Război întru Cuvânt

La sediul CNSAS a avut loc luni, 1 martie, lansarea cartii Prigoana, Editura Vremea, o editie revizuita si adaugita a celei din 1996, ce contine extrase din documentele procesului Noica-Pillat. Lansarea a avut loc la exact 50 de ani de la ziua in care s-a dat sentinta finala, ce cuprindea pedepse intre 7 ani inchisoare corectionala si 25 de ani munca silnica.

*

Inginerie politica prin teroare

In cadrul lansarii au fost cateva interventii valoroase pe care le rezumam in cele ce urmeaza. Stelian Tanase a prezentat contextul istoric al procesului. Am aflat astfel ca, spre deosebire de ceea ce se sustine in mod curent, ca armata sovietica s-ar fi retras, in 1958, la cererea dictatorului comunist Gheorghiu-Dej, decizia a fost luata, de fapt, de Nikita Hrusciov, care ajunsese la concluzia ca Romania era tara comunista cea mai sigura si ca, astfel, retragerea armatei nu va ridica probleme. Spre deosebire de calculele lui Hrusciov, Gheorghiu-Dej se simtea foarte nesigur pe autoritatea pe care regimul comunist o detinea asupra populatiei, temandu-se, in plus, si de o repetare in Romania a recentei revolte din Ungaria (1956). Liderul comunist roman avea o buna cunoastere a situatiei din tara vecina, cunoscand realitatile chiar de la fata locului. Astfel, Gheorghiu-Dej s-a sesizat ca revolta ungara a pornit din cercurile intelectualitatii, indeosebi a cercului Petofi Sandor si a studentilor.

Cu exemplul revoltei ungare in spate si cu retragerea armatei sovietice in fata, Gheorgiu-Dej decide sa intareasca represiunea, pregatind un nou val de teroare, dupa ce precedentele tocmai trecusera (valul nationalizarilor, al liderilor politici istorici, al burgheziei mari etc.). De altfel, toate aceste operatiuni, precizeaza Stelian Tanase, erau pregatite de la Moscova, liderii comunisti actionand peste tot in mod similar (Gheorghiu-Dej si Kadar planifica aproape in mod concomitent valul de teroare dupa care relaxeaza voit atmosfera, in Romania inaugurandu-se trecerea catre etapa “nationalista” a comunismului). Printre masurile luate de dictatorul comunist s-a numarat si modificarea Codului Penal, introducandu-se prevederi dintre cele mai drastice – practic, lecturarea unei carti considerate dusmanoase de regim te putea arunca in inchisoare. Nimic mai mult nu au facut intelectualii din lotul Noica-Pillat, dupa cum se poate observa mai sus, ei fiind aruncati in inchisoare pentru lecturi, scrieri si convorbiri cu profil pur cultural. Continuare»

19 Comentarii »

1 MARTIE 1949 - MARTIRIUL EPISCOPULUI ORTODOX GRIGORIE LEU, APARATORUL BISERICII OTRAVIT DE COMUNISTI

“Descendent al mai multor generatii de preoti si oameni de seama, episcopul-carturar al Husilor, Grigorie Leu, a avut o viata si activitate pilduitoare pentru intreaga ierarhie ortodoxa. A stat neclintit, pana la ultima suflare, in fata opresiunii bolsevice, luptand toata viata cu armele crestinului: sabia Duhului si puterea cuvantului, neplecandu-si capul in fata amenintarilor si opresiunilor la care l-a supus aparatul comunist”.

“Păstorul trebuie să stea în mijlocul turmei. El doarme în staulul oilor”

“Sacrificiul meu nu trebuie plans, ci doar urmat”.

Documentar “Semne” de Rafael Udriste (2009)

*** Continuare»

8 Comentarii »

O, Sfinte Valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de-al douăzecilea veac, fii apărătorul nostru ceresc!

“Să nu ispitim, să nu ne trufim. Tot omul are o limită a suportabilului. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să nu mai putem suporta!… Port cu mine o imensă suferinţă, din care cu ajutorul lui Dumnezeu am ieşit curat. Experienţa trecutului ma face să fiu prevăzător. Acum încă nu este greu. Am mare credinţa şi nădejde, dar mă mişc cu înţelepciune, pentru a ajunge la tinta“.

Cititi, va rugam si:

• Valeriu Gafencu: O LUMINA!

• AVERTISMENTUL PROFETIC AL SFANTULUI INCHISORILOR, VALERIU GAFENCU: “Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!”

La Galda

“Prin anii 1946-1947 am fost duşi să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, deci cu oarecare libertate. Munca era epuizantă, mâncarea insuficientă. Ţara se socializa.

Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dumnezeu. Se simţea legat sufleteşte de o fată pe care o iubise şi acum a avut prilejul să-i scrie. Fata era logodită şi urma să se căsătorească. Suferinţa lui a fost adâncă, dar s-a smuls din ea cu hotărârea de a se călugări.

Până atunci se pregătise pentru viaţă, chiar dacă luase învăţătură de la Sfinţii Părinţi. De acum el, feciorelnic, se logodea cu Hristos, spre a sluji desăvârşit lui Dumnezeu. Bucuria aceasta uriaşă a covârşit deplin durerea despărţirii. Iar pe fata aceea o va respecta, înţelegându-o, toată viaţa. Iată deci cât de mic este pragul între un mirean credincios şi un monah.

Il văd pe Valeriu la Galda, seara pe dealuri, cântând, culegand flori, unind albastrul ochilor săi cu albastrul cerurilor. Il vad ziua şi noaptea îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se răpit in duh, cu mâinile împreunate precum copiii, cu ochii strălucind de bucurie. Il văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Il văd jucându-se cu copiii şi încercând să fie ca ei. Il văd adancit în sine, pregătindu-se de spovedanie. Il văd strălucind de bucurie după ce s-a împărtăşit. Il aud vorbind cu însufleţire tuturor celor care căutau cuvântul lui Dumnezeu. Il văd chinuindu-se să muncească şi să-şi facă norma. Il aud cântând colinde, pricesne ori propriile lui cântece. Era plin de dor sfânt. Purta în el ceva serafic, mai presus de fire şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit.

Pentru unii însă era prilej de poticnire.

Intr-o noapte dormea afară şi un hoţ evadat din Aiud a venit sa-l prade, deşi avea numai vechituri şi zdrenţe. Valeriu s-a trezit, l-a întrebat ce vrea, l-a luat de mână ca pe un copil şi l-a dus la sef. Hoţul avea în cealaltă mână un cuţit ascuţit.

- Ce vrei să faci cu cuţitul? l-a întrebat şeful.

- Voiam să mă apăr dacă voi fi descoperit.

- Dar iată că ai fost prins şi nu l-ai folosit! De ce?

Hotul a răspuns că nu ştie ce s-a petrecut cu el, dar nici nu s-a gândit la cuţit în acele momente.

Altădată Valeriu făcea singur de pază în foişorul de lemn din vie când a fost atacat de răufăcători, care au tras asupra lui de la o distanţă mică. Insă gloanţele au trecut pe alături fără a-l atinge, pentru că încă nu sosise ceasul morţii lui.

In anul 1948 un politruc sovietic a venit în colonie să-l ia pe Valeriu în U.R.S.S. deoarece, fiind născut în Basarabia, era considerat cetăţean al lor. Valeriu însă a refuzat categoric.

- Acolo vei fi liber, i-a spus politrucul.

- Libertatea mea este în sufletul meu!

- Iţi vei putea face studiile.

- Le voi face, dacă va vrea Dumnezeu!

- La noi Biserica este liberă.

- Biserica este în sufletele oamenilor!

- Dar aici vei rămâne în temniţă!

- Temniţa sufletului meu mă înspăimântă!

- Deci nu te recunoşti ca cetăţean sovietic?

- Eu sunt un cetăţean român şi chiar îmi doresc să rămân în România.

- In curând şi România va aparţine Sovietelor!

- Viitorul este al lui Dumnezeu!

- Deci rămâi aici?

- Da!

Mai târziu politrucul s-a apropiat de el şi i-a spus cam în felul acesta:

- Admir inteligenţa dumitale, dar nu pot decât să te plâng, înţelege că sunteţi învinşi şi nu aveţi scăpare. Dacă vă veţi opune, veţi fi zdrobiţi. Şi noi ne-am opus şi azi jucăm în lanţ ca ursul. Dumneata crezi în Dumnezeu; şi eu aş vrea să am un Dumnezeu pentru care să înfrunt temniţa şi moartea, dar sufletul meu e gol, mintea mea e plină de lozinci, iar energia mea se epuizează în întregime pentru cauza comunistă. Nu avem nici o şansă. Hitler ne-a apărut ca un izbăvitor, dar a fost învins. Toţi care s-au aliat cu comunismul – şi aţi făcut-o şi voi, românii – sunt cu mult mai vinovaţi de cele ce se vor petrece decât noi, cei născuţi în U.R.S.S.! Am încredere într-un om ca dumneata. Te admir. Cred că te înţeleg şi sunt şi mai nefericit. Regret că nu cunosc şi eu creştinismul. Dar te asigur că vei rămâne în România!

- Domnule, i-a răspuns Valeriu, clipa asta este mare în viaţa mea. Mi-aţi dat aripi, căci dumneavoastră aveţi un suflet cu o forţă de credinţă uimitoare. Primiţi de la mine această cruciuliţa!

Şi Valeriu a luat de la gât cruciuliţa şi a dat-o rusului, cam era vădit emoţionat.

Aşa se face că Valeriu a rămas în ţară. Continuare»

2 Comentarii »

(sursa foto: Ionut Trandafirescu)

“Reeducarea”

Este necesar să ne oprim puţin aici asupra noţiunii de „re-educare“, întrucât ea – ca şi alte noţiuni universal-valabile, cum ar fi „libertate”, „democraţie”, „justiţie”, „adevăr”, „om” - are, in contextul marxism-leninismului, un cu totul alt conţinut. Marxism-leninismul îl declară pe om dumnezeu. Natura, viata, societatea şi sufletul trebuie supuse legilor materialismului istoric.

Cei mai mari duşmani ai materialismului istoric sunt Dumnezeu şi sufletul. Aceştia trebuie distruşi în primul rând.

Repetăm, şi nu vom repeta niciodată îndeajuns, că dincolo de dominaţia economică, politică şi militară, comunismul urmăreşte dominaţia asupra sufletului. Sufletul trebuie distrus, pentru că nu poate fi supus.

Religia, arta, ştiinţa, ideile, idealurile, sentimentele, toate trebuie distruse şi înlocuite cu ideile, legile şi ştiinţa materialismului istoric. Rezultă astfel un om-monstru, un om-caricatură, un om-demon. Numai demonii şi oamenii, conştienţi de nimicnicia lor, se proclamă totuşi dumnezei. Prin urmare, educarea în spiritul materialismului istoric – adică „reeducarea” - este demonizarea omului, mutilarea sufletului, uciderea lui Dumnezeu, mecanicizarea conştiinţei, anularea personalităţii, dispariţia libertăţii, robia absolută, teleghidarea psihică, condiţionarea mentală pe bază de reflexe. Către acest fel de educaţie se tinde.

Din punct de vedere istoric, fenomenul reeducării se situează la apogeul raţionalismului, al autozeificării, al materialismului si al ateismului. Pornind de la Renaştere şi Umanism, trecând prin Revoluţia Franceză, s-a ajuns inevitabil la ştiinţifismul materialismului istoric şi de aici la reeducare. Reeducarea nu era posibilă dacă n-ar fi existat această orientare şi evoluţie istorică.

Explicaţia mai simpla a reeducării o dă pedagogia celebră a lui Macarenco. Acest pseudo-pedagog a fost un mare fariseu. El, ca orice umanist, îşi bazează educaţia pe blândeţe, convingere si libertate. Există însă un episod în cartea lui în care spune că, atunci când era director la şcoala de corecţie, i-a fost adus un copilandru de o răutate cumplită. Toate metodele lui de a-l linişti, de a-l îmblânzi, de a-l atrage, de a-l convinge au fost inutile, căci copilul nu a încetat să-l înjure şi să-l insulte.

Dar pedagogul Macarenco a fost angelic şi nu şi-a pierdut calmul şi răbdarea. Zâmbindu-i cu multă indulgenţă, seara l-a trimis pe copil la un dormitor comun. Şi, minune! – ne spune Macarenco, fără a lepăda masca ipocriziei. A doua zi, când l-a chemat la el pe copil, ce să vezi, să vezi şi să nu crezi, copilul era ca mielul, blând, supus şi docil.

Ei bine, la Piteşti am aflat ce se petrecuse cu acel copil reeducat de Macarenco, într-o noapte dormită între copiii reeducaţi. Căci Macarenco, adeptul lui Marx, consideră că reeducarea se face în colectivitate, şi nu de la pedagog la elevi.

După Marx, colectivitatea, datorită mediului, ajunge la conştiinţa de sine şi preia toate funcţiile autoguvernării sale, deci şi pe cea a reeducării. Ea exclude automat posibilitatea oricărei conştiinţe contrarevoluţionare, a oricărei atitudini contra sistemului. In această viziune s-au experimentat şcoli fără profesori, cu autoinstruire, autoeducare şi autoconducere colectivă. Până şi notele le acordă colectivitatea. Se consideră astfel că nu în om se produce cunoaşterea, ci între oameni, în colectivitate.

Noi credem că, dimpotrivă, adevărata cunoaştere se produce în om, iar conştiinţa nu este produsul mediului, ci e înnăscută şi se formează liber, în funcţie de aspiraţiile fiecăruia.

In încheiere Macarenco ne spune, plin de mulţumire, că nu a dat niciodată o palmă vreunui elev al său. Dar el a organizat teroarea colectivităţii prin otrăvirea elevilor lui şi transformarea lor în călăi – şi tocmai asta nu o mărturiseşte.

De dragul ideologiei, Macarenco este mincinos şi sadic, şi prin aceasta devine reprezentantul tipic al ipocriziei marxist-leniniste. El înfăţişează la scară mică un procedeu demonic pe care sistemul ateist tinde să-l generalizeze în întreaga societate omenească.

Reeducarea este aşadar un sistem aproape mecanic, bine pus la punct în laboratoare criminale, încât nu poate da greş. Scriem despre ea cu sentimentul că ne facem datoria faţă de oameni, dar şi cu teama că răspândim cea mai monstruoasă metodă de nimicire şi distrugere morală a individului. (…) Continuare»

7 Comentarii »

• TVR:

Pesticid netestat suficient, folosit în agricultura românească

Initium nu a fost testat în România (VIDEO) (spre deosebire de varianta oficiala expusa de ministrul Agriculturii in materialul video de mai sus). Halucinanta siguranta cu care Klaus Fabritius, cercetator la Institutul care a aprobat folosirea Intiumului, afirma ca nu are efecte nocive, in conditiile in care se bazeaza DOAR pe testele facute de PRODUCATORUL german, direct interesat!

• Saccsiv: VIDEO – DIN CICLUL „ROMANII SUNT IN PLUS, HAI SA EXPERIMENTAM PE EI”: BASF ne testeaza rezistenta la INITIUM. Detalii despre relatia BASF – ELITE
• Eco Life: INITIUM, o otrava aprobata oficial pentru agricultura romaneasca

Din câte ţări sunt pe planetă, doar România se grăbeşte să folosească o substanţă nouă, foarte toxică, pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi, ceapă, cât şi pentru plantaţiile de viţă de vie. Aceasta, numită INITIUM, sporeşte până la 65% riscul de cancer de colon. BASF, un consorţiu german de produse chimice, a dezvăluit că România este prima ţară din întreaga lume care a autorizat produsul său Initium. Compania susţine că „produsul fungicid va ajuta viticultorii să treacă mai repede la o producţie de înaltă calitate“. Dacă înaltă calitate înseamnă otrăvirea populaţiei, atunci afirmaţia este adevărată…

De asemenea, purtătorul de cuvânt al companiei a afirmat că în afară de produsul Initium pentru struguri, care va fi disponibil în România începând din 2010, sub numele de Enervin, s-a acordat de asemenea autorizaţie pentru Zampro, un produs Initium pe bază de fungicid pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Adică exact legumele de bază în alimentaţie... Compania pretinde că „ambele produse au fost testate pe larg în teren şi au demonstrat selectivitate ridicată şi eficacitate împotriva unor dăunători“. Sperăm că nu se referă la ceva „dăunători umani“ despre care Noua Ordine Mondială consideră că suprapopulează planeta! Continuare»

10 Comentarii »

• Vezi si: 60 de ani de la inceperea patimilor reeducarii din inchisoarea Pitesti

“Cred ca a ingaduit Dumnezeu caderea pentru ca noi ne socoteam tari pe noi insine, ne socoteam foarte tari. Aveam o educatie a suferintei mai mult decat altii. Noi eram pregatiti pentru suferinta, spusesem cuvinte mari in privinta asta. Si Dumnezeu a ingaduit caderea ca sa ne arate cat suntem de slabi si sa iesim mai buni. Si eu cred ca am iesit mai buni”.

Sufletul nostru a murit

– Revenind la Pitesti, cand a inceput reeducarea?

- In ’49, de Craciun.

- Ati stiut ceva dinainte despre ce se pregatea, ati avut vreun semn?

- Da, am stiut ceva dinainte, pentru ca la un moment dat au inceput sa scoata din celula oameni care nu se mai intorceau. Ii luau si aduceau altii. Si mai era ceva: din celula in care stateam, puteam vedea pe fereastra, pe diagonala, camera 4 Spital, unde incepusera reeducarile. La inceput inchideau geamurile si nu se auzea nimic. Pe urma, cand situatia lor a devenit infloritoare si-si puteau permite orice, ii torturau pe detinuti cu geamurile deschise. Se auzeau tipete. Apareau cate unii la geam si noi ii intrebam, asa, prin semne, ce se intampla acolo. Credeam ca se uita pe geam pe furis, dar ei erau de fapt oamenii lor.

- Si cum ati aflat pana la urma? Continuare»

14 Comentarii »

• Cititi si: Autodemascarea – spovedania satanica

Desi nu este consemnata o data certa pentru inceperea reeducarii, mai multi dintre cei care au patimit in Inchisoarea Pitesti afirma ca aceste chinuri ar fi pornit in data de 6 decembrie 1949. Aceasta data pare cu atat mai plauzibila cu cat se remarca si mai tarziu existenta unei practici diabolice de a intensifica si a imagina torturi noi, incluzand cele mai cumplite blasfemii si ritualuri satanice anume in zilele de praznuire duhovniceasca. Cu cat mai groaznica trebuie sa fi parut celor care erau supusi fara de vina unui regim dur de detentie aceasta asociere a unei dezlantuiri demonice cu sarbatoarea unuia dintre cei mai iubiti sfinti, Sfantul Nicolae, “chip al blandetelor”.

Prin bunavointa si stradania unui frate, care ne-a semnalat aceasta data, a selectat si transcris  mai multe marturii (si caruia ii exprimam si aici multumirile noastre), suntem in masura sa va punem inainte spre aducere aminte o sinteza a procesului de reeducare de la Pitesti.

Fara rememorare si comemorare intru cunostinta intreaga si in Duhul Adevarului nu poate exista nici recunostinta veritabila, nici pocainta, nici evlavie si, in esenta, nici viata duhovniceasca autentica. Insasi constiinta, acest chip al lui Dumnezeu din om, se fundamenteaza pe memorie. Regimul comunist a incercat o siluire atat a demnitatii si identitatii fiecarei persoane supuse reeducarii, spurcand inselator amintirile, cautand a spulbera increderea in Dumnezeu, in cei dragi si in valori, dar si a identitatii colective, prin falsificarea adevarurilor istorice, ambitionandu-se, daca era putinta, sa-L scoata definitiv pe Dumnezeu din inimile oamenilor si din lume. Cum spunea parintele Gheorghe Calciu:

“acolo a fost lucrarea diavolului. A fost un razboi intre bine si rau. A fost o incercare. A fost un fel de univers in care binele si raul s-au luptat. Batalia s-a dat in inima noastra“. (“Viata Parintelui Gheorghe Calciu”).

Chiar daca oficializarea cinstirii sfintilor inchisorilor nu s-a produs inca, trebuie sa nu lasam sa se astearna uitarea peste adevarurile cele cumplite si incomode, ci sa le aducem trezvitor la lumina cunostintei noastre, tamaduindu-ne si hranindu-ne duhovniceste din jertfelnicia unei generatii, ai carei ultimi reprezentanti inca se mai afla in viata pamanteasca.

Cu atat mai mult cu cat ne aducem aminte de avertismentele tulburatoare si categorice ale Sfantului inchisorilor, Valeriu Gafencu: Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit! , ale marturisitorului Ioan Ianolide: TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! sau ale parintelui Gheorghe Calciu: PITESTI DUPA PITESTI

Continuare»

11 Comentarii »

21 noiembrie – 3 ani de la mutarea printre sfinti a Parintelui Gheorghe Calciu

“Vai de cei care se vor lăsa seduşi şi cinste celor care vor rezista!”

“Mai târziu am citit cartea Părintelui Steinhardt şi am văzut coincidenţa dintre gândurile mele şi ceea ce spune el. După cum şi el zice la sfârşit că socoteşte că Părintele Calciu are dreptate când vorbeşte de războiul întru cuvânt”.

Eroismul tinerilor de ieri si ispitele tinerilor de azi

- Vorbiţi-ne despre perioada în care aţi fost profesor. După experienţa ce-aţi avut-o cu tinerii, cum priviţi tineretul de azi?

- Perioada pe care am avut-o înainte de a doua arestare, pentru că am stat de două ori în închisoare, a fost perioada rostirii celor şapte Cuvinte către tineri. Spuneam tinerilor, în aceste Cuvinte, ceea ce şi preoţii şi profesorii de la Teologie le spuneau, dar într-o formă nouă. Nu am pus nimic de la mine, am avut întotdeauna un text din Evanghelie sau din Scriptură, pe care îl puneam la baza cuvintelor mele. Dar le vorbeam tinerilor într-un mod cu totul nou, le vorbeam cu curaj, fără să mă tem. Era ca şi cum aş fi fost într-o lume liberă. Şi aşa mi-am fixat în mine ideea că sunt într-o lume liberă, într-un moment în care „cuvintele pe care vi le-am spus la ureche trebuie să le strigaţi de pe acoperişurile caselor”, cum zice Mântuitorul.

Şi aşa le-am spus tinerilor studenţi: Continuare»

19 Comentarii »

“Fiti pregatiti pentru lupta care se va da în mlastina disperarii. Fiecare va iesi din înclestarea acestei lupte singur, neajutat decât de mila lui Dumnezeu si de ce are mai bun în el“. (Fericitul Mucenic Constantin Oprisan)

“Printre alti camarazi din lotul Universitatii, care fusesera judecati înaintea noastra, era în celula si badia Ghita Barbieru, pe care îl cunosteam din vedere. Pe acest om cu suflet ales nu-l voi putea uita niciodata. Ca pregatire intelectuala avea doar gimnaziul, dar bunatatea lui n-avea margini. El era printre putinii oameni pe care i-am întâlnit în viata din dosul gratiilor si care mi-a dat cheia cu care sa încui si sa descui usa ce ma despartea de lumea din care veneam.

La început, atmosfera era putin apasatoare, deoarece toti eram condamnati si gândurile noastre zburau, fara voie, spre cei lasati în urma: parinti, frati, neveste, copii, prieteni, cunoscuti, etc. Badia Ghita, care fusese judecat în primul lot, trecând foarte greu prin ancheta (din care mai apoi i s-a tras si moartea) nu s-a plâns niciodata. Continuare»

14 Comentarii »

- Am citit o poezie intitulata “Mi-e dor de Aiud…” Unii din fostii detinuti spun ca in inchisoare se simteau mai aproape de Dumnezeu, aveau mai multa nadejde. Aveti astfel de stari? Continuare»

10 Comentarii »