Bolile veacului: Nu avem mame, nu avem nici har! (Noutati 19 decembrie 2008)

- actualizat -

Cidade de Deus: Interviu cu părintele Iustin Pârvu: Nu avem mame, nu avem nici har!

- “A fi contemporan cu Iisus Hristos, aceasta este datoria crestinului. Ce-ar fi facut Hristos daca era in situatia mea? Pai Hristos ar fi facut asa si asa. Atunci eu ma conformez sa fiu in aceasta prezenta a lui Hristos“.

- “Si Athonul ca si Sinai, Meteora, ca si Romania, toate au venit la acelasi nivel de cadere morala si spirituala. Apoi spune: «cand veti vedea ca se intind firele electrice prin Athon, aproape ca este si sfarsitul lor». Nu mai sunt grecii de altadata. E un grec ciopartit. Nu mai e romanul de altadata. E un roman ciopartit. Iata cum am ajuns la un crestinism nevertebrat, garbovit, secatuit“.

- “Pai da, cand a spus Mama, asa este. Dragii mei, asta-i Mama. Ea este Apostolul. Mama. Ea este marele Preot. Ea este geniul si eroismul… Mamaa… (Parintele Iustin, in aceste clipe, parca, vorbea din alta lumea, vocea sa era asemenea unei mangaieri de ceruri infinite; era o stare greu de marcat prin cuvinte- n.rep.). N-avem mame… n-avem nici societate…n-avem nici har… Mamaaa…“

Apologeticum: Maica Ecaterina : conferinţa la Iaşi, 16.12.2008

Veti putea viziona o conferinta cu dezvaluiri cutremuratoare pentru unii, care nu au aflat inca de realitatile ce ne inconjoara. E bine de stiut, de luat aminte si de a ne INTĂRI NĂDEJDEA în Hristos, singurul care ne poate izbăvi din orice nevoie si necaz, pentru rugaciunile Maicii Sale si a tuturor Sfinţilor Săi.

Viata la tara (record de postari intr-o zi…; nu mai tinem pasul ):
- Lecţia de istorie
- Cu şcoală sau fară şcoală?
- O lume plină – de oameni singuri
Fragmente din interviul cu maica Siluana din Lumea monahilor, impartite in trei “portii” si “servite” cu marcaje pe text, care il fac mai usor de citit. Recomandam cu caldura!
Preluam si noi numai o mica parte:

“Şi atunci, copilul ăsta, când Îl descoperă pe Dumnezeu, primul lucru pe care îl descoperă este propria mizerie. „Nu se poate!” e primul lucru pe care îl zice. Acest refuz de a descoperi că sunt atât de mizerabil, că sunt atât de nemernic e prima revelaţie. Dacă nu am trăit asta, nu ne-am întâlnit, de fapt, cu Hristos. Şi, de aici încolo, se fac trei bifurcaţii de atitudini duhovniceşti. Una, să spui, să te prefaci că tu nu ai neputinţele respective („Eu nu mint, eu nu judec, eu nu invidiez, eu nu…”). Rezultatul va fi un un prefăcut, un mincinos, un ipocrit care va fi extrem de chinuit şi va suferi extrem de tare, pentru că tot timpul va trăi cu frica că o să fie prins, că o să fie descoperit că nu e chiar aşa. Va face gesturi exterioare foarte duhovniceşti, şi lăuntric va fi chinuit de vinovăţie şi de ruşine. (…) O altă atitudine, a doua, este aceea de a nega profund aceste realităţi – nu de a le ascunde, ci pur şi simplu de a le nega. Acesta este nevroticul (omul cu nevroze): istericul (foarte multe măicuţe aleg calea asta), paranoicul (nu în sensul de boală gravă), schizoidul. Toate aceste nevroze pe care le trăim noi, care vin din nefericirea de a fi aşa cum suntem şi din toate energiile îndreptate spre negarea acestui fel de a fi. Nevroticul va fi foarte autentic în exterior: el îşi va face canonul, va face rugăciuni în plus, o să se ducă în pelerinaj, o să caute duhovnici mari, o să umble după semne şi minuni. Aceasta pentru că tot caută pe cineva care să-i spună: „De ce sunt eu nefericit, când sunt atât de râvnitor?” Este omul lipsit de realism duhovnicesc, cum spune părintele Rafail Noica. Cel care-şi construieşte viaţa duhovnicească peste o hazna pe care n-a curăţat-o niciodată. Nu l-a învăţat nimeni. N-a întâlnit oameni care să-l ajute să facă asta. Şi a treia cale, calea de mijloc, calea vindecării, este asumarea neputinţelor: „Mi-e frică. Sunt fricosă. Sunt mincinoasă. Sunt violentă. Sunt invidioasă. Sunt bolnavă, Doamne, vindecă sufletul meu! Tu eşti Doctorul sufletului meu!” Atunci începe vindecarea”.