Solutionarea diferendelor cu armenii la Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului
Publicat pe 11 Mar 2009 | Categorii: Transcrieri |
Print This Post
În noiembrie trecut, mass-media a tulburat lumea creştină prin modul în care a înţeles să prezinte regretabilul incident din Biserica Învierii din Ierusalim, adică distorsionat şi pe alocuri evident tendenţios. De Sărbătoarea Sfintei Cruci (în calendarul armean pe 9 noiembrie), armenii – şi când facem referire la ei, înţelegem în primul rând confesiunea creştină monofizită numită aşa, şi nu poporul armean – contrar Statu-quo-ului liturgic inter-confesional consfinţit, l-au eliminat cu violenţă pe monahul ortodox grec ce stătea de strajă în Paraclisul Îngerului (prima încăpere a Preasfântului Mormânt). Partea ortodoxă a oprit în semn de protest procesiunea armenilor, fapt care a determinat din partea celor din urmă acte grave de violenţă împotriva părinţilor ortodocşi de la Sfântul Mormânt, dar şi a poliţiei israeliene care a intervenit pentru a opri astfel de acte intolerabile.
La începutul acestei luni (5 martie) a avut loc la sediul Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului o întîlnire între reprezentanţii armenilor, ortodocşilor şi ai poliţiei israeliene care au dezbătut tensiunile şi conflictele precedente şi au încercat o soluţionare a problemei.
Redăm în traducere comunicatul de presă al Patriarhiei, nu înainte de face un îndemn stăruitor la rugăciune pentru pacea în Ţara Sfintelor Locuri şi bună-starea Bisericii Ortodoxe din Ierusalim. Să zicem dar cu proorocul-împărat David pentru “Sionul cel duhovnicesc” ori de câte ori rostim Psalmul 50: “Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului (Bisericii din Ierusalim) şi să se zidească zidurile Ierusalimului” celui duhovnicesc!
COMUNICAT
06-03-2009 (gregorian) 21-02-2009 (iulian)
CLARIFICAREA PROBLEMEI DE PELERINAJ CU ARMENII
ACORD DE RESPECTARE A REGIMULUI DE PELERINAJ ÎN PRIVINŢA POZIŢIEI PAZNICULUI GREC-ORTODOX ÎN INTERIORUL SFÂNTULUI KUVUKLION Al PREASFÂNTULUI MORMÂNT ÎN TIMPUL CEREMONIILOR ARMENILOR
Joi, 5-3 / 20-2-2009, a avut loc la Patriarhie o întâlnire între Comisia pentru Pelerinaj a Armenilor (ÎPS Mitropolit Nurhan şi pr. Gusan) cu P.F. Sa Teofil, Patriarhul Ierusalimului şi membrii Comisiei pentru Pelerinaj a Patriarhiei (ÎPS Aristarh, Arhiepiscop de Konstantiniada şi P.Cuv. Arhimandrit Isidor, paraskevofilaxul Preasfintei Biserici a Învierii) în prezenţa reprezentanţilor Poliţiei israeliene: D-l Colonel Doron Yadid, D-l Lt. Colonel Shimshon Nahom şi D-l Superitendent Saliba Saliba.
La această întâlnire s-a căzut de acord asupra respectării turbulentului Regim de Pelerinaj, conform căruia de patru ori pe an (adică la sărbătoarea Cinstitei Cruci a Armenilor, în Duminica Ortodoxiei, în Duminica Floriilor şi în Sâmbăta cea Mare) grecii ortodocşi au dreptul de a aşeza un al doilea paznic în interiorul Kuvuklionului pe lângă Piatra Îngerului, în afara paznicului exterior; iar de trei ori pe an (adică pe 13 ianuarie – calendarul gregorian – , în Duminica a IV-a din Post şi de Paşte) nu au acest drept, ci doar pe acela de a aşeza un paznic în afara uşii Kuvuklionului.
Din partea Arhi-Secretariatului
(traducere din greceşte, Leontie monahul; sursa: http://www.jerusalem-patriarchate.info)


DEMONTAREA UNOR MANIPULARI GROSOLANE. Si despre "sistem", cipuri, Antihrist...
Cuviosul Dionisie despre pecetluire: “NUMAI CAND TI SE CERE O LEPADARE DE HRISTOS, ATUNCEA E PRIMEJDIE!“
PARINTELE EFREM FILOTHEITUL: "Aceasta NU este pecetea fiarei..."
UN PUNCT DE VEDERE LA CARE SUBSCRIEM IN PROBLEMA ACTELOR CU CIP (impotriva a ceea ce sustin mincinosii si manipulatorii de profesie despre convingerile noastre)
ATITUDINEA ARHIM. GH. KAPSANIS FATA DE NOUL CARD DE SANATATE DIN GRECIA - EXEMPLU DE ECHILIBRU SI TREZVIE
CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU (2010) despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT?
DIN PROFETIILE CUVIOSULUI AMBROZIE LAZARIS: “Vor veni ani grei, dar nu va temeti!”
Batranul Selafiil: SUNT VREMURI DE MARTURISIRE, SA NU PRIMITI SA FITI AL ALTCUIVA!



























UN SCUIPAT PE OBRAZUL UNUI POPOR. Despre ticaloasa propaganda a poporului betiv si nemuncitor si “efectul lucifer” la scara nationala


CATRE O RELIGIE UNIVERSALA?
TOLERANTA SI “CORECTITUDINEA POLITICA”
“Zeul tolerantei si descrestinarea crestinismului. O privire ortodoxa”: TOLERANTA SI FRANCMASONERIA
CRUCEA CRESTINULUI VREMURILOR DE PE URMA: intre Leviathanul intereselor si silniciilor euro-masonice si “dumnezeul” furios si turbulent al zelotilor extremisti
CE TRAIM ASTAZI? CE (NU) SE MAI POATE FACE?
IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA. Ultimul totalitarism



Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul







