“SA NU CUMVA SA VA BATETI JOC DE SFANTA CRUCE!”

De pe blogul Doamnei preotese Corina Negreanu, spre folosul tuturor:

“(…) “Să nu cumva vă bateți joc de Cruce, că va fi vai de capul vostru ce vi se întîmplă!” ne repeta deseori bunica. ,,Da` ce ni se întîmplă mami(așa îi spuneam eu dînsei)?” O întrebam îngrozită de gravitatea atitudinii ei. ,,Păi, uite ce-au pățit unii din sat care au batjocorit crucea…” și bunica începea povestea care nu era poveste ci devenea istoria unor fapte reale petrecute în satul în care locuiam. Înțelepciunea simplă și pățaniile** altora îmi deveneau prin bunica veritabili pedagogi.

Odată, trei surori cu vîrste apropiate (să fi avut în jurul a 20-22 de ani), dintr-o familie mîndră și mai înstărită în sat, în urma unei dispute cu familia diacului*** (așa se spune în satele din Ardeal), sau a cantorului de la biserică, ca să facă bășcălie pe seama acestuia, într-o noapte au mers la casa lui și cu excrementele lor au mîzgălit peretele casei sub formă de cruci. Toți oamenii de bună credință cînd au văzut dimineața ,,grozăvia” s-au tulburat foarte tare. Știau, fie și dintr-o pură intuiție a bunului simț, dar mai ales din frică față de Dumnezeu, că batjocura lor nu va rămîne nepedepsită și că după asemenea faptă, nu vor ,,ajunge” bine. Așa s-a și întîmplat mai apoi. Cele trei surori au sfîrșit fiecare într-un mod odios. Una a înnebunit, alta s-a îmbolnăvit de o boală cumplită cu o lungă perioadă de agonie, iar cea de-a treia a murit într-o închisoare din Ungaria, pierzîndu-și mințile și bîndu-și propria urină. Dar suferința n-a fost într-atît. Copiii fiecăreia dintre ele au avut la rîndul lor parte de zbucium și suferință în viață. Cînd au urmat nepoții, la fel: vieți distruse, boli grele, nebunie, sinucideri în condiții oribile. Neamul lor, treptat, aproape s-a stins. Gura satului și oamenii care cunoșteau istoria din tinerețea celor trei femei, știau cauza pentru care ,,trage” neamul lor.

În satul nostru populația a fost împărțită în două (așa a rămas pînă azi): jumătate unguri și jumătate români. În perioada hortistă, cînd armata ungară a invadat satul, o femeie româncă, ortodoxă, pentru a fi văzută ,,bine” și pentru a nu suferi, ca să-i impresioneze pe soldații ce treceau călare prin fața casei acesteia, s-a apucat să își renege credința și dădea cu pietre în crucea de pe casă rostind ostentativ (ca să fie auzită de soldați) în maghiară: ,,Dă-te jos de pe casă Jesus mic”. Gestul ei n-a avut obiectivul scontat, n-a cîștigat încrederea lor, din contră, trădarea i-a scîrbit pînă și pe soldații maghiari primiți cu urale, flori și osanale de populația maghiară. Aceștia, povestea bunica, cînd au ajuns în dreptul Bisericii ortodoxe, au aruncat în curtea bisericii brațele de flori primite. Mulți dintre ei erau catolici. Femeia cu întreaga sa familie urma să aibă o viață de coșmar. După ceva timp a înnebunit, apoi au găsit-o spînzurată.

În satul vecin, tot în perioada hortistă, un ungur bogat, pizmaș și rău cu românii, într-una din zile, a dat jos crucea din capătul satului, a călcat-o în picioare și și-a făcut excrementele pe ea. Mulți s-au îngrozit de fapta lui. Mai tîrziu, s-a căsătorit și a avut patru copii. Doi au rămas cu handicap grav de la naștere cu forcepsul, ceilalți au sfîrșit cumplit, de tineri, iar el, spre finalul vieții s-a spînzurat. (…)”

• integral, la:  Corina Negreanu: Sfînta Cruce