DE CE PLANGE MAICA DOMNULUI? (Pagini ortodoxe – noutati si recomandari 7-11 august 2009)

11-08-2009 2 minute Sublinieri

12499902060831502614.jpg

În cursul zilei de miercuri, 12 august 2009, va avea loc o slujbă de pomenire în capela Bisericii „Sf. Arhangheli Mihai şi Gavriil” din Berlin, unde a fost paroh. Slujba de pomenire va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. După terminarea ceremoniei, trupul său va fi transportat cu o aeronavă în România, urmând să ajungă la Aeroportul Internaţional Bucureşti – Otopeni în jurul orei 21.30. La sosirea în ţară se va cânta un Trisaghion. În jurul orelor 22.00-23.00, trupul părintelui Constantin Mihoc va fi dus la Biserica „Sfânta Vineri” din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti, la cererea preotului paroh Nicolae Burlan şi a comunităţii de credincioşi ai acestei Biserici, în care părintele Mihoc obişnuia să slujească în timpul vizitelor sale în Bucureşti. Aici va avea loc o slujbă de pomenire. Alături de credincioşii acestei parohii, vor participa şi colegii profesori şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi o parte dintre membrii familiei. În cursul nopţii de miercuri spre joi, trupul Părintelui Constantin Mihoc va fi transportat în Suceava. În dimineaţa zilei de joi, 13 august 2009, trupul său va fi dus la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” din Mun. Suceava, unde Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi, va săvârşi o slujbă de pomenire. După aceea, trupul său va fi transportat în casa părintelui Constantin Mihoc, din satul Sfântu Ilie (jud. Suceava), unde se va oficia din nou slujba Parastasului. Apoi, trupul său va fi depus în Biserica „Bunavestire” din satul Sfântu Ilie, unde va rămâne până la înmormântare.

Inainte-praznuirea si odovania sarbatorilor

Au existat femei in randul clerului?

Rugaciunea “adormita” si “bolborosita”

… „Omul cu negocierile,” reprezentat în acest caz de Henry Kissinger, este considerat de Steinhardt drept „o catastrofă a istoriei, un blestem pe capul oamenilor, o năpastă, o urgie, o ciumă, o lepră, un cancer, o sida. Nimic nu sînt toate bolile astea comparativ cu Kissinger. Acesta face cît trei vagoane de sida, cincizeci de vagoane de cancer şi butoaie de microbi de lepră, de holeră şi de ciumă”. (…) Cîtă vreme un popor refuză să se lase vîndut sau minţit, elita trădătoare nu poate face nimic. Tocmai de aceea, dacă Steinhardt considera că sfîrşitul a început, era pentru că vedea că „fondul biologic al naţiunii şi simţul moral al poporului” au fost alterate. Alterate nu doar prin teroare şi minciună sistematică, ci şi, ori mai ales prin acte de aparentă bunăvoinţă.

 icoana-m-d-petru-voda.jpg

Cuvânt către cei ce în fiecare zi păcătuiesc şi în fiecare zi se pocăiesc (Sf. Efrem Sirul)

Chipul Lui Dumnezeu în om (Sf. Ignatie Briancianinov). Al Cui chip să purtăm? (7)

  • Koinonia:

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Pornirile egoiste sunt duşmanii declaraţi ai adevărului”

Sfântul Teofan Zăvorâtul – “Trebuie păstrată căldura dintai a credintei si a nadejdii”

Cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare, despre împlinirea poruncilor

Unei femei pe care o chinuie o tristeţe apăsătoare…

“Fără bunătate şi gingăşie viaţa este iad…”

Gheronda Iosif. Viaţa pe scurt (video)

Gheronda Iosif. Pomenirea de 40 de zile

Everghetinos 6.1

Everghetinos 6.2

  • Ortodoxia tinerilor:

Trebuie s-o rupem cu cei rai

Siguranta mantuirii si bucuria vietii vesnice

Numai eu sunt de vină!

Scuze şi ispite înainte şi în timpul Sfintei Liturghii

De la pământ la cer

A venit Maica Domnului!

Greşelile iubirii şi dreapta socoteală

  • Ciprian Voicila:

SAINT SILOUANE L’ATHONITE (1)

SAINT SILOUANE L’ATHONITE (2)

SAINT SILOUANE L’ATHONITE (3)

Dimitria Daviti – Amintiri despre Părintele Sofronie

  • Blogul lui Vasile Calin Dragan:

Trei părinți: Gherasim, Iacov, Porfirie

Un interviu despre Părintele Sofronie Saharov

Sf. Siluan Athonitul – Despre păstorii Bisericii

Sf. Siluan despre Sf. Ioan din Kronştadt

Documentar TVR: Grădina Maicii Domnului… Athos se “conjugă” la timpul bizantin

Documentar TVR: Muntele Athos

Vedere duhovnicească – Despre inima zdrobită


Categorii

Pagini laice, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “DE CE PLANGE MAICA DOMNULUI? (Pagini ortodoxe – noutati si recomandari 7-11 august 2009)

  1. Am observat ca ziarul Lumina nu mai permite comentarii online.
    Se poate face un blog intitulat „Comentarii la ziarul Lumina”. Eu nu am internet acasa si sunt singur. Nu pot sa-l fac.
    In continuare vreau sa expun un proiect:
    -sa apara atatea pagini cate articole are editia electronica a ziarului
    -fiecare pagina sa contina numai link-ul catre articolul respectiv
    -sa nu contina nici un fel de reclama la nici un site, la nici o carte si la nimic altceva
    -sa mai fie o pagina intitulata „Regulament pt. comentatori si pentru administratorii blogului” sau „Despre”, cu urmatorul continut:

    „Numai in aceasta pagina permitem comentarea blogului in sine. Din motive personale, vrem sa ramanem anonimi. Ne legam fata de administratorii altor bloguri, care ar fi dispusi sa ne directioneze trafic, sa nu schimbam regulamentul pe care il avem si anume:
    -sa apara atatea pagini cate articole are editia electronica a ziarului
    -fiecare pagina sa contina numai link-ul catre articolul respectiv
    -sa nu contina nici un fel de reclama la nici un site, la nici o carte si la nimic altceva
    -sa permitem comentarea blogului in sine numai in aceasta pagina („Despre”)
    -avem voie sa ne dezvaluim identitatea, dar numai in afara acestui blog

    Ar mai fi de analizat: sa fie sau nu „Top read articles”, „Top commented”, sa fie sau nu grupate in vreun fel articolele. Daca s-ar face, mi-ar placea sa nu fie grupate articolele in vreun fel care sa tina de preferintele administratorilor.
    Aici inchei expunerea proiectului. Nu stiu ce implicatii poate avea asupra celor care ar face un asemenea blog, ce vor face daca vor apare neintelegeri cu privire la moderarea comentariilor, daca unii vor renunta la activitate, daca vor fi primiti altii, daca cu timpul va fi o cu totul alta echipa, daca aceia vor fi cinstiti si vor mai respecta regulamenul, etc.

  2. @Andrei Arghira: Ce sens si-ar avea un astfel de blog?

  3. Am fost excentric. Ma maniasem ca n-am mai putut sa comentez la ei…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare