Razboi întru Cuvânt

De pe bloguri adunate… (16-17 septembrie 2008)

Postat de admin pe 17 Sep 2008 la 10:46 am | Categorii: Pagini Ortodoxe  Print This Post

9 Raspunsuri to “De pe bloguri adunate… (16-17 septembrie 2008)”

1. pe 17 Sep 2008 la 11:01 pm # Altã Alina
   
   

   Mi se pare dureros de adevarat ce spune domnul Oividiu Hurduzeu in
   “Rolul crestinului in Vajnica Lume Noua”. Mai ales ca, traind printre occidentali ca si el, am impresia ca traiesc printre oameni in care abia mai licareste o luminita de personalitate, de culoare proprie fiecarei fiinte, de suflet unic.Toti sint parca obligati sa ia forma aceluiasi sablon daca vor sa fie in rind cu ceilalti si sa reuseasca in viata.Extremele scapa spiritului gregar al ordinii si disciplinei politice doar pe portita
   criminalitatii.Elitele culturale, putine,nu pot aduce nimic nou tezaurului omenirii, se bate apa in piua si se produc “opere” pe care doar suflete uscate le mai pot aprecia…Desi admir arta plastica, n-am putut rezista la un curs de arte vizuale aici, din simplu motiv ca ceea ce ei considerau frumos pentru mine era exact pe dos.
   Ce fel de lume au facut?
   Se complac in ideea ca sint contestatari ai ordinii( tinerii sint rebeli fata de lumea veche identificata cu Biserica,si-si manifesta cu indolenta dispretul prin aspectul pe care-l adopta) dar de fapt sint inhamati la aceeasi moara a decadentei sufletesti.

2. pe 18 Sep 2008 la 8:49 am # un mirean
   
   

   Alina bine ai spus. Ma confrunt cu aceleasi probleme si ma gandesc ca biserica Ortodoxa este aceeasi indiferent de locatie. Si totusi…

   Cum isi poate insanatosi un crestin ortodox sufletul dupa ce a pacatuit? Prin canon, asa stiu eu. Am primit dezlegare de la duhovnicul meu sa ma spovedesc si in tara mea. Duhovnicul din tara mi-a dat canon. Cel din tara unde locuiesc, e suparat foc. Imi spune ca sunt fara aparare atata timp cat nu ma pot impartasi. Deci in afara tarii nu se opresc crestinii de la impartasanie. Atunci ce mai inseamna canonul? Ce spun sfintii parinti?

   Fratilor, ne-a trebuit strainatatea. In jur e pustiu pustiu. Totul e fuga dupa materie. Sa nu plecati de-acasa!

3. pe 18 Sep 2008 la 3:19 pm # Altã Alina
   
   

   @un mirean

   Sigur ca n-as sfatui pe nimeni sa plece de acolo, dar faptul ca in afara tarii preotii nu dau canoane… nu e chiar asa.E drept ca-s(prea) blinde, dar eu nu le puteam face nici pe cele usoare. (Ce sa faca parintele cu una ca mine?). Sa nu discutam din ce cauza.
   Mai ales pe cei care pleaca din Romania si-si vind casele si tot ce au, nu-i inteleg! Plecarea asta nu merita o astfel de risipire.Problema plecarii mele n-a fost una datorata cine stie caror incompetente culturale cu cei care tin haturile in Romania( apropo de domnul Hurduzeu)…Nu! Desi acumulasem ceva dureri si vazind cam cum se desfasora examenul de admitere in magistratura, de exemplu…Dar abia aici am inteles ca si a face cariera e unul din idolii contemporani!
   Noi…nu mai lipsea mult si-am fi dormit pe malul apei cu copil cu tot( pe atunci aveam doar unul),vorba parintelui Daniel din Satu Mare…, dar dupa multe rugaciuni a ingaduit Domnul sa ne imprumute cineva bani de plecare.
   Cred totusi ca Domnul ingaduie celor ce vin aici sa dea cu capul de alt fel de greutati tocmai ca e de adus roada de o alta natura… Dar e greu, mai ales pentru cei care aud glasul chemarii lui Dumnezeu; mediul aici nu incinta decit prin lipsa coruptiei si asta nu-i putin.
   Trist e ca vin multi romani din tara care nici nu se gindesc la Biserica, n-au nici o nevoie de genul acesta, toata valoarea vietii e concentrata intr-un singur cuvint pentru ei: rentabilitate.Oare n-avem nici o datorie sufleteasca fata de ei? Zic asta pentru ca parintele nostru slujeste idealului convertirii de catolici!Mi se pare hilar!!!Goana dupa vint!Or fi lucruri invatate pe la “Saint Serge”?!? ,ca si el…( uitati-va pe situl bisericii Sfintii Arhangheli din Montreal)

4. pe 18 Sep 2008 la 3:52 pm # admin
   
   

   Influenta aceasta apuseana cu acordarea impartasirii cu maxima usurinta (sau usuratate?) si foarte des (nu ca ar fi gresit in sine sa fie des, bineinteles, este foarte corect canonic, ci ca se face fara discernamant, nediferentiat, ca o moda sau ca o practica generala, indiferent de nivelul duhovnicesc, de pocainta sau de pregatirea fiecaruia – iar asta numai e nici canonic, nici in duhul Adevarului) incepe sa se simta tot mai mult si in tara, in tot mai multe locuri. Dar, intr-adevar, in Diaspora e si mai raspandita si nu cred, surioara Alina, ca trebuie minimalizate aceste experiente ale altor frati, chiar daca ele nu sunt generale (dar se cam generalizeaza cu trecerea timpului). Multi ierarhi ai nostri din Diaspora sunt foarte entuziasti sustinatori ai impartasirii continue, dar nu am prea auzit la ei nuante si diferentieri (decat la IPS Serafim, dar si la IPS sa, acum vreo 9-10 ani, cand nu era atat de rau contaminat si corupt de ecumenism cum este astazi – of, ce ierarh minunat era pe vremuri…), ci doar promovarea unei “mode duhovnicesti”, care are la baza o ecleziologie, dupa parerea noastra, foarte superficial inteleasa, dar foarte atragatoare.

   Dincolo de cazuri si manifestari particulare, tendinta generala este spre ceea ce numea parintele Seraphim Rose, “ortodoxia confortabila”, adica sa luam numai “frisca” din viata duhovniceasca, “sarind” peste pocainta, schimbarea vietii, lepadarea de lume (ca duh lumesc), nevointa, Cruce, etc. Si asa se intampla ca oamenii sunt incurajati sa traiasca atat un rasfat lumesc, cat si unul “spiritual”, luand ce e mai “bun” din ambele lumi fara nicio problema. Mai mult, consecinta aproape automata a unui astfel de mod de viata este sporirea in mandrie, in parere de sine, adica in suficienta.

   Am dezvoltat o parte din aceste idei si aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2007/08/26/sfintii-mucenici-adrian-si-natalia-pilda-si-rusinarea-familiilor-crestine-de-astazi/#comment-10189

5. pe 18 Sep 2008 la 10:58 pm # Altã Alina
   
   

   Fiindca ati raspuns vorbelor mele cam impiedicate pe care le-am scris dimineata in goana, inainte de a pleca de acasa,va rog sa-mi spuneti care este parerea dvs. in legatura cu un alt fapt ce se petrece aici. Noi l-am iubit si-l iubim pe parintele nostru ( in ciuda faptului c-ar trebui sa fie mai sever in cele duhovnicesti…), si asta pentru ca are un anume fel de daruire pentru altii, se imparte pe sine, se consuma pentru biserica si pentru Hristos( cel putin asa se pare).Este persuasiv, atinge puncte nevralgice, desi…reducind penitenta spre pocainta, ele ramin multe nerezolvate.
   Totusi, ce ne nemultumeste pe multi acum( si nu indraznim sa-i spunem, ca vorba unuia dintre noi, s-ar putea sa ne arunce ca pe-o masea stricata), este faptul ca a introdus in Sfinta Liturghie pasaje inregi in limba franceza sau si/sau engleza.Incearca sa ne convinga cum ca e util ca ai nostri copii( care invata la scoala doar in franceza) sa stie Tatal nostru si-n franceza,astfel ca dupa ce-l rostim in romana se aud vocile copiilor pe care i-a invatat Rugaciunea Domneasca in franceza, abia apoi vine binecuvintarea:” Ca a ta este Imparatia si Puterea si Slava…”
   Noi nu sintem de parere ca e necesar, ba mai mult, vrem ca Sfinta Liturghie sa se faca in limba noastra, ca nu trece picior de alt neam pe acolo in ast timp.Sufletele noastre traiesc in romana. Copiii nostri stiu vorbi romana( unii stiu si sa citeasca si sa scrie).
   Sint si preoti ortodocsi( foarte putini, vreo 2-3) nascuti aici, de origine franceza sau engleza, daca am vrea Liturghie in aceste limbi cred ca multi le-am deveni fii duhovnoicesti, dar nimeni nu vrea asta.
   Ce-i de facut?

6. pe 19 Sep 2008 la 9:05 am # un mirean
   
   

   Alina, in raspunsul de mai sus, eu ma referisem strict numai la situatia din tara in care locuiesc eu si la duhovnicul de aici care nu este roman. Cat despre slujba, e interesant ca la voi parintele roman va introduce limba franceza si la noi ne introduce romana:).

   Daca ar fi si credinciosi francezi in biserica, ar fi normal sa spuna portiuni din slujba si in franceza. Daca sunteti numai romani, nu vad de ce sa tina slujba si-n franceza. Copiii in afara tarii au nevoie de limba romana. Noi parintii poate vorbim cu copiii nostri 1,30 h pe zi. Si poate nici atat (verifica si tu si ai sa ramai surprinsa). Daca copiii asculta slujba in limba romana, e un mare, mare castig. Cand o sa mearga in tara, o sa aiba o tresarire de bucurie cand o sa auda slujba in bisericile de acolo. Cred ca trebuie sa va rugati si apoi sa-i vorbiti parintelui. Daca doreste ca copiii sa invete Tatal nostru si in franceza, sa faca separat intr-o zi ore cu ei, sau faceti voi. Rugati-l sa tina numai in romana slujba.

   Eu fac parte din cei care doresc sa se intoarca in tara. Prin credinta noastra ortodoxa am inteles importanta trairii in adevaratul duh ortodox. Oricat de bun ar fi un parinte ortodox in afara tarii, nu se poate compara cu bucuria pe care o simte sufletul intr-o manastire acasa in Romania.

   Iertare.

7. pe 19 Sep 2008 la 12:53 pm # admin
   
   

   @ Alina:

   Sa ne ierti, dar mi se pare destul de ciudat ca o persoana, mai ales preot, care “are un anume fel de daruire pentru altii, se imparte pe sine, se consuma pentru biserica si pentru Hristos” sa poata induce, in acelasi timp frica in enoriasii sai ca ar putea fi “aruncati ca o masea stricata”, daca indraznesc sa-i spuna cel mai mic lucru. Asta pe langa “ciudatenia” in sine a acestei initative (logica doar daca ar tine slujba si pentru credinciosi de alte natiuni). Cred ca trebuie sa va luati inima dinti si sa-i spuneti. Nu e totusi un motiv sa parasiti biserica, pentru ca nu e o abatere canonica sau dogmatica. Nu am inteles insa ce ai vrut sa spui prin fraza: “Este persuasiv, atinge puncte nevralgice, desi…reducind penitenta spre pocainta, ele ramin multe nerezolvate”.

8. pe 19 Sep 2008 la 6:15 pm # Altã Alina
   
   

   Am vrut sa spun ca te convinge sa urmezi lui Hristos dar nu sa si renunti la lume.La capitolul asta se abtine, nu spune nicodata ca lumea din jur inseamna tentatie, ca poti dezvolta pasiuni de care sa nici nu stii sau ca felul in care vorbim sau ne imbracam tradeaza ceea ce ai in inima. De lucruri dintr-astea nu pomeneste asa cum nici canoane aspre nu da.Pe de alta parte ma intreb de ce e rau daca spune doar atit:cind simti ca vine ispita asta, fa metanii!Nu spune cite… Oare ce nu-i bine? In tara cum se face, cit de aspru poate fi un canon? Asprimea lui il ajuta pe om sa devina cistigator in lupta cu pacatul?
   Sint alte voci printre noi care se revolta ca permite impartasanie chiar si femeilor care , la acel moment, n-ar trebui sa intre in biserica. Cum o fi canonic? Am auzit ca nu e.
   Da, unora , inclusiv mie, ne e frica sa-i spunem deschis ca nu vrem sa mai auzim franceza sau engleza si la Sfinta Liturghie, stim ca nu-i va cadea bine si apoi cind vei vrea sa te spovedesti va deveni aproape inaccesibil.Putina vanitate, dar sintem oameni si el e asisderea.
   Multumesc totusi ca ne-ati lamurit asupra canonicitatii in problema asta.
   Personal, am o mare teama sa nu fie genul ecumenist.Data fiind situatia de aici, trebuie sa fii destul de servil ca preot ortodox fata de catolicii care iti inchiriaza biserica lor, ca lor si-asa nu le mai foloseste, de ce sa nu scoata un ban din asta?! Dar faptul ca eu am primit aprobarea de la Parintele sa ma duc la Muzeul Holocaustului( era impus de scoala pe care o fac si eram intr-o mare dilema) sau sa intru de curiozitate in orice casa de rugaciune( si aici sint de toate felurile), mi s-a parut foarte ciudat. Eu nu mai am de mult astfel de curiozitati, le aveam pe la 18 ani, dar eu nu i-as sfatui pe copiii mei sa incerce asta… Sa nu fie oare periculos un astfel de comportament?
   Sa ma iertati, va rog, ca va incarc cu problemele mele.

9. pe 19 Sep 2008 la 7:28 pm # admin
   
   

   Nu ne incarci, Alina, dar cred ca raspunsul e deja in constiinta ta si.. l-ai si scris. Lucrurile sunt destul de evidente.

   Singura problema care este falsa este cea cu numarul de metanii sau cu asprimea canonului. Sigur, fiecare face atatea metanii cate poate si simte. Plus ca masurile si conditiile fiecaruia sunt altele. Si, desigur, se poate si fara asprime (nu pe toti ii ajuta), dar cu o blandete ferma, totusi, orientata spre indreptarea pacatului, nu spre indreptatirea lui.

   Impartasirea data si in perioada lunara a femeii chiar este o serioasa abatere, iar influenta catolica este clara.

   Nu se poate sa-I urmezi lui Hristos fara sa renunti la “lume”. Nici macar nu e destul, trebuie sa renunti si la tine insuti, cu atat mai mult la duhul lumesc. Fara etapa asta nici cred ca nu se poate spune ca te-ai convertit cu adevarat (ma refer la renuntarea cel putin la convingerile care tin de duhul lumesc, la iubirea lumii). Evanghelia este foarte clara in privinta asta. Dar astazi, desigur, ea este mult “indulcita”