“Orfelinatul” Maicutei Domnului (Recomandari duhovnicesti de inceput de august)

6-08-2009 2 minute ~~Sublinieri~~

Lumea credintei: Luna Maicii Domnului

“(…) Având mersul către credinţă împleticit şi exclusiv raţional, nu am putut avea o puternică legătură duhovnicească cu Maica Domnului, legătură pe care nu o poţi stabili şi simţi doar cu… mintea. Pentru a o înţelege, îţi trebuie o inimă caldă, iubitoare. Sau un mare necaz din care ea să te scoată. Sau, în cazul meu, o imensă milă şi dragoste de mamă faţă de un fiu nedumerit… Totuşi, după mai multe „tatonări” sufleteşti, şocul prezenţei Născătoarei a venit la Athos. Acolo, într-o lume strict masculină, fără copii şi fără rudenii, într-o lume abandonată oricărui sentiment de legătură şi confort familial, unde ai senzaţia că eşti pierdut printre străini – tocmai acolo vezi de unde vine sprijinul. Acolo înţelegi că Maica Domnului lucrează în fiecare şi în toţi, acolo vezi o solidaritate de familie… cerească, acolo dragostea şi frumuseţea ei se revarsă din icoanele uriaşe peste capetele tuturor. Călugării trăiesc în prezenţa ajutorului ei consolator. Acolo singuraticii sunt mângâiaţi, necăjiţii sunt uşuraţi, bolnavii oblojiţi, neîncrezătorii dumiriţi. Acolo este orfelinatul lumii, cu asistenţă cerească şi „copii” fericiţi!”

Crestinortodox.ro: Adormirea Maicii Domnului in iconografie
Calin Dragan:

Colecție de icoane cu Maica Domnului

Colecție de icoane ale Sf. Siluan Atonitul

Ortodoxie si viata:

Icoane cu Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu. Icoana Maica Domnului, Crinul cel nevestejit

La Mulţi Ani întru Hristos, batiuşka Savatie!

“Pentru un călugăr nu este bine să-l iubească oamenii…

– Dar de ce?

– Pentru că oamenii mai întîi te iubesc, pe urmă te fac sfînt.

– Şi nu-i bine să fii sfînt?

– E bine să fii sfînt, dar să te facă Dumnezeu, nu oamenii. Oamenii cînd fac pe cineva sfînt, încep să vină la el şi să-i ceară lucruri care li se par lor bune şi folositoare. Oamenii vor ca sfîntul să le îndeplinească toate dorinţele. Oamenii pentru aceasta îşi fac sfinţi pe pămînt, căci prin ei cred că Îl pot sili pe Dumnezeu să le facă voia. Oamenii vor minuni, vor să se mărite şi să se însoare cu cine le place, vor bunăsporire şi sănătate, vor multe şi de toate, şi nu vor să înţeleagă că minunile sînt în mîna lui Dumnezeu şi El dacă vrea dă, iar dar dacă nu vrea, nu dă. Cu oamenii însă nu se poate aşa, dacă nu le îndeplineşti dorinţele, ei se supără, se nemulţumesc şi pînă la urmă încep să te urască. Şi toată această sfinţenie omenească devine o bătaie neîncetată de cap, griji şi supărări fără de nici un folos. Căci Dumnezeu singur ştie ce are de făcut în lume şi nu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a lucra binele, iar dacă oamenii se roagă unul pentru altul o fac nu pentru a arăta lui Dumnezeu ce are de făcut, ci pentru ca să se înmulţească dragostea în lume, căci în rugăciune noi descoperim suferinţa celuilalt şi ne facem părtaşi la ea şi cerem izbăvire ca pentru noi înşine. Şi ce este aceasta dacă nu dragoste şi cale de a ne cunoaşte unii pe alţii?”

Daniela Sontica: Mircea Vulcănescu sau viaţa dată pentru aproapele

“A fost dus la Aiud, unde era subnutrit aşa de rău încât organismul său intrase într-o stare de slăbiciune generală. Soţia sa, Margareta, a făcut cerere să i se suplimenteze raţia de hrană, dar a fost refuzată. Mircea scria acasă familiei formate din soţie şi trei fete: “La început a fost mai greu. (…) Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul ce trist trebuie să fi fost Ghetsimanii sau Golgota... Am rămas în sfârşit cu mine însumi… Am stat mult de vorbă cu mine despre evidenţă, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu… M-am simţit tulburător de lucid, dar spăimântător de liber“.“