Sărut mâna tatăl meu,
Sărut mâna mama mea…

De Dorina Păduraru

Motto : De la margini, o apostoli
La Ghetsimani v-adunati…

Două evenimente aflate la antipozi au cutremurat lumea spirituală la începutul postului dedicat Maicii Domnului; între două mari sărbători cu semnificaţie grea: zilele premergătoare ale „Schimbării la faţă” a Mântuitorului – ziua ce readuce în fiecare an sufletelor noastre bucuria minunată de pe Muntele Taborului – descoperirea Sfintei Treimi şi arătarea dumnezeirii lui Iisus Hristos. Cealaltă,”Fericita Adormire” a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Primul este un rânjet al satanei – o crimă terifiantă la care participă un tânăr absolvent de seminar merituos, fiu de preot ajuns proxenet.

Al doilea pare a fi un surâs ceresc:- un preot misionar „de elită” aparţinând unei adevarate dinastii de slujitori ai altarului, întemeiată de doi ţărani; surprins sub dărâmături ctitorind o biserică – cu un strigăt dureros, ca un cântec de jale reeditând balada Meşterului Manole, adună de la marginile lumii apostoli la „Fericita Adormire”. O familie cu 30 de preoţi şi încă zece în devenire, se adună de peste mări si ţări, de la capetele pământului, pe norii cerului într-un sătuc cu un nume parcă predestinat – Sfântu Ilie, unde, în sfânta lumină a Taborulu, îi cheamă dragostea şi dorul de mamă – o văduvă la aproape 90 de ani – anii patriarhilor.

Cunoşteam de mult numele părintelui Vasile Mihoc, teolog consacrat, profesor la Sibiu, din articolele publicate în săptămânalul „Oastei Domnului”, dar nu ştiam că este chiar „vârful de lance” (în termeni… ostăşeşti!) al plutonului …”mihocesc” despre care tot auzeam. Vestea şocantă care a înconjurat globul m-a cutremurat. Asemenea multor curioşi am început a răscoli pagini web şi avalanşa de informaţii au conturat profilul unui eveniment uriaş, ca o adevărată „revoluţie”. Se vede de departe că nu este o moarte banală a unui preot oarecare, ci toate detaliile arată că sunt puse „cap la cap” de undeva „de sus”. Un eveniment şocant, cu o încărcătură simbolistică şi spirituală atât de grea, nu poate avea (după mintea mea…) decât o singură semnificaţie:
Dumnezeu ne cheamă să-i citim semnele!

Scriu acest articol pentru că …nu pot să tac! Când am început să receptez informaţiile despre accidentul din Berlin, eram încă consternată de faptul că suspectul crimei din Timişoara este un fiu de preot şi absolvent de seminar. Apoi mintea mea s-a lăsat cu totul pradă unei imagini pe care o trăiam în urmă cu doi ani, când, vrednicul de pomenire părintele Ioan Sabău de la Folt spunea „Citiţi vremurile!..
Trăiam atunci una din cele mai frumoase zile din viaţa mea: participam la prima Sfântă Liturghie într-un peisaj mirific pe un munte înalt din masivul Godeanu – ca şi în Evanghelie- la piatra de temelie a unei noi biserici, aşezată cu ceva timp în urmă. Tot ca şi în Evanghelie, slujba a fost săvârşită de trei preoţi, unul din ei fiind vrednicul de pomenire părintele Ioan Sabău din Folt, judeţul Hunedoara, plecat la cer anul acesta în februarie – aureolat cu titulatura de „patriarh” al hunedorenilor.
Părintele avea un trup tot mai mic, părea o jumătate de om la 93 de ani atunci, un trup târşit prin puscării şi prin lungul drum al vieţii. Îl cunoşteam de mulţi ani, din 1998 când am publicat pentru prima dată povestea vieţii sale, conţinân şi istoricul bisericii ctitorite de el – prima în regimul comunist – cea din comuna Vinerea, jud. Alba. Participa cu drag la toate evenimentele religioase importante, având mulţi „cărăuşi” devotaţi din zona Orăştiei. O dată l-am rugat să-mi povestească ceva pentru ziar. „Hâm, vrei să faci bani pe pielea mea!” – mi-a zis hâtru. Mi-a mărturisit că nu are putere să mai povestească, dar dacă vin la evenimentul cutare după Sfânta Liturghie o să vorbească şi voi avea ce scrie. Aşa s-a întâmplat şi ştiam că aşa va fi şi aici pe vârful acestui „Tabor”. Şi când a început a vorbi, parcă se zguduiau toţi munţii din jur! Glasul lui „tuna” peste văi şi munţii aceia ca nişte cuşme de daci – munţii aceia ce găzduiau odinioară templele lui Zamolxe păreau acum înfricoşaţi de vorbele omuleţului ascuns în veşminte. Şi-a năvălit din nou în mintea mea acea imagine cu părintele strigând peste munţi:

„-…Mama lui Moise n-a vrut să facă crimă şi i-a dat pruncului drumul pe Nil. Moise nu ar fi fost, dacă nu era mama lui. Azi vedem cum milioane de mame îşi ucid copiii. Câţi Moise n-am pierdut noi? Pentru acea mamă Dumnezeu i-a dat lui Moise putere mare şi toiag să brăzdeze marea. La originea acestei puteri stă mama…Oamenii nu mai ascultă de Dumnezeu. Familia a fost zguduită. Familia cu care Dumnezeu a făcut lumea…Dumnezeu a spus bărbaţilor: „Aţi ajuns ca nişte cai buieştri, nechezând după femeia aproapelui”. Tatăl cu fiul se găsesc la aceeaşi desfrânată. Familia de astăzi este complet răvăşită prin acest puhoi de ispite, de desfrânare…Apusul este la pământ în ce priveşte familia…Să se căsătorească mamă cu fiu, tată cu fiică?
Mai târziu îl avem pe Ilie în vremea regelui Ahab şi a Isabelei care se închinau la Baal şi la Astarta. Azi avem „baalul” petrecerilor şi „astarta” sexului. S-a rugat Ilie la Dumnezeu să închidă cerul trei ani şi şase luni…până a ucis toţi preoţii lui Baal şi a Astartei.
Această dorinţă a lui Dumnezeu de a stârpi pe toţi oamenii care se închină idolilor lumeşti, toate legile deşarte, toţi preoţii idolatriei, o vedem în această sărbătoare…”

Iată dar mesajul dat de Dumnezeu la aceste două mari sărbători, românilor, începând cu preoţii: pedeapsa pentru închinarea la idoli, şi pentru uciderea de prunci.
Totodată, cele două evenimente aşezate faţă în faţă, ne arată că modelul rău, al preoţilor idolatri trebuie să apună, să se dea la o parte în faţa unei noi generaţii de vrednici slujitori ai altarului.
Avem înţelesuri grele, adânci în aceste evenimente. La Timişoara, oraş simbol al românilor, vedem iadul cu toate ororile. La capătul opus al ţării, toată istoria şi tradiţia ortodoxă de două milenii a neamului roamânesc, salvarea lui în aceste vremuri.

Maica Domnului, Maica Lumii şi-a chemat la căpătâi fiii duhovniceşti, lăsându-le misiunea mântuirii lumii. Grădina ei nu a rămas nelucrată, e împodobită cu cele mai frumoase flori şi dă cele mai gustoase roade.
O bătrână din sat cu nume de prooroc, în ţinuturile de basm şi legendă îşi adună de la marginile lumii oastea de apostoli să ne salveze neamul:
De la marginile lumii
Mihoceni să v-adunaţi…
„Cu Manole zece/Care-i şi întrece”

Dumnezeu nu vrea să o lase despărţită de dragii fii, ci ii trimite să o aştepte în patria cerească pe unul din ei, poate cel mai iubit, poate cel mai pregătit. Să o ia de mână să-i arate locul de veşnicie. Să-i spună „ Uite, aici vei sta tu, cu mama lui Moise, cu mama lui Ilie, cu Elisabeta, mama lui Ioan, cu Ana cea mai mare mamă din lume, cu mamele de martiri şi cuvioşi, cu mama împăratului Constantin, cu toate mamele care au salvat lumea”

Drum bun, părinte, călătorie uşoară spre Împărăţia Cerurilor.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!