constantin_daniel_stahi_-_natura_statica_cu_carte_si_ochelari

  • N-am cuvinte:

Unui comerciant, care se plânge că “Dumnezeu nu îl ascultă”

“Va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri” (O criză economică, financiară, politică, morală globală

  • Ramura inflorita:

Si tu?

Doamne! Erai acolo, atunci. Şi erai mai deplin în ea, în mijlocul acelei batjocuri, decât, poate, în multe biserici în care am intrat sã Te caut. Şi eram cu toţii doar nişte copii, aparent inocenţi. Şi eu… eu voiam sã mã distrez şi eu. Sã Te scuip şi eu. Sã Te batjocoresc şi eu. Sã-ţi strig BUM! şi sã te chinui!

“Poiana îngerilor” de la Mărcuş

Chipul femeii cu ochi blânzi şi cu vălul negru pe cap a fost primul pe care au deschis ochii cele opt fetiţe care locuiesc la Mănăstirea Mărcuş din judeţul Covasna. Îi spun “mami” şi datorită ei nu au ştiut niciodată ce înseamnă să fii abandonat în maternitate. Maica stareţă Serafima le-a luat de la câteva luni din pătuţurile de spital, le-a botezat, le-a vindecat rănile, le-a educat şi le-a iubit ca şi cum ar fi fost ale ei. Arareori dacă le vizitează cineva pe copile. Mamele lor naturale, deşi ştiu unde se află fetele lor, abia dacă trec pragul mănăstirii, în zi de sărbătoare, o dată sau de două ori pe an.

Despre cartea “Sufletul meu, temnita mea”, arhim. Simeon Kraiopoulos

Simeon e foarte pe inteles. El spune asa: sa ne inchipuim ca avem un lac a carui adancime nu o cunoastem si a carui apa nu-i deloc limpede. Punem un pepene in acest lac. El va pluti, iar partea care este in afara sa consideram ca este o zecime din pepene, iar cele noua zecimi sunt in apa. Asadar, doar o zecime se vede din pepene, restul de noua zecimi nu se vad. Facand acum o analogie cu sufletul omului, doar o zecime din suflet alcatuieste constientul, adica ceea ce vedem, ceea ce stim si controlam. Partea aceasta, pe care o cunoastem e bine sa i-o aratam in fiecare zi, in fiecare clipa lui Dumnezeu, sa-i spunem gandurile care ne vin in minte, sa-i spunem tot ce ne doare, asa cum ne doare, fara “cosmetizari”, apoi, sa mergem la spovedanie, sa spunem toate pacatele pe care le-am savarsit si, la fel, sa spunem si cele mai adanci ganduri si dorinte ale noastre. Dupa ce am facut asta, vom fi uimiti sa descoperim in noi alte si alte ganduri si purtari pe care nu le stiam inainte. Aratand partea care se vede din apa, am taiat o felie din pepene. Taind o felie din pepene, acesta se usureaza si se ridica un pic din apa. Ridicandu-se din apa, se descopera o parte care nu era cunoscuta de noi, a iesit la suprafata o parte din subconstientul nostru. Acum aratam si acea parte lui Dumnezeu, care din necunoscuta devine cunoscuta. Apoi, mai taiem o felie din pepene, care se ridica iar un pic din apa, si din nou, o parte nestiuta se face cunoscuta, iese la lumina, o aratam lui Dumnezeu. Si treptat, treptat, ceea ce era necunoscut, ce era subconstient si inconstient devine constient. Acel necunoscut din noi, in care aveau loc conflicte, lupte, acel loc din adancurile fiintei noastre iese la lumina. Arhim. Simeon precizeaza ca aceste lucruri ascunse, desi nu le cunostem, le traim. Ele nu sunt in afara noastra, ci sunt inlauntrul nostru, in noi, si e nevoie sa le scoatem la lumina. Le scoatem la lumina vorbind despre ele, exprimandu-ne, aratandu-le lui Dumnezeu. In fiecare zi e bine sa punem inceput bun, in fiecare zi sa ne incredintam purtarii de grija a lui Dumnezeu fata de noi si sa-i cerem ajutorul.

Ce înseamnă cuvintele: “Ţie, Doamne”?

  • Cumpana:

Avem către Domnul!

Într-un fel, e uşor de înţeles de ce, atunci cînd e vorba despre versiunea dlui Pleşu despre creştinism, unii creştini îl găsesc savuros şi iluminator. Dar dacă e vorba de gust, aş spune că un astfel de creştinism aduce mai degrabă cu vinul păstrat în putini de brînză. Vinul nou sparge burdufurile vechi, dar nu şi putinile de brânză. În ele, vinul a rămas vin, decît că nu poate fi băut. Este stricat. Tot aşa şi cu adevărurile: „Diavolul nu a creat cuvinte noi, cuvinte ‚rele’, după cum nu a creat şi nu poate crea altă lume, după cum nu a creat şi nu poate crea nimic. Toată minciuna şi toată puterea minciunii lui rezidă în faptul că a pervertit aceleaşi cuvinte şi le-a făcut cuvinte despre altul, le-a uzurpat şi le-a transformat în armele răului şi, ca atare, el şi slugile lui vorbesc totdeauna ‚în lumea aceasta’, pe limba furată faptic de la Dumnezeu.”

Despre atitudinea sectară şi păreri

Aş spune mai întîi că părerile noastre nu ar face, într-adevăr, doi bani, decît în situaţia în care nu ar exista un adevăr absolut. Orice creştin ştie însă că acest adevăr ni s-a revelat, a ajuns pînă la noi, că a rămas şi va fi cu noi în veci. Oamenii nu se separă în funcţie de acest adevăr, ci Adevărul însuşi este cel care îi separă, Care îi pune deoparte întru Sine. Tocmai de aceea se străduiesc adepţii înfrăţirii universale să-L pună deoparte. Ideea este exprimată, la nivel popular, în texte precum cel din melodia lui John Lennon, Imagine (…)

La un nivel mai pretenţios, întîlnim această idee în textele dlui Pleşu (care ne propune, de pildă, să privim adevărul, omul, creştinismul din „perimetrul mai tuturor religiilor”), sau în declaraţiile dlui H.-R. Patapievici, căruia „criteriul competenţei dogmatice [nu-i] spune mare lucru, aşa că disputele legate, spre pildă, de filioque [îi] par în afara spiritului de iubire şi de dăruire care ar trebui să emane din definiţia ortodoxiei”. Problema este că în momentul în care desprinzi iubirea de sensul ei creştin, ea se transformă pînă la urmă în opusul ei. Dacă încetăm să mai distingem între adevărul creştin şi „adevărul” lumii, vom ajunge să nu mai putem distinge între lumină şi întuneric (decît pentru a urî lumina). Nu este oare curios că toţi aceşti oameni valorizează iubirea, înţelegerea, relaţia, pe seama învăţăturii de credinţă?

Despre creştere şi evoluţie

Adrian Nicolae Petcu, în articolul “Închisorile lui Vasile Voiculescu”, revista Rost, consemna o mărturisire a istoricului Vasile Boroneanţ, fost deţinut politic: “Era impresionantă purtarea lui de faţă de toţi cei din jur. Se hrănea parcă din Duh sfânt şi era un creştin desăvârşit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o cu ceilalţi. Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, deşi operat, s-a repezit să-i ia mâncarea pe care i-o aduseseră deţinuţii de drept comun. Răspunsul lui la riposta colegilor a fost: «Lăsaţi-l, şi el este creatura lui Dumnezeu şi, dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare». Cuvintele lui mi-au rămas pentru totdeauna în memorie. Era sumumul de sublimare a fiinţei umane!”.

  • Crestinortodox.ro:

Despre adevarul fals

Constiinta, cutia neagra a memoriei

Ispitele din cadrul slujbelor

Putina lumina si mult fum de tamaie

Ce inseamna semnul plus de pe biserici?

  • Areopag:

Minunea înfricoşătoare şi nemaiauzită a făcătorului de minuni Spiridon

O minune care arata ca greco-catolicii si catolicii nu au Sfinte Taine

PREOTII BLESTEMATI PENTRU CA AU SLUJIT CU ERETICII CATOLICI

  • Chemarea clopotului:

Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai

Rocker ateu, devenit preot ortodox şi misionar in Africa

“Creştinismul” inexistent al lui Hitler

  • Strajerii Ortodoxiei:

Lumea sau Dumnezeu

Despre iubirea de argint şi despre purtarea neiubitoare de arginţi a părinţilor

  • Usa milostivirii:

Făt Frumos cel drăgăstos

Terminatorul de suflete (manipularea cinematografică, partea I)

  • Agnos:

Povestea zilei, 13.10.2009 – “Darul străvederii: Femeia virtuoasă”

Povestea zilei, 12.10.2009 – “Darul străvederii: Moartea făţarnicului”

Povestea zilei, 08.10.2009 – “Darul străvederii: Sfântul Pahomie şi bolnavul”

Povestea zilei, 07.10.2009 – “Darul străvederii: Pocăinţa monahului”

Sănătate şi boală

GPS-ul şi Dumnezeu

Aş vrea să spun tuturor, fără ruşine, că Dumnezeu este iubire!

Cum încearcă vrăjmaşul să abată omul pe calea greşită (I)

Cum încearcă vrăjmaşul să abată omul pe calea greşită (II)

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “cel ce caută adevărul cu gând curat o simte îndată şi se încredinţează de adevăr”

“Pentru ce Îl numesc oamenii pe Hristos Domn, dar nu fac voia Domnului…?

  • Calauza ortodoxa:

PILDA SEMĂNĂTORULUI – În ce fel să rodim spre mântuire şi de căte feluri este rodirea noastră

Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989

  • Laurentiu Dumitru:

Veverita Scrat (”Ice Age”) sau un altfel de a fi in lume

Regizorul, probabil fără să bage de seamă, a creat un personaj după modelul vieţuirii creştine. A creat un personaj tăcut şi tenace care n-are treabă cu pustia lumii, dar are un ţel, o ţintă. Ghinda. Alegerea părţii celei bune, a lucrului esenţial. Fanii seriei „Ice Age” îl adoră pe Scrat. E un semn bun dacă ne atrage într-un chip aparte.

Când îmi amintesc de „Ice Age” şi, implicit de Scrat, îmi amintesc şi de viziunea evanghelică asupra vieţii. Atunci mă întreb pe unde am rătăcit „ghinda” şi mă frământ, căci s-ar putea ca acest „odor” ce mi s-a dat oarecând în grijă şi pe care-l pierd deseori, să se ceară de la mine cândva.

  • Calin Dragan:

Patima internetului si vindecarea ei

si tot din postarile fratelui Calin, cateva fotografii si icoane antologice, de la urmatoarele articole:

Un maestru al penelului: Constantin D. Stahi

Părintele Rafail Noica: Dacă pisica ar gândi ca omul, ar zice că pisicimea este cea mai inteligentă specie de pe pământ

”Pridel Angela” – Un film rusesc despre pocăință

Vizită virtuală în biserica Sf. Pantelimon din Palanga, Lituania

Frescele mănăstirii Decani, Kosovo

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaevparintele_rafail

f4310_5

dsc00332

siluan-perete

bogorodita-decanipag-5-poceaev-copy

5 Comentarii »