Thursday, March 18th, 2010

SFARSITURI, MARTURII, TESTE… (Stiri si recomandari generale 16-17 martie 2010)

18 Mar 2010 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

*

La sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor va avea loc mâine, 18 martie, de la orele 18:00 conferinţa „Ortodoxia şi provocările actuale”. Prelegerea, susţinută de părintele profesor Mihai Valică, doctor al Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg, profesor colaborator al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, va aborda subiecte referitoare la condiţia de a fi creştin în societatea contemporană, informează Radio TRINITAS. Vor fi propuse participanţilor teme de reflecţie precum „Dictatura obligativităţii: actele biometrice, vaccinările, monopolul educaţiei”, „Ortodoxia între sinodalitate şi confiscare eclezială”, „Libertate şi mântuire” şi altele.

Am preluat si salvat stirea de mai sus, strecurata cine stie cum si de cine (oricum, “din greseala”) pe Basilica, pentru a ramane si posteritatii, in caz ca ea va disparea (cum e foarte probabil)…

Actorul Marius Manole, care va juca în spectacolele „Oscar şi Tanti Roz“, la Bulandra, şi „Livada de vişini“, la Naţional, spune că rolul copilului Oscar, bolnav de leucemie, l-a apropiat de Dumnezeu. Celebru pentru rolul câinelui din „Inimă de câine“, unde joacă alături de Victor Rebengiuc, Marius Manole se confruntă acum cu problematica morţii.

Cum te-a atins întâlnirea cu boala din spectacol? Cum a privit Oscar moartea prin ochii tăi?

Mi-am dat nişte răspunsuri cu textul ăsta. Tuturor ne e frică de moarte, deşi nimeni nu ştie cum e să mori. De fapt, prin moarte treci în altă parte. Nouă ne e frică că, după moarte, vom sta sub pământ, singuri, între patru scânduri şi trei cuie. Dar cine ştie însă ce-i dincolo? Dacă acolo e mai frumos decât aici? Toţi o să murim, nimeni nu scapă. De atunci, de când am înţeles asta, pentru mine, e altfel. Şi relaţia cu Dumnezeu e alta.

Nu e o afirmaţie hazardată? La 31 de ani, relaţia ta cu Dumnezeu e aşa de clară?

Nu prea mi-e clară. E cam confuză pentru că nu înţeleg multe lucruri. De ce lasă Dumnezeu pe lumea asta boli şi bolnavi? Dacă e atât de bun, de ce lasă atâta suferinţă? Am găsit însă şi răspunsul: pentru că viaţa e un împrumut. Dumnezeu îţi dă nişte lucruri care tu crezi că sunt rele, de fapt, ele sunt nişte daruri, dar tu nu înţelegi însă asta.

Te-ai gândit că suferinţa poate fi atât de atroce, încât tocmai din cauza acesteia nu mai putem înţelege limpede ce ni se întâmplă?

Cred că toate nenorocirile au un sens, ne sunt date ca să ne reconsiderăm, să ne reconstruim, să ne recompunem, să ne revizuim atitudinea, să învăţăm lecţia umilinţei. În secolul nostru, uităm de moarte, fiind atât de bolnavi de orgoliu, atât de avizi să fim noi cei mai mari, cei mai tari, cei mai buni, să avem de toate. În starea asta de „beţie”, ni se spune: „Ai cancer”. Şi atunci nimic nu mai are nicio valoare, nimic nu mai contează…

Dincolo de viziunea creştină, ce rămâne după lecţia umilinţei?

Depinde de tine cum reacţionezi. Am întâlnit oameni care au devenit şi mai răi, şi au început să se răzbune, să lovească în stânga şi în dreapta, sau alţii, care s-au trezit şi au înţeles ce li se întâmplă, zicând: „Da, am greşit. Nu am ştiut, de fapt, că-s doar un vierme, un gândac“. Textul ăsta e pentru oamenii care caută răspunsuri. Şi poate o să înţeleagă ceva. Totul e să închidă ochii şi să asculte.

*

Continuare »

9 Comentarii »