O NOUA SMETIE PATRIARHALA / OPRITI CODURILE! (Noutati 30 martie 2009)

31-03-2009 3 minute Sublinieri

9a347d1864ce795351525b0a8f985e81.jpg

De aceasta data comunicatul Biroului de Presa al Patriarhiei a fost scris ceva mai atent. Contine insa, in esenta, aceleasi idei si cuvinte de lemn ca si cel anterior, prilejuit de precedentul miting. In primul rand, tocmai pentru ca “in conformitate cu învăţătura de credinţă şi morala creştină ortodoxă, Biserica Ortodoxă Română apără viaţa, demnitatea, integritatea şi identitatea persoanei umane şi respinge orice este dăunător acestora”, conducerea Bisericii ar fi trebuit sa se intereseze asupra masurilor de introducere a cipului biometric in scopuri medicale si nu numai. Sunt multime de discutii critice pe marginea acestui subiect in spatiul european (la categoria bioetica), inclusiv in spatiul… ecumenist in care figuram, de altfel, ca “premianti”, nu-i asa ? Faptul ca s-a ajuns la demonstratii de strada arata tocmai o absenta de la datorie a conducerii bisericesti, care are obligatia de a veghea efectiv, nu declarativ si demagogic, la respectarea demnitatii umane prin protejarea fata de abuzurile ce pot fi comise prin decizii ale statului.

In pasajul urmator asistam la o ipocrizie de zile mari: “Biserica acţionează în societate pe baza principiilor sale teologice, spirituale şi morale, fără a se substitui însă instituţiilor Statului de Drept (Preşedinţie, Parlament, Guvern), întrucât are permanent în vedere distincţia sferelor de competenţă şi responsabilitate, chiar şi atunci când acceptă cooperarea cu aceste instituţii pentru binele societăţii.” Adica, atunci cand vine vorba de salarii si fonduri marite, de construirea din bani guvernamentali a Catedralei, de tot felul de “concordate” incheiate cu Ministerul acela al Sanatatii care promoveaza si avortul, si Gardasilul, atunci nu mai vorbim de distinctia sferelor de competenta?! De altfel, teza este pur catolica. Numai in acel spatiu biserica este “separata” de stat, cooperand cu el pe baza incheierii unor “concordate”. La noi realitatea e mai meschina – Biserica, la nivel de conducere, este, in realitate, subordonata statului… Dar ne convine sa invartim pe degete cand teoria “simfoniei” bizantine a cooperarii dintre Biserica si stat, cand teoria “sferelor distincte”, atunci cand avem interesul sa aruncam repede cartoful fierbinte din maini.

Nu in ultimul rand, se repeta, iar, afirmatia cu iz umanist-europenist (ca sa nu scriem francmasonic) conform careia “Biserica are menirea de a fi, în primul rând, un factor al păcii sociale.” Ar fi o mare realizare sa se aduca macar un singur citat din Scripturi sau din Sfintii Parinti referitor la aceasta “chemare” de prim rang a Bisericii. Pacea sociala?! Unde e mantuirea? Unde este pastorirea turmei? Sau e buna doar de muls bani pentru Trinitas si Lumina? Si de cand a devenit Patriarhia purtatoarea de cuvant a statului, a patronilor, a tuturor celor ce vor “pace sociala”, adica un alt gen de “stati linistiti la locurili voastre”, disziplin und ordnung?! Ca sa revenim la ideea cu care am inceput, de fapt, si “pacea sociala”, si “demnitatea umana” sunt garantate atunci cand Biserica devine aparatoarea celor sarmani, a vaduvei si orfanului, a saracului si a nedreptatitului care nu are cum sa se apere de abuzurile celor puternici… Ce se intampla insa atunci cand capii Bisericii isi tradeaza aceasta misiune, devenind nu doar complicii celor puternici ai lumi, dar facandu-se ei insisi vinovati de abuzuri si silnicii, de prigonirea fratilor celor mai mici ai lui Hristos?

  • Crucea.ro:

Uniunea Europeana trebuie sa fixeze data Pastelui

Cu pascalia la supermarket: Pastele Uniunii Europene

Statul ne paste si totul ne va lipsi!

Increasingly dechristianized people will increasingly prefer Political Lies to Economic Truth (un material sintetic in care Peter Schiff, un economist care nu a “prevazut”, ci a aratat inca din 2005 de ce se va ajunge la criza de acum, descrie situatia in care ne aflam acum. Este important pentru ca arata ca “solutiile” interventioniste ale statului, promovate de administratia Obama dar si in spatiul european, sunt bazate pe “vraciul” Keynes [care nu stia economie] si duc la inflatie si depreciere masiva).

Steinhardt. Două decenii de la trecere

În memoria unui episcop martir: Grigorie Leu

ONU: Criza alimentara este agravata de criza financiara. Situatia este foarte periculoasa

ONU reinvie cosmarul regiunilor autonome

G-20 coace noua ordine economica mondiala

NATO se lupta cu problemele

Premierul turc vizat de Mossad 

Banca Mondiala: Rusia va intra intr-o recesiune puternica, in 2009 

Fitch mentine perspectiva negativa pentru ratingul Romaniei, in ciuda acordului cu FMI 

Viata ca in filmele porno, o realitate periculoasa pentru adolescenti (nu dam linkul din princina ilustrarii indecente a articolului):

O intreaga generatie de adolescenti se va maturiza crezand ca trebuie sa se poarte ca vedetele porno, avertizeaza sociologii. Mintile tinerilor sunt din ce in ce mai alterate din cauza expunerii la o cantitate tulburatoare de imagini indecente, care ii incurajeaza sa copieze ce au vazut in jurul lor, se arata intr-un studiu realizat recent in Marea Britanie. Rezultatele sunt dezastruoase: adolescenti care fac sex neprotejat, tinere care isi fac operatii de marire a sanilor si se epileaza ca vedetele de la Hollywood, copile de 14 sau 15 ani care se dezbraca in fata camerelor web si le trimit fotografii nud prietenilor lor, crezand ca astfel de lucruri sunt normale, titreaza “The Sun”.
Noua din zece adolescenti cu varste intre 14 si 17 ani au trimis imagini porno si aproape unu din cinci se uita la filme pentru adulti cel putin o data pe saptamana. De asemenea, acestia au primit fotografii porno pe telefon sau e-mail fara voia lor, iar o patrime au mintit despre varsta lor pentru a putea accesa site-uri pentru adulti. Statisticile alarmante au fost dezvaluite in emisiunea despre educatie sexuala versus pornografia, difuzata de postul britanic Channel 4. … Chiar si asa, o treime dintre adolescentii chestionati cred ca pornografia este un lucru bun. Baietii de 14 ani recunosc ca fac schimb de filme si imagini pentru adulti la scoala sau pe internet. De asemenea, studiul releva faptul ca parintii nu fac nimic sa-si protejeze copiii de pornografie. “Mama nici nu stie sa deschida calculatorul, asa ca nu poate sa vada ce fac, chiar daca ma uit la porno”, a declarat o copila de 15 ani. “Sunt complet socata de lucrurile care se intampla fara stiinta mea. Sunt mai periculoase decat orice tip de violenta, deoarece ne afecteaza tinerii si le degradeaza constiinta”, a concluzionat o mamica.

Proteste antiglobalizare au avut loc sâmbătă la Londra şi în Germania

The Obama Deception


Categorii

Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare