November 2008
Monthly Archive
Monthly Archive
admin 29 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe
Parintele Savatie Bastovoi: Gîlceava „laicatului” cu Sfîntul Sinod
“Astăzi a avut loc la Bucureşti Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Din bunăvoinţa organizatorilor, am fost invitat şi eu, dar din pricina ţărilor şi mărilor (reale şi metaforice) care ne despart nu m-am putut bucura de vederea faţă către faţă cu reprezentanţii celor peste 50 de organizaţii care constituie Laicatul Ortodox Român. Mă voi alătura însă acestei binevenite şi necesare acţiuni prin ceea ce-mi stă la îndemînă şi încă nu a fost luat de la mine: cuvîntul pe care îl pot rosti şi scrie în sprijinul renaşterii tradiţiei polemice care a însoţit Biserica de-a lungul întregii sale istorii.
Glasuri din ce în ce mai slabe, mai risipite şi mai fără nume încearcă să atace legitimitatea acţiunilor „laicilor” în numele Bisericii. Consilieri cu pîntece înfăşurate cu banderole roşii (semn al înaltei vocaţii birocratice de care doar cei „aleşi” se învrednicesc), îşi arată indignarea, iţindu-se dintre vrafurile de hîrtii şi bibelouri care dau mărturie despre regimurile pe care le-au slujit. Continuare »
admin 29 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
“După şapte ani de negocieri, Comisia Europeană a decis ca rasismul, xenofobia, negarea sau banalizarea genocidului să fie pedepsite cu închisoare de la unu la trei ani, în ţările din Uniunea Europeană. Miniştrii de Justiţie ai ţărilor membre UE au hotărât, vineri, să încadreze în legislaţie aceste sancţiuni penale, informează Mediafax.
“Rasismul şi xenofobia nu îşi au loc în Europa şi nici în altă parte din lume” a declarat comisarul european al Justiţiei, Jacques Barrot. “Salut introducerea sancţiunilor severe şi eficiente împotriva acestor încălcări ale drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care sunt principii comune în ţările europene“, a adăugat acesta.
Membrii Comisiei Europene au hotărât să sancţioneze şi “susţinerea, negarea sau ironizarea în mod public a genocidului, a crimelor împotriva umanităţii şi a crimelor de război“. În funcţie de timpul necesar introducerii prevederilor în legislaţiile naţionale, acestea ar putea în câteva luni sau chiar în câţiva ani”.
admin 28 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

“MINISTERIADĂ” ÎMPOTRIVA MUZEULUI ŢĂRANULUI ROMÂN
admin 27 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe, Presa
“Totodată, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, de profesie medic chirurg, s-a declarat împotriva campaniei de vaccinare iniţiate de Ministerul Sănătăţii pentru cancerul de col uterin, calificând-o drept „o porcărie“. El a făcut un apel către profesori şi vârstnici să se implice şi să explice implicaţiile acestei campanii. „Rog şi profesorii… am rămas pur şi simplu interzis, eu nu pot să tac, pentru că nu m-aţi votat ca să fiu complice la tot felul de nevolnicii şi porcării. Cum poţi să porneşti o campanie de vaccinare a copilelor de zece ani, ce, încep viaţa sexuală la zece ani? Este un virus, Papilloma, care apare numai după dezvoltarea, să zicem, a vieţii sexuale. Rămâi năuc. Nimeni nu dă explicaţii, populaţia e îngrijorată, populaţia nu reacţionează, copiii vor să întrebe vârstnicii şi vârstnicii se joacă cu nepoţii şi nu se implică“, a declarat Florea”.
***
Scriitoarea Nancy Levant, autoarea cartii “The Cultural Devastation of American Women” prezinta intr-un articol si alte “libertati” pe care feminismul le-a adus societatii americane, si care incep sa apara si in societatea noastra, dar care sunt mult mai rar mentionate. Iata cateva fragmente:
“Suntem libere sa ne asumam vanitatea unor masuri si standarde bizare – cele create de industria de frumusete, sanatate si media- care cer o subtirime de schelet, o infatisare mereu tanara, o piele bronzata, injectii cu botox in obraji, sani falsi, unghii false, epilare, sprancene pensate, chirurgie plastica, dinti albiti si diete nesfarsite (…)”.
IATA CE CRIME IMPOTRIVA FAMILIEI MAI PATRONEAZA MADAM TEODORA BERTZI:
“Copii smulşi din braţele părinţilor şi bruscaţi chiar de cei care ar trebui să-i protejeze. S-a întâmplat în Dâmboviţa, unde executorii şi cei de la Protecţia Copilului au descins într-o familie pentru a-i lua pe cei şapte copii. Părinţii au fost decăzuţi din drepturi, acuzaţi că şi-au traumatizat copiii cu certurile lor. Mai traumatizantă pare să fi fost intervenţia plină de zel a autorităţilor. Imaginile de mai jos sunt nerecomandate părinţilor. Continuare »
admin 27 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe, Presa
Ilarion Alfeiev, episcopul de Viena si Austria al Patriarhiei Moscovei a sustinut o conferinta la Wycliffe College (University of Toronto) despre educatia teologica in secolul XXI. In cadrul ei el a atacat si tendintele moderne de epurare a credintei ortodoxe astfel incat ea sa devina “politic corecta”. Redam mai jos un fragment din discursul sau. Continuare »
admin 26 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe, Presa
www.220.ro: Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul – campanie lui Viorel Hrebenciuc
I. T. Morar: O Treime mioritică: Bunul Dumnezeu, Patriarhul Daniel şi domnul Ruşanu
Ziua: Ruga catre calau: Sacrilegiu intr-o biserica din Rusia: Icoana cu Stalin, cel mai mare criminal al lumii 
Antena 3: Majorete în straie bisericeşti. Creştinismul, promovat în Italia la meciurile de baschet (VIDEO)
***
Viata la tara:
Experienţe personale / efecte secundare (1)
Experienţe personale / efecte secundare (2)
Compania Merck, cea care produce vaccinul Gardasil (vezi detalii aici), a mai fost implicata acum cativa ani inr-un scandal similar…
Apologeticum: Testarea periodică, prin testul Babes Papanicolau, poate reduce aceste cazuri cu până la 80%
Apologeticum: Despre vaccin – Maica Siluana : TOT CE NI SE IMPUNE NU E BINE !
Hotnews: Vaccinul supra-numit anti-cancer: Un parinte: Dar Dvs., domnule ministru, va asumati consecintele?
Ziua: Asociatia Medicilor de Familie despre campania de vaccinare a elevelor: Teama a aparut din cauza lipsei de informatii – alta intoxicare!
Gandul: Medicii de familie fac lobby pentru vaccinul controversat
***
Alex Radescu: Atitudine anticreştină de la National Geographic în Postul Crăciunului
Ortodoxia tinerilor:
Desfiinţarea treptată a familiei. Episodul I
Desfiinţarea treptată a familiei. Episodul II
Desfiinţarea familiei. Episodul III
Ziua: Continuare »
admin 25 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
Guvernul amana cu 2 ani introducerea cartilor electronice de identitate
***
***
admin 25 Nov 2008 | : Presa, Vaccinuri / vaccinare

“Mai mulţi preoţi şi dascăli vasluieni au declanşat o campanie împotriva vaccinării fetiţelor de 11-12 ani pentru prevenirea cancerului de col uterin şi au împărţit pliante în care se arată că vaccinul Gardasil “este periculos”, conducerea Protoieriei Vaslui susţinând că nu are nici o legătură cu acţiunea. Fără aprobarea Episcopiei Huşilor sau a protoieriilor din judeţul Vaslui, unii preoţi sau dascăli împart materialul informativ, realizat de asociaţia creştin-ortodoxă “Pro-Vita”, din Bucureşti, în care se arată că, de fapt, campania de vaccinare pentru prevenirea infecţiei cu virusul HPV ar fi o afacere a guvernului. “De ce ar aproba guvernul administrarea unui vaccin periculos? Pentru că este vorba despre bani. Marile concerne farmaceutice acordă comisioane importante distribuitorilor de medicamente şi nu ar fi pentru prima dată când statul lezează interesele cetăţenilor, preferându-le pe cele ale afaceriştilor“, se arată în pliantele distribuite localnicilor pe stradă de către preoţi şi realizate de asociaţia creştin-ortodoxă “Pro-Vita”. “Nimeni din cadrul bisericii nu are voie să distribuie astfel de pliante. Orice asociaţie creştin-ortodoxă nu poate desfăşura activităţi în judeţ fără acordul Episcopiei Huşilor. Cred că fiecare ar trebui să-şi vadă de treaba lui, iar preoţii să se ocupe doar de biserică“, a declarat protopopul Vasile Pârcălabu. Continuare »

Opinia celui mai cunoscut medic ginecolog de la noi:

“Nimeni nu a dovedit că HPV determină apariţia cancerului uterin, ci doar că este un factor favorizant. Este greşit să se spună, şi sub sigla Guvernului, că acest vaccin este împotriva cancerului de col uterin. Este un vaccin împotriva a patru subramuri virale de HPV, în condiţiile în care există 100 de subramuri virale ale HPV. Continuare »
admin 25 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

Tinerii din Franta sunt reeducati!
NEW AGE : Ideologia care ucide
O emisiune conspirativă despre conspiraţii
“In timp ce societatea civila crestina se preocupa de viitorul copiilor nostri, ICR-ul lui Patapievici face cam acelasi lucru, dar in sens invers: se preocupa cum sa ii traga mai usor in iad. Sigur va mai amintiti porcariile unor faliti promovati asiduu de anticrestinii fara frontiere: Benedek Levente si Alexandru Radvan. Ei bine, dupa ce intelectualii lui peste si-au plans in pumnuleti ca nu mai au timp sa-si dea cu creme pe corp pentru ca sunt atacati de fiorosii ziaristi liberi (promit ca o sa revin, pe larg, asupra acestui subiect grotesc), acum si-au mai propus sa-si rascoleasca putin propriul rahat reincalzind ciorba sexului in plex. Redau fara a mai comenta comunicatul prin care suntem instiintati pe ce se mai duc banii vaduvei romane si va invit, pentru a aintelege ce este in mintea lor bolnava, sa va amintiti singuri imaginile (nu am de gand sa mai postez obsesiile lor de piti-psihopati) prin care au devenit “faimosi” acesti doi gunoieri ai lui Patapievici: un Iuda rascracit si o Romanie batjocorita. Cam asta vrea sa faca Romaniei ICR-ul si GDS-ul lui Patapievici, Plesu, Liiceanu, Tismaneanu ot Brucan. Eu le-am mai spus vorba lui Nae Ionescu: o sa inceapa sa simta cum le circula ceva rece pe sira spinarii: o coada cu solzi venita din haul intunecat in care-si vor petrece eternitatea…”
admin 24 Nov 2008 | : Pagini laice, Presa

De la incetatenirea utilizarii aberante si abuzive a conceptului de “violenta asupra copilului” se mai face inca un pas legislativ inainte catre cosmarul total: se urmareste pana la capat anihilarea oricarei autoritati morale a familiei si a scolii. Practic este vorba de declansarea unei ofensive concertate si puternic finantate de mai-marii ascunsi ai lumii in directia legalizarii persecutiei si a terorizarii parintilor si profesorilor care vor sa-si mai educe copiii, pentru ca acestia din urma sa ramana total la discretia institutiilor sociale de spalare garantata a creierului! Nu numai ca nu se face nimic pentru a stavili tocmai fenomenul scapat de sub control de violenta exploziva si exponentiala a copiilor si adolescentilor si de disolutie a autoritatii educationale, dimpotriva: copiii trebuie lasati si mai mult sa faca ceea ce vor (sau ceea ce li se inoculeaza prin mass-media si nu numai), iar celor carora le este incredintata educatia lor nu le ramane decat sa suporte culpabilizarea arbitrara si hartuirea continua, asa cum se intampla in unele state americane si europene deja de mai multa vreme, unde parintii si profesorii fac inchisoare pentru o palma la fund sau pentru o ridicare de ton!
Planul institutiei criminale numite Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (criminala pentru ca a initiat si a condus campania pentru avort in cazul fetei de 11 ani, in scopul schimbarii legii referitoare la avort, in sensul unei liberalizari si mai mari) propune nimic altceva decat incurajarea delatiunii telefonice a parintilor, precum si interzicerea ridicarii vocii la copii!!!
“În acest sens, a fost pus la dispoziţia populaţiei numărul de telefon 116.111, unde pot fi semnalate cazurile de violenţă asupra copiilor, dar şi unde pot fi solicitate informaţii cu privire la serviciile pentru copii. În paralel cu aceste acţiuni, autorităţile se vor ocupa şi de educarea părinţilor prin intermediul televizorului, al internetului şi al revistelor. (…)
Proiectul mai prevede şi introducerea, în fişa postului cadrelor didactice şi nedidactice, din instituţiile de învăţământ, a obligativităţii de a avea un comportament nonviolent faţă de elevi. Asta înseamnă că, indiferent de conjunctură, dascălii nu mai au voie nici măcar să ridice vocea la copii”.
Asadar drumul catre abuzuri este larg deschis, in mod deliberat!
Cititi articolul-avertisment al parintelui Calciu: MASONERIA SI FAMILIA
UPDATE: Patriarhia este si de aceasta data politic corecta si tine sa fie, manevrand cu perfidie argumente pretins “duhovnicesti” de partea celor care combat “violenta” in “familie si societate”:
Domnule Presedinte, cer sa mor!
Premiera tragica in Romania: un tanar de 29 de ani, crescut la orfelinat, solicita presedintelui Basescu sa ii aprobe eutanasierea Continuare »
admin 23 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe
Victor Roncea:
***
***
admin 22 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

Dragostea doamnei Albright (sau despre cum se sterilizează poporul român)
REACŢII ÎN PRESĂ LA CAMPANIA ANTI-VACCIN
Pericolul GARDASIL – Prof. Dr. Pavel Chirilă
O campanie naţională de imunizare unică în lume
Tanara insarcinata in 6 luni fortata sa avorteze
Vaccinarea anticancer a elevelor începe de luni
Pro şi contra vaccinării anticancer
Papa Benedict al XVI-lea incurajeaza «secularismul sanatos»
Transplantul de organe trebuie sa fie un dar, si nu un act coercitiv sau abuziv
admin 21 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe
“…educatia si cresterea duhovniceasca a copiilor începe în pântecele mamei”
Monah Zotic (Gaievski) – Învatati-i pe copii sa se roage
Ieromonah Rafail Noica-Cuvinte de invatatura (I)
Ieromonah Rafail Noica-Cuvinte de învăţătură (II)
admin 21 Nov 2008 | : Pagini laice, Presa
***
admin 19 Nov 2008 | : Pagini laice, Presa

“Timpurile pe care le trăim ne-au luat aşteptarea. Ce viaţă mai e şi aia în care nu aştepţi nimic? Multe lucruri bune, în structura cărora aşteptarea era un element esenţial, au înjumătăţit-o, au redus-o şi chiar au eliminat-o…”
Recrearea amprentelor digitale
Irlandezii ar putea vota în favoarea Tratatului de la Lisabona
Recesiunea economica aduce cu ea si cresterea infractionalitatii
Ce s-a omis sa se spuna la summitul G20
Alexandr cel Mare – Astazi puteti cumpara primul volum din faimoasa carte a lui Soljenitan, “Arhipelagul Gulag“, impreuna cu “Cotidianul”.
Şase români vor lua masa cu Barack Obama - printre ei, cine credeti? PS Sofronie Drincec!
Consiliul Europei vrea să îngrădească accesul cetăţenilor la informaţie
admin 19 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe
Confesiunea unui fost mason: Lojile au legiferat avortul in Franta! (II)
Blasfemie electorala cu rugaciunea “Tatal nostru”
Episcopul de Tulcea a slujit pentru leprosii de la Tichilesti
Să fugi unde-oi vedea cu ochii
admin 18 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe
Maica Ecaterina ne-a semnalat, recent, faptul ca bratele policandrului care s-a prabusit in catedrala patriarhala nou renovata inchipuie o hora a . . . balaurilor. In continuare, Maica aduce cateva lamuriri suplimentare privind simbolistica acestor reptile inaripate, deslusindu-ne implicatiile folosirii unor astfel de “podoabe” in Casa Domnului. Reluam si noi partial articolul de pe site-ul maicii Ecaterina, multumindu-i pentru bunavointa sa:
admin 17 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

admin 16 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

Merita sa fugi din Bucuresti? Un cititor propune solutia downshifting
Articolul Povestea de succes a unei familii care a fugit din Bucuresti a ridicat problema tot mai acuta a evadarii din marile orase inspre zona rurala. Cititorul Radu a propus solutia “downshifting”, adica “schimbarea intr-o treapta inferioara de viteza.” In replica, Dana vorbeste despre bani si lipsuri: “nu poti decat sa te bucuri de viata si in Bucuresti”.
Dar tu, mai rezisti in orasul tau? Viata la tara poate fi o solutie?
Iata ce au scris cei doi cititori HotNews.ro:
Radu: Exista un curent mai mare al exodului din Bucuresti, sau in general din marile metropole si din mediul hiper-urban si corporatist. In alte parti ale lumii se numeste “downshifting”, adica schimbarea intr-o treapta inferioara de viteza. Si noi suntem pe picior de plecare din Bucuresti, tot spre o localitate din Prahova. Avem aici slujbe bune, insa banii nu sunt totul. Calitatea vietii din Bucuresti este mai curand un cost decat un beneficiu.
Am incercat sa sintetizez experienta in urmatoarele randuri:
“Ma doare inima de oras, de recesiune, de servici, de costum-cravata si pantofi de oras, de meetinguri si de viata dupa checklist, de viata traita doar seara, timp de o ora, in weekenduri si vacante, de intoxicatii cu noxe, alcool si mancare proasta, de inghesuiala, galagie, iures, goana, stress, cozi, de moda, de fitze si de tot.Mi-e dor de liniste, de natura, de calm, de lucruri facute bine si incet, cu drag, de a nu avea “decat” o suta de cunostinte si prieteni dragi in loc de sute de “contacte”, mi-e dor de a face lucrurile pe care imi spun ca vreau de fapt sa le fac.”
Dana: Si ce faci, mai Radule, cand nu ai rude pe la munte? cum poti ajunge sa traiesti in liniste si natura daca nu muncesti de rupi sa castigi ceva bani, ca sa te poti muta din buc.? si daca ai ajuns in buc dintr-un orasel sarac din Sud, unde nu poti face banuti nici macar din turism, unde totul e la pamant daca nu provii dintr-o familie instarita, si nici nu poti face naveta, ca nu e suficient de aproape?
Cum sa-mi construiesc eu o casa intr-un satuc de munte linistit cand nu am o casa in buc., si sansele de a avea una fara rate sunt aproape egale cu zero? Nu poti decat sa te bucuri de viata si in buc., si incerc sa ma vad cu prietenii cat pot, petrec seri placute in familie, merg cu rolele in parc… Deajunsuri sunt peste tot, si esti pierdut daca lasi mediul sa te corupa!
Mai nou, in Europa exista un curent denumit “Slow Food”. Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association), al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia (foarte interesanta pagina de Internet, vizitati-o). Ceea ce predica aceasta miscare “slow food” este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate.
Ideea este de a se contrapune spiritului “Fast Food” si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de “Slow Food” serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita “Slow Europe”, dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a “grabei” si “nebuniei” generate de globalizare, de dorinta de “a avea in cantitate mare” (nivelul vietii) opus la “a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana”.
Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor, americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au facut saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita “slow attitude”, atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat.
Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa faca mai putin, nici sa se obtina “calitate si productivitate mai mici”, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres. Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim. Inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator), MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.
E recomandabil sa ne gandim mai atent la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu rabdarea trece marea” si “Graba strica treaba” sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie desfranata? Nu
ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de “calitate fara graba”, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde “calitatea umana”? (…)
Downshifting-ul s-a nascut din acest refuz al societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu te inregimenta, a deveni sclavul valorilor materiale si de ati consuma toata existenta alergind dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Din punct de vedere psihologic, inteleg ca downshifting-ul inseamna renuntarea la motivatia extrinseca si axarea pe motivatia intrinseca, acel refuz de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material – nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit in viata – ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incit sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii.
Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi sintem dupa parerea mea, o societate care am demarat dupa ’90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva, un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, sintem o societate cu valori materialist-excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei. (…)
In general, downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc. Aceasta incarcare, acest burnout (combustie interna), sau saritul sigurantelor impinge individul catre o limita psihologica a disponibilitatii individului, a mobilizarii lui. (…)
Principalele 10 puncte ale planului de actiune de la Summitul G 20
Ziua online: G20 a spus “nu” unui “jandarm” al sectorului financiar internaţional
Criza economică va duce la intensificarea terorismului, se tem serviciile de informaţii americane
Obama, avertizat despre un posibil atac terorist la inceputul mandatului
admin 15 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
“(…)- Părăsirea Masoneriei a avut consecinţe asupra carierei dumneavoastră?
- De atunci n-am găsit loc în nici o administraţie publică sau semi-publică, în pofida curriculumului meu bogat.
- Aţi primit vreodată ameninţări cu moartea?
- După ce am fost dat afară din postul meu de Continuare »
admin 13 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
Spectrul şomajului bântuie România
Numărul rău-platnicilor la bănci ar putea exploda din cauza şomajului
Criza, mai uşor de suportat în Spania decât în România
Europa în criză: milioane de şomeri, PIB-uri mai mici, consum mai slab
Recesiunea este cea mai grava amenintare la adresa securitatii mondiale in acest moment * “Ne confruntam cu cea mai mare criza economica de doua generatii incoace” releva un raport al Oxford Research Group:
“Desfiintarea unui numar mare de locuri de munca va accentua saracia, va spori numarul de imbolnaviri si va duce la cresterea numarului de oameni care nu se pot alimenta in mod adecvat in tarile in curs de dezvoltare. Acest lucru va influenta negativ sistemele de securitate sociala, care nu vor mai face fata, arata raportul anual de evaluare a securitatii la nivel mondial redactat de Oxford Research Group (ORG). Toate acestea vor alimenta probabil nemultumirile la scara larga si vor conduce la aparitia unor miscari sociale radicale si violente, care vor fi controlate recurgand la forta, arata raportul“.
“O nenorocire nu vine niciodată singură. Criza economică nu aduce doar sărăcie şi şomaj, ci şi o creştere spectaculoasă a infracţionalităţii. Fenomenul, legat direct de prăbuşirea nivelului de trai, este agravat de lipsa de încredere în sistemul bancar”.
Hillary Clinton, inca un evreu pentru administratia Obama!
admin 13 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
Barack Obama: O victorie programata pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale?
Optimism inconstient: Sapte din zece americani sunt convinsi ca Obama va repune economia pe picioare
Consumul în declin al Americii va afecta întreaga economie a lumii
SUA: Iranul trebuie sa inceteze imediat fabricarea de rachete balistice
Germania a intrat oficial în recesiune
Sinteza zilei: Criza musca ca o fiara: somaj, foame si prabusirea leului? (video)
Peste un milion de şomeri în 2009. Vezi lista fabricilor care se închid
“Lovita de valurile succesive ale crizei mondiale, economia, despre care premierul spunea acum cateva luni ca “duduie”, nu numai ca a franat brusc, dar incepe sa o ia la vale. Industria auto, textilele si industria grea sunt primele afectate * Odata cu falimentele si concedierile, efectele se vor simti rapid in hipermarketuri, in industria alimentara si, inevitabil, in sistemul bancar. Zilnic sunt anuntate inchideri de fabrici, concedieri colective sau restrangerea productiei * Cezar Coraci, presedintele UGIR-1903, spune ca 200.000 de romani care lucrau in Spania si-ar fi pierdut locurile de munca…”
***
admin 13 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe
Am citit aseara un articol tulburator al parintelui Savatie Bastovoi referitor la sfintenia celor care au patimit in temnitele demonice ale comunismului si la compromisurile Bisericii oficiale din acele vremuri. Articolul se gaseste publicat pe blogul sau, sub numele: Despre martiri şi compromisul “necesar”. Va invitam sa-l cititi integral de la sursa, dar am considerat important sa preluam si noi aici cel putin a doua sa parte, deoarece impartasim trairea si gandul parintelui si socotim ca, daca este bine inteles, poate strapunge si alte inimi pana in adanc, precum si pe ale noastre a reusit din plin:
“(…) Am încercat atunci să-mi închipui, în trupul meu iubitor de păcate, suferinţa sutelor de mii de martiri, îndurate în zeci de ani, şi m-am întrebat dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să gîndesc aşa. M-am întrebat dacă este drept să cred că Biserica cea întemeiată pe Sîngele Scump al lui Hristos a fost salvată graţie compromisului, sau dacă nu cumva sîngele şi oasele celor care gemeau în temniţe i-au salvat şi pe cei de afară, cu întreaga lor înţelepciune preocupată de lucruri neporuncite de Hristos. Ce lucru nedrept a fost ca atîta vreme să gîndesc că sîngele şi compromisul pot sta pe acelaşi cîntar înaintea lui Dumnezeu. Continuare »
admin 12 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
admin 11 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe, Presa
***
Să luăm aminte!Sfinţii Mucenici Victor şi Ştefanida, Sfântul Cneaz Uroşiţa – 11 noiembrie
Sfântul Mucenic Ştefan de la Deceani, Regele Serbiei – 11 noiembrie Continuare »
admin 10 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
Vracii crizei mondiale
“Liderii celor mai importante 20 de natiuni se intrunesc pe 15 noiembrie, la Washington, pentru a stabili directia in care o va lua lumea * Propunerile care se vehiculeaza miros a socialism si il au ca principal promotor pe presedintele Frantei * Printre ideile “tovarasului” Sarkozy (foto) se numara nationalizarea principalelor companii industriale din UE, rol sporit pentru Banca Mondiala si FMI, desfiintarea paradisurilor fiscale, controlul fondurilor de investitii si al agentiilor de rating
Presedintele Frantei a fost felicitat de Martin Schultz, liderul socialist european, care i-a urat “bun venit printre noi”, si de Hugo Chavez, care l-a numit “tovaras care se apropie de socialism” * Gordon Brown, laudat pentru salvarea finantelor mondiale, primul care a trecut la nationalizarea unor banci in Marea Britanie, il sustine pe Sarkozy * Bush a declarat ca SUA vor colabora cu celelalte natiuni pentru depasirea situatiei, dar se opun oricarei ingradiri a libertatii comertului * Criza financiara este o ocazie nesperata pentru FMI sa-si plaseze banii si sa isi recapete influenta * La Washington vor incerca sa salveze capitalismul lideri ca Hu Jintao sau Putin, adeptii capitalismului de stat, sau promotori ai nationalizarii economiei, precum presedintii Argentinei si Braziliei”
Dan Pavel, analist si consultant politic, un alt profet fara de voie al semnificatiei alegerii lui Obama in fruntea SUA: “Dupa recentele alegeri prezidentiale din SUA, lumea nu va mai fi la fel. Vom imparti istoria Americii si a lumii conform criteriului cronologic (si logic) “inainte si dupa Obama”. Asa cum am facut-o si cu “inainte sau dupa 9/11″. Sau, pastrand proportiile, asa cum istoria omenirii a fost impartita conform criteriului cronologic (cultural, teologic, logic) “inainte de Christos, dupa Christos” (BC, AC) (!!!!). [...] Nu-mi aduc aminte ca in istoria Americii sa fi existat asemenea manifestari de entuziasm dupa anuntarea rezultatului alegerii presedintelui, precum acelea care au avut loc in mai multe orase americane. Daca intelepciunea si pragmatismul lui Obama vor fi pe masura charismei sale, America va renaste. Daca puterea sa va fi pe masura fisei postului – cel mai puternic om de pe planeta – America va iesi din actuala criza. Iar din actuala criza va rezulta o noua epoca de prosperitate, poate in sfarsit una globala. Sunt atatia de “daca” in ecuatie incat iti dai seama ca traim din nou intr-o epoca in care oamenii au simultan temeri apocaliptice si sperante milenariste. O epoca in care oamenii vad intr-un politician ales chiar “Alesul”. Oare a venit din nou sfarsitul lumii?” Continuare »
admin 08 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
Biblia este cel mai bun instrument ecumenic
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la Sinodul Episcopilor catolici
Vaticanul l-a impacat pe Darwin cu Dumnezeu
Patriarhul Bartolomeu I si-a stabilit prioritatile: dialogul cu catolicii si Ecumenismul
Arhiepiscopul catolic al Parisului lauda Biserica Ortodoxa Rusa
La Chisinau va fi ridicata o biserica inchinata victimelor deportarilor
In Olanda, blasfemia este pedepsita la fel ca insulta adusa homosexualilor
Congres national al Facultatilor de Teologie Ortodoxa, la Tismana
Secularismul fundamentalist exclude credinta din viata publica si ameninta SUA
«Gardianul» i-a luat urma celui care a acuzat România de antisemitism
Cînd industria mondială a asigurărilor e în colaps, în România se impun noi asigurări obligatorii
admin 06 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
Pe cine deranjează Crucea din Parlamentul României?
Catalogul bancurilor cu evrei admise de lege
“Între Freud şi Hristos” la a şasea ediţie
Sondaj Chatisma: De ce nu sînt canonizaţi martirii români din perioada comunistă?
Spovedania unui deţinut din închisorile ţariste
Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor
Jertfelnicia ortodoxă în anii comunismului – Prejudecăţi şi mistificări curente
Romania da replica “Haaretz”: Nu suntem antisemiti
FMI: Criza financiara va fi mai adanca si mai de durata decat am preconizat
Papa ii cere lui Obama sa construiasca o lume a pacii si dreptatii
“Arhimandritul Ignatios Sotiriadis a socat lumea ortodoxa cu declaratiile pe care le-a facut la Sinodul Episcopilor Catolici reuniti la Roma. Prezentam acum cateva reactii ale sale care au fost postate de siteul www.catholica.ro. Ele nu sunt de natura sa limpezeasca acele confuzii dogmatice si canonice pe care arhimandritul le facuse in fata episcopilor catolici. Dimpotriva…” Continuare »
admin 05 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
Jurnalistul intransigent Cristian Tudor Popescu, cunoscut pentru luciditatea sa dusa uneori pana la extrema suspiciunii si scepticismului neconditionate cu care analiza viata politica, devine profet fara de voie al presedintelui planetar ce ni se pregateste intens de catre cei mari ai acestei lumi care… ne vor “binele”. Astfel, CTP afirma, in materialul audio, ca Barack Obama are calitatea de a fi nimic mai putin decat un “ante-mergator” al presedintelui planetar! Ca, adica, daca va fi ales vreodata un presedinte planetar, acesta va fi ales dupa calapodul, paradigma, sau, cum spunem noi, crestinii, dupa “duhul si amagirea” care au lucrat in aceste alegeri din SUA. Intr-adevar, CTP a sesizat esentialul, insa spre paguba lui, el crede, cu putere, in Obama si in ideologia creata in jurul lui: faptul ca Obama este un inainte-mergator al viitorului “presedinte universal” care nu poate fi, conform Scripturii si profetiilor Sfintilor Parinti, decat Antihristul.
Iata, asadar, limitele intransigentei omenesti, limitele celor care nu vor sa creada si sa il primeasca pe Hristos, Singurul Mantuitor. De aceea, sfarsitul editorialului de azi este si mai absurd: “Închei cu un gând dincolo de politică: dacă incredibilul s-a produs şi un negru a ajuns preşedintele Americii, atunci poate că şi creştinii vor conştientiza mai bine de-acum înainte faptul că Iisus Hristos a fost evreu.” Primii care trebuie sa constientizeze ceva sunt cei care Il urasc pe Hristos si Il prigonesc, fie ca sunt farisei si arhierei din timpul istoric al Rastignirii, fie ca sunt evreii din primele veacuri ale crestinismului ce dadeau crestinii in mainile romanilor, fie ca sunt contemporani instigatori la ura impotriva crestinilor…
Dar asa se intampla cand, pentru ca nu mai suporti mizeria, ticalosia generalizata, criza endemica de repere, de valori reale (criza valorica creata si ea, ca si cea economica, tocmai cu acest scop al inducerii unei stari de disperare si de asteptare de tip hiliast – cea mai mare capcana a zilelor noastre, la care orice crestin trebuie sa ia aminte cu deosebire, mai ales cei inclinati spre “optimism” in legatura cu soarta lumii sau care inca mai spera ca ceva minunat sa se intample, sa se “reformeze” in societate, sa traim mai bine si in mai multa siguranta, etc.), ai neaparata nevoie sa te agati de un colac de salvare, sa crezi in ceva, in cineva. Dar pentru ca nu vrei sa crezi in Hristos (sau crezi stramb), crezi in opusul si imitatia Sa, in “Mesia” cel pregatit pentru aceasta lume. Dupa cum arata si Sf. Ioan Gura de Aur cand explica de ce este ingaduit sa se ridice Antihrist: pentru ca si cei care sunt necredinciosi sa fie vaditi ca nu sunt sinceri nici macar in necredinta lor, ci ceea ce urasc ei este numai Adevarul si Iubirea dumnezeiasca. Precum Insusi Mantuitorul a profetit in Evanghelie: “Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi“. Continuare »
admin 05 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe, Presa
actualizat
“Obama poate fi considerat noul Mesia, insa alegerea sa va fi o palma peste obrazul europenilor care prefera sa-l acuze pe Bush in loc sa-si asume responsabilitatea pentru problemele globale. Din punct de vedere politic, sustinerea acordata lui Obama in sensul cooperarii multilaterale, actiunilor militare prudente, combaterea schimbarilor de clima inseamna ca acesta trebuie sa se intoarca din Europa cu un ajutor concret si nu doar cu fotografii protocolare de grup”, a sustinut la randul sau directorul executiv al ECFR, Mark Leonard”.
Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene: “Trebuie sa transformam criza in carene aflam intr-o noua oportunitate. Avem nevoie de un nou plan pentru o lume noua. Sincer, sper ca avandu-l ca presedinte pe Brack Obama, SUA isi va uni fortele cu Europa pentru a crea o lume noua. Pentru binele societatii, pentru binele lumii”.

De ce nu va fi impuscat Obama: de acum incolo va avea numai aparitii sub forma de holograma
Indoctrinare CNN: “It is clear that this is the outcome the world wanted to see”
Tesu Solomovici: Wass Albert – un criminal de razboi care “se vinde” bine
admin 04 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe, Presa
PS: Am primit si marturii de la preoti prezenti la aceasta conferinta preoteasca care arata ce lucruri scandaloase sau bizare s-au “propovaduit” ieri aici, sub inalta protectie a PF Daniel… Daca primim consimtamantul lor, le vom si publica.
“La Roma are loc o reuniune organizata sub auspiciile Vaticanului intre prelati si profesori romano-catolici si musulmani, relateaza BBC. Astfel, timp de cinci zile, in aceasta reuniune fara precedent, discutiile se vor concentra asupra felului in care fiecare dintre cele doua religii intelege si interpreteaza porunca potrivit careia omul trebuie sa-l iubeasca pe Dumnezeu si sa-si iubeasca aproapele.” Vezi mai pe larg in EVZ: Summit istoric la Vatican
Merita sa remarcam faptul ca policandrul respectiv are fiecare brat format dintr-o reptila inaripata, astfel incat lumina este adusa pe capete de balauri in Catedrala Patriarhala. Vai de cei care iubesc podoaba casei Tale, Doamne, ca am ajuns vremurile in care simbolul uraciunii pustiirii troneaza deasupra icoanelor sfintilor! (fotografiile sunt primite de la maica Ecaterina, careia ii multumim si cu acest prilej): Continuare »
admin 03 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa
“Biserica Catolică predă “evoluţia teistă”, ce acceptă evoluţia ca teorie ştiinţifică, dar o consideră parte a unui plan divin. Susţinătorii ei nu văd de ce Dumnezeu nu ar fi folosit procesul evoluţionar în formarea speciilor umane. Luna trecută, Vaticanul a desemnat teoria evoluţiei compatibilă cu Biblia, fără a cere însă scuze postume la adresa lui Charles Darwin, care, în secolul al XIX-lea, a fost atacat de Biserica Angliei pentru argumentele sale ce contraziceau însemnătatea biblică a creaţiei.
La acea vreme, Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu a dorit să-şi comunice poziţia oficială în legătură cu evoluţionismul. În schimb, contactat de Cotidianul cu o săptămână înainte de poziţia Vaticanului, în legătură cu acceleratorul de particule de la CERN, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, declara însă că BOR susţine orice experiment ştiinţific destinat vieţii şi progresului umanităţii“. !!!
Basescu, antisemit? Haida, de!
Rîsu’ lumii! Băsescu acuzat de antisemitism!
Campanie pentru recunoaşterea Genocidului Anticreştin în România Comunistă
Din minunile icoanei Maicii Domnului de la Neamţ
Mai bine NU! (2) Ai văzut “Ostrov”?
admin 02 Nov 2008 | : Pagini laice, Pagini Ortodoxe

Spovedania unui păcătos 2
Cuviosul David “Bătrânul”, “Copilul” Înaintemergătorului – 1 noiembrie
admin 01 Nov 2008 | : Pagini Ortodoxe, Presa
Un grup de intelectuali va propune canonizarea unor martiri ai inchisorilor – Ce apare nou in aceasta stire este reactia oficiala a Patriarhiei, noua, dar… foarte veche, de fapt:
Patriarhia Romana, prin glasul purtatorului sau de cuvant, parintele Constantin Stoica, ne-a comunicat urmatoarele in legatura cu problema sanctificarii martirilor si marturisitorilor din inchisorile comuniste: “Comisia de canonizari a Sfantului Sinod are in atentie, in vederea propunerii pentru canonizare, un numar important de ierarhi, preoti, monahi si monahii, credinciosi laici, mireni, din istoria Bisericii si a poporului nostru. In acest sens, se urmareste o anumita abordare cronologica a cazurilor. In acest moment, comisia are in lucru cauzele mai multor marturisitori si martiri, incepand cu secolul al XVI-lea, pana in secolul al XX-lea, inclusiv. Sa amintim numai de Domnitorul Grigore al II-lea al Tarii Romanesti, din secolul al XVIII-lea, sau de Veniamin Costache, din secolul al XIX-lea. Cu certitudine, le va veni randul si martirilor, marturisitorilor din inchisorile comuniste despre care vorbiti. Fara indoiala, vor fi cercetate si cauzele lor. De altfel, in acest sens, se afla in cercetare, la nivelul parohiilor, mai multe cazuri. In traditia Ortodoxiei, dupa cum stiti, pana se declanseaza procesul de canonizare, se desfasoara o cercetare temeinica, aprofundata, care necesita timp”.
Incercari de depasire a divergentelor dintre catolici si musulmani
Oamenii de stiinta au uneori aroganta de a lua locul lui Dumnezeu
“… Aşa că din acest calificativ care plasa un om de onoare în acelaşi rând cu bogăţia sau nobleţea sângelui, poate chiar mai sus, nu a mai rămas decât o urmă firavă, confundată jalnic cu orgoliul şi sălbăticia, plus toate complicaţiile codurilor culturale aberante, pe care le construiesc oamenii ca să uite de ei. Aşa că demnitatea sau generozitatea, concentrarea pe sine ies total din discuţie. Mi-ai pătat onoarea, eşti un nemernic, deci îmi fac harakiri. Sau, dacă mă gândesc un pic, mdai bine îţi fac ţie. De altfel, o mare vină în această agonie fără speranţă o poartă şi confuzia dintre onoare şi principii exterioare. (…) Aşa merge treaba şi totul alunecă încet şi sigur către un fel de: să moară mama, de nu sunt om de onoare, cu orice preţ care nu depinde de mine. În cazul ăsta, dezonoare este ce îmi faci tu mie. Răul sau cum s-o fi numind tot ce-ţi fac eu se presupune că ar trebui să fie pentru tine o onoare. Continuare »