Intre Slobozia si Vatican (Noutati informative 28-29 iunie 2009)
Postat de cross pe 29 Jun 2009 la 01:07 am | Categorii: ECUMENISM, Pagini laice, Presa
Print This Post
“Papa Benedict al XVI-lea ar fi dispus sa raspunda pozitiv la invitatia lui Traian Basescu de a vizita Romania. In acest scop, este previzibil ca Patriarhul Daniel sa efectueze peste doua luni o calatorie in Italia, unde se afla cei mai multi romani ortodocsi din tarile occidentale, si, daca va fi invitat la Vatican, sa-i adreseze Inaltului Pontif aceeasi rugaminte crestineasca. Evident, se presupune ca in acel moment va avea deja binecuvantarea Sfantului Sinod in acest sens. Ideea a fost comentata de catre Marius Gabriel Lazurca, ambasadorul Romaniei pe langa Sfantul Scaun, intr-un interviu acordat Agerpres. “Ma astept ca o eventuala invitatie adresata Suveranului Pontif de catre BOR sa intervina dupa o eventuala, dorita, vizita a Patriarhului Daniel la credinciosii romani din Italia, vizita pastorala pe care o consider foarte utila. Si in marja careia s-ar putea produce si o intalnire intre cei doi Intaistatatori ai celor doua biserici. Ocazie cu care s-ar putea discuta si despre eventuala vizita in Romania a Suveranului Pontif. Eu sunt increzator ca lucrurile vor evolua in sens pozitiv intr-un termen rezonabil. Pot confirma ca Patriarhul Daniel este asteptat la Sfantul Scaun, ca se bucura de o notorietate extrem de pozitiva, ca o persoana cunoscuta, care a frecventat mediile curiei romane si care se cunoaste personal cu actualul Suveran Pontif”, a precizat ambasadorul Lazurca. Traian Basescu l-a invitat pe Papa Benedict in septembrie 2006 sa vina in Romania, avand binecuvantarea Preafericitului Teoctist. In septembrie 2008, presedintele a reinnoit invitatia catre Papa, dar nu exista atunci acordul Sfantului Sinod”.
A se vedea si: Papa Benedict – invitat la Bucuresti pentru 2009!; Papa vrea sa vina si in Transilvania de aceasta data…
Pelerinaj şi sudoare politică la întronizarea noului episcop al Sloboziei
Politicienii au făcut pelerinaj la întronizarea episcopului Sloboziei (Video)
- Iulian Urban: Porumbul modificat genetic se cultiva in Romania desi a fost interzis in sase tari din UE
- Evenimentul zilei: SUA şi Europa încep să accepte drogurile uşoare – pare halucinant, dar e adevarat: incepe si campania de legalizare a drogurilor!
- Gardianul: In 35 de scoli, peste 12% dintre elevi au consumat droguri
- Romania libera: Divergente intre marile puteri pe tema securitatii internetului
Pe de o parte, Rusia doreste incheierea unui tratat international similar celor negociate in legatura cu armele chimice. Pe de alta parte, Statele Unite insista asupra unei cooperari sporite intre organizatiile pentru aplicarea legii, fara incheierea unui acord international special. Orice tratat privind spatiul cibernetic prezinta dificultati speciale, intrucat implica subiecte precum cenzura pe internet, suveranitatea de stat si actori care nu pot face obiectul unui tratat.
- Gandul:
Moartea „planetară“ a unui megastar
Michael Jackson plecase de mult din lumea aceasta. El nu putea să trăiască decât într-un univers artificial, chimizat, electronizat, de uz personal. Într-o lume virtuală terorizată de organic, de viu, infantilă sexual până la pedofilie, o lume din care acum a vrut să iasă, pentru cele 50 de imposibile concerte. Şi a pierit.
Spuneam după concertul de la Viena, din 1992, că Michael e o emblemă tulburătoare a umanităţii la sfârşit de mileniu. Dar nu ştiam exact ce mă tulbura. Acum, la început de mileniu, cred că ştiu: unul sau nici unul dintre copiii noştri va fi un geniu ca Michael, dar tot mai mulţi împărtăşesc cu el lumea virtuală. Tot mai mulţi încremenesc într-o adolescenţă perpetuă, vegheată de cipuri, cipsuri şi cola, se ascund în computer de lumina soarelui, joacă jocuri copilăreşti mult după ce le-a dat mustaţa, nu se maturizează sexual şi afectiv, nu comunică cu alte fiinţe umane decât prin twitter, devin ei înşişi nişte personaje CGI – Computer Generated Images. Nu întâmplător prima ştire despre moartea lui Michael a apărut pe un blog. Nu întâmplător, Internetul s-a congestionat până la blocare în primele ore de după. Childrenetul, copiii mai mult ai cyberspaţiului decât ai părinţilor, simţeau că s-a dus unul de-ai lor.
- Ziua:
A castigat zece milioane de euro la loto, dar banii i-au distrus viata
Parintii britanici vor plati amenzi zdravene sau vor face inchisoare daca au copii neascultatori
- Zona de criza:
Adevarata Fata a Uniunii Europene (documentar subtitrat)
- Cidade de Deus: 28 iunie 1940: la radio s-a anunţat că Sovietele ne-au cerut ultimativ să părăsim Basarabia
















„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial
http://saccsiv.wordpress.com/2009/06/16/%e2%80%9ethe-money-masters-how-international-bankers-gained-control-of-america%e2%80%9d-un-documentar-care-avertiza-ca-urmeaza-criza-motivul-si-arata-cine-sunt-declansatorii-ei/
Ce se mai aude despre inaltul Teodosie? Parca a fost un sinod acum recent. A primit macar o mica mustrare? Sau au avut chestiuni mai importante, pe langa care aceasya este doar o bagatela?
Dar pe noi? Ne mai preocupa calitatea pastorilor nostri sau am ramas si noi cu gura cascata si fara grai, incapabili de orice reactie la atatea evenimente care ni se deruleaza prin fata ochilor?
Nu se mai aude nimic, dar din ce auzim, “s-a dat pe brazda”, de partea cui trebuie si asa “a scapat”. Iar Radio Dobrogea este acum “partener media” al “lacasurilor (ne)ortodoxe” si face aceeasi campanie antihristica sustinuta.
Ne preocupa la fel de mult, insa e coplesitoare dezlantuirea acestui asalt final al fortelor satanice… si lipsa de unitate in frontul marturistor e o mare problema. Iar “revolutie” totusi nu se poate face…
Adevarat. Asa este. Aceasta avalansa are un efect paralizant.
[...] Pe de alta parte, relatiile dintre diferitele patriarhii ortodoxe si Vatican se incalzesc pe zi ce trece. Fara sa mai punem la socoteala Constantinopolul, al carui patriarh este un obisnuit al messelor catolice, exista semnale puternice de prietenie care au fost emise catre Vatican de catre patriarhiile sau capitalele din Rusia, Romania, Ucraina si Bielorusia. Atat de institutiile politice cat si de institutiile ecleziastice. Practic,vizite dipomatice au fost inregistrate, in ultimii doi ani, de catre aproape toti sefii de stat respectivi, fiecare vizita soldandu-se si cu o invitatie adresata Papei de a vizita tarile in cauza. Invitatiile au fost reiterate uneori de institutiile clericale autohtone. Recent, si Moscova a inceput sa se apropie de Vatican la nivel de stat. La noi in tara, relatiile cu Vaticanul au fost punctate in mod deosebit, datorita faptului ca s-au celebrat 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al Doilea. Ambasadorul roman de la Vatican a aratat ca este posibila inclusiv o vizita a Papei Benedict in Roma… [...]