Război întru Cuvânt

“Cutremurătoarea poveste a muceniciei celor 179 de mucenici de la Mănăstirea Pantokratoros din Ntaou Penteli, Grecia, a fost scrisă în 1680 de către Chiril Degleri, Egumenul Mănăstirii Penteli. Acesta a relatat cum pirații algerieni (unii au zis ca erau pirați turci sau albanezi-turci) au ancorat corabia lor în portul din apropierea orașului Rufina, în timpul Săptămânii Mari din 1680. După ce au eșuat în a cuceri, prin atac, fortificata Mănăstire Ntaou Penteli, pentru jefuirea bogățiilor, în împrejurări misterioase o slugă din mănăstire i-a trădat pe călugări și le-a dezvăluit piraților un loc tainic, necunoscut străinilor (și recent descoperit de arheologi), prin care aceștia au putut intra.

De Sfintele Paști, în timpul slujbei de la miezul nopții, după ce ultimul ”Hristos a înviat” a fost cântat cu bucurie de către părinții mănăstirii, pirații au năvălit în Catholicon (Biserica principală) și au început groaznicul măcel. 179 de călugări și ieromonahi, inclusiv Egumenul mănăstirii, au fost masacrați de către pirați. Aceștia au furat comorile mănăstirii și au fugit înapoi la Rufina, dar nu înainte de a da foc mănăstirii.

Doi monahi din obștea de la Ntaou Penteli au scăpat, totuși, de la moarte. Continuare»

2 Comentarii »

In aceste vremuri dure si viclene, care se tulbura si se salbaticesc pe zi ce trece, cand “scarbele ne cuprind“, cand vestile rele si durerile sub toate formele – ale altora, apropiati si departati, dar cu totii legati de noi prin fire nevazute – sau chiar ale noastre, ne strapung si ne coplesesc, pe unii pana la zdrobire, cand simtim ca puterile sufletesti si trupesti ne slabesc, iar nelinistea si deznadejdea ranjesc amenintator catre noi numai daca indraznim sa aruncam un ochi realist in viitor (chiar cel apropiat), pana acolo unde simtim ca… “nu putem rabda sagetarile diavolilor”... Ei bine atunci, avem cu atat mai mare nevoie sa privim ceva mai putin in jos si mai putin inainte (in timp), mai putin spre toate cele intunecate si apasatoare ale Vaii Plangerii, si mult mai mult, in Sus, spre Lumina sfinteniei, spre inaltul Imparatiei cerurilor; iar de acolo, desertandu-ne fara rusine, pana la fund, sacul lacrimilor stranse prea mult in suflet, sa ne luam provizii de putere, de pace, de nadejde - din credinta ca sfintii lui Dumnezeu sunt vii si lucratori si aici, si acum, pentru noi. Si nu ne vor lasa singuri.

Sfantul Ierarh Calinic, ocrotitorul prin excelenta al Bucurestiului, praznuit in aceasta zi, ne poate da curaj prin harul revarsat oricui, fara “economie”, din sfintele sale moaste, dar si prin insusi chipul sau bland, modest, neodihnit si inlacrimat pentru toti cei in nevoi, de arhiereu care traia si slujea pentru a intampina si a alina suferintele “sarmanilor frati ai lui Hristos“. Continuare»

3 Comentarii »

***

Predica a treia a Sfantului Teofan Zavoratul la Duminica Sfintei Maria Egipteanca

“De câte săptămâni cântăm: “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă“! Şi de fiecare dată primim de la Domnul răspuns mângâietor şi însufleţitor la pocăinţă: fie în citirile din Evanghelie, fie în pomenirile legate de Duminici. Lucrarea pocăinţei este ceva ca şi cum Stăpânul casei şade în cămările dinăuntru şi unii, căutând intrare la El, strigă de afară: „Deschide-ne nouă, deschide-ne nouă, uşile!” Iar Stăpânul casei îi răspunde dinăuntru unuia: „Vino, uşa este deschisă“, altuia: „Vino, uşa nu este zăvorâtă, e doar închisă, deschide-o şi intră“, altuia: „Cheia este afară; caut-o, găseşte-o, bag-o în lacăt, descuie şi intră“. Oameni feluriţi, răspunsuri felurite şi felurite osteneli pentru a intra: dar toţi, intrând pe uşă, merg înăuntru cu îndrăznire, se apropie de Stăpânul casei, se aruncă la picioarele Lui, sunt învredniciţi de milostiva Lui îmbrăţişare şi sunt aşezaţi aproape de El – ca să se mângâie cu această apropiere atotfericitoare. Oare vă este limpede această pildă? Continuare»

3 Comentarii »

DUMINICA A V-A DIN POST

A Cuvioasei Maria Egipteanca

DESPRE POCAINTA

“Dreptmaritori crestini,

Fiecare duminica din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, daca prima duminica — numita a Ortodoxiei — a fost inchinata credintei, cea de-a doua, a Sf. Grigorie Palama, a fost inchinata rugaciunii, pen­tru ca acest Sfant ne-a invatat cea mai inalta rugaciune — rugaciunea mintii, a inimii sau rugaciunea lui Iisus. Cea de-a treia duminica — a Sfintei Cruci — a fost inchinata jertfei, pentru ca ce altceva reprezinta Crucea pentru noi, daca nu jertfa si lupta duhovniceasca. Cea de-a patra duminica, numita a Sfantului Ioan Scararul, a fