UPDATE

DUPA GUVERNANTII TURCI, NICI CEI POLONEZI NU VOR SA AUDA DE VACCINURI!

AI NOSTRI STAU, CA DE OBICEI, PREŞ, CU EXCES DE ZEL.

BULGARIA SI UCRAINA – TARI-PILOT  PENTRU ACTIUNILE CE VOR URMA PESTE TOT?

bribe

Si care vor fi fost criteriile alegerii vaccinului de la Glaxo? Ca doar toate sunt laudate foarte si toate sunt bune, nu? Oare ce afacere se mai ascunde si aici?! O mega-afacere, daca ea a fost contractata in conditiile in care statul roman e, practic, in faliment si in colaps iminent! Pe de alta parte, acelasi personaj care ne-a obisnuit deja cu declaratiile aiuritoare si vesnic contradictorii, tocmai ce spusese ca nu ne foloseste la nimic sa importam, fiindca nicio firma producatoare nu are disponibile vaccinuri in timp scurt, ci abia din ianuarie, cand va fi gata si al nostru (si pentru copii). Si atunci, de ce?! Si din care bani?!

Cât priveşte campania de vaccinare, Streinu-Cercel a anunţat că astăzi a fost semnat memorandumul prin care Guvernul aprobă achiziţionarea a 500.000 de doze de vaccin anti-AH1N1. Acestea vor fi cumpărate de pe piaţa internaţională şi sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni şi 6 ani. Firma de la care se va achiziţiona vaccinul pentru copii este GlaxoSmithKline, iar preţul este de 4,5 euro/doză, fără TVA. Totodată, a mai precizat secretarul de stat, a fost aprobată şi suplimentarea fondurilor prin care va fi dublat numărul de doze produs de Institutul Cantacuzino.

flu-cp-w-6609322Prin farmaciile cu circuit deschis se comercializează două tipuri de măşti de protecţie sanitară împotriva noului virus gripal: cele de tifon, foarte ieftine, şi cele cu triplă protecţie, inaccesibile omului de rând. Specialiştii spun că măştile simple oferă mai mult o protecţie psihică şi că nu pot fi purtate decât 4 ore pe zi. Farmaciile româneşti s-au adaptat deja isteriei gripei porcine, aprovizionându-se cu diverse tipuri de măşti de protecţie sanitară, pentru tot buzunarul. Cele mai vândute, cam o sută pe zi la fiecare farmacie, sunt măştile simple, de tifon, care costă doar 7 bani bucata şi nu prea au eficienţă. “Măştile simple asigură mai mult o protecţie psihică decât concretă. Virusul poate fi luat pe mâini, omul se scarpină pentru că îl jenează masca şi se trezeşte infectat”, spune farmacistul Aurora Toma. Preşedintele Patronatului Farmaciştilor din România, Ioana Cacovean, susţine că oamenii au început să ceară în farmacii măşti pentru gripa A/H1N1, deşi nu există măşti create special pentru acest tip de virus.

  • Spre rusinarea slugilor care conduc aceasta tara, iata un exemplu polonez de verticalitate si de atitudine de protejare a propriilor interese. Daca ei, care nici nu produc, sunt reticenti fata de vaccinurile importate, ai nostri s-au bulucit repede sa faca  si serviciile Big Pharma. De remarcat si faptul ca guvernul polonez (si a se retine ca in Polonia nu sunt la putere conservatorii, ci liberalii pro-europeni) refuza achizitionarea vaccinurilor tocmai din princina efectelor secundare!

Ziua: Polonia critica producatorii vaccinurilor impotriva gripei porcine

premierul polonez Daniel Tusk

Premierul polonez Donald Tusk a acuzat vineri societatile farmaceutice ca incearca sa arunce asupra guvernelor responsabilitatea pentru eventuale efecte secundare ale vaccinurilor impotriva gripei H1N1, justificand astfel refuzul Poloniei de a le obtine, relateaza AFP, preluata de NewsIn.

Stim ca societatile care ofera vaccinuri impotriva gripei H1N1 nu vor sa-si asume responsabilitatea efectelor secundare. Ele refuza sa le puna pe piata, pentru ca responsabilitatea juridica ar fi atunci mai mare. Ele cer clauze care nu sunt probabil conforme legislatiei poloneze si care arunca orice responsabilitate asupra guvernului unei tari in privinta efectelor secundare si a eventualelor despagubiri”, a declarat Tusk.

Polonia refuza deocamdata sa achizitioneze vaccinuri impotriva gripei H1N1, spunand ca ele nu a fost inca suficient testate de autoritatile medicale. Daca am avea o declaratie ca CE isi asuma responsabilitatea juridica pentru efectele secundare ale vaccinului, am putea vorbi deschis” despre eventuale achizitionari, a mai spus Tusk, in raspunsul dat unui jurnalist care cita opinia Comisiei Europene, potrivit careia vaccinul este cel mai bun mod de protectie in fata gripei. “Zelul unora dintre statele membre pare exagerat si neadecvat in raport cu situatia epidemiologica reala”, a insistat Tusk. In Polonia au fost semnalate aproximativ 200 de cazuri de gripa H1N1, dar nici un deces.

  • La polul opus…

Mediafax: Bulgaria decretează stare de epidemie naţională

Circa 210 persoane din 10.000 sunt atinse de virus, ceea ce înseamnă o rată uşor superioară pragului necesar pentru declararea stării de epidemie naţională (200 din 10.000).030509101937_school closed1

Şcolile vor fi închise începând de luni pentru o perioadă nedeterminată, dar autorităţile locale pot decide şi închiderea creşelor şi a universităţilor.

O altă măsură cuprinsă în planul de epidemie naţională constă în faptul că spitalele şi-au suspendat operaţiile programate şi vizitele obişnuite în cazul femeilor însărcinate şi nou-născuţilor.

De asemenea, bulgarii sunt invitaţi să nu meargă în locuri publice precum teatrele şi cinematografele chiar dacă acestea nu sunt obligate să-şi închidă porţile. Vineri, pe străzile din Sofia au fost văzute persoane care purtau măşti, în timp ce temperatura atingea 17 grade.

Joi, Bulgaria a solicitat Comisiei Europene să o ajute să achiziţioneze de la state membre UE 200.000 de doze de medicamente împotriva virusului gripei A H1N1. Bulgaria este singura ţară a UE care a adresat o asemenea solicitare Bruxelles-ului, potrivit comisarului european bulgar Meglena Kuneva.

Până vineri, niciun stat membru nu a răspuns solicitării venite de la Sofia, potrivit postului de radio naţional…

Si OMS baga carbuni in plus, ca sa nu se stinga cumva focul:

OMS: Numărul deceselor cauzate de gripa A H1N1 depăşeşte pragul de 6.000

Gripa A H1N1 afectează persoane de toate vârstele

yushchenko

  • Saccsiv:

LEGEA MARTIALA in Ucraina? - cu mentiunea ca, asa cum a notat si Saccsiv in comentariul sau, in Ucraina inca nu este lege martiala. Insa presedintele in exercitiu, Iuscenko, vrea sa profite cat mai mult din isteria gripei porcine, impingand deciziile sale extreme pana catre cosmarul unei dictaturi in toata regula:

Yushchenko le-a spus reporterilor miercuri seara ca neindeplinirea deciziilor sale va fi pedepsita, adaugand: “Trebuie sa schimbam sistemul. Trebuie sa schimbam intregul sistem al puterilor organizatiilor de stat din Ukraina. Nu avem timp pentru proteste; nu avem timp sa asteptam.

Presedintele si-a repetat declaratiile ieri intr-o adresa oficiala catre poporul ukrainean, prin care afirma: Neindeplinirea ordinelor [NSDC] va atrage imediat actiunile autoritatilor de ordine“.

(…)

Un raport ulterior al agentiei ukrainiene Interfax afirma ca ministrul ukrainian al sanatatii Wasilij Kniazevicz i-a cerut procurorului tarii sa deschida anchete asupra tuturor celor care se opun campaniei vaccinarii in masa.

Adresa lui Yushchenko interzice de asemeni toate medicamentele impotriva gripei ce nu sunt recomandate de guvernul ukrainean sau de Organizatia Mondiala a Sanatatii:

“Cer guvernului sa anuleze imediat ordinul existent in legatura cu rezervele de medicamente, inclusiv vaccinuri.“

Prin adresa cetatenii ukraineni care au evitat vaccinarea aprobata oficial sunt solicitati sa isi reconsidere pozitia:

“Este in general cunoscut ca singura modalitate de a preveni orice infectie este vaccinarea“, spune adresa. “Ca presedinte va cer, dragi colegi cetateni, sa va reconsiderati atitudinea fata de vaccinare  si sa va vaccinati daca este necesar, dar numai, si subliniez – numai dupa ce va consultati cu doctorul.“

“Sunt oameni care mor. Epidemia ucide doctori. Acest lucru este fara precedent si de neconceput in secolul XXI“, se continua in adresa.

  • Ziua:

Gripa AH1N1 ar putea amana alegerile prezidentiale din Ucraina

“Daca guvernul nu reuseste sa ia sub control situatia legata de epidemia de gripa, nu este exclusa introducerea situatiei de urgenta in tara si amanarea alegerilor pentru 30 mai, o data cu alegerile locale, a afirmat Igor Popov, citat de ITAR-TASS. Conform Constitutiei Ucrainei, in perioada starii de urgenta, orice campanie electorala este interzisa si, in consecinta, alegerile din 17 ianuarie 2010 ar putea fi amanate. Directorul Scolii pentru studii politice din cadrul Universitatii de la Kiev, Aleksei Garan, declara vineri ca presedintele Viktor Iuscenko, cu sanse minime de a castiga alegerile, este cel mai interesat in decretarea starii de urgenta in Ucraina.

… si trebuie adaugat ca e bine cunoscut ca Iuscenko este omul executa ordinele americanilor in Ucraina.

Virusul pandemic H1N1 ar putea ucide pana la 40.000 de persoane in tarile europene institutiile europene continua insa sa forjeze la furnalele isteriei. Parca au mai scazut insa din estimarile de victime…

  • Adevarul:

Streinu-Cercel: “Până la 6.000 de oameni ar putea muri în România din cauza gripei porcine”

Joaca de-a datul in bobi cu estimarile funebre revine de unde ramasese, odata ce s-a rezolvat telenovela santajista cu demisia… Acum e din nou liber la bagat oamenii in sperieti cat se poate de tare.

22spanish_fluCe înseamnă acest lucru faptic. Trebuie să fim pregătiţi cu secţia de terapie intensivă şi respectiv cu ventilaţia mecanică pentru a putea asista aceşti pacienţi, pentru că, din toate datele de literatură adunate până în prezent, s-a văzut cât se poate de clar că aceşti pacienţi dezvoltă într-un timp foarte scurt, în 78 de ore circa, ARDS – Acute Respiratory Distress Syndrome. Mai pe româneşte, plămân alb. În acest context practic nu se mai poate face transferul de gaze la nivel pulmonar şi pacientul se sufocă“, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, care a mai precizat că, din fericire, până în prezent, în România nu s-a înregistrat, până acum, niciun deces cauzat de gripa porcină.

Români salvaţi (?!) de vaccinul antiporcină unguresc

  • EvZ:

EDITORIALUL EVZ: Kafka porcină, frate!

franz-kafka-www(…) În fine, în atmosferă pluteşte o oarecare teamă. După alte ore de aşteptare, colegul meu intră în cabinetul de la „Balş”, împreună cu fiică-sa. Medicul, vădit obosit, întreabă: „Care-i problema?”. Colegul meu povesteşte tărăşenia. Nu mai e amuzat. Acum e nervos. Dar îşi ascunde starea, medicul din faţa lui n-are nicio vină. „Asta-i culmea, domnule!”, zice medicul de la „Balş”. Pare că-i vine să râdă. Un fel de râsu’-plânsu’. Priveşte fata. „N-are nimic, dar o voi consulta, dacă tot aţi venit până aici. Până la urmă, asta e procedura, aţi intrat, vă consult. Dar, vă spun, au înnebunit cu toţii, o să ne omoare isteria asta”, mai bombăne el. Bineînţeles că fata n-avea nimic, era sănătoasă. De ieri, n-are nimic cu hârtie la mână. (…)

Asemenea istorii li se vor fi întâmplat multora. Ele vorbesc despre o crispare. Una de înţeles la nivelul omului de rând, de neînţeles în cazul specialiştilor. Trădează o comunicare proastă, în special în interiorul sistemului. Iar asta poate, vorba aceea, să nascăSwinefluTVHype monştri. Cred că oamenii trebuie să reţină că gripa porcină (sau cum i s-o mai zice acum) nu-i mai rea decât cea sezonieră; se transmite, doar, mai lesne.

Noua gripa a creat o adevarata panica in randul parintilor. Chiar daca in unele judete s-a confirmat un numar redus de cazuri, parintii prefera sa tina copiii acasa. Circa 60 % dintre elevi, la nivelul tarii, nu mai frecventeaza cursurile. In scolile din Arad , aproape 60 la suta dintre elevi nu mai vin la ore, în timp ce în judet au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, sapte cazuri noi de îmbolnavire cu AH1N1. Seful Inspectoratului scolar Judetean (ISJ) Arad, Mirela Aldescu, a declarat ca în majoritatea scolilor absenteismul depaseste 30 la suta, dar ca sunt si scoli în care 60 la suta dintre elevi nu s-au prezentat la cursuri.

***

  • Gandul:

FMI nu mai dă banii României, dar păstrază legătura pe email, Băsescu, în etapa negării – “Vă confirm, nu s-a amânat”, află aici ce se întâmplă cu leul şi cât de departe este România de prăpastie

Între timp, pentru că misiunea FMI nu a finalizat încă raportul de evaluare pe baza căruia va elibera banii din acord, Franks spune că reprezentanţii instituţiei financiare “vor continua să lucreze cu autorităţile de la Bucureşti, pe email şi prin telefon”, fiecare de la sediile lor. Până atunci, însă, este clar că autorităţile de la Bucureşti au mbasescu-franksai puţini bani pentru pensii şi salarii, pentru că jumătate din cele 1,5 miliarde de euro era destinată asigurării acestor cheltuieli curente. În acelaşi timp, şi leul are de suferit, pentru că celelalte 750 de milioane de euro ar fi mers la Banca Naţională a României pentru apărarea cursului de schimb.

Află opiniile lui CTP despre desemnarea lui Negoiţă

Dincolo de posibilele antipatii starnite de autor (de deraierile lui violent anticrestine sau Obamaniace), comentariul de aici face o analiza corecta, lucida si taioasa a situatiei politice dramatice de la noi, pentru a putea intelege la ce cote a ajuns iresponsabilitatea celor care se pretind “barbati de stat” si mai au inca tupeul sa ne mai ceara votul, in aceste vremuri critice.

General Motors nu mai dă Opel ruşilor şi concediază 10.000 de muncitori

  • EvZ:

România a ajuns la mâna băncilor cu dobânzi mari

Sindicatele ameninţă: grevă generală în schimbul salariilor „tăiate”

US-SHOOTING

Iranul refuza sa trimita in strainatate uraniu imbogatit, pentru a primi in schimb combustibil pentru reactorul de cercetare de la Teheran. Anuntul a fost facut de presedintele Comisiei de Afaceri Externe din Parlament, Alaeddine Boroujerdi. “Nu exista niciun plan de trimitere a unei parti de 1.200 de kilograme de uraniu imbogatit, pentru a primi combustibil”, a declarat oficialul, citat de AFP(…).

Vineri, presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a declarat ca Iranul prefera sa cumpere combustibilul de care are nevoie si ca este gata pentru noi negocieri pe acest subiect. “Am informat AIEA ca vrem sa cumparam combustibil. Agentia ne-a spus ca sunt cateva state pregatite sa ne vanda acest combustibil. Discutam cu ele pentru tranzactie”, a explicat Ahmadinejad.

Ayatollahul Khamenei ataca dur Washingtonul: SUA ascund la spate un pumnal, cand zambesc Iranului

Refuzul presedintelui de a respecta acordul de la Viena vine dupa un atac fara precedent al ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, impotriva Casei Albe. “Acest nou presedinte american a trimis mesaje orale si scrise prin care a propus sa intoarcem pagina si sa cooperam pentru a regla problemele lumii. (…) Natiunea iraniana nu va fi pacalita de tonul conciliant al Statelor Unite si isi va apara drepturile, independenta si libertatea”, a avertizat ayatollahul, intr-un discurs dur, sustinut la televiziunea iraniana de stat. “De fiecare data cand responsabilii americani pretind ca zambesc la Iran, ascund la spate un pumnal”, a continuat liderul spiritual.

In urma cu doua saptamani, Casa Alba avertiza Iranul ca nu dispune de un termen “nelimitat” pentru a accepta oferta nucleara internationala. “Timpul nu este nelimitat pentru presedintele Barack Obama”, a declarat vineri purtatorul de cuvant Robert Gibbs, dupa ce raspunsul Iranului la propunerea Agentiei Internationale pentru Energie Atomica pare sa indice noi intarzieri.

Rusia tempereaza SUA: Maximum de rabdare, sa negociem cu Iranul

In tot acest timp, Rusia transmite apeluri repetate catre comunitatea internationala sa aiba “maximum de rabdare” in criza nucleara declansata de Iran. Moscova reitereaza astfel sprijinul acordat autoritatilor de la Teheran. “Intreaga lume trebuie sa se concentreze pe dinamica negocierilor”, a declarat viceministrul rus de externe, Serguei Riabkov, negociatorul Kremlinului in acest dosar.

Reincepe (si) psihoza terorista…

  • Antena3:

Nou atac armat, în SUA: Doi morţi şi şase răniţi, după ce un bărbat a tras într-o clădire din Florida (VIDEO)

Medvedev: Rusia îşi va folosi trupele în străinătate doar în situaţii de “extremă urgenţă

***

sexedu_1_1

Educatia sexuala va fi obligatorie in toate scolile, s-a anuntat astazi, astfel incat parintii isi pierd dreptul sa opteze pentru neparticiparea copiilor la aceste ore.

Elevii din Anglia vor avea cursuri de sex si relatii de la varsta de cinci ani, in urma planurilor guvernului de a reduce cazurile de graviditate din randul tinerelor.

Copiii vor invata despre partile corpului, despre viata si pubertate, inca din scoala primara. La gimnaziu, ei vor fi invatati despre graviditate, contraceptie, HIV si relatiile homosexuale, ne este dezvaluit.

Parintii vor putea sa refuze orele din motive morale si religioase, dar vor pierde acest drept cand copiii vor implini 15 ani. Aceasta lege va afecta 600 000 de copii pe an.

Aceasta miscare controversata este destinata obtinerii a cel putin 12 luni de educatie sexuala inaintea terminarii invatamantului obligatoriu.

Dar grupurile de parinti afirma ca decizia risca “sa incalce drepturile parintilor“ si sustin ca guvernul incearca sa legifereze in viata de familie.

Si scolile diverselor confesiuni religioase vor fi obligate sa desfasoare aceste cursuri, inclusiv relatiile dintre persoanele de acelasi sex, contraceptia si avortul, cu toate ca preotii au insistat ca nu vor face aceste lectii pentru ca sunt contrare “principiilor credintelor lor“.

Ed Balls, Secretarul Invatamantului, a afirmat: “Puteti invata promotiile mariajul, puteti sa ii invatati ca nu ar trebui sa faca sex in afara casniciei, dar ce nu puteti face este sa refuzati informarea tineretului in legatura cu contraceptia in afara casniciei.“

Este la fel cu homosexualitatea. Cateva religii au principii clare despre ce este bine si rau in termeni religiosi – totusi ceea ce nu pot sa faca este sa nu invete importanta tolerantei.“

Educatia sexuala va fi introdusa in 2011 ca parte a noilor lectii obligatorii in educatia personala, sociala, in domeniul sanatatii si economica (PSHE), arata guvernul.

Politia internetului. Statul vrea sa elaboreze o lege pentru useri si provideri

Islamizarea accelerata alunga credinciosii crestini din Liban

Hotel al unei secte neobudiste intr-o manastire ortodoxa din Macedonia