Incepe Calvarul cel mai greu al fratilor nostri calugari de la Tanacu: inchisoarea :-(
Publicat pe 31 Jan 2008 | Categorii: Presa |
Print This Post
-
COTIDIANUL: Dosarul Tanacu, la judecata de apoi - cea mai corecta si obiectiva relatare de presa:
“Contactata de Cotidianul, jurnalista Tatiana Niculescu Bran, care a publicat cartea „Spovedanie la Tanacu“, o investigatie proprie a evenimentului, a opinat ca Inalta Curte a mentinut sentinta anterioara pentru a nu-si asuma responsabilitatea unei decizii nepopulare. „Nu numai din cercetarile mele, dar si din documentele cuprinse in dosarul penal rezulta ca nu a fost vorba de o crima, ci, mai curind, de un accident. Cauza accidentului este, dupa parerea mea, incompetenta, deopotriva medicala si religioasa”, a conchis Bran. Ea crede ca instantele ar fi putut lua decizia de a-i condamna pe cei cinci in urma presiunilor mediatice, prin faptul ca, „potrivit incadrarii lor juridice (omor cu intentie indirecta – n.red.), ar fi putut sa primeasca o pedeapsa severa, cuprinsa intre 15 si 20 de ani de inchisoare”. Bran a mai observat ca judecatorii Curtii de Apel Alba au avut dubii cu privire la vinovatia preotului si a calugaritelor, fapt pentru care le-a redus pedepsele acordate de Tribunalul Vaslui (Corogeanu – 14 ani de inchisoare, stareta – opt ani, iar cele trei maicute cite cinci ani). Jurnalista are indoieli si in ce priveste competenta acuzarii in domeniul religios, aducind ca argument faptul ca procurorul de sedinta a vorbit in mai multe rinduri de un „ritual de demonizare” in loc de „ritual de exorcizare“.
-
ROMANIA LIBERA: REPORTAJ: “Lotul Tanacu”, incarcerat
-
GARDIANUL: Patriarhul Ierusalimului a atacat BOR, incitat de Moscova
-
ZIUA: Biserica Ortodoxa Romana, atacata de bisericile “surori”
-
“LUMINA”: Cooperarea între creştini şi evrei este necesară într-o Europă secularizată (daca tot nu cooperam, vra sa zica, cu bisericile ortodoxe surori, baremi cu evreii si cu muslumanii sa cooperam bine pe plan spiritual, nu? Başca cu Bill Graham si cruciatii sai evanghelizatori!)
Dom` Bichir (si el un vajnic osabditor al parintelui Daniel Corogeanu si… “vulpe” batrana, apropo de vulpi) o da acum la intors si arunca noi perdele de fum in problema pensionarii episcopilor, prezentand lucrurile atat de confuz, incat… iarasi e greu de crezut ca nu stie (de) ce (o) face… In realitate, IPS Bartolomeu a fost de acord numai cu retragerea celor care sint bolnavi si neputinciosi, dar, evident, nu cu a tuturor ierarhilor de peste 80 de ani, asa cum se sugereaza prin exprimarea echivoca. Puneti alaturi frazele: “Există destule ţări ortodoxe unde e prevăzută o vârstă-limită a episcopilor” si cu: “Nimeni nu le-a cerut unor episcopi în vârstă, dar lucizi, sănătoşi la trup şi minte să plece” si vedeti ce se intelege… E o problema varsta sau numai sanatatea? Si care sunt acele “destule” tari ortodoxe cu asemenea reguli? Nu am auzit de niciuna! Si, apropo, sunteti sigur ca nimeni nu le-a cerut unor episcopi in varsta, dar lucizi si sanatosi sa plece?! Of, of, deja stam prost cu memoria propriilor fapte, domnu Bichir… desi noi n-avem inca 80 de ani.. Asa e: nimeni nu le-a cerut, in afara autorului acestor editoriale (primul deja nu se mai afla in arhiva EVZ, dar intre timp fusese preluat in alte locuri): http://www.crestinortodox.ro/O_necesitate__pensionarea_episcopilor_neputinciosi-73-20144.html (“Si ar mai fi un caz. Un ierarh orgolios, caruia consilierii si apropiatii care-i cara trena refuza sa-i spuna, precum in poveste, ca nu-i imbracat, ci gol. Lipsa de masura si vanitatea unui vladica intrat in istorie il transforma astazi intr-un batran ursuz si suferind. Pentru ca a uitat pana si propria sa vorba: lebada trebuie sa se mai duca si la culcare!“) si http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/2938/BICHIR-O-mitropolie-de-la-atentat-la-vanitate/ (“Din nefericire pentru ÎPS Bartolomeu, cei doi ani de mitropolit n-au fost strălucitori, ba dimpotrivă. Poate şi din cauza unui accident care l-a ţintuit la pat, iar la 87 de ani e greu să mai fii leu. Apatia mitropolitului Anania a crescut şi mai mult după eşecul în cursa pentru patriarhie“). Cat despre fraza cu “unii puri ortodocşi care nu cunosc nici „Tatăl nostru”, dar rup netul în două şi ştiu mai multe despre bytes decât despre Sfânta Scriptură”… e de un comic irezistibil. Chiar, e in Sfanta Scriptura un cuvant in care zice asa Mantuitorul asa pentru o alta… Vulpe: “Mergand, spuneti vulpii acesteia: Iata, alung demoni si fac vindecari, astazi si maine, iar a treia zi voi sfarsi” (Luca 13, 32).


DEMONTAREA UNOR MANIPULARI GROSOLANE. Si despre "sistem", cipuri, Antihrist...
Cuviosul Dionisie despre pecetluire: “NUMAI CAND TI SE CERE O LEPADARE DE HRISTOS, ATUNCEA E PRIMEJDIE!“
PARINTELE EFREM FILOTHEITUL: "Aceasta NU este pecetea fiarei..."
UN PUNCT DE VEDERE LA CARE SUBSCRIEM IN PROBLEMA ACTELOR CU CIP (impotriva a ceea ce sustin mincinosii si manipulatorii de profesie despre convingerile noastre)
ATITUDINEA ARHIM. GH. KAPSANIS FATA DE NOUL CARD DE SANATATE DIN GRECIA - EXEMPLU DE ECHILIBRU SI TREZVIE
CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU (2010) despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT?
DIN PROFETIILE CUVIOSULUI AMBROZIE LAZARIS: “Vor veni ani grei, dar nu va temeti!”
Batranul Selafiil: SUNT VREMURI DE MARTURISIRE, SA NU PRIMITI SA FITI AL ALTCUIVA!



























UN SCUIPAT PE OBRAZUL UNUI POPOR. Despre ticaloasa propaganda a poporului betiv si nemuncitor si “efectul lucifer” la scara nationala


CATRE O RELIGIE UNIVERSALA?
TOLERANTA SI “CORECTITUDINEA POLITICA”
“Zeul tolerantei si descrestinarea crestinismului. O privire ortodoxa”: TOLERANTA SI FRANCMASONERIA
CRUCEA CRESTINULUI VREMURILOR DE PE URMA: intre Leviathanul intereselor si silniciilor euro-masonice si “dumnezeul” furios si turbulent al zelotilor extremisti
CE TRAIM ASTAZI? CE (NU) SE MAI POATE FACE?
IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA. Ultimul totalitarism



Asociatia pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastrul








[...] Parintele Daniel Corogeanu si cele patru maici de la Manastirea Tanacu (jud. Vaslui) au intrat de ie… prin care acestia sunt condamnati la cate 7 ani (parintele), 6 ani (maica stareta), respectiv 5 ani (celelalte trei maici) pentru moartea Irinei Cornici. Semnificatia duhovniceasca a “cazului Tanacu” – fara indoiala unul dintre cazurile cele mai mari de manipulare si linsaj mediatic din istoria presei romanesti, soldate cu o judecata si o condamnare nedreapta, dar si cazul cel mai flagrant de dupa 1990 de lepadare vinovata a Bisericii de niste madulare ale sale aflate in grea incercare, pentru a-si salva imaginea in fata “opiniei publice” – ne-a fost inca din anii trecuti deslusita de cativa din marii nostri parinti duhovnicesti. Dar abia de acum, odata cu incarcerarea propriu-zisa a celor cinci nevinovati, poate ca vom putea intelege mai bine adevarul din cuvintele Parintilor… Incepem cu Parintele Proclu, pustnicul din Muntii Neamtului: [...]
[...] Hristofor Categories: Apusul, Atitudine, Ortodoxie and Ştiri Tags: Tanacu Parintele Daniel Corogeanu si cele patru maici de la Manastirea Tanacu (jud. Vaslui) au intrat de ie… prin care acestia sunt condamnati la cate 7 ani (parintele Daniel), 6 ani (maica stareta Neonila), [...]
[...] Incepe Calvarul cel mai greu al fratilor nostri calugari de la Tanacu: inchisoarea [...]