danielblugi.jpg

Monahul Daniel Ciobotea, in 1988, conform Cotidianul, via Ziarul de Iasi

Explicaţie

Certare

“Voi da pe scurt, deocamdată, două veşti care ar trebui să ne dezmeticească pe toţi, deopotrivă cler şi mireni…
Întîi, ideea sindicatului preoţilor a redevenit de actualitate, de această dată fiind susţinută şi de mulţi dintre cei care o combătuseră iniţial (pe temeiuri canonince şi nu numai). (…)
Doi, în ţară începe a se înfiripa un curent pentru desprinderea unor masse de credincioşi ortodocşi din BOR şi trecerea la stilişti. Propovăduitori ai acestei migraţii sînt unii teologi şi preoţi-călugări, dar şi cîţiva “lideri” din laicat, după cîte am fost informat.
În opinia mea, o astfel de mişcare constituie o greşeală majoră, indiferent de justificări. Pînă acum, BOR a reuşit să rămînă întreagă, iar cei care ne simţim mădulare vii şi responsabile în ea trebuie să face ce depinde de noi să rămînă unită. Duşmanii ortodoxiei şi deopotrivă ai românilor vor tocmai dezbinarea noastră“.

***

  • Cotidianul incepe o campanie prin care patriarhul este indemnat sa dea pe fata agenda pe cate o promoveaza oricum. Articolele de astazi lauda patriarhul pentru motivele cele mai putin ortodoxe cu putinta: patriarhul Daniel a purtat blugi dupa ce s-a calugarit, catolicizeaza Biserica, promoveaza ecumenismul si este ingaduitor cu homosexualii si il critica, culmea, pentru faptul ca nu a dus pana la capat aceste “reforme”. Dar scopul acestei campanii este dezvaluit de… un preot greco-catolic: ne-alinierea la “reformele” enumerate mai sus este din cauza sobornicitatii Bisericii Ortodoxe, adica faptului ca Daniel nu are DEOCAMDATA ultimul si singurul cuvant (cum are Papa) si din cauza ca… nu a facut inca “curatenie” in Biserica (adica, in traducere, pentru ca nu a declansat acea prigoana crunta si fatisa, generalizata, impotriva tuturor incomozilor, pe care o viseaza inca de la instalare). De altfel, articolele ce vor fi citate contin si adevarate dezvaluiri, cum ar fi faptul ca va exista o banca a patriarhiei (!!!!) si ca PF Daniel are o putere politica apreciabila. Dar daca PF Daniel are atata influenta politica, incat orice politician ii ciuguleste din palma (fapt de care stiam si noi din sursele noastre) nu este acest lucru o dovada in plus pentru faptul ca patriarhul promoveaza obiective straine si chiar vrajmase ortodoxiei? De ar fi fost un patriarh cu obiective ortodoxe, influenta sa politica nu ar fi ramas fara urmari… Sa fie oare aceste articole o tentativa de a ridica patriarhului cota de popularitate printre cei care oricum nu iubesc Biserica? Sau sa fie un semnal ca PF Daniel este chemat la declansarea prigoanei in Biserica? In orice caz, ipocrizia autoarei este de neinchipuit. Sa nu stie jurnalista cat de putin “cool” este patriarhul cu cei aflati in subordinea sa, ce fel de autoritate tiranica, dictatoriala exercita?

Schimbarea la faţă a BOR: patriarhul în blugi Daniel:

“… Ecumenismul e mai mult o iluzie. Cazul Corneanu. Nici din perspectiva relaţiilor cu celelalte biserici BOR nu pare să fi făcut progrese majore, deşi profilul declarativ de promotor al ecumenismului în România al Patriarhului Daniel ar fi îndreptăţit o asemenea aşteptare. Decisiv în acest sens a fost aşa-zisul incident de acum un an de la Timişoara, când mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului s-a împărtăşit în faţa a mii de oameni în-tr-o biserică greco-catolică, aruncându-i în aer pe tradiţionaliştii din BOR. Sfântul Sinod nu i-a aplicat nici o sancţiune acestuia, deşi unii ierarhi au cerut chiar caterisirea lui. Pentru a aplana acuzaţiile a fost nevoit să impună unele restricţii cu privire la contactul cu celelalte culte. „Întâlnirile frăţeşti erau înainte o practică. Parohul dintr-o biserică ortodoxă invita pe parohul dintr-o biserică catolică atunci când se celebra patronul (n.r. – hramul bisericii) şi invers. Era un dialog al dragostei creştine, care de atunci nu mai are aceeaşi intensitate. Acum a rămas doar Săptămâna de Rugăciune Comună din luna ianuarie”, spune preotul Fabian Măruţ, responsabil cu pastoraţia familiilor în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti.

Pr. prof. Ioan Mitrofan, consilier mitropolitan al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, are şi o explicaţie pentru care BOR nu s-a deschis atât de mult sub conducerea PF Daniel pe cât îl recomandau experienţa şi deschiderea ecumenică ale acestuia: „În Biserica Catolică, papa are ultimul cuvânt. În cea ortodoxă, patriarhul nu poate lua nici o decizie singur. El trebuie să ţină cont de celelalte opinii. Fireşte, tocmai prin modul cum se raportează la ele îşi poate arăta înţelepciunea. Pe termen lung însă cred că va izbuti o deschidere mai mare, asta însă după ce va aerisi în interior”, apreciază preotul Mitrofan, care crede că relaţia cu greco-catolicii a BOR a rămas la stadiul „una se proclamă, alta se face”. …

Răzvan Theodorescu vede şi că sub mâna Patriarhului Daniel BOR vrea să-şi recapete toate bunurile artistice răspândite prin muzee şi nu poate fi de acord cu acest lucru, cum nu poate fi de acord nici cu „nebunia construcţiei de lăcaşuri, puţin mult prea numeroase“, încercând s-o explice prin politica faţă de greco-catolici: „Unde sunt lăcaşuri ale acestora închise se ridică alături lăcaşuri noi ortodoxe“. Da, fără îndoială, Patriarhul Daniel are un cap pentru business, continuă el, a creat Trinitas TV, ceea ce consideră că e remarcabil, căci dă un look BOR care seamănă cu cel catolic şi cel protestant: „Cu Trinitas a luat nişte foarte bune lecţii din lumea catolică şi protestantă, în 2004, pe când Daniel era mitropolitul Moldovei, eram împreună când ne-a primit Papa la Vatican şi Daniel era în elementul său acolo“. Iar în ceea ce priveşte prosperitatea BOR, dacă va creşte sub mâna Patriarhului Daniel, Răzvan Theodorescu nu-şi face griji şi ne recomandă şi nouă să nu ne facem: „BOR e prosperă, a ştiut să fie întotdeauna. Pe curând va avea şi o bancă!“. În privinţa entuziasmului politicienilor, de când patriarh este Daniel, de a dona bani pentru construirea sau renovarea lăcaşurilor de cult sau de a face pe placul feţelor bisericeşti, Răzvan Theodorescu îi face un merit tot Patriarhului: „Prea Fericitul Daniel are carismă şi cultură pentru a spori prestigiul BOR, ceea ce nici un politician nu are, iar BOR a fost întotdeauna influentă când s-au găsit politicieni care să încerce să-şi impună puterea prin mijloace mai puţin democratice. Această trăsătură a politicienilor îi merge mănuşă lui Daniel Ciobotea, care le-a sesizat această slăbiciune. BOR şi-a obişnuit politicienii să-i ciugulească din palmă şi orice politician îi va ciuguli din palmă, însă acum România nu trebuie să devină Republica Ortodoxă Română, ca să folosesc această formulă puţin exagerată“.”

Echilibristica preafericitului la marşul gay
În urmă cu câteva zile, BOR a taxat printr-un comunicat de presă „marşul pentru normalitate“ organizat de câteva asociaţii creştine ca replică la marşul comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali), precizând că acestea nu au binecuvântarea Bisericii. Gestul dezaprobării ar fi părut neverosimil în urmă cu doi ani, cînd în fruntea BOR se afla PF Teoctist. Acum, pentru cei acuzaţi că ar urmări de fapt să-şi facă publicitate, comunicatul BOR nu a fost decât un argument în plus pentru liberalismul pe care l-a îmbrăcat Biserica sub conducerea PF Daniel, amintind şi de scandalul paşapoartelor biometrice.

Ce se află însă dincolo de astfel de poziţii publice ale BOR? S-a produs o schimbare în profunzime a mentalităţii la nivelul ierarhiei sau e vorba doar de o strategie mai agresivă de imagine, menită să înlăture de pe frontispiciu eticheta de instituţie conservatoare? Privirea de ansamblu relevă mai degrabă o artă a echilibristicii pe care o practică PF Daniel în raport cu credincioşii. Dovadă este faptul că a criticat ferm, dar fără vehemenţă marşul LGBT de sâmbătă.

Patriarhul cool 

“Fotografia ce-l reprezintă pe PF Daniel în blugi, cocoţat pe nişte buturugi, într-un peisaj montan, a fost realizată în 1988, în Elveţia. Pe atunci preda la Institutul Ecumenic de la Bossey, în Elveţia, unde între 1986 şi 1989 a fost şi director adjunct. Detaliul crucial legat de această fotografie este însă acela că în 1987 tânărul profesor Dan Ilie-Ciobotea s-a călugărit: pe 6 august a fost purtat pe sub mantie, ca naş, de părintele Ilie Cleopa, la Mănăstirea Sihăstria. Voturile monahale nu intrau, în cazul său, în contradicţie cu atitudinea relaxată şi ţinuta sportivă afişate în poză. În mediile ecumenice în care se învârtea pe atunci tânărul călugăr Daniel este foarte probabil că acestea nu conţineau nimic strident.  Dimpotrivă, erau expresia unei normalităţi. Când fotografia a fost însă publicată în premieră de „Ziarul de Iaşi“, în 2002, dimpreună cu un text al subsemnatei despre „viaţa neştiută a mitropolitului“, ea a stârnit stupoarea în BOR.

Valuri de ipocrizie s-au ridicat dinspre preoţime, ca şi cum nimic mai reprobabil nu ar fi putut să facă ierarhul decât să fi purtat vreodată blugi.

Pentru cei care nu-şi pot scoate din minte imaginea Patriarhului în blugi, oricât de mult ar ceda nu va fi totuşi de-ajuns. Chiar dacă BOR militează pentru valorile familiei, de pildă, atât timp cât nu se pronunţă vehement împotriva homosexualilor, Patriarhul va fi considerat de partea lor. Aşa că PF Daniel parcă ar avea mai mult de câştigat dacă şi-ar asuma tranşant o imagine de „patriarh cool“. Aşa cum BOR ar avea mai multă credibilitate dacă nu s-ar tot feri de primenirea morală şi ar publica dosarele de Securitate ale ierarhilor”.

Unirea Bisericilor

Hristos nu ne-a învăţat despre calendare vechi şi noi

DOCUMENTARE CELEBRE: „THE NEW AGE – A PATHWAY TO PARADIS?” (new age – calea spre Paradis?)

Documentare celebre: “GODS OF THE NEW AGE” (zeii new age)

  • Atitudini fara platitudini:

Traditia conservatorismului american pentru neoconi

O victima a Razboiului Rece: Jean-Jacques Rousseau, Mircea Platon

Film: dezastrele aduse umanitatii de catre darwinism

Tiganii, discriminati in continuare?

Jaful urias de la Ministerul Sanatatii. Trecut si prezent

CORPORATIA VeryChip a anuntat ca a reusit sa micsoreze cipul implantabil de la 11 mm la 8 mm. CNN face propaganda si manipulare TV pentru implanturi

BASESCU la ATHOS. Potrivit unor informatii de la Sfantul Munte, presedintele Romaniei a fost avertizat asupra riscurilor cipurilor biometrice

INTERVENTIILE VIDEO ale doamnei Aspazia Otel si profesorului Ilie Badescu la conferinta Dictatura si Martiraj. Despre Basarabia si jertfele romanilor

CE NE MAI INVATA DEMOCRATIA SUA. Obama vrea sa interzica noi fotografii ale torturilor abominabile de la Abu Ghraib

  • Urban Iulian:

Adevarata lectie a crizei financiare – numai pentru cei carora le pasa

Rusia maraie la Romania: Lasati-ne sa ne facem de cap in Moldova

Chimicalele care ne distrug  vin din cer – galerie foto!

