Război întru Cuvânt

Am ramas datori cu marcarea praznuirii unui adevarat sobor de sfinti romani marturisitori ai dreptei credinte, cu un mesaj foarte actual si util si noua astazi. Este vorba despre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie, de Sfantul Mucenic Oprea si de Sfintii preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Marturia acestor vieti sfinte este cu atat mai importanta pentru noi cu cat ea s-a petrecut la ceea ce istoricii numesc „inceputul istoriei moderne”, apropiata de noi. Dar mult mai important este ca astazi avem marturia unor romani ortodocsi care au ales mucenicia in fata unor imprejurari deosebit de vitrege si de vrajmasesti fata de Biserica Ortodoxa. In veacul al XVIII-lea, Transilvania era sub stapanire straina, aflata in cadrul Imperiului Habsburgic. Catolicismul era in plina ofensiva, incercand, prin Contra-reforma, sa recastige terenul pierdut in fata protestantismului si, prin alte strategii, sa castige in defavoarea a ceea ce era numit „ritul grecesc de rasarit”, adica a Ortodoxiei. Ca de obicei, aceasta ofensiva era pur exterioara, dusa cu armele politicii sau ale diplomatiei si/sau cu arme pur si simplu, adica cu forta armata. Metodele silnice, bazate pe forta bruta, au fost folosite insa asupra popoarelor „proaste”, lipsite de aparare, aflate cumva dincolo de lege si de protectia oferita de aceasta – anume, popoarele ortodoxe, care erau inca de pe atunci caracterizate drept inapoiate.

Metoda folosita de catolicism in ofensiva sa in aceste teritorii lipsite de organizare politica proprie, aflate sub dominatia unor elite care aveau alte credinte si erau de alta etnie decat poporul de jos a fost numita „uniatism”. Alegand sa nu forteze o infruntare directa cu credinciosii ortodocsi, catolicii au imaginat o modalitate mai “diplomatica” de a determina lepadarea de dreapta credinta si primirea ereziilor catolice. Prin uniatie, li se promitea celor aflati sub stapanire habsburgica faptul ca isi vor pastra „ritul” lor de rasarit, adica forma slujbelor, a portului bisericesc etc., fiind adaugat „doar” o recunoastere a dogmelor catolice – rolul Papei, erezia filioque si altele. Cu alte cuvinte, forma se pastra, insa era anulata, golita de substanta, prin cedarile esentiale la nivel dogmatic si jurisdictional.

Aceasta metoda isi pastra avantajul ca putea da celor slabi impresia ca raul facut „nu e asa mare”, si ca, avand in vedere ca se pastrau randuielile (exterioare!) de fapt nu era decat o adaptare inteligenta la exigentele si vitregiile vremurilor. Pentru cei pentru care ortodoxia insemna numai o randuiala exterioara, un simplu obicei mostenit, desigur ca acest „aranjament” gandit de iezuiti a fost cel mai sigur mijloc de catolicizare, adica de… lepadare a dreptei credinte.

Trebuie precizat ca punctul de vedere al Romei nu a evoluat semnificativ de atunci. Continuare»

21 Comentarii »

Astazi se pomeneste proorocul Ioil, care se talcuieste “dragostea lui Dumnezeu, ori parga, sau incepatura a lui Dumnezeu“.

Duhul Sfant, care a grait prin prooroci, plange pentru si dupa oameni. Plange cu o dragoste atat de mare, “iubire fara margini“ (Osea), incat numeste un popor cazut si ticalosit cu un nume de mare delicatete – “un porumbel, nepriceput si nestiutor“ (Osea).

Ce vrea Domnul de la noi? Continuare»

5 Comentarii »

Astazi Biserica praznuieste pe Sfantul Prooroc Osea. Prezentam un cuvant al maicii Siluana despre viata Sfantului, pentru a intelege mai bine cum lucreaza si cu cine lucreaza Domnul, cand este minunat intru Sfintii Lui. Vom cita, de asemenea, extrase din proorocirile sale, adevarate sageti arzande pe care Dumnezeu le trimite catre poporul sau pentru a I se descoperi asa cum este: o dragoste fara margini, care se uita catre noi, oamenii, zbatandu-ne prea deseori impotriva Lui, ca niste copii rataciti, ca niste porumbei nepriceputi… Caci cine poate sa priceapa dragostea lui Dumnezeu? Cineva ca Sfantul Osea, Proorocul milostivirii…:

“Experienţa proorocului Osea este, fără îndoială, unul din exemplele cele mai extraordinare. Osea a trăit, a experimentat în propria sa inimă „inima”, adâncul milostivirii lui Dumnezeu. Femeia lui, pe care o iubeşte la nebunie, este adulteră, se prostituează la fel ca Israel, mireasa lui Dumnezeu. Nu-i este omului cu putinţă să-şi imagineze cumplita suferinţă a lui Dumnezeu şi profunzimea amărăciunii Sale în nefericitele aventuri ale poporului Său dacă nu le-a înţeles puţin în propriul trup. Continuare»

4 Comentarii »

Astazi sunt praznuiti acesti trei sfinti impreuna-patimitori: Prov, Tarah si Andronic, martirizati pe la inceputul veacului al patrulea, in timpul lui Diocletian. Iata o pilda de mucenicie care este consemnata nu numai in vietile sfintilor, bazate pe marturii dinlauntrul Bisericii, ci pe un act notarial, judecatoresc, intocmit de „oficialitatile” vremurilor. Chinurile la care au fost supusi mucenicii, ni se spune chiar din text, sunt „scrise de notarii judecatorilor, care au scris chiar in vremea cand sfintii erau judecati si chinuiti.”

Viata lor ne aduce aminte de cuvintele Sf. Iustin Popovici:

“Fiecare sfant mucenic, fiecare sfant marturisitor al credintei lui Hristos reprezinta o intruchipare vie si o personificare nemuritoare a preasfintei Atot-Evanghelii a Bisericii Ortodoxe: „Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni”. Fiecare din ei s-a tinut de aceasta Atot-Evanghelie dumnezeieasca cu tot sufletul, cu toata inima, cu tot cugetul. De aceea au si fost ei supusi la chinuri, la rautati, de aceea au fost omorati de catre stapanitorii apostati din veac in veac.“

Si au ascultat, sfintii pomeniti astazi, pe Dumnezeu, nu pe judecatorul Numerie, care invoca „dreptatea, pacea si puterea imparatilor“, socotindu-i pe ei, crestinii, necurati, nebuni, neintelepti, hulitori. Si astazi, ca intotdeauna, crestinii care vor sa se tina de invatatura si de marturisirea lui Hristos sunt stigmatizati de catre oamenii lumesti si de catre adeptii ideologici ai curentelor anti-crestine, prezentandu-i drept pericole sociale, drept fanatici, fundamentalisti, extremisti si obscurantisti. Continuare»

Nu exista comentarii »

Astazi sunt praznuite trei Sfinte femei cu niste “povesti” cu totul speciale: 2 sfinte cu numele Pelaghia si o Sfanta Taisia. Doua dintre ele (prima cu numele Pelaghia si Cuvioasa Taisia), praznuite, iata, simultan, au fost desfranate si au avut parte de niste convertiri spectaculoase, iar a doua Pelaghia, mucenita si-a platit cu moarte de bunavoie (ce nu este socotita ca sinucidere, ci ca martiriu!) tocmai refuzul de a-si intina sau pierde fecioria, de aceea si poarta peste veacuri supra-numele de mare cinste de Pelaghia Fecioara. Alaturarea celor trei vieti intr-o singura zi liturgica este tulburatoare. Vietile lor le puteti citi aici si credem ca sunt dintre cele mai miscatoare vieti de sfinte din calendarul ortodox.

Vrem sa zabovim aici cu un scurt cuvant numai asupra uneia dintre ele, si anume Sfanta Taisia, cea care a avut si evolutia cea mai sinuoasa. Ramasa orfana de mica, si-a dedicat viata lui Hristos si s-a hotarat sa ramana Mireasa Lui pe vecie. Si-a impartit toata marea sa avere mostenita la cei lipsiti si la biserici si manastiri, s-a aratat milostiva si iubitoare de straini, de saraci si mult-sprijinitoare a calugarilor. Dupa aceasta insa, pizmuitorul diavol a impins-o pana la extrema decadere si degradare a prostitutiei. Moment in care calugarii pe care candva i-a ajutat cu gazduirea, afland despre cumplita ei prabusire, n-au ramas indiferenti, ci inimile lor s-au zdrobit de durere si de ravna de a o scoate din mlastina pacatului. Au spus: “Ea a fost buna cu noi si acum ar trebui s-o ajutam“. Continuare»

13 Comentarii »

„Apostole al lui Hristos, de Dumnezeu iubite, grabeste de izbaveste pe poporul cel fara de raspuns. Ca te primeste cand cazi catre El, Cel ce te-a primit cand te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roaga-L, de Dumnezeu cuvantatorule, si norul paganilor cel pus asupra noastra sa-l risipeasca, cerandu-ne noua pace si mare mila.” [Troparul]

• Acatistul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan
• Viata Sf. Apostol si Evanghelist Ioan
• IOAN, INIMA SI GLASUL LUI HRISTOS

Astazi traim aievea vremurile proorocite, cand iubirea multora s-a racit, cand pofta trupului şi pofta ochilor se satura pe fata fara vreo rusine, iar trufia vieţii (1 Ioan 2, 16) este „coloana vertebrala” a omului modern. Desi credem ca ne-am imbogatit si de nimic nu avem nevoie (Apocalipsa 3, 17), desi facem caz de adevar si de toate cele sfinte si le predicam cu usurinta, moralizandu-i pe ceilalti, tocmai acum suntem mai saraci, mai orbi si mai goi ca nicicand: desi ne merge numele ca traim, suntem morti (Apocalipsa 3, 1), fiindca iubirea noastra s-a imputinat.

Pe 26 septembrie, Biserica praznuieste mutarea la Domnul a Apostolului Iubirii, cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul.

Ucenicul pe care-l iubea Hristos, dupa cum insusi se numeste cu modestie, „pentru smerenia si blandetea lui cea mare“ (Sf. Ioan Gura de Aur), intareste in toate scrierile sale porunca iubirii. Porunca pe care insusi o traia si o respira prin toti porii fiintei lui, devenind el insusi iubire dupa asemanarea chipului Iubirii, de la inima Caruia a sorbit Duhul, la picioarele Crucii Caruia a invatat patimirea si de la Care a si primit vrednicia de fiu – prin “adoptie” – al Maicii lui Dumnezeu.

De la Sfantul Apostol Ioan invatam ce inseamna sa ai, deopotriva, inima de ucenic credincios si ascultator, de fiu adevarat si devotat, dar si (cum vom vedea mai jos, in viata lui, despre alergarea sa dupa ucenicul cazut, si la propriu, intre talhari) de parinte jertfelnic pana chiar si in neputintele din urma ale batranetilor.

“Iata, Fiul Tau!”, i-a strigat de pe cruce Domnul Maicii Sale indurerate aratand spre Ioan, singurul din cei 12 care Il urmase in tacere pana pe Golgota. Ce uriasa slava pentru un pamantean, sa se invredniceasca a primi infierea a insasi Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, cea mai presus de ingeri!

Cui altcuiva putea Cel-mai-inainte-de-veci sa-i incredinteze tainele cele mai presus de fire ale Revelatiei tulburatoare a sfarsitului acestei lumi (cartea Apocalipsei), daca nu celui mai curat si mai iubitor dintre “prietenii” Sai, care a avut si partasia duhovniceasca cea mai apropiata cu Maica Luminii si Imparateasa cerurilor!

Fericitul Ieronim istoriseste ca, la sfarsitul trecerii sale pamantesti, pe cand apostolul era batran si slabit, nemaiputand vorbi decat cu mare greutate, spunea doar atat: „Copilasilor, iubiti-va unii pe altii!“. Intrebat de ucenici de ce repeta la nesfarsit aceasta, Sfantul Ioan le-a raspuns: „Aceasta este porunca Domnului si, daca o pastrati, este de ajuns“.

Continuare»

13 Comentarii »

• Acatistul (text) Sfintilor Ioachim si Ana

• Troparul (audio) Sfintei Ana – Corul Stavropoleos

Viata Sfintilor Parinti Ioachim si Ana din cartea “Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile Sfintilor casatoriti“ – de David si Mary Ford: Continuare»

Nu exista comentarii »

Am adunat, in aceasta zi preamarita de praznuire a Nasterii Maicii Domnului, cateva marturii din Sfanta Traditie Ortodoxa despre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, singurul om prin care s-a putut duce la implinire “sfatul cel din veac al lui Dumnezeu”, singura Preacurata si Preasmerita care si-a putut face trupul lacas sfant lui Dumnezeu-Omul. Intelegem, astfel, ca acest praznic este mai mult bucuria nespusa a lui Dumnezeu, decat a noastra, pentru ca, dupa multe intristari facute Tatalui ceresc, de ingerii cei cazuti si de oamenii neascultatori si invartosati, iata, se iveste cea care Il iubeste pe El si se lasa in voia Lui. Adica se iveste cea care face posibila Intruparea Domnului nostru si prin ea, mantuirea noastra.

Aceasta bucurie o resimtim mai greu, noi, cei cu evlavia stinsa, cei care avem prea multa cenusa in sufletele noastre. Dar la ea suntem chemati si suntem incredintati ca, prin mijlocirea Maicii noastre, Maica Vietii si Maica Luminii, e posibila si aprinderea ravnei celei dintai. Sa ne rugam, asadar, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sa aprinda candela credintei fierbinti in sufletele noastre si sa ne ajute sa fim păstoriţi de cei ce Il iubesc cu adevarat si bine-plac Fiului său cel Unul-Născut!

Continuare»

13 Comentarii »

Astazi, 2 septembrie, s-a implinit un sfert de veac de cand s-a mutat la lacasurile vesnice unul dintre cei mai mari si mai importanti Sfinti ai ultimelor vremuri, Cuviosul Seraphim Rose, un Sfant ajuns la masurile cele mai inalte ale vietuirii si ale intelepciunii filocalice… Dar unde? Nu in vreo lavra de mare Traditie, nu intr-un spatiu incarcat de duhul ortodoxiei, ci chiar in pustiul spiritual al Americii! Si cand? Tocmai spre sfarsitul secolului XX!

• Cititi Acatistul Cuviosului Seraphim Rose!
• Audio – Parintele Seraphim conferentiind despre “Semnele sfarsitului lumii” !

Cine este parintele Seraphim si de ce il cinstim ca pe un mare sfant al timpului nostru? Continuare»

21 Comentarii »

In aceste zile tulburi in care asteptam sa aiba loc in tara noastra Adunarea Ecumenica Europeana, praznuirea Sfantului Alexandru, arhiepiscop al Constantinopolului, este si un prilej pentru a ne reaminti care este limita apropierii pe care putem s-o avem cu ereticii.

Avand porunca imparateasca de a-l primi pe Arie in Biserica si de a se impartasi impreuna, Sf. Alexandru s-a rugat zi si noapte pentru ca aceasta rusine sa nu se intample: “Doamne, daca Arie trebuie sa fie impacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace. Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata Credinta“. Rugaciunea sa disperata este atat de surprinzatoare incat, in primul moment, ne poate parea chiar necrestina. Nu incalca oare Sf. Alexandru porunca iubirii, in numele careia astazi ni se spune ca suntem frati cu totii, indiferent de credinta, ca avem acelasi Dumnezeu si ca, implicit, ne putem ruga impreuna? Nu “forteaza” ierarhul mana lui Dumnezeu, punandu-L sa aleaga intre moartea sa si cea a lui Arie? Raspunsul ni-l da chiar Dumnezeu. Rugaciunea sfantului a fost bine-placuta Lui, Care a primit-o si a implinit-o!

Continuare»

5 Comentarii »