COTIDIANUL: Spovedania refuzata … de Mihail Neamtu;

ROMANIA LIBERA online: IPS Pimen, verdict de politie politica si Contestatia lui IPS Andreicut, respinsa;

GANDUL: O serie de articole despre un fenomen dramatic de actualitate – cum afecteaza emigrarea familiile si copiii romani?

Când avea un an a plecat tata, la doi ani – mama;

Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate se simt „neiubiţi”

GANDUL: Interviu „Nimeni nu e în stare să-şi imagineze un happy-end pentru această lume“ Dramaturgul Arthur Kopit:

 

“(…) – Spuneaţi mai devreme că veniţi dintr-o ţară în criză. Aţi prezis sfârşitul lumii încă din 1984 (piesa End of the World trata subiectul războiului rece). Credeţi că suntem azi mai aproape de el cu concursul Statelor Unite, ca forţă mondială?
- Da, chiar cred. N-am văzut asta când eram în plin război rece, când SUA şi URSS se ameninţau reciproc cu ama nucleară, ruşii nu erau nebuni să nu-şi dea seama ce s-ar fi întâmplat, la fel şi noi. Şi unii şi alţii ştiau că dacă începe nu se mai termină, deci toată lupta era cum să faci să rezişti, pe muchie de cuţit. Dar era o structură, era o nebunie, dar una controlată, acum însă e vorba de un alt fel de nebunie, de o pierdere totală a sensului, a spiritului, e haos pur şi simplu. Eu nu cred că sfârşitul va veni de la un atac terorist, dar mă tem că va veni din cu totul altă parte: nu armele nucleare dar….Depindem de multe lucruri din afară, ne trebuie combustibili, fără electricitate totul e paralizat, la fel fără sistemele computerizate, pe care hackerii le pot ataca oricând. Dar poate să fie şi un cataclism natural, s-a văzut cât de nepregătiţi am fost în faţa uraganului Katrina. Nu suntem echipaţi să înfruntăm situaţiile de criză, dacă ceva se întîmplă, New York-ul nu rezistă decât o săptămână fără alimente şi apă, nu poţi ieşi din el dacă nu e electricitate. Şi toţi suntem predispuşi la panică după 11 septembrie. Dar e ceva mai mult chiar: e vorba de pierderea identităţii: noi, americanii, pur şi simplu nu mai ştim cine suntem. Eu cred că acest guven, guvernul Bush, este cauza principală a acestei situaţii, iar o ameliorare nu poate veni decât prin schimbarea lui, ceea ce iată, nu se întâmplă pe căi democratice”;

- “ Să fii american acum e ca şi cum ai trăi un coşmar”;

- “Am auzit că unii se întreabă de ce nu protestează americanii în stradă, ca reacţie la ceea ce face guvenul lor, dar adevărul este că te trezesti în fiecare dimineaţă ca în Kafka şi nu-ţi vine să crezi ce ţi se întâmplă. În fiecare săptămână afli ceva ce a făcut administraţia şi te întrebi ”e cumva o glumă, e o satiră, aşa ceva nu se poate întâmpla”. Şi pe urmă îţi spui, ”trebuie să protestăm”, numai că până să apuci să faci ceva concret mai apar încă două trei decizii la fel de stupide până la sfârşitul săptămânii şi nu mai ştii ce să faci mai întâi. Şi nu e numai războiul, sunt decizii contestabile cum ar fi să nu mai lase oamenii să intre în SUA, înăsprind regimul de vize, să scoată din ţară absolvenţi străluciţi ai unor universităţi de aici şi altele. Deci, probabil că avem ceea ce merităm. Suntem în această situaţie foarte delicată în Irak, dacă te retragi faci rău, dacă nu te retragi faci şi mai mult rău şi e incredibil cum s-a ajuns aici”;

- “Ce mă interesează pe mine ca dramaturg în ceea ce se întâmplă azi cu lumea nu este războiul propriu-zis, acesta sau altul, ci această atracţie exercitată de moarte asupra oamenilor, care o caută cu ochii închişi, această dorinţă de sfârşit ce pare a fi la baza multor acţiuni ale umanităţii care parcă se întoarce împotriva ei însăşi“;

- “De ce să cauţi bogăţia cu orice preţ? La ce bun să faci mai mulţi bani decât ai avea nevoie vreodată?“;

– “ Românii încep să semene tot mai mult cu americanii pe care i-au luat drept model, sunt obsedaţi de bani şi uită de vieţile lor ca să facă bani. Poate dacă cineva care vine din America şi a înţeles cum stau lucrurile acolo le-ar spune într-un interviu cât de lipsit de sens e să facă asta, ar cădea măcar pe gânduri.

 

- Despre asta e vorba în teatru, de-asta facem teatru, fiindcă vrem să facem ceva pe scenă care să pună oamenii pe gânduri, să simţi că pleci într-o călătorie cu ei, că învaţă de la tine şi tu de la ei. De ce inventăm poveşti care ne explică comportamentul? Fiindcă lucrurile nu sunt clare, nu ştim mereu de ce facem ceva într-un anume fel, viaţa nu are o structură solidă şi logică întotdeauna, aşa că avem nevoie să căutăm explicaţii. Ce e mai grav azi este că am făcut un exerciţiu de imaginaţie cu mai mulţi colegi şi i-am întrebat dacă cineva v-ar da mulţi bani să faceţi un film science-fiction despre viitorul acestei lumi, cu condiţia să abă un happy-end, aţi fi în stare? Şi trebuie să-ţi spun că nimeni n-a fost în stare să-şi imagineze un sfârşit fericit pentru această lume.

 

”E simplu şi dramatic. Toate regimurile devin opresive fiindcă oamenii nu vor să renunţe la putere, vor să aibă putere asupra celorlalţi, iar banii îi ajută să rămână la putere.”

 

Nu exista comentarii »