archbishop-stylianos-final.jpg

Timp de 20 de ani în fruntea „Dialogului Teologic” cu romano-catolicii la porunca Patriarhiei Ecumenice,

ARHIEPISCOPUL STELIANOS AL AUSTRALIEI:

„DIALOGUL CU ROMANO-CATOLICII ESTE O BATJOCURĂ!”

“Vaticanul a dat dovadă de o supremă ipocrizie. Uniaţia (greco-catolicismul) este o bătaie de joc, o escrocherie curată. Actualul Papă propovăduieşte miturile medievale ale papalităţii!

„La recentele declaraţii ale Vaticanului [1] , cu totul neaşteptate şi foarte grav jignitoare, atât cele referitoare la ortodocşi, cât şi cele referitoare la ceilalţi creştini ne-romano-catolici, smerenia mea poate că n-ar trebui să răspundă decât printr-o tăcere sugestivă.
Deoarece însă, după 20 de ani de dureroasă preşedenţie a mea în „Dialogul Teologic oficial” dintre ortodocşi şi romano-catolici, am demisionat în mod voluntar, ca să nu mai am nici o legătură cu un astfel de „joc fără rost”, ar trebui ca astăzi, complementar faţă de toate câte s-au publicat până foarte recent, să declar pe scurt doar aceasta: nu-mi imaginam că vor fi îndreptăţite atât de repede şi atât de revelator smeritele mele opinii despre persoana şi despre întreaga operă a cardinalului Josif Ratzinger înainte de înălţarea sa în tronul papal, pe de o parte, şi despre năprasnica sa „transfigurare” imediat după aceasta în cel mai nerezervat propovăduitor al miturilor medievale ale papalităţii.

(…)

„Mă scoate din sărite tactica Mitropolitului Pergamului [3] când îndrăzneşte să spună că este teolog sistematic şi în acelaşi timp să susţină că „uniaţia nu face parte dintre temele Dialogului”. Însă uniaţia este o bătaie de joc, o escrocherie curată, o mască a oamenilor. Şi vine Mitropolitul Pergamului şi-ţi spune ca lucrurile acestea să le rezolve ca probleme practice Bisericile Locale. De unde a scos astea Mitropolitul Pergamului şi cui le spune, analfabeţilor sau nebunilor?” [4].

——————————————————————————————

NOTE:

[1] Arhiepiscopul Stelianos se referă la renumita Enciclică a Vaticanului, dată în 9.07.2007, în care papa a proclamat că singura Biserică adevărată a lui Hristos este cea Romano-Catolică şi că „Bisericile Răsăritene” (adică Ortodoxe – n.tr.) au o lipsă în ceea ce priveşte eclesiologia, deoarece nu recunosc primatul papei, care înseamnă că papa este supra-episcop şi „reprezentant al lui Hristos pe pământ“.

[2] Ziarul «Στύλος Ορθοδοξίας», nr. 82, septembrie 2007, p.25.

[3] Mitropolitul Pergamului, Ioan Zizioulas, este astăzi copreşedintele Dialogului Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici.

[4] Interviu în ziarul “ΤΟ ΒΗΜΑ” , 23.09.2006.

(traducere de ieromonahul Fotie după sursa în limba greacă aflată aici: http://www.egolpio.com/PAPISMOS/stulianos_australia.htm)

 ***

sinedrio-romis-avgoustinou8.jpg

Rugăciune în comun:  Profesorul Catedrei de Dogmatică a Universităţii Aristotelice din Tesalonic cu catolicii la Roma

“A început şi continuă Simpozionul Intercreştin la Roma cu tema „Sfântul Augustin”. Din păcate temerile noastre pentru mişcările ecumeniste în cadrul simpozionului au fost şi sunt justificate până în clipa de faţă în cel mai rău mod.

Reportajul respectiv şi grăitoarea fotografie am preluat-o de pe amen.gr.

Citiţi:

„Misiunea Catedrei de Dogmatică a Universităţii Aristotelice din Tesalonic a ajuns la Roma marţi, 2 septembrie, şi în ziua următoare a fost primită în audienţă de Papa Benedict al XVI-lea al Romei, iar Preşedintele catedrei, domnul Profesor Dimitrios Kaimakis, a avut o convorbire particulară cu el.

Dimineaţă, 3 septembrie, s-a săvârşit „messa” după tipicul roman în biserica Mănăstirii celor Patru Încoronaţi, întâistătător al slujbei fiind arhiepiscopul catolic de Kerkira, D.D. Ioannis Spiteris. Citirea liturgică a Apostolului a făcut-o, onorific, în limba greacă, profesorul de teologie biblică, domnul Milkiade Konstantinos. La sfârşitul slujbei participanţii din Grecia au cântat troparul Sfântului Augustin”.

Mai simplu: tânărul preşedinte al Catedrei de Dogmatică, d. Dimitrios Kaimakis, şi cei împreună cu dânsul s-au supus „sanctităţii” Papei. Iar profesorul Milkiade Konstantinos a participat activ, citind pericopa apostolică în cadrul „liturghiei” catolice pe care a săvârşit-o la Roma „arhiepiscopul” catolic Ioannis Spiteris. Într-adevăr, ceilalţi profesori (între care şi câţiva clerici) au urmărit „liturghia” pe care a săvârşit-o catolicul Spiteris? În altă ordine de idei, simpozioanele acestea au un caracter pur ştiinţific!

05.09.2009

(tradus de ieromonahul Fotie după sursa în limba greacă http://thriskeftika.blogspot.com/2009/09/blog-post_05.html )

0102074962600.jpg