closing-of-american-mind.jpg

“Un cancer perfid şi tăcut consumă, lent, fibra României. Mintea ei se închide încet şi sigur. Viitorul ei european, prosper şi strălucitor va pavoaza o gaură întunecată. (…) Al doilea lor argument este că elevii trebuie să deprindă lucruri „folositoare“, adică informaţii şi cunoştinţe de maximă şi imediată utilitate. Futilităţi precum versurile lui Nichita, replicile din Caragiale sau pasajele din Călinescu nu mai au ce căuta în lumea asta, după mintea celor de la MEC. E lumea birocraţiei bruxelleze.

Dacă aceasta ar fi politica MEC şi nu doar o stângace apărare a unei decizii neghioabe, atunci ar trebui eliminate din şcoală chimia (cui foloseşte să ştie câte valenţe are carbonul?), orice matematică de după aritmetica primară, o bună parte din fizică (câţi au nevoie să ştie teoria naturii duale a luminii?). Trei sferturi dintre obiectele de studiu ale oricărei şcoli nu au utilitate imediată şi e normal să fie aşa, căci ele au o utilitate de alt gen. Şcoala nu dă soluţii, ci dezvoltă abilităţi şi deschide orizonturi. Retorica „utilităţii“ obiectelor de studiu o practicau, pe vremea mea, corigenţii.

Profesorii de azi par să gândească aidoma corigenţilor generaţiei mele şi asta, sincer, mă înspăimântă. Al treilea argument spune aşa: „De ce să tocească bietul elev comentarii scrise de alţii?“ şi, mai departe, „de ce să expunem eşecului la Bac un elev care e surprins de întrebarea rău intenţionată a unui profesor privitoare la numărul de sertare ale dulapului Otiliei?“. Aşadar, pentru că profesorii noştri nu pot antrena altfel elevii decât după comentariile altora şi pentru că nu-şi pot reprima subiectivităţile idiosincrasice, mai bine înlăturăm marii clasici de la examenul de limba şi literatura română.

Am fi superficiali dacă am blama numai incompetenţa – altfel evidentă – a ministrului Adomniţei. Problema e mai profundă decât culoarea politică a guvernării: asistăm la o criză sistemică a educaţiei româneşti. Preşedintele Băsescu a intuit ceva, dar pactul propus de el şi semnat de mai toată suflarea politică ratează adevărata miză. Problema reală nu o constituie greutatea ghiozdanului elevului şi nici orarul. Problema este moartea lentă a educaţiei umaniste în sistemul nostru şcolar: literatură tot mai puţină, prea puţină muzică, arte deloc, o spoială de filozofie, istorie la nivel tabloid, limbi clasice complet eliminate. Adaug şi asediul „progresiştilor“ împotriva religiei.

De ce România arată tot mai urât pe măsură ce se modernizează? De ce Gigi Becali îi fascinează pe tineri? De ce morala publică e vraişte? De ce limba se vorbeşte accidentat? De ce absurdul a devenit normă logică? Priviţi programa liceelor noastre şi, mai ales, observaţi câtă atenţie se acordă educaţiei umaniste a elevilor. Ne aşteaptă vremuri dezolante...“.

***

  • Blog “Atitudini fara platitudini”:

Un fragment dintr-un viitor eseu teribil de scandalos!

Maladiile ecumenismului

Am aflat ceva nou ieri. Cuvinte si taceri

O isterie numita Razvan Vintilescu

1 Comentariu »