Omul care a invins sistemul Big Brother in Justitie 

Antonescu despre EBa: Legalizarea drogurilor ne mai lipseste!

Seceta – Efectele unei corigente mereu repetate

Mancarea se scumpeste cu 30%

Somajul mondial atinge un nivel record in 2009. Cum sta Romania?

Geoana: UE poate impune conditii mai dure decat FMI

  • Cotidianul:

Aproape un sfert dintre britanici doresc ca ţara lor să se retragă din UE

Remarcile ostile la adresa evreilor l-ar putea împiedica pe Hasny să devină director al Unesco

Casa Albă critică presa britanică, pentru informaţiile privind fotografiile de la Abu Ghraib

Femeia bolnavă de gripă porcină a fost “externată” doar de ochii lumii

Peste 13.300 de bolnavi de gripa porcina in intreaga lume. Romania si Slovacia, cele mai noi tari in care virusul a fost confirmat

Prof.dr. Streinu-Cercel: Virusul gripei de tip H1N1 se transmite la cald

(nota noastra: “cazurile” romanesti au aratat, pentru cine a avut ochi de vazut si urechi de auzit si cat de “fasaita” este “bomba” acestei “epidemii” mincinoase, al carei singur mobil este dorinta de a crea o panica generala, profitabila… pentru anumite interese foarte mari; a nu se uita: Nu faceti nici un vaccin impotriva gripei porcine!, “Rendez-vous cu Tamiflu” si “Gripa .. combinata”, Epidemia de frica si stradaniile declansarii unei pandemii (1) si Epidemia de frica si stradaniile declansarii unei pandemii (2) )

Versuri de studiu pentru elevii de clasa a III-a din Brazilia: Drogheaza-te, ca sa poti privi totul de sus

  • Jurnalul national:

În căutare de prieteni inimoşi – despre cazul Florentinei Dima

Coreea de Nord, avertizată de Rusia şi SUA

  • Cotidianul: 

Testul nuclear de luni, de cinci ori mai puternic decât cel din 2006, spun experţi americani

Forţele comune americane şi sud-coreene au crescut nivelul de alertă şi de moblizare

Jongleriile nucleare nord-coreene redeschid Războiul Rece

  • Antena3:

Iran anunţă mărirea capacităţii nucleare: “Occidentul să nu îndrăznească să ne ameninţe”

Ilie Şerbănescu: În loc să facem investiţii pentru a revitaliza economia, procedăm exact invers (VIDEO)

OIM: Numarul somerilor in intreaga lume ar putea creste cu 50,4 milioane, in 2009

Zeci de oameni sustin ca au vazut duminica OZN-uri zburand deasupra unui comitat britanic (inca o data: semne puternice ca “frontul” de lupta al OZN-isticii va fi unul extrem de important in economia mega-manipularilor antihristice!)

Băsescu a primit cadou la schitul Prodromu din Athos un toiag, pentru a conduce în continuare

Hristos amana alegerile comunistilor

***

  • Ortodoxie si viata:

Sfînta Elena din Colchester

“Ăsta este Dumnezeul nostru!” - părintele Rafail vorbeşte despre o întîmplare din lumea ortodoxă (a se vedea si: Doua inimi zdrobite. “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”)

  • Blog Agnos:

Povestea zilei, 29.05.2009 – “Educatia unui copil se da în timpul sarcinii”

Povestea zilei, 28.05.2009 – “Mai bine o rugaciune pentru cel care înjura, decât o observatie.”

  • Koinonia:

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Am căutat pentru dumneavoastră: Odovania