europe, PlayStation portabil)

Invizimals a devenit într-un an cel mai bine vândut joc din Europa. În acest univers virtual există monştrii ascunşi chiar în casa ta. Folosind o cameră web care se poate ataşa unui PlayStation portabil, în acest joc poţi scana împrejurimi din lumea reală pentru a localiza mai mult de 100 de creaturi virtuale. Apoi, monstruleţii trebuie capturaţi şi antrenaţi pentru a deveni luptători. E o varianta a jocului “Pokemon” căruia i se adaugă un bonus. Invizimals te obligă să cauţi monştrii din jurul tău ţinând în mană un dispozitiv ce arată puţin ciudat. Cum crezi că ai arăta cu o cameră ataşată pe PlayStation-ul tău şi alergând prin casă pentru a prinde creaturi pe care doar tu le vezi? Un pic ciudat,nu?

Nu vi se pare ca, in ultima vreme, timpul trece in ce in mai repede? Nici nu ai inceput bine saptamana si vine week-end-ul. De vineri seara si pana luni dimineata parca a trecut numai o clipa. Alergam grabiti pe strazi, pe holuri, pana si prin metrou ca sa ajungem la usa cea mai apropiata de iesire, si totul doar pentru a mai castiga putin timp. Acesta este “blestemul” omului modern: trebuie sa piarda ceva ca sa constientizeze ce avut.

Comparat cu furnicarul modern in care traim, perioada copilariei in care timpul era de partea noastra pare mai departe ca niciodata. In cazul meu, copilaria pe care mi-am petrecut-o undeva la tara, la bunici, cu greu poate fi armonizata vietii actuale de bucurestean. Profitand insa de abundenta de copiii cu ghiozdan in spate, doar a inceput scoala, mi-am permis sa evadez de stresul cotidian in universul magic al copilariei. (…)

Nevoia te invata. Noi am inventat joculete si jucarii deoarece nu le aveam la indemana. Am crezut atunci ca nu le aveam deoarece parintii nu si le puteau permite. Am aflat, mai apoi, ca aceste “lipsuri” au facut parte dintr-o tactica de educare. Ne-au cumparat doar atatea jucarii cate aveam nevoie, si nu cate ne-am fi dorit. Fara sa ne dam seama, ne-au invatat sa ne punem mintea la contributie, sa nu ne plictisim niciodata. Gandindu-ma in viitor, sper sa fiu si eu in stare sa rezist tentatiei de a le pune copiilor mei totul pe tava in ideea ca ei sa aiba tot ce eu n-am avut sau, si mai rau, sa nu fie mai prejos de alti copii.

Nu tin sa incep o discutie despre binefacerile internetului vs. efectele acestuia asupra educatiei copilului ci vreau sa va invit sa va gasiti timp pentru o mica intoarcere in copilarie.

*

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania

Demnatatea umana. Administratia Obama a pierdut un caz crucial saptamana trecuta, privind finantarea din fondurile publice a experimentelor asupra embrionului uman. Administratia Bush a adoptat cu ani in urma o lege care interzice alocarea de fonduri publice pentru experimente pe embrionul uman. Obama a suspendat implementarea legii in martie 2009. Tribunalul a declarat actiunea lui Obama neconstitutionala. Omama a anuntat ca va face recurs (link).

Cand incepe viata umana? Legat de experimentele asupra embrionului uman, se pune frecvent intrebarea – cand incepe viata umana? Raspunsurile sunt diferite, depinzand de cine raspunde. Teologii au opiniile lor, juristii ale lor, iar oamenii de stiinta ale lor. Un adevar de netagaduit insa este faptul ca tot mai multi oameni de stiinta constata, pe baza cercetarilor, ca viata incepe in momentul conceptiei. Va prezentam un studiu pe aceaata tema, publicat acum 2 ani de institutul american The Westchester Institute (link).

Haos in Leon. Scriam in vara ca ONU programase doua conferinte internationale pentru tineret in august, desemnate sa promoveze ideologia ONU privind sexualitatea. Saptamana trecuta a avut loc primul congres in Leon, Mexic. Dezbaterile au degenerat in haos. Tarile musulmane si africane au trimis delegati pe care i-au insarcinat sa se opuna declaratiei oficiale pe care ONU incercase sa o promoveze si sa insereze in documentul final abstinenta si fidelitatea in relatiile de cuplu. Reprezentantii ONU au fost nemultumiti si au acuzat aceste tari de “infiltrare.” Conferinta inca e in desfasurare iar textul final nu a fost inca adoptat (link).

ONU promoveaza adoptiile homosexuale. Treburile nu merg bine in Mexic. In ianuarie, socialistii din Mexico City au legiferrat casatoriile homosexuale in capitala mexicana si in august Tribunalul Suprem le-a declarat constitutionale si valabile in toata tara. O saptamana mai tarziu, acelasi tribunal a declarat ca homosexualii au dreptul sa adopte copii. ONU s-a amestecat imediat dupa aceea sa promoveze aceste murdarii. Pe 25 august, a finantat o nota publicitara care a fost imprimata pe biletele de metro din Mexico City cu mesajul “imbratisati diversitatea; puneti capat discriminarii.” 5 milioane de bilete au fost vandute cu acest mesaj. In aceeasi zi, un oficial inalt al ONU a afirmat, la o conferinta a femeilor tinuta in Mexico City, ca “persoanele de acelasi sex au dreptul sa se casatoreasca si sa adopte copii.” Participantii au fost nemultumiti, afirmand ca ONU inventeaza drepturi, fie ca sunt dorite sau nu (link).

Demografie. Criza demografica din Germania a devenit acuta. Expertii afirma ca in cateva generatii se va putea vorbi despre o Germanie fara germani. Acesta este rezultatul multor decade care au promovat avortul, feminismul si secularismul in detrimentul responsabilitatii fata de semeni si fata de generatiile viitoare. Conform dezbaterilor actuale, este posibil ca in curand germanii sa trebuiasca sa lucreze pana la 70 de ani inainte de a se pensiona. Populatia tanara scade si nu sunt fonduri suficiente pentru cei care se pensioneaza. Romania se afla intr-o pozitie la fel de tragica, unde varsta medie de pensionare este de 55 de ani (link).

Adolescenti-parinti. Este un fenomen tot mai intalnit – adolescentii devin parinti inca de la 16 ani. Sau mai devreme. Este rezultatul sexualizarii societatii si a respingerii valorilor abstinentei. Canalul american MTV a lansat recent o serie de reportaje pe aceasta tema. Tot mai multe eleve merg la liceu nu doar cu cartile in brate, cu si cu carucioarele si nou-nascutii lor (link).

Italia interzice saruturile homosexuale. Italia interzice persoanelor de acelasi sex sa se sarute in public. Ca riposta, o parlamentara italiana a lansat un apel catre homosexualii italieni sa organizeze o zi a saruturilor homosexuale in septembrie (link).

Ateism. Influentul apostol al ateismului, englezul Richard Dawkins, promoveaza intoleranta fata de religie. Intr-un interviu dat ziarului londonez Time, Dawkins cere autoritatilor britanice sa interzica predarea religiei in scolile private din Marea Britanie. Predarea religiei, spune el, este “indoctrinare” si o violare a drepturilor copilului (link).

Homosexualii ii ataca pe crestinii britanici. Laburistii englezi au pierdut alegerile din aprilie. Conservatorii le-au castigat cu sprijinul voturilor crestinilor. Laburistii vor sa se revanseze acum. Intr-un intervieu dat saptamana trecuta, liderii au promis homosexualilor ca vor introduce un proiect legislativ care sa legifereze casatoriile homosexuale in Anglia si sa interzica personalului religios sa se pronunte, pe baza Scripturii, impotriva homosexualitatii (link).

Finlanda. Crestinii finlandezi, organizati in Partidul Crestin Democrat, au anuntat recent ca nu vor intra in guvern dupa alegerile din aprilie anul viitor daca noul guvern va incerca sa legifereze casatoriile homosexuale. La ultimele alegeri, crestinii finlandezi au obtinut 4,9% din voturi si de obicei participa la formarea guvernelor majoritare cand nici unul dintre partidele mari nu castiga majoritatea. Crestin-democratii s-au retras de la guvernare in 1994, ca protest la aderarea Finlandei la Uniunea Europeana (link).

Aparitii editoriale. Va recomandam The Rage Against God (“Furia Impotriva lui Dumnezeu) aparuta in aprilie in Marea Britanie. Autorul, Peter Hitchens, e un fost ateist, in timp ce fratele lui continua sa fie o personalitate proeminenta a miscarii ateiste britanice. La 15 ani, autorul a dat foc Bibliei si era deja indoctrinat in toate manifestarile imorale ale secolului XX. A devenit crestin mai tarziu, iar astazi este un intelectual proeminent care ataca cu forta si convingere ateismul (link).

Homeschooling. 2,9% dintre copiii americani de varsta scolara fac scoala acasa – aproximativ 2 milioane de copii. Cresterea procentului, spun comentatorii, e fenomenala, avand in vedere ca in 1999 doar 1,7% dintre ei faceau scoala acasa. Motivul principal e dorinta parintilor de a asigura o crestere morala a copiilor (link).

Homeschooling – Suedia. Dupa cum am mai scris, in iunie Suedia a adoptat noul cod al educatiei care interzice educarea acasa, cu exceptia situatiilor “extraordinare.” In realitate, asta inseamna – niciodata. Tot in iunie, o familie suedeza a dat in judecata Suedia la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cerand sa li se recunoasca un drept de a-si educa acasa copiii. Va prezentam textul actiunii in instanta in limba engleza. Familia sudeza e reprezentata de avocatul crestin Roger Kiska care a participat la conferinta anuala AFR de la Timisoara (link).

World Vision. ONG-ul international World Vision, care e implicat si in Romania, a castigat un caz important saptamana tracuta la tribunalul federal de recurs din California. Cu ani in urma, World Vision a concediat trei muncitori care, la angajare, declarasera ca sunt crestini. Ulterior, acestia au abandonat credinta crestina si au fost concediati. Tribunalul a decis ca World Vision este o organizatie religioasa care are dreptul sa angajeze si sa aiba ca angajati doar personal care se identifica cu credinta crestina impartasita de organizatie (link).

Copii fara tata. Un fenomen tot mai des intalnit in societatea moderna sunt copiii fara tata. Acestia se nasc in famili monoparentale strict prin donarea de spermatozoizi. Exista si cazuri extreme, unde unii barbati au ajuns sa fie tata a sute de copii. Un reportaj despre un astfel de barbat a fost difuzat recent pe canalul american ABC News (link).

Provocarea omului intotdeauna grabit: Cand iti gasesti timp sa mai fii copil?

Nu vi se pare ca, in ultima vreme, timpul trece in ce in mai repede? Nici nu ai inceput bine saptamana si vine week-end-ul. De vineri seara si pana luni dimineata parca a trecut numai o clipa. Alergam grabiti pe strazi, pe holuri, pana si prin metrou ca sa ajungem la usa cea mai apropiata de iesire, si totul doar pentru a mai castiga putin timp. Acesta este “blestemul” omului modern: trebuie sa piarda ceva ca sa constientizeze ce avut.

Comparat cu furnicarul modern in care traim, perioada copilariei in care timpul era de partea noastra pare mai departe ca niciodata. In cazul meu, copilaria pe care mi-am petrecut-o undeva la tara, la bunici, cu greu poate fi armonizata vietii actuale de bucurestean. Profitand insa de abundenta de copiii cu ghiozdan in spate, doar a inceput scoala, mi-am permis sa evadez de stresul cotidian in universul magic al copilariei. (…)


Categorii

Ecumenism, Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Razboi rece in B.O.R.?/ MARTURISIRI DE CREDINTA IN PRESA/ “Dezbateri” media pe teme dintre cele mai sensibile: religia in scoli, legalizarea prostitutiei, homeschooling/ NOUA PSIHOZA GLOBALA A SUPERBACTERIEI SI A PLOSNITELOR?/ China da liber la nasteri. In UE prolifereaza copiii extraconjugali/ COPILARIA INTRE RAIUL DE ODINIOARA SI MONSTRUOZITATEA JOCURILOR VIDEO (Stiri religie, familie, sanatate 9-15 sept. 2010)

  1. Poate imi explica cineva de ce trebuie sa i se dea atat de multa importanta acestui om de stiinta pe nume Stephen Hawking? De ce trebuie ca lumea sa fie interesata atat de mult de ceea ce spune el?!? Este unul din multitudinea de oameni de stiinta care-si dau aiurea cu parerea. De ce este atat de mediatizat si de bagat in seama? Pe mine nu ma intereseaza nici cat o ceapa degerata ceea ce spune el.

  2. Apropo de generalul Denikin, celor interesati le recomand un film de 3 ore si jumatate despre armata alba si exilul rus de pe youtube:

    http://www.youtube.com/watch?v=kYO9OAgEUmY (prima parte)

  3. @anutza,

    Ce promoveaza Hawking nu e stiinta ci scientism adica ideologie. Stiinta autentica nu se hazardeaza sa bata campii si sa isi dea cu presupusul in privinta a ceea ce se afla dincolo de limitele si puterea sa de intelegere; isi cunoaste lungul nasului si se ocupa strict de ceea ce se poate observa, cantari, masura.

  4. @Paula,

    OK, scientism, pentru ca intr-adevar nu poate fi vorba de stiinta. Ceea ce mi se pare ciudat, este ca i de acorda MULT PREA MULTA IMPORTANTA! Aberatiile pe care le sustine, sunt prea mari totusi, chiar si pentru cei mai putin credinciosi … Si oricum nu pot fi “demonstrate”.

  5. Alegerea Mitropolitului Moldovei si Bucovinei a fost cu adevarat lucrarea Duhului Sfant,cum s-a afirmat si la momentul respectiv.Inca o dovada ca Dumnezeu lucreaza in orice conjunctura,chiar daca noi vedem in jurul nostru numai masoni,ecumenisti,pastori corupti…
    Cat despre revolutia pe care stapanii nostrii ne-o pregatesc vor avea de treaba.Si asta tot din cauza lor…Daca in 1989 familia era celula de baza a societatii,romanul a iesit in strada pentru familie,pentru a afla apoi ca iesise de fapt pentru Iliescu.Dar acum altele sunt datele problemei.Ce sa mai aparam in strada?Concubinele,amantele sau copiii nelegitimi?Colcaie spatiul rural de “holtei” si femei divortate.La oras ce sa mai vorbim…Concubinii au prin lege aceleasi drepturi ca si familiile legitime(ajutoare sociale si altele).Aceasta divizare a societatii a servit tot baietilor destepti care nu au dorit opozitie la minunatele legi implementate in poporul ascultator.
    Si acum vor revolutie…Insa vorba comediantului Tanase:”Cu ce?”.

  6. @Anutza,

    Da de acord cu ce spui. Bine punctat ca afirmatiile lui nu pot fi demonstrate. Evolutia materiei de altfel nu poate fi demonstrata stiintific. Poti sa aduci argumente in favoarea acelei teorii insa ca sa o dovedesti ar trebui sa pui la cale un experiment din care sa reiasa fara doar si poate ca da, viata a aparut si s-a dezvoltat dupa cum explica evolutionistii. Ori asa ceva e imposibil.

    Cat despre argumentele pe care le aduc evolutionistii…deh…ar fi multe de spus. Imi aduc aminte cat de comica era explicatia din cursul de evolutionism din facultate despre felul in care au aparut primele celule din materia ne-vie. Practic saltul de la ne-viu la viu era acoperit de o lozinca: prin acumulari cantitative s-a ajuns la saltul calitativ. 🙂 Asta se intampla acum 15 ani. Intre timp argumentele s-au mai rafinat insa nu tin locul demonstratiei de care vorbeam.

    De ce e promovat intrebi tu…pai ca sa ne imbete pe noi cu apa rece si sa ne faca sa le cuparam marfa. Omul fara Dumnezeu e usor de manipulat de catre fortele care dirijeaza societatea actuala.

  7. @Paula, antuza:

    Stiti ce e culmea? Ca viziunea lui Hawking este extrem de relativista: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/cum-arata-dumnezeul-lui-hawking-video-199462.html

    Şi Ptolemeu, şi Copernic au dreptate, spune fizicianul

    Un exemplu celebru de imagini diferite ale realităţii este oferit de dezbaterea Ptolemeu-Copernic.
    În jurul anului 150 î.H, astronomul grec Ptolemeu şi-a argumentat oficial teoria că Pământul este sferic, imobil şi poziţionat în centrul Universului.
    Această interpretare părea normală deoarece oameni nu simt solul mişcându-se sub picioarele lor.
    Biserica Catolică a adoptat teoria ptolemeică, menţinută ca doctrină oficială până în secolul al XVI-lea.
    În 1543, Nicolaus Copernic a promovat teoria heliocentrică, potrivit căreia Pământul are trei mişcări de rotaţie: în jurul Soarelui, în jurul propriei axe şi în raport cu aşa-numitul plan eliptic.
    Deşi s-ar putea spune că astronomul Copernicus i-a demontat teoria lui Ptolemeu, acest lucru nu este adevărat. Avantajul solid al modelului heliocentric este că foloseşte calcule matematice mult mai simple, aplicate pe concepţia că Sorele este corpul ceresc fix şi imobil.
    Aşa că se poate concluziona: nu există nicio imagine sau teorie independentă asupra realităţii. Realismul se bazează pe observaţii, modele şi reguli.
    Parafrazându-l pe Einstein, un model ar trebui să fie cât mai simplu posibil, dar nu mai simplu.
    Cu toate acestea, nu pare să existe niciun model care să descrie fiecare aspect al Universului. Din contră, sunt mai multe şi din când în când apar noi teorii. Iar cu fiecare teorie, percepţia noastră despre realitate se schimbă.

    Asadar, Hawking, respingand teologia, este in flagrand dezacord cu propriile sale premise relativiste. Relativism, relativism, dar pana la Dumnezeu! Acolo, evident, avem certitudini. Negative…

  8. @admin

    De acord, foarte buna observatie. Omul nu e onest dpdv intelectual ci are o agenda. Probabil beneficiaza si de o finantare serioasa pentru promovarea acestei agende…

    Mi-a fost dat sa intalnesc oameni de stiinta pe care ateismul ii adusese la disperare si la pustiire interioara. Insa nu renuntau la el, mai mult nici macar nu indrazneau sa il puna la indoiala, poate si de teama de a nu parea ridicoli fata de colegi. Ateismul sau varianta sa mai blanda agnosticismul combinate cu relativismul tin loc de religie in mediul respectiv.

  9. M-a amuzat nespus declaratia lui Dan Negru ce zice: “uit un moment ca sunt crestin si te fac dobitoc pentru ceea ce afirmi;iti place?”

    Fratilor, aceasta este una din dovezile cele mai clare ale existentei necuratilor: Cu ce te deranjeaza pe tine, ateu fizician, chimist…mare intelectual sau ce esti tu, ca eu vreau sa fac parte dintr-o Biserica ce promoveaza iubirea, pacea, respectul pentru tot ce ne inconjoara si care culmea, in afara ca-ti spune ca te afli in pacate sau greseala, te lasa in pace: nu te inchide, nu te omoara nu-ti face absolut nimic.
    Ei vedeti voi….pe astia ii mana de la spate duhul cel rau, sub diferite forme: ori din convingeri proprii, ori platiti ori amandoua.

    Iar faptul ca Stephen Hawking este promovat nu ma mira absolut de loc, m-ar mira daca nu l-ar promova…caci multi azi vor sa ne convinga ca suntem maimute, ca de, cu maimutele poti face orice, cu oameni cu coloana vertebrala nu.

    Patrunde Doamne si in inima acestor biete creaturi…ce nu-ti pot simti marea Ta iubire de oameni inconjurati de intunecime de unde nu pot vedea ca si ei fac parte din Cununa Creatiei Tale.

  10. Se pare ca unii sunt credinciosi numai datorita bunicii. E bine si asa, insa e placut sa-i vezi ca-si mentin pozitia pana la capat.

    Ceva telefoane sau mesaje si Dan Negru si-a scos postarea impotriva vestitului ateist Stephen Hawking. Poate ca nu mai este de acord cu titlul pe care i l-a pus atat de repede “Stephen Hawking e un dobitoc” sau poate ca a primit insulte prea mari si nu a rezistat.

    In definitiv ne putem astepta ca cineva sa-si riste “painea la tv” pentru credinta in Dumnezeu? Posibil. Si daca cineva ar face asta, ma gandesc ca e net superior noua astora care totusi cunoastem credinta in Hristos nu numai din auzite sau din drag pentru bunica sau alte rude.

    Dan Negru, oricum, te-am apreciat pentru luarea ta scurta de opinie.

  11. Pentru Dan Negru, o melodie preluata de pe blogul lui. Vezi minutul 0.50

    http://www.youtube.com/watch?v=kMqtKwSGdSw&feature=player_embedded

  12. http://www.mediafax.ro/life-inedit/fiica-lui-stephen-hawking-familia-noastra-a-cazut-intr-o-gaura-neagra-declaratii-socante-despre-divorturi-dependenta-de-alcool-si-abuzuri-8550023

    “În 1995, Stephen Hawking a divorţat de soţie şi s-a căsătorit cu asistenta medicală care îl îngrijea, Elaine Mason. Mai târziu au apărut însă zvonuri potrivit cărora Mason îl abuza pe Hawking, deoarece el cerea frecvent tratament pentru tăieturi şi vânătăi inexplicabile.

    Fiica lui Hawking a fost una dintre persoanele care au raportat bănuielile ei poliţiei, însă Hawking a refuzat să coopereze iar poliţia a abandonat cercetările.

    Şi Lucy Hawking a avut probleme: un mariaj ratat şi descoperirea că fiul ei cel mic, William, are autism. Descoperirea bolii fiului ei a fost un şoc pentru Lucy.”

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare