Masonul declarat Radu Comanescu – avocatul din oficiu al lui Nicolae Corneanu

(Fotografie de pe coperta Revistei Lumea credintei, iulie 2004)

Prin bunavointa unor persoane necunoscute si prin osteneala unor surori duhovnicesti, carora le multumim din inima, putem pune la dispozitia celor interesati inregistrarile si transcrierile a doua emisiuni de radio care au in comun aceeasi persoana – Radu Comanescu, francmason declarat si om de radio cunoscut de foarte multi ani, realizator de emisiuni de “spiritualitate” la postul public de radio.

Una dintre editiile recente (13 iulie) ale emisiunii sale intitulata Convorbiri crestine cuprinde un interviu realizat nu cu mai mult inainte de sedinta Sinodului BOR de pe 8-9 iulie 2008 si il are ca invitat pe Mitropolitul Nicolae Corneanu. In mod neobisnuit fata de o emisiune in care moderatorul ar trebui sa dea cuvantul mai mult invitatului, Radu Comanescu este de fapt principala voce, atacand la modul violent “tabara” celor conservatori, care au indraznit sa ia atitudine fata de faptele Mitropolitului Banatului. Adesea ai impresia ca invitatul lui Radu Comanescu este de fapt … el insusi, in calitate de avocat din oficiu al celui pe care il si considera… “parintele sau duhovnicesc”. De fapt, este mai mult un procuror decat un avocat, incalcand cele mai flagrante norme de deontologie jurnalistica, numai pentru a-si juca rolul. Si o face intr-un mod atat de radical, incat Nicolae Corneanu pare a fi chiar umilinta, retinerea si moderatia intruchipate, incat iti staneste chiar un pic de simpatie, prin contrast cu interlocutorul sau dezlantuit agresiv impotriva celor care si-au permis sa spuna adevarul despre faptele Mitropolitului Nicolae.

Dar acest siretlic nu este nou. E vechea poveste din filmele hollywoodiene in care se prezenta cate un cuplu de politisti, dintre care unul juca rolul “baiatului rau” si celalalt pe cel al “baiatului bun”, cu scopul de a intimida, prin agresivitate, pe “faptas” si de a il face disponibil, prin amabilitatea “baiatului bun”, la a turna sau ceda. De altfel, acest procedeu a fost practicat si de Securitate (o institutie atat de familiara IPS Nicolae) – in anchetele la care erau supusi cei considerati periculosi pentru oranduirea statala, cei ce stateau in calea progresului, erau calcati in picioare de catre vreun tortionar, dupa care era confruntat cu un altul, amabilitatea “intruchipata”, mai cult, ce oferea mici inlesniri (un pahar cu apa, o tigara etc.) si cu tot felul de propuneri imbietoare si parsive, “prietenesti’, cu singurul scop de a provoca cedarea victimei. Aceeasi tactica la doua maini de care nu vorbim pentru prima oara.

Asadar, in mod public, masonii “nostri” considera ca tabara conservatoare, adica, de fapt, ortodoxa, are o faţă “marsava”, “hidoasa”, aservita comunistilor si ca “TREBUIE SA DISPARA” (am citat din declaratiile lui R.C.)! Iata noul program al masoneriei, tinta sa, exprimata fara ascunzisuri de Radu Comanescu si asumata de parintele sau “duhovnicesc”, Nicolae Corneanu. Mai aflam ca intre noi si catolici nu sunt deosebiri dogmatice, dar nici fata de alte culte “crestine” nu ne desparte, in mod esential, nimic, atata vreme cat este comuna credinta in Iisus Hristos. In rest tot ceea ce am mai perceput se reduca la multe sofisme, multe minciuni, mult teatru emotional, multa manipulare…

Este teribil ce vremuri ajungem sa traim, in care un francmason ajunge sa vorbeasca in numele crestinilor, sa ne dea lectii despre “nebunia Crucii” si faptele “cristice” care scandalizeaza, in care ni se propovaduieste un crestinism transconfesional, redus la dezideratul “unitatii” cu orice chip si in care se sterge pe jos si cu monahii athoniti de astazi si cu canoanele Sfintilor Parinti… Nu e deloc de mirare, dar este cat se poate de semnificativ, cum de tocmai masonii sunt cei mai vehementi si inversunati sustinatori ai ecumenismului radical si ai “profetului” acestuia, Mitropolitului Nicolae, cel care “deocamdata” este retinut doar de catre disciplina bisericeasca sa se impartaseasca in alte biserici…

In a doua parte a acestei postari redam (si audio, si text) un interviu realizat pentru emisiunea PRIDVOR, de la “defunctul” PAXTV in 2004 de catre Razvan Bucuroiu cu acelasi Radu Comanescu, in care reies la iveala alte conceptii si idei masonice despre istorie si prezent. Ambele file audio au fost primite pe e-mail (nu ne apartin inregistrarile) si am decis sa le facem cunoscute, dat fiind interesul larg pentru aceste subiecte: cazul Corneanu si masoneria. Daca este sau nu o legatura intre ele, judecati fiecare. Sa luam asadar aminte, sa vedem manipularea si sucirea argumentelor si sa ne aducem aminte de cuvantul Mantuitorului – dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. (Ioan 16, 2).

Radio Romania Actualitati – Convorbiri crestine (moderator: Radu Comanescu, invitat in studio, Nicolae Corneanu)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“- Radu Comanescu: (…) Inaltpreasfintite Parinte Nicolae, vreau sa va multumesc ca v-ati gasi vreme in aceste timpuri atat de tumultuoase pentru dumneavoastra de a ma primi aici, din nou, la sediul mitropoliei Banatului. Am venit pentru ca un gest pe care l-ati facut pe 25 mai a starnit un adevarat taifun in Biserica Ortodoxa Romana si nu numai, am inteles ca si Biserica Ortodoxa Rusa s-a sesizat asa din oficiu, ca sa spunem asa, si presa s-a impanzit de acuzatii si din nefericire varful de lance a fost chiar radio-ul national, un lucru care m-a mahnit profund pentru ca (…) in urma cu 12 ani eu am facut greva foamei ca sa se constituie gruparea Viata religioasa dar in nici un caz ca acum aceasta grupare sa apuce acuma sa stigmatizeze un ierarh de valoarea dumneavoastra, pe care as putea sa va numesc parintele meu duhovnicesc. Cel putin prin gesturile pe care le-ati facut. Inaltpreasfintite Parinte, o sa discutam avand in fata doua documente care sunt total opuse in continut, dar care se refera la acelasi eveniment, si anume la gestul dumneavoastra din data de 25 mai 2008, duminica, cand v-ati impartasit in timpul unei Liturghii catolice, fiind intr-o biserica greco-catolica, deci tot o liturghie bizantina.(…) … Pentru a lamuri o disputa care a agitat foarte mult discutiile despre gestul dumneavoastra, vreau sa va intreb daca intre Impartasania fratilor nostri greco-catolici si a ortodocsilor exista vreo deosebire, adica daca la greco-catolici vinul nu se transforma in Sange si painea sau azima nu se transforma in Trupul lui Hristos? Noi nu admitem aceasta transformare?

– Nicolae Corneanu: Din punct de vedere, sa zicem teologic, liturgic si din orice punct de vedere crestin exista o asemanare – n-as spune identitate – pentru ca biserica greco-catolica are ritualul exact ca al bisericii noastre ortodoxe. Sigur ca ne deosebim ca Biserica.

– R.C.: Vreau sa specificati: au si ei Epicleza?

– N.C.: Din cate stiu eu, da.

– RC: Au aceeasi Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur, nu?

– N.C.: Da, sigur ca da. Au aceeasi Liturghie. Doar ca sunt o Biserica aparte de cea Ortodoxa. Acesta este, sa zicem, lucrul esential, intr-un fel, care ne deosebeste. Apartinem la 2 jurisdictii diferite. Dar din punct de vedere liturgic avem acelasi ritual. Momentul care a creat atatea discutii, pentru mine a fost un moment de suflet. Din ce punct de vedere? Am participat la sfintirea unei Biserici greco-catolice, deci a Bisericii-sore, as spune, greco-catolice. Nu au multi credinciosi in Timisoara, dar sigur ca isi au parohiile, modul de organizare propriu, dar la acea Liturghie – care ritual vorbind este Liturghie potrivit randuielilor Bisericii aceeasi cu a noastra – a ortodocsilor au participat, atat cat mi-am dat seama, mai multi credinciosi ortodocsi. In momentul in care s-a dat Impartasania credinciosilor m-a impresionat pietatea cu care multi credinciosi, indiferent de care cult au apartinut (am vazut multi ortodocsi) au venit, s-au apropiat de preotii care dadeau Impartasania si s-au impartasit si ei. [Dupa stiinta noastra credinciosii nu se impartasesc inaintea clericilor nici la greco-catolici, deci alibiul “nu tine”]. A fost un moment, as putea spune, emotionant vazand cu cata pietate multimea credinciosilor s-a apropiat de preotii care dadeau Impartasania si am simtit un sentiment de solidaritate cu ei (pe multi dintre ei ii stiam din vedere…). A fost un gest de fratietate, de solidaritate cand, fara sa cumpanesc lucrurile din punct de vedere liturgic si dogmatic si ritualistic si din toate punctele de vedere teologice, am simtit indemnul de a fi alaturi de toti credinciosii care erau acolo de fata. Acesta a fost, sa zicem, impulsul pe care l-am simtit in acel moment. Sigur ca trebuia sa cumpanesc mai mult lucrurile si sa-mi dau seama de consecintele care vor urma, dar, sincer va marturisesc, nu m-am gandit ca se va ajunge la o disputa si la o controversa atat de acuta in urma acestui gest al meu.

– R.C.: Trebuie sa martusisesc pentru ascultatorii nostri ca intotdeauna toti cei care lucreaza conform hotararii lui Iisus Hristos genereaza astfel de resentimente si crestinismul exact prin asta se caracterizeaza atunci cand este autentic: este scandalos pentru foarte multi. Dupa cum a zis si Sfantul Apostol Pavel: “Crucea este pentru multi o nebunie”. Gestul dumneavoastra se incadreaza perfect in categoria aceasta care lezeaza lumea, chiar daca lumea aceasta este reprezentata chiar de cleri si de teologi, tot din lume fac parte. Lumea aceasta are odihna ei si cand se petrece un gest de natura cristica, aceasta odihna este profund tulburata si oamenii se inversuneaza ingrozitor, exact cum s-a petrecut si in cazul Dvs.

Vreau sa adaug ca biserica purta hramul Sfanta Maria, Regina Pacii si a Unitatii. Deci gestul dumneavoastra merge intocmai in lumina hramului pe care greco-catolicii l-au dat aceastei biserici (…) Ati vorbit despre consecintele dogmatice si ritualistice. Se stie ca nu ne putem impartasi decat cu aceia care profeseaza acelasi crez. Or, trebuie spus pentru ascultatorii nostri ca de vreo 200 ani, mai ales in ultima perioada Vaticanul a acceptat si Crezul fara “Filioque”. Daca ne referim la un document scris chiar de actualul Papa, pe vremea cand era cardinalul Ratzinger, un document foarte important al Bisericii Catolice, numit “Dominus Iesus”, cine l-a citit va vedea ca Ratzinger citeaza Crezul fara “Filioque”. In acel document este citat Crezul fara Filioque. Asadar Biserica Catolica si Romano-Catolica admit si Crezul fara filioque, nu mai exista nici un impediment din punct de vedere al marturisirii de credinta pentru care un ortodox sa nu se impartaseasca la catolici sau invers.

Am asistat dealtminteri la luari de cuvant care erau de o parsivitate de-a dreptul bizantina. De pilda, un teolog, profesor doctor, pe care il admir de altminteri, pentru ca il consider un om foarte erudit spunea ca noi admitem Taina Botezului Romano-Catolic dar numai daca vine un catolic la ortodocsi, deci nunai asa o admitem, de parca Taina asta ar avea numai un sens, am putea-o admite numai pe jumatate, jumatatea cealalta nu o admitem . Au fost multe astfel de luari de pozitie care m-au uluit, si au aratat o fata hidoasa a lumii noastre ortodoxe. Aceasta fata hidoasa trebuie sa dispara (!!! – n.n.). Ea a iesit la lumina, lumina soarelui trebuie sa o cauterizeze o data, si pentru totdeauna.

Sa mergem putintel mai departe: s-a afirmat ca ati primit Impartasania, si spun asta pentru ca chiar intr-o emisiune la Radiodifuziune, Luminile noptii, pe care o fac si eu dealtminteri, a fost aceasta afirmatie, ca v-ati impartasit din mana nuntiului papal (ceea ce era o chestie ingrozitoare, adica iata ca v-ati plecat in fata papalitatii!) pe cand acest comunicat spune ca v-ati impartasit singur. Deci v-ati impartasit din mana nuntiului, v-ati impartasit singur, cum a fost momentul, Inaltpreasfintite Parinte?

– N.C.: M-am impartasit intr-adevar singur. Nu am am primit nici de la nuntiul papal impartasania, nici de la ceilalti. Am luat singur prima data bucatica de prescura, care reprezenta Trupul Mantuitorului si apoi potirul in care era Sangele Mantuitorului. Practic vorbind, m-am impartasit singur, dar evident m-am impartasit din impartasania, din cuminecatura oficiata de clerul greco-catolic. Dar repet, din punct de vedere liturgic, intre noi si greco-catolici nu exista deosebire.

Dar dincolo de toate considerentele de ordin teologic care se pot face pe marginea acestui gest al meu, a fost o pornire sufleteasca intima legata de momentul respectiv, cand am vazut printre cei care au luat impartasania foarte multi dintre credinciosii mei – daca pot spune asa – si a fost mai mult un gest de solidaritate decat pentru mine cu nuanta teologica. Afara de aceasta, am incercat, in masura in care am avut eu posibilitatea, in toata activitatea pe care am desfasurat-o de zeci de ani, sa contribui la apropierea dintre bisericile noastre crestine, toate bisericile crestine si toate cultele crestine.

– R.C.: Vom vedea imediat ca sunteti acuzat foarte puternic din cauza acestei atitudini de catre parintii romani de la Athos. Chiar ei privesc aceasta atitudine a dumneavoastra ca pe o subsersiune a ortodoxiei. Vom vedea imediat, Inaltpresfintite Parinte (…) Un alt teolog pe care il stimez, comentand faptul ca Dvs. ati declarat ca ati avut un sentiment, un impuls sufletesc pentru a savarsi acest act, spune “in ortodoxie nu ne ghidam dupa sentimente sau dupa impulsuri sufletesti”. Dar dupa ce ne ghidam atunci? Adica religia noastra nu are sentiment, este golita de sentiment, este o religie rece, rigida?

– N.C.: Intr-adevar din punct de vedere teologic trebuie tinut seama de toate conditiile care se impun unei…

– R.C. (il intrerupe agitat): …Teologia este vorbirea despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos. Or ce poate fi mai plenar hristic decat un gest care duce la unitate? Lui Hristos ii place dezbinarea asta dintre biserici? Se bucura Hristos acum cand ortodocsii tipa ca v-ati impartasit cu greco-catolicii si vor sa ia gatul catolicilor din Romania? [cine doreste asa ceva dintre ortodocsi, fie si macar la figurat?! de vrut sa ia gatul altora sunt capabili numai oameni ce ravnesc cu inversunare sa stapaneasca pe altii fara niciun fel de scrupule. Cum ar fi, de exemplu, masonii?! n.n.]

– N.C.: Intr-adevar, e nevoie de mai multa toleranta. In acelasi timp insa, Biserica noastra ortodoxa, stiu si eu si cunosc foarte bine acest lucru, este foarte riguroasa din punct de vedere al credintei. Insusi cuvantul “ortodoxie” impune aceasta dreapta, si corecta in acelasi timp, credinta.

– R.C.:… In spiritul dreptei credinte vorbim si noi. Deci noi vorbim in spiritul dreptei-credinte. Noi stim ca Pavel vanzand in Corint o asemenea dezbinare cum este acuma intre biserici i-a certat foarte tare pe corinteni: nu sunteti nici ai lui Petru, nici ai lui Pavel, ci sunteti ai lui Hristos, si Hristos este Unul singur.

– N.C.: Asa este, asa este. In acelasi timp insa sunt constient de necesitatea ca orice credincios, mai ales clericii si, mai presus de orice, ierarhii, sunt obligati sa respecte cu foarta multa constiinciozitate regulile Bisericii. Din acest punct de vedere exista regulile bisericesti, asa zisele canoane, care, cunosc, stiu si nu pot sa ignor faptul ca interzic – deocamdata cel putin, pana se va ajunge la o intelegere – interzic aceasta intercomuniune a Tainelor (in mod evident, regulile bisericesti ale lui Nicolae Corneanu nu sunt Sfintele, dumnezeiestile canoane, care nici nu pot fi vreodata modificare sau schimbate, ci doar lepadate n.n.). Sunt cateva Taine pe care ni le recunoastem unii altora (Botezul, Euharistia, Preotia). Insa exista si reguli, pe langa cele care privesc, sa zicem, aceste Sfinte Taine ca si Taine, exista reguli disciplinare pe care eu le cunosc, si niciodata nu am indemnat pe nimeni si nu vreau nici eu sa le incalc. E necesar sa pastram, pe langa toate, o anumita disciplina in Biserica, sunt constient de acest lucru. Dar, repet, a fost un gest, sa zic asa, singular, nu am indemnat pe nimeni sa faca acelasi lucru, nu-l voi repeta nici eu, nu am practicat aceasta intercomuniune euharistica. A fost un moment cu totul aparte care in acelasi timp, pentru mine si pentru ceilalti, voia sa insemneze un fel de dorinta de mai mare apropiere. In acelasi timp insa sunt constient, sunt intru totul de acord cu necesitatea de a respecta intrutotul regulile bisericesti, regulile canonice si nu voi indemna pe nimeni sa le incalce. Vom ajunge la un moment dat, sigur, la o apropiere din toate punctele de vedere; dar pana atunci, sigur, inteleg pozitia fratilor de la Muntele Athos, pozitia multora dintre credinciosii si preotii si calugarii nostri din tara…

– R.C.: Nu cred ca intelegeti, pentru ca va declara apostat si nu cred ca sunteti de acord.

– N.C.: E adevarat, e un mod de a se exprima, nu am fost si nu voi fi niciodata apostat.

– R.C.: (…) Vreau sa specific pentru ascultatorii nostri ca regulile canonice, canoanele la care se referea Inaltpreasfintitul Nicolae nu apartin Sinoadelor Ecumenice – cele mai puternice sinoade – ci apartin lumii de dupa Marea Schisma.

– N.C.: Exista un asa-zis Canon Apostolic, 64.

– R.C.: Pai nu putea sa fie impotriva catolicilor canonul asta apostolic.

– NC: Nu, nu se referea nici la catolici nici la protestanti, se referea doar la…

– R.C.: Iar noi nu-i mai consideram eretici pe catolici! Deci toata aceasta discutie ca s-a impartasit cu ereticii este o mare marsavie, pentru ca Biserica noastra, oficial, demult nu-i mai considera eretici pe catolici, asa cum nici catolicii nu ne mai considera eretici pe noi. Aceasta este si motivul pentru care vrednicul de pomenire Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Romania, a liturghisit impreuna cu Prea Sfintitul [sic] Teoctist – chiar daca nu s-au impartasit, dar au stat la aceeasi slujba impreuna – pentru ca nu ne mai consideram eretici. Deci toata discutia asta ca s-a impartasit cu ereticii este o mare marsavie, trebuie spus clar in fata ascultatorilor nostri, si nu mai este deloc acoperita de realitatile din ziua de astazi. E adevarat ca dupa Marea Schisma, si Vaticanul si Constantinopolul s-au considerat schismatici si eretici si s-au batut cat au putut si si-au facut rau cat au putut, spre bucuria necrestinilor, cateva secole, pana a cazut Constantinopolul. Dar lucrul acesta nu mai este valabil in ziua de astazi. Deci acel canon la care va referiti, Inalt Preasfintite Parinte, nu poate fi aplicat in aceasta situatie, pentru ca nu este o situatie de comuniune cu ereticii. Nu avem de-a face cu asemenea lucru. Si daca tot ati pomenit canonul apostolic, facem o paranteza ca sa vorbim putin despre Canonul 9 Apostolic care spune asa: “Afurisit fie cel care va asculta la Liturghie cuvintele Sfintei Evanghelii si dupa aceea nu se va impartasi”. Or, in Biserica noastra Ortodoxa poporul nu mai este lasat sa se impartaseasca la Sfanta Liturghie. Deci asculta cu evlavie cuvintele Evangheliei nu i se da impartasania si astfel cade sub incidenta afuriseniei apostolice in fiecare duminica, cand oamenii cred ca se duc sa se mantuiasca.

– N.C.: Trebuie sa precizam, nu e vorba de a nu lasa credinciosii sa se impartaseasca. Aici e vorba despre altceva, trebuie sa precizam. Adica dupa regulile pe care le punem in aplicare in viata de fiecare zi, ca sa te impartasesti, inainte trebuie trebuie sa te spovedesti.

– R.C.: Dar preotii trebuie sa se spovedeasca inainte? De ce preotii pot sa se impartaseasca fara sa se spovedeasca iar poporul credincios nu are voie? Care este diferenta, credinciosii sunt in ortodoxie cetateni de categoria a doua? Va intreb cu cea mai mare sinceritate, daca e sa vorbim despre canoane sa vorbim despre acest lucru mai intai. Fiindca oamenii aia care se duc cu evlavie, unii stau si ingenuncheati cu toate ca nu se ingenuncheaza duminica, ascultand cuvintele Evangheliei, cad sub incidenta afuriseniei apostolice, nu a oricarei afurisenii. Deci ei se duc sa se mantuiasca si se intorc afurisiti de la biserica. Asta este un fapt.

– N.C.: Da, asa e. In orice caz, pentru moment cel putin, eu sunt pentru respectarea randuielilor bisericesti, nu am indemnat pe nimeni si nu voi indemna niciodata, sa incalce, cat de putin, orice randuiala bisericeasca. Dar repet si voi dori sa precizez mereu acest lucru: momentul care a starnit atatea discutii a fost un moment, as zice, singular, nu numai in viata mea, in viata multor credinciosi. Adica ne-am gasit la o slujba la care am avut sentimentul unei comuniuni si am dat urmare, sa zic asa, acestui impuls al comuniunii, dar altcum sunt si eu pentru respectarea regulilor bisericesti, nu le voi incalca, nu voi indemna pe nimeni sa le incalce si, in calitatea ce o am, indemn pe toti sa respectam cu cinste, cu corectitudine si cu credinta toate randuielile Bisericii noastre.

– R.C.: (…) Au si lucrurile dramatice partea lor buna. Trebuie sa va marturisesc ca imi face o deosebita placere ca am fost obligat, moral, sa ma intorc in Timisoara si sa va vad. Chiar ma bucur ca Dumnezeu m-a obligat asa, ca sa va revad, fiindca altminteri…

– N.C.: E o bucurie reciproca.

– R.C.: …. Altminteri cred ca mai zaboveam pana veneam… Iata probabil acuma urmeaza fraza in comunicatul greco-catolic care este motivul real al acestei galagii, ca sa spun asa. “Un eveniment similar nu s-a mai intamplat de la anul 1700 cand romanii ardeleni au refacut unirea cu Biserica Catolica”. Cred ca aceasta fraza este nefericit pusa aicea pentru ca, intr-adevar, gestul dumneavoastra nu a avut absolut nimic de-a face cu uniatia, care stim ca a fost o lupta cu tunurile si faradelegea, in multe cazuri, ducand si la canonizarea unor sfinti in calendarul nostru, oameni care s-au opus trecerii la noua credinta; cred ca ar fi fost foarte bine daca fratii nostri greco-catolici ar fi evitat aceasta referinta si banuiesc ca de aici a pornit toata tevatura si inversunarea ierarhilor din Ardeal de aici se trage, pentru ca s-a facut aceasta referire la Uniatie. Vom vedea si in memoriul parintilor de la Athos ca se exprima temerea ca veti parasi biserica ortodoxa cu toti credinciosii si veti trece la greco-catolici.

Mai departe spune comunicatul: “Folosim aceasta ocazie si in calitate de reprezentanti ai Memorandumului (…)” Iata ca oamenii acestia, intr-adevar minoritari, mai mici, destul de hartaniti in ultimii ani datorita chestiunilor retrocedarilor au simtit un moment de dragoste frateasca din partea fratilor ortodocsi. Lucrul acesta nu vad cum ar putea sa dauneze intr-un fel ortodoxiei. Adica daca faci un gest de dragoste frateasca, lucrul acesta este rau, este aducator de confuzie si iti distruge identitatea? Este uluitor! Vreau sa mai adaug pe subliniez ceea ce scrie aici: “In calitate de reprezentanti ai Memorandumului”. Sa nu uitam, iubiti prieteni, fata de cine a facut Inaltpreasfintitul acest gest. Fata de fratii nostri greco-catolici care, intr-adevar, au fost cei care s-au luptat in vremuri grele, in vremea Imperiului Austro-Ungar pentru salvarea romanismului, au semnat documentul acela extraordinar al istoriei romanilor, care se numeste “Memorandum”, au fost actanti ai uriasei miscari de redesteptare a culturii nationale, care se numeste Scoala Ardeleana. Inaltpreasfintitul Nicolae Corneanu nu a facut acest gest fata de niste straini, ci a facut gestul fata de niste descendenti ai marilor romani de odinioara, ai fauritorilor statului roman, ai fauritorilor istoriei romane. Sa nu uitam acest lucru atunci cand aducem injurii, cand ponegrim nu numai gestul facut de Inaltpreasfintitul Corneanu, dar implicit si Biserica Greco-Catolica si pe acei care traiesc, vietuiesc in aceasta biserica.

Acum o sa trec, cu voia Dumneavoastra, Inaltpreasfintite Parinte, la memoriul parintilor romani care vietuiesc in Sfantul Munte Athos catre Sfantul Sinod al BOR, un document uluitor pentru ca… Din fericire m-am uitat cine semneaza, Schitul Prodomu nu semneaza acest document, ceea ce m-a mai linistit sufleteste, pentru ca, altminteri, as fi fost cu totul si cu totul tulburat [din pacate pentru Dl. Comanescu si pentru IPS Nicolae, si Schitul Prodromu – cu parintele Petroniu Tanase in frunte – a semnat acel memoriu, chiar daca semnaturile au fost trimise mai tarziu si nu au apucat sa apara si in versiunea initiala, publicata si pe internet, nota noastra. In plus, ulterior a existat declaratia Sfintei Chinotite a Sf. Munte, semnata de toate Manastirile si Schiturile, nu numai de cele romanesti, nota noastra].

– N.C.: Pentru ca amintiti de Prodrom [sic]: la aceasta manastire, superiorul ei este un calugar care, intamplarea a facut, desi este mai in varsta ca mine, sa-mi fie contemporan la Facultatea de Teologie din Bucuresti, Parintele Petroniu Tanase.

– R.C.: Foarte cunoscut, de altminteri…

– N.C.: Ne cunoastem din, sa zicem, epoca studentiei si cred ca dinsul, ca unul care m-a cunoscut ca student teolog ortodox, stie ca sunt ortodox si ca pastrez credinta ortodoxa, o cunosc si o respect si nu o tradez. Dar sigur ca si printre calugarii de la Athos, si printre crestinii ortodocsi, ca si greco-catolici, sunt multi care privesc lucrurile poate prea mult prin prisma istoriei. Daca ar fi sa ne gandim la tot ce a insemnat greco-catolicismul in istoria Ardealului sigur ca nu putem sa nu recunoastem, in ce ma priveste ca ortodox, faptul ca scindarea de la 1700 a lasat, pe langa unele consecinte pozitive, si o anumita rana in sufletul romanilor, rana care persista si care isi manifesta, sa zicem, durerile ei, mereu si vor persista acestea. Dar in gestul pe care l-am facut, in atitudinea pe care am adoptat-o nu am tinut seama de istorie, n-am tinut seama ,de toate, sa zicem, considerentele de ordin teologic, liturgic sau cum vreti sa le mai spuneti acum, ci a fost, repet, un moment de – n-as zice inspiratie – dar de traire sufleteasca, dragostea Mantuitorului Hristos. Nu voi incalca insa regulile ortodoxiei, nu voi parasi Biserica Ortodoxa, nu voi indemna pe nimeni sa iasa sau sa nu respecte biserica careia apartin, pe care o slujesc si in care voi muri, voi sluji-o pana la moarte. Dar a fost un moment cu totul unic, care vrea sa insemneze un singurul lucru, si anume dorinta de unitate intru Hristos Iisus, care este Unul si care ne-a cerut si noua sa fim una in El. Va trebui, sigur, sa treaca ani, vor trece multe framantari pana cand se vor depasi tarele trecutului dar Dumnezeu va fi cel care va hotari ce vom fi si cum vom fi de acum inainte.

– R.C.: Sa spunem pentru ascultatorii nostri ca acest document, Memoriul Parintilor romani de la Sfantul Munte Athos este initiat de parintii de la Schitul Sf. Dimitrie, Lacu. Este semnat si cu calendarul vechi si cu cel nou; dupa calendarul nou e datat 5 iunie, asadar este vorba despre niste oameni care teoretic ar trebui sa tina canoanele cele fundamentale ale ortodoxiei. Sa vedem ce spun acesti oameni. Pentru ca asta e foarte interesant, pentru ca te astepti ca de la Athos sa vina Lumina. D’aia se nevoiesc oamenii acolo, ca sa se lumineze, sa fie o Lumina. Iata ce spun acesti “luminati”. In primul rand inca din al treilea paragraf se refera la dumneavoastra ca la ierarhul cel apostat de la credinta. Ce insemna apostat, Inalpreasfintite parinte?

– N.C.: Care isi paraseste credinta sau o reneaga.

– R.C.: Nu cumva insemna cel care il reneaga pe Hristos?

-N.C: Intr-un fel, da

– R.C.: Pentru ca a noastra credinta este faptul ca Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu si a inviat a treia zi. Conform Noului Testament, cine marturiseste aceasta este crestin. Cum v-ati parasit aceasta credinta prin impartasania cu greco-catolicii? [aceasta credinta minimala, conform “Noului Tesatment” nu inseamna Ortodoxie, ci inseamna probabil (neo)protestantism, credinta dupa Biblie. Sfintii Parinti, Sfanta Traditie pare-se ca nu inseamna nimic, insasi ideea de Ortodoxie, parand a fi desueta, in acest caz, pentru ca, bazandu-ne exclusiv pe acest minimum inseamna ca e suficient sa ne numim crestini, cu totii… si atat. Dogmele, adica adevarurile revelate pastrate numai in Ortodoxie sunt aruncate, implicit, la gunoi, nota noastra).

– N.C.: Nu am parasit-o si nu o voi parasi.

– R.C.: Sa spunem ca ar fi vorba de o atitudine pamfletara a acestor “luminati” de la Muntele Athos, cu toate ca Lumina nu are nevoie de pamflete dar… mergem mai departe. Acuzatia este ca s-a impartasit de “painea otravitoare a celor ce se leapada de Hristos”. “Painea otravitoare a celor ce se leapada de Hristos” este un citat din Sfantul Teodor Studitul. Pentru ascultatorii nostri trebuie sa spunem ca Sfantul Teodor Studitul este un sfant care a vietuit la sfarsitul sec al VIII-lea, inceputul secolului al IX-lea si care a scris impotriva iconoclastilor. Deci ce spune el se refera la iconoclasti. Poate fi aplicata aceasta diatriba pe care Sfantul Teodor Studitul o face iconoclastilor, deci celor care renegau icoanele, poate fi aplicata catolicilor? Sunt catolicii iconoclasti? Sa lamurim mai intai daca citatele se potrivesc situatiei.

– N.C.: Daca ar fi sa analizam, sa zicem, acest text al fratilor de la Muntele Athos, sigur ca s-ar putea face multe comentarii. Eu, sincer va spun, ii inteleg si nu am nici un fel de repulsie fata de ce au scris, fata de ce au afirmat, dar trebuie sa ne intelegem unii pe altii.

– R.C.: Deci se leapada catolicii de Hristos? Asta pot sa inteleaga si ascultatorii nostri, nu-i nevoie de mare teologie. Se leapada catolicii de Hristos? Sau, cum am auzit la un alt teolog, tanar teolog, care a afirmat ca e vorba de un alt Iisus Hristos la catolici. Poate fi un alt Iisus Hristos? Sunt doi de Iisus Hristos? Nu, va intreb cu cea mai mare sinceritate, ca sa lamurim situatia.

– N.C.: Pentru ca va referiti la o astfel de afirmatie as zice: au alt Hristos, nu numai catolicii, ci si protestantii, si neoprotestantii? Au si avem toti pe acelasi Hristos. Sigur, sunt multe deosebirile care ne separa, dar Hristos este acelasi, Dumnezeu este acelasi, asa incat nu se poate vorbi de asa ceva, de un alt Hristos, de un alt Dumnezeu.

– R.C.: Sa spunem ca Sfantul Teodor Studitul este citat amplu; repet, el a scris contra iconoclastilor si asa cum poate constata orice om care intra intr-o biserica catolica, nu poate fi vorba despre iconoclasm in cazul bisericii catolice (ei au si statui pe deasupra, adica sunt mai iconoduli decat noi). Sunt intrebari ciudate. Deci ne lepadam de Insusi Hristos, Il lepadam asa cum mai inainte a facut Iuda? Exista aici formularea: “Impartasirea cu eterodocsii a lui Nicolae Corneanu”. Eterodox inseamna eretic, dupa cate stiu. Revin la acesta intrebare pe care v-o pun. In afirmatiile ei oficiale, BOR considera bisericile catolice eretice in ziua de astazi? Trebuie sa lamurim acest lucru pentru ca este foarte important. S-a batut foarte multa moneda exact pe acest aspect.

– N.C.: Daca e sa folosim cuvantul “eretic”, intr-adevar, se poate vorbi de erezie, depinde pana unde merge erezia.

– R.C.: Deci noi consideram astazi, in ziua de astazi, ca bisericile catolice sunt eretice? Vreau sa aflu de la dumneavoastra!

– N.C.: Teologic vorbind, nu.

– R.C.: Vreau sa aflu un raspuns clar, Inaltpreasfintite Parinte!

– N.C.: Din punctul meu de vedere, nu, au alta credinta, e adevarat. Nu e vorba de erezie.

– R.C.: Erezia este altceva, este mai rau decat alta credinta.

– N.C.: De exemplu arianismul a fost o erezie.

– R.C.: Deci este vorba de un atac la adresa Sfantei Treimi, asta este erezia.

– N.C.: Da. Insa, oricum, cuvantul in sine, “eretic”, poate fi folosit in diferite, sa zicem….

– R.C.: Nu, nu, aici nu trebuie sa apelam la bizantinisme, ca un cuvant poate fi folosit… Nu, trebuie sa-l folosim cu toata responsabilitatea…

– N.C.: Eu n-as folosi nici cuvantul ‘bizantinism’ , iertati-ma, dar trebuie sa intelegem limbajul si punctele de vedere al unor frati cum sunt cei de la Muntele Athos ca si a altora, chiar a unora dintre teologii nostri de astazi, contemporani. Eu, sincer va spun, ii inteleg pe toti, doar sa nu fim, sa zicem, exclusivisti, pana a trece niste bariere, niste limite care ne-ar duce dincolo de, sa zicem, dragostea pe care a venit Mantuitorul Hristos sa ne-o aduca noua, tuturor.

– R.C.: Sa adaugam din nou ceea ce am spus si mai devreme, ca Vaticanul recunoaste si Crezul fara Filioque. Il considera la fel de valid ca si Crezul cu Filioque, chiar daca in bisericile lor se rosteste cu Filioque, ei au declarat oficial ca si celalalt Crez este la fel de valid. Spun asta pentru ca singurul argument pentru notiunea de erezie ar fi acest “Filioque”. Or, din moment ce Vaticanul a recunoscut ca si Crezul fara Filioque este valid din punct de vedere al marturisirii de credinta, nu vad cum cineva i-ar mai putea acuza de erezie, de vreme ce ei recunosc crezul nostru. Ce fel de eretici sunt, daca ei recunosc marturisirea noastra de credinta? Inseamna ca si noi suntem eretici. Deci apar niste lucruri foarte ciudate. Mai subliniez aici cateva exprimari de genul: “Impartasania eretica ce desparte de Hristos”. Din nou va intreb, BOR nu recunoaste faptul ca in liturghia catolica vinul se transforma in Sangele lui Hristos si painea se transforma in Trupul lui Hristos?

– N.C.: N-as putea spune acest lucru, adica… nu negam, sunt deosebirile care, e adevarat, ne separa, dar nu mergem pana a nu recunoaste.

– R.C.: Dincolo de deosebiri. Taina aceasta nu e recunoscuta?

– N.C.: Recunoastem…

– R.C.: Va dati seama ca aceasta afirmatie este nu numai rauvoitoare dar este ea insasi o abatere de le teologie [nu cumva recunoasterea facuta in asa-zisul Consiliul Mondial al Bisericilor, iar nu intr-un Sinod Panortodox este o abatere grava de la Teologia Sfintilor Parinti? Sau adevarul teologiei trebuie ajustat in raport cu vremurile, daca e sa ne luam dupa cat de frecvent insista si apasa Dl. Comanescu in tot interviul pe cuvantul: “astazi”, nota noastra].

– N.C.: E un limbaj pe care trebuie sa-l intelegem….

– R.C.: Nu, va spun, e vorba de niste “luminati” si de la luminati as fi asteptat Lumina, de-aia comentez… Sa nu mai spunem ca ines afara de Sfantul Teodor Studitul, care – Dumnezeu sa-l aiba in paza (sic!!!!) – este sfant al lui Hristos si el s-a luptat cu adversarii icoanelor la vremea lui, sunt citate ample studii din 1949 si 1951 cand stim foarte bine ca aparuse prigoana bolsevica impotriva Bisericii Catolice. Deci sunt scoase de sub praful comunismului studii rauvoitoare impotriva Vaticanului, in perioada in care Romania a denuntat concordatul cu Vaticanul si la ordinul Moscovei aproape a interzis Biserica Romano-Catolica, pentru ca ii era frica ca era biserica imperialista condusa din afara granitelor comuniste. Iata deci pana unde au ajuns, sa scoata si lucrari facute sub “inteleapta” conducere a Partidului Comunist si sa le aduca aici ca argumente impotriva dumneavoastra. Mai departe… Bineinteles, iar gestul apostat, “Judecand dupa usuratatea de minte cu care a actionat pana acum, mitropolitul Corneanu ar putea fi in stare, lucru sugerat si de comunicatul comunitatii unite din Romania din data de 26 mai, sa se rupa de BOR si sa incerce sa treaca cu turma cu tot, la cei uniti cu catolicii si vor fi cele de pe urma ale sale mai rele decat cele dintai…”. Intelegeti si aceasta afirmatie, Inaltpreasfintite Parinte?

– N.C.: Nu o accept, dar o inteleg, potrivit mentalitatii dansilor.

– R.C.: Sa vorbim putin despre ce s-a intamplat in Biserica dupa gestul dumneavoastra, si ma refer la atitudinea sinodala… Sinodul are discutiile lui in spatele unor usi care nu se deschid intotdeauna pentru public. Noi facem inregistrarea – o spun pentru ascultatorii nostri – inainte de Sinodul din luna iulie, (…) totusi discutii au fost si as vrea sa va intreb, Inaltpreasfintite Parinte, in ce directie au mers aceste discutii, daca au mers catre condamnarea dumneavoastra sau catre acceptarea gestului?

– N.C.: Am avut o intrunire a Sinodului Permanent, la Manastirea Neamt. Nu s-a discutat problema aceasta, doar la incheierea sedintei Sinodului Permanent, Prea Fericitul Patriarh, fata de ecourile create – mai ales in presa – a anuntat ca problema care ma priveste pe mine – sau a gestului pe care l-am facut eu va fi discutat – cu prilejul intrunirii Sinodului plenar, la inceputul lunii iulie. Urmeaza sa se discute deci aceasta problema, dar nu s-a luat nici o atitudine, nu s-a luat nici o hotarare. Sigur, au fost, in afara sedintei pe care am avut-o, si mai ales in contactele cu presa, au fost luari de pozitie ale unor ierarhi, am aflat despre ele; e dreptul fiecaruia la o opinie. Sigur, vom vedea in sedinta Sinodului, care cred ca va fi in 7-8 iulie, ce se va hotari pentru ca pe ordinea de zi a Sinodului plenar este si aceasta problema legata de ceea ce am facut eu atunci cand m-am impartasit in biserica greco-catolica.

– R.C.: Inaltpreasfintite Parinte, iata, am trecut peste o afirmatie din Memoriul parintilor romani care vietuiesc in Sfantul Munte Athos, dar chiar vreau sa va intreb. Ei spun asa: “Un inchinator din tara ne-a spus ca mitropolitul Nicolae Corneanu a invitat in aceasta vara, 2-4 iulie, pe un vestit predicator sectant pentru a da o mana de ajutor la evanghelizarea crestinilor banateni”. La cine se refera, Inaltpreasfintite?

– N.C.: Drept sa va spun, nu cunosc numele, dar adevarul e ca am fost rugat sa accept venirea si la Timisoara, pe plan bisericesc, a unui predicator de genul lui Billy Graham din America care va veni si la Timisoara si, sigur ca se va adresa tuturor credinciosilor din oras.

– R.C.: L-ati chemat dumneavoastra ca sa va ajute la evanghelizarea crestinilor?

– N.C.: Nu se pune problema, este o afirmatie cu totul eronata si tendentioasa.

– R.C.: Asta vroiam, sa ne luminam si in legatura cu…

– N.C.: Nu, nu l-am chemat. E adevarat, daca imi aduc bine aminte, am fost de acord cu invitarea aceluia… nu stiu cum se numeste…

– R.C.: E cu totul altceva sa fiti de acord cu invitarea sau sa-l chemati dumneavoastra sa va ajute la evanghelizare.

– N.C.: Nu l-am chemat. Daca imi aduc bine aminte, cred ca nu gresesc, pronuntand numele lui Billy Graham, a fost acum cativa ani la noi in tara…

– R.C.: Sa spunem pentru ascultatorii nostri ca Billy Graham si Josh McDowell sunt doi dintre cei mai mari predicatori pe care i-au dat protestantismul in zilele noastre, J.M. e baptist, B.G. nu stiu ce este, tot protestant, dar nu stiu de ce confesiune.

– N.C.: Cred ca e si el neoprotestant.

– R.C.: Chiar Josh McDowell este unul care trebuie citit, pentru ca este unul care cunoaste ebraica, a citit Talmudul, vorbeste de la izvoare…

– N.C.: Pentru ca ati pomenit de Billy Graham. Cand a fost in Romania, a vizitat si Timisoara, a venit la catedrala, s-a adresat credinciosilor. A vorbit crestineste, nu confesional. Nimeni nu a trecut la baptisti, nici la adventisti, nici la reformati, nici la evanghelici, nici la catolici, credinciosii au ramas atasati Bisericii, cum si eu sunt atasat Bisericii mele, nu mi-a trecut vreodata prin gand sa imi parasesc Biserica. Sunt niste afirmatii care se fac, sigur, cu multa usuratate si cu iresponsabilitate; dar realitatile sunt mai evidente decat orice si ele sunt cele care vor dovedi adevarul.

– R.C.: Sa spunem ca in finalul Memoriului acestuia, al “luminatilor” nostri romani de la Athos se scrie asa: “va rugam sa indepartati cat se poate de curand confuzia si pericolul pe care actul mitropolitului Corneanu le face sa planeze asupra credinciosilor Bisericii Ortodoxe de pretutindeni“. Asta este un lucru interesant pentru ca s-a vorbit foarte mult despre confuzie. Ce confuzie poate sa fie atata timp cat ai un Crez precis, o dogma precisa, o dogmatica clara? Care este confuzia care s-ar putea… Despre amenintarea identitatii… Daca in asta sta identitatea noastra, atunci vai de mama ei, saraca! Daca o impartasire cu greco-catolicii ameninta identitatea Bisericii Ortodoxe Romane veche de milenii!

– N.C.: Pentru ca se pune problema in acest fel, permiteti-mi sa ma refer la cateva, sa zic evenimente, foarte foarte recente. Am ramas emotionat si surprins in acelasi timp de reactia credinciosilor mei. Aici la Timisoara, sambata trecuta, fara sa stiu eu, am aflat ulterior, s-au adunat foarte multi credinciosi in piata orasului in care si-au manifestat, sa zic asa, atasamentul fata de mine, fata de credinta ortodoxa, fata de Biserica. Iata reactia oamenilor. Nu se pune problema de a parasi credinta, nu se pune problema de a neglija dreapta noastra credinta, mai ales nu se pune problema de a face, sa zicem, sciziuni si nu stiu ce tulburari in Biserica. Oamenii s-au aratat foarte atasati mie personal, dar, prin mine, Bisericii noastre. Nu se poate pune problema niciunei rataciri, niciunui pericol, a niciunei situatii care sa pericliteze intrucatva credinta si Biserica.

– R.C.: Dimpotriva as spune as putea spune ca este vorba despre o imbogatire a atitudinii ortodoxe.

– N.C. Intr-un fel, da.

– R.C.: Si banuiesc ca un ortodox autentic care este luminat de Hristos si convins in credinta lui, nu ar avea nimic impotriva ca sa convietuiasca si sa comunice cu fratii lui greco-catolici sau catolici. Cu ce l-ar ameninta acest lucru? Daca face un gest de dragoste si de comuniune cu ei. Care ar fi amenintarea?

– N.C.: E un mod de a gandi si de a privi lucrurile, realitatile sunt cu totul altele si faptele au dovedit-o. Pe mine m-au emotionat gesturile pe care le-au facut oamenii, nu atat fata de mine personal, daca pot sa ma exprim in felul asta, ci fata de Biserica, prin intermediul meu. Oamenii s-au aratat legati de Biserica, pe care o iubesc si pe care nu o parasesc. Si trebuie sa tinem seama mai mult de reactia oamenilor decat de reactia unora dintre teologi, sa zicem, a unora dintre monahi si chiar ierarhi. Biserica e formata nu numai din cativa ierarhi, din cativa calugari, din cativa insi, ci din toata obstea la un loc care s-a dovedit a fi atasata Bisericii si doritoare de a pastra dreapta credinta si Biserica noastra stramoseasca”.

***

Emisiune 2004 – PAXTV – Razvan Bucuroiu cu Radu Comanescu.mp3

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

– R. Bucuroiu: Dl. Radu Comanescu este ziarist la postul national de radio, a realizat emisiuni de viata spirituala, emisiuni sociale, emisiuni de cultura. Una dintre preocuparile dlui RC este francmasoneria, aceasta tema care este indeobste acoperita de mister. Dle Comanescu, prima noastra intrebare aceasta este: are francmasoneria un adevarat mister?

– R. Comanescu: Da, mai intai, vreau sa va multumesc ca m-ati invitat aici, in acest minunat pridvor, in al doilea rand trebuie sa precizez ca tot ce va spun eu aici nu reprezinta in nici un caz parerea sau opinia oficiala a marii Loji oficiale a Romaniei, exista un purtator de cuvant si este o procedura pentru a obtine parerile oficiale ale acestei entitati din care fac parte. De aceea trebuie sa fac precizarea, tot ce spun, voi spune numai in numele personal.

In materie de masonerie, intr-adevar, s-au vehiculat foarte multi termeni asociati cu misterul, exista chiar carti care se intituleaza asa – “Misterele francmasoneriei” sau “Misterele francmasoneriei dezvaluite” si asa mai departe, dar eu prefer sa vorbesc despre secret. Secret exista intr-adevar si, studiind problema, mi-am dat seama cu stupoare ca secretul nu este o forma de a ascunde, ci o forma de a controla comunicarea. De a o proteja dar si de a o controla. Dar ce este secretul? Secretul este o forma prin care iti alegi foarte bine interlocutorii, receptorii mesajului, cei carora le transmiti mesajul. Asta este practic secretul. Bineinteles ca aceasta formula are structura ei, sistemul ei, si tot acest sistem este conceput ca sa faca mesajul aproape de neabordat pentru cei care sunt intrusi.

– R. B.: Ce se intelege prin acest mesaj, Dle Comanescu? Mesajul e cu m mare sau cu m mic?

– R.C.: Vedeti care e problema, deci acest secret, despre care se vorbeste atat in masonerie, vine de la originile ei, de pe vremea de cand era o corporatie, o breasla, era practic o adunare de mestesugari operatori. Acesti mestesugari nu era orice fel de mestesugari, erau constructori de biserici si in marea lor majoritate erau calugari benedictini si dominicani. Masoneria s-a nascut in spatiul anglo saxon, prima atestare certa a prezentei ei vine din anul 926, cand s-a tinut o mare intrunire la York prezidata chiar de regele Athelstan si fratele regelui, Edwin, a fost ales Mare Maestru.

Era o corporatie cu totul aparte, pentru ca se ocupa cu zidirea bisericilor, de fapt marile domuri si catedrale gotice sunt construite de masoni si din acest motiv aveau si niste privilegii cu totul deosebite, motiv pentru care acesti masoni, in plin Ev Mediu, unde stim foarte bine ca relatiile erau extrem de riguroase, erau numiti liberi, in engleza free, in franceza franc, de unde s-a preluat si termenul care ii defineste, frai in germana si liberi muratori in italiana. Toate aceste sintagme au incorporat in ele cuvantul liber, ceea ce inseamna mai multe chestiuni: in primul rand erau liberi de dari si de taxe, in al doilea rand aveau libertate de miscare, se puteau misca oriunde, puteau pleca oriunde, erau un fel de cetateni universali, ca sa spun asa; aceste privilegii s-au conservat chiar si atunci cand breasla a scazut dramatic, din secolul al 16, 17 lea, a inceput o decadere masiva pentru ca apare tiparul, nu mai exista secrete profesionale, iata, aici vroiam sa ajung, breasla era extrem de organizata tocmai pentru a pastra secretul profesional.

R.B.: Dar asta a fost atunci…

R.C. : Exact. Aceasta pastrare a secretului era chiar ezoterica, adica ce inseamna, ezoterus inseamna sa intri pe usa, adica nu lasi sa intre pe usa decat pe cine vrei tu, asa era si acolo, nu intra in breasla decat pe usa asezamantului corporatiei si nu afla tainele mestesugului decat cei alesi, o elita mestesugareasca ca sa zic asa. Ulterior, lucrurile au evoluat, bineinteles, nu mai e vorba de zidari efectiv, nici de constructori de biserici, ci din secolul al 17 lea, a doua jumatate a sec al 17 lea chiar, o parte din aristocrati, elitele intelectuale, mai ales cele mai preocupate de lucruri mai ascunse, au observat ce avantaj formidabil are aceasta fraternitate.

R.B.: Dar ce insemna lucruri mai ascunse?

R.C.: Lucruri mai ascunse sunt cele care sunt ferite de ochii profanilor, adica exista o noblete a secretului, ca sa spun asa. Multi, practicand ceea ce este mai putin cunoscut, au impresia ca aceasta cunoastere a lor, a unor lucruri pe care altii nu le stiu, le confera o noblete intelectuala.

R.B.: O secunda, sa lamurim putin lucrurile, e vorba de un secret spiritual, profesional, religios, ce tip de secret?

R.C.: In clipa de fata….masoneria nu este in nici un caz o religie si aici aici trebuie facuta delimitarea clara si precisa si cateodata trebuie facuta chiar pentru frati: masoneria nu este o religie, ca atare ea nu este o legatura intre om si transcendent, cum este religia (religo, religare, ceea ce leaga omul de transcendent), masoneria nu leaga omul de transcendent ci ii cere sa vina deja legat de transcendent, cand intra in randurile ei. Masoneria este o formula de viata sociala cat mai adecvata.

R.B.: Dar totusi aveti un Mare Arhitect, pe care il considerati Dumnezeu si creatorul acestei lumi?

R.C.: Dar asta avem cu totii, in momentul cand savarsim o fapta cu totii ne gandim ca deasupra noastra este un Dumnezeu, nu? Deci, este o marca a faptului ca masonii care fac parte din masoneria regulara, sunt credinciosi, pentru ca ei totdeauna pun deasupra crestetului lor, ca sa zic asa, transcendentul. Dar asta nu inseamna ca ei cred ca ceea ce fac ei acolo, in interiorul masoneriei este o formula de invocare a transcendentului, adica de relatie divina cu transcendentul.Nu asta ii preocupa pe ai in lucrarile lor, ci desavarsirea ca fiinta umana, capabila sa infaptuiasca fapte bune.

R.B.: O secunda as vrea sa va intrerup si sa va intreb, practic ce-i mai trebuie unui crestin in afara de biserica lui, sa caute in alta parte, bunaoara in masonerie, ce-i aduce in plus masoneria in afara de biserica lui, unde poate sa se desavarseasca, poate chiar sa se sfinteasca, sa faca binele, milostenia?

R.C.: Este o mare deosebire intre ceea ce cere fundamental crestinismul si ceea ce are fundamental masoneria, o mare deosebire, zic eu. Crestinismul spune ca nu te mantuiesti prin faptele bune, ci prin Harul lui Dumnezeu si ca atare, dobandirea Harului este principala preocupare a unui crestin si nepierderea lui dupa este principala ce l-ai dobandit, pentru salvarea sufletului sau.

R.B.: Dar Harul vine si el in urma fapte bune, in urma unei vieti morale desavarsite…

R.C.: Asta e partea a doua, dar principala preocupare…pentru ca de exemplu, poti sa fii talhar si in ultima fractiune de secunda sa te mantuiesti

R.B.: Aici e frumusetea “jocului”.

R.C.: Exact, asta e crestinismul. Masoneria in schimb este predicata de fapta buna. Deci ea, stiind ca nu e o religie, stiind ca nu e preocupata de problema mantuirii in mod, cum sa spun, similar cu o religie, ea ii cere omului sa faca fapta buna. Deci, ea este orientata asupra faptei bune, nu este orientata asupra harului, bineinteles toti spera ca Harul exista si ca ramane si ca prin fapte bune el se amplifica, poate chiar se dezvolta, adica cuprinde mai mult fiinta si asa mai departe, dar preocuparea fundamentala a masoneriei, care nu e o religie, este pentru savarsirea faptei bune si lucrul acesta i se cere obsesiv pe parcursul tuturor trecerilor la grade superioare si tuturor ritualurilor, chiar obsedant, aceasta porunca, ca sa zic asa, pe care ti-o da ritualul masonic, sa stergi lacrimile orfanilor si ale vaduvilor, sa aperi pe cel slab, sa savarsesti fapta buna.

R.B.: Exista, de fapt, aceste fapte bune sunt circumscrise practic intr-un soi de conduita.

R.C.: Exista coduri bineinteles, exista coduri morale, dar definirea faptei bune se face pe parcursul ritualului.

R.B.: In acord cu ce morala, dle Comanescu?

R.C.: Este extrem de similara cu morala crestina, de altfel masoneria s-a nascut in spatiul crestin, ea respira acest crestinism unde a prins radacini…si este socant sa vezi cat de apropiate de invataturile Parintilor pustiei sunt ritualurile masonice in invataturile lor, este chiar socant pentru cineva care a citit Filocalia, de pilda, ritualul masonic ii da chiar tulburari pentru ca este foarte asemanator in invataturi si cerinte. Deci, sub aspectul acesta, morala este clar crestina. Vreau sa constat cu ocazia asta ca ea ( morala) este extrem de compatibila si cu morala veterotestamentara, pentru ca sunt mari similaritati intre morala crestina si cea veterotestamentara si, nu cunosc atat de bine celelatle religii, dar se pare ca majoritatea religiilor au, in materie de principii morale, asemanari destul de mari.

R.B.: Practic, Masoneria nu poate fi considerata un soi de miscare sincretica a tuturor marilor religii si confesiuni?

R.C.: Aici este o problema care s-a regasit…

R.B.: Banuiesc ca si un musulman poate sa fie mason.

R.C.:…in majoritatea actelor de condamnare a Masoneriei infaptuite de catre diverse entitati religioase.

R.B.: Vom ajunge si aici…

R.C.:…faptul ca ar fi existat pericolul unui sincretism. Vreau sa subliniez faptul ca a sta langa un musulman nu inseamna a sincretiza cu el, ci pur si simplu ca pe omul ala il lasi sa ramana musulman, deci nu faci efortul de a-l converti la religia ta cat timp este in tinuta lojii, iar tu ramai crestin si nici el nu face efortul de a te converti la musulmanism in lucrarile lojii, si totusi tu colaborezi cu el ca om, pentru niste teluri care ii convin din punct de vedere moral si lui si tie.

R.B.: Domnule Comanescu, cine stabileste aceste teluri, ca a venit vorba de aceste teluri?

R.C.: Vreti sa va spun cu sinceritate? Eu cred ca telurile le-a stabilit Dumnezeu, pentru ca ele sunt atat de compatibile cu morala mea de crestin, deci… de pilda, ce ti se spune? Ti se spune fereste-te de putere, fereste-te de avere, de orgoliu…

R.B.: Dar cei mai puternici oameni sunt masonii? Sau multi dintre ei sunt masoni, cum sa se fereasca ei de putere…

R.C.: Puterea este buna numai daca inveti sa o folosesti. Deci, mai intai ti se spune sa te feresti de ea pentru a capata forta interioara de a rezista ispitelor puterii si dupa aceea, de abia dupa aceea, poti sa te folosesti de ea. Bine, asta e teoria, stiti foarte bine ca orice lucru cand e trecut in practica umana duce la reale dificultati. Avem asta din pacate si in istoria Bisericii. Mi-ati pus intrebarea mai devreme, ce-i mai trebuie unui crestin? Teoretic , unui crestin nu ii mai trebuie nimic.

R.B.: Asa ma gandeam si eu…

R.C.: Teoretic, nu ii mai trebuie nimic, in momentul in care a primit Duhul Sfant la botez, mai mare Lumina ca aia si mai mare forta interioara ca aia nu exista nicaieri, deci L-ai primit pe Dumnezeu. Ce poate sa fie mai mare ca Dumnezeu? Deci, teoretic, unui crestin nu ii mai trebuie nimic. Dar, practic, ii trebuie extrem de multe, pentru ca avem exemple si multiple.

R.B.: Duhovnicul dvs ce spune ca apartineti Masoneriei?

R.C.: Duhovnicul meu mi-a interzis sa apartin Masoneriei si timp de un an de zile, nu am mai participat la tinute. Dupa aceea, un parinte episcop m-a dezlegat si m-a trimis inapoi.

R.B.: Ca am ajuns in acest punct, as vrea sa va intreb, poate stiti mai multe decat noi, care este relatia dintre Biserica si Masonerie?

R.C.: Ceea ce s-a petrecut cu marea schisma si cu reforma sunt miscari care se datoreaza…nu parte de teos, ci parte de andros, deci teandria asta ( n.n. Teandrie = natura divina si umana in acelasi timp a lui Hristos, theos= zeu, aner=barbat) partea umana a generat sfasieriile care au dus la constituirea mai multor organisme crestine, sa le spun asa, ele insa au avut propriul lor bioritm in relatiile cu Francmasoneria si asta e interesant, Biserica Romano-Catolica respinge clar Francmasoneria…

R.B.: Incepand cu Papa Clement al XII-lea, Bula 738…

R.C.: Am avut placerea sa traduc pentru prima data in romaneste si e publicata in volumul doi din Istoria Masoneriei, care a aparut anul asta; iata care an fost contextul in care a aparut aceasta bula, ea s-a dat dupa ce aparusera, in 1723, primele constitutii ale Masoneriei speculative, deci Masoneria moderna, care nu mai era o breasla, ci era alcatuita din ganditori, din aristocrati, din oameni care se considerau elite intelectuale si voiau sa faca o lucrare spirituala, deci nu mai era lucrarea materiala…, ci era lucrarea spirituala…

R.B.: Si politica pana la urma.

R.C.: Ajungem imediat si la actiunea politica; vreau sa va spun ca teoretic in Masonerie nu se discuta religie si politica, practic, insa, dupa cum foarte bine stim, efectul politic al Masoneriei a fost extraordinar in lume si a avut un mare succes pana in ziua de astazi.

Iata ce s-a intamplat: in 1723, acest pastor presbiterian, James Anderson, scotian de origine, la cererea ducelui de Montaigne, care era Marele Maestru a marii Loje a Londrei, loja mama a lumii, cum e numita pentru ca fost prima mare loja speculativa constituita in lume, elaboreaza constitutiile. Ce inseamna constitutiile? Insemna un fel de manual de organizare a Fraternitatii. Aceste constitutii bineinteles trec canalul Manecii o data cu englezii care au fugit dupa infrangerea Stuartilor de catre Wilhelm de Orania, foarte multi catolici care erau soldati ai Stuartilor fug in Franta si intemeiaza primele loji pe teritoriul Frantei, ducand cu ei si aceste constitutii ale lui Anderson, moment in care lumea catolica ia contact cu realitatea aceasta masonica si constata cu stupoare ca este o elaborare protestanta. Aici a fost problema fundamentala si ca duhul masoneriei nu este catolic pentru ca nu provenea dintr-o lume catolica si centrul ei era intr-o tara care tocmai avusese un razboi sangeros cu catolicii si ii expulzase pe foarte multi. Reactia Papei a fost de condamnare a masoneriei; este bula papei Clement in care condamna aceasta fraternitate si recomanda tuturor regilor catolici ca sa anihileze conventiculele de francmasoni pe teritoriul lor.

R.B.: Dar nu este singurul papa….

R.C.: Nu, de atunci au fost in mod regulat reactii si ca sa va spun care a fost efectul istoric….

R.B.: 1850-1906…

R.C.:….au fost imediat dupa aceea, la distanta de 20 de ani, papa Benedict a dat o alta bula de condamnare care a intarit-o pe prima. Ca sa va spun care a fost efectul, efectul a fost ca toti catolicii au parasit lojile, care erau deja constituite pe teritoriul european. In locul lor, au venit cei care nu erau catolici; deci fie protestanti fie evrei, fie liberi cugetatori si astfel masoneria, pe teritoriul european, incepe sa ia o dimensiune non catolica, ea intra foarte repede in conflict cu catolicismul si isi aminteste de templieri. Ca atare, ce trebuie sa stiti este ca masoneria este pana in ziua de astazi cea mai puternica pastratoare a ordinelor cavaleresti.

R.B.: Sub ce forma?

R.C.: Marea majoritate ce exista ordine constituite ca atare, ca ordine cavaleresti si exista asa zisele rituri ale masoneriei care au ierarhie proprie, cel mai cunoscut la noi in tara si cel mai puternic fiind Ritul Scotian Antic si Acceptat, care are 33 de grade. Ei bine, acest rit este de fapt un ordin cavaleresc, iar gradul lui suprem de initiere vorbeste despre Jacques de Mole si despre necesitatea de a-l razbuna.

R.B.: Acea poveste a lui Filip cel Frumos…

R.C.:…exact, si a Papei care l-a condamnat la moarte

R.B.:… a fost un asasinat.

R.C.:…din cauza aceasta, Masoneria a pastrat permanent in duhul ei , ca sa zic asa, o inversunare impotriva Papalitatii si a monarhiei, sigur…numai impotriva monarhiei catolice autocrate, pentru ca a existat si o colaborare fructuoasa cu monarhia de-a lungul timpului. Deci aceasta inversunare a existat, s-a manifestat violent in istorie cu ocazia Revolutiei Franceze de la sfarsitul sec XVIII.

R.B.: Care, practic, a fost o miscare politica a Masoneriei.

R.C.:…care a fost inspirata, condusa de masoni, indiscutabil, lucrul acesta se poate atesta azi istoric, cu foarte mare acuratete si a inspirat, a fost model pentru alte miscari revolutionare si…dezmembrarea unor imperii.

R.B.: Aici, ca am atins capitolul Revolutiei Franceze, aceasta revolutie a fost insotita si de multe crime, de multe orori. Oare Masoneria si-a reconsiderat cumva pozitia fata de acei preoti catolici acre au fost supusi unui genocid si fata de aristocratia care a fost, practic, decapitata fizic?

R.C.: Indiscutabil, de altminteri este renumita aceasta perioada pentru ca o parte din cei ce au fost ghilotinati erau chiar masoni.

R.B.: “Binele” inseamna ca fost pus intre paranteze in acea perioada?

R.C.: Da, Danton era mason, evenimentele au luat-o razna, este limpede, s-a ajuns la excese care nu caracterizeaza de nici un fel Masoneria, de altminteri au existat excese si reactii si din partea cealalata…

R.B.: Excesul atrage exces.

R.C.:…in bataliile care se duceau a fost ca in razboiul din Spania, cine pe cine prindea il executa in mod cat mai oribil cu putinta.

R.B.: Bine, 1789 a fost un moment violent…

R.C.: Trebuie sa ajung si la relatia Bisericii Ortodoxe cu Francmasoneria pentru ca v-am vorbit numai de Biserica Romano-Catolica. Chiar si pana in ziua de azi, romano-catolicii care sunt masoni nu au dreptul sa se impartaseasca, deci le este refuzat dreptul la impartasanie, numai in “Articolo mortis“, cand erau pe patul mortii, atunci li se da impartasanie, daca nu renunta, daca nu ies din structurile masonice.

R.B.: Aici as vrea, totusi, sa va intreb un lucru care mie mi se pare important: care este principalul cap de acuzare pe care Biserica Romano-Catolica il aduce Masoneriei? Trebuie sa existe un text formulat limpede, ma intereseaza principalul cap de acuzare.

R.C.: Faptul ca este organizatie secreta si ca daca nu ar avea nimic de ascuns, ar face totul la lumina zilei. Aceasta a fost acuzatia formulata de Papa Clement.

R.B.: Dar chiar, nu se poate face binele la lumina zilei, dle Comanescu?

R.C.: Aici este o problema foarte interesanta, este problema nevoii de secret a omului. O sa observati ca, in mod natural, anumite profesii, anumite partide politice, deci organizatii politice, profesionale, de varsta, de cartier (deci, de locatie), in mod automat se aduna si incep sa capete secrete. Este un drum natural al fiintei umane, foarte interesant de urmarit si cred ca nu s-a facut nicaieri un studiu asupra acestei mentalitati, aproape natural-umane, a secretului.

R.B. : Sectofilie, cum sa ii spunem acestei stari de spirit?

R.C.: Cred ca acest lucru este inscris in fiinta umana, nici omul insusi nu spune si poate numai la duhovnic, si daca este inaintat in credinta sa spuna secretele lui la duhovnic, altfel nici in relatiile interumane, fiecare isi pastreaza un secret al lui pe care nu il comunica, se fereste sa comunice absolut tot. Acest lucru il observam si la nivelul grupurilor sociale, deci este un fenomen natural. Exista si in Masonerie, deosebirea este ca Masoneria a avut un mare succes social.

R.B.: Pe ce se bazeaza acest succes social?

R.C.: S-a bazat pe sistemul de gandire si actiune pe care l-a propus lumii, si momentele majore sunt practic doua: drepturile omului si Enciclopedia. Deci, aceste doua mari elaborari ideologice si stiintifice definesc bine spiritul masonic in relatie cu societatea, deci nu in relatia cu Dumnezeu, ci in relatia cu societatea.

R.B.: Asadar, putem spune ca lumea, asa cum arata ea astazi, este rezultatul actiunii sociale a Francmasoneriei?

R.C.: Ceea ce numim democratie de tip occidental este indiscutabil construita pe principiile pe care le-au gandit masonii. Asta nu inseamna ca societatile alea sunt conduse de masoni, ci ca principiile pe care ele functioneaza au fost gandite si au fost pentru prima data puse in practica de masoni.

R.B.: Ce va urma dupa aceasta lume?

R.C.: Acuma, asa cum stim foarte bine, exista Apocalipsa, poate sa urmeze sfarsitul, poate sa urmeze altceva, noi stim ca la un moment dat va fi un sfarsit, dar pana atunci drumul este foarte lung.

R.B.: Dle Comanescu, sa ne intoarcem la relatia dintre francmasoni si Biserica Ortodoxa. In 1937, singurul act, iata, la aproape doua secole dupa ce romano-catolicii s-au exprimat, Mitropolitul Ardealului Nicolae, impreuna cu Sf. Sinod dau o declaratie din care rezulta ca Masoneria este opusa crestinismului, este o miscare, o asociatie care se opune, e acuzata chiar de idolatrie, de paganism… ati citit hotararea Sf. Sinod din 1937? O stiti deci?

R.C.: Este foarte interesant acel document, vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae incepuse cercetarile din 1935 pentru a se putea exprima, investigatia lui a fost gata in 1937, nu intamplator, pentru ca aici in spate a fost si Regele Carol, care in ’37, dupa cum bine stiti, face o miscare de radere a tuturor partidelor politice si a organizatiilor care nu-i conveneau. El fiind francmason, stia bine care e spiritul masonic si cred ca Masoneria a fost prima pe lista pe care voia sa o inlature, fiindca Masoneria are o reactie instinctuala de opunere fata de totalitarism. Aici, intre totalitarism si Masonerie exista din punct de vedere ideologic un antagonism infiorator. In practica, au fost si convietuiri, dar ideologic ele sunt total antagonice. Deci trebuie sa vedem contextul politic, in ’37 a fost un moment foarte favorabil pentru aparitia acestei hotarari si ea apare. Cred ca principala acuzatie care tine intr-adevar de religie ar fi fost acuzatia de idolatrie, ca in Masonerie ar exista zei pagani care sunt adorati. Ei bine, lucrul asta nu exista, poate, si aici zic, Masoneria este compusa din mai multe parti: exista o parte regulara care a pastrat traditiiile si vechile landmarkuri, cum spunem noi, si exista foarte multe alte entitati, unele ample, care au luat-o pe alt drum si au facut ce au vrut. Poate sa se ajunga din punctul lor de vedere si la paganism si la satanism…

R.B.: Mi-as permite sa va intrerup si sa va intreb: exista o masonerie idealista, aristocratica si una politica, operationala, daca pot sa spun asa?

R.C.: Nu, nu, asa ceva nu exista in masonerie, se poate vorbi de masonerie albastra, care are reprezentata primele trei grade, gradele de la 1 la 3, si rosie, care reprezinta gradele superioare, riturile cu diverse grade, unele au 7 , altele au 33, altele au 99, depinde de ritul din care faci parte.

R.B.: Bine, dar Masoneria a fost amestecata cu diferite miscari politice, trebuia sa aiba si o natura pragmatica concreta?

R.C.: Este vorba de masoni, deci in miscarile politice o sa regasim mai mult masoni. Este foarte adevarat ca masonii, cand actioneaza, pot sa actioneze uniti, in toata istoria aproape, au existat masoni si de o parte si de alta a baricadei. Sunt celebre razboaiele napoleoniene, cand ofiterii se crutau cavalereste pe campul de lupta. De ce? Pentru ca faceau semnul masonic al disperarii si atunci, cu toate ca se omorasera inainte, ala oprea totul, zicea: asta e fratele meu, il lua prizonier, il trata ca pe un egal si asa mai departe. Deci, lucrurile astea sunt deja celebre, au existat masoni si de o parte si de alta. Unii actionau conform convingerilor politice, altii actionau conform altor convingeri politice, in loja insa erau frati.

R.B.: Care este legatura dintre francmasoni si comunism? Exista vreo legatura?

R.C.: Da, sigur ca exista. Comunismul a iesit din, este ca sa zic asa o tumoare, o deviatie genetica a masoneriei, asa zisele loji de stanga, care erau loji atee ce renuntasera la Marele Arhitect al Universului, scosesera biblia de pe altar si in ateismul lor agresiv, care a facut mult rau masoneriei, au creat doctrine anarhiste si stangiste.

R.B.: Despre asta este vorba in “Demonii” lui Dostoievski?

R.C.: Nu stiu daca Dostoievski era atat de initiat in masonerie, incat sa poata vorbi cu forta despre…

R.B.: Dar Rusia fierbea practic sub acele miscari de subterana anarhiste, socialiste!

R.C.: Rusia a fost o tinta a masoneriei, ca si celelate imperii, o tinta premeditata. Acolo au fost doua miscari masonice puternice, prima a fost o miscare care a dus la inlaturarea Tarului, cea de-a doua a fost miscarea bolsevica, care si ea venea din interiorul masoneriei, dar era mult mai agresiva, practicau o doctrina sociala, bazata pe elemente de teroare, anarhie, deci era violenta, extremista.

R.B.: Dle Comanescu, dvs., ca mason al sec XXI, nu va pare rau dupa aceste lumi disparute care aveau si ele, totusi, farmecul, credinta si puterea lor?

R.C.: Care lumi disparute?

R.B.: Sa spunem aceste lumi in care monarhia si credinta erau intr-o simbioza perfecta, chiar Imperiul Rusiei tariste?

R.C.: Nu cred ca au fost vreodata intr-o simbioza perfecta. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune cine vrea sa fie primul dintre voi, trebuie sa se faca sluga tuturor. N-am vazut niciun rege care sa se faca sluga tuturor.

R.B.: Dar vreun presedinte ati vazut?

R.C.: Dar presedintele nu este unsul lui Dumnezeu, de altfel Iisus a spus mereu “Imparatia mea este in ceruri”. Dupa parerea mea a fost o mare eroare istorica ca se poate crede ca Biserica poate deveni un stat in lumea asta. Biserica are alta misiune, sa salveze, sa indrume, sa fie partasa la pronia lui Dumnezeu, factor activ in pronia lui Dumnezeu.

R.B.: Dle Comanescu, ultima mea intrebare este aceasta: cu ocazia conflictului de idei iscat de amplasamentul Catedralei Mantuirii Neamului, francmasoneria din Romania a fost de acord cu initativa si cu proiectul Bisericii Ortodoxe de a amplasa Catedrala in Parcul Carol. Cum comentai aceasta decizie si aceasta sustinere a francmasoneriei?

R.C.: Despre problema aceasta, s-a exprimat deja in presa marele maestru Eugen Ovidiu Chirovici, care a si facut public punctul de vedere al masonilor. Ceea ce spun eu acum este doar o parere personala, care nu are legatura cu opinia oficiala a marii loji nationale, adica nu o reprezinta in felul asta, nu are legatura. Devreme ce noi suntem din negura vremii constructori de biserici, ar fi fost total anormal sa refuzam constructia unei catedrale, dimpotriva noi o sa fim primii care o sa sarim in ajutorul bisericii in domeniul acesta, al constructiei catedralei si, de altminteri, frati de ai nostri au facut lucruri concrete pentru a ajuta, de la aprobari pana la sustinere aceasta idee si nu vor inceta sa o faca pentru ca, intr-adevar, noi credem ca neamul acesta merita si are nevoie de o catedrala.

R.B.: Dragii nostri, emisiunea noastra se incheie aici. Pe cat ne-a stat in putinta, am incercat sa cernem istoria francmasoneriei, alaturi de dl. Radu Comanescu. De aici, din Pridvor, Razvan Bucuroiu. La revedere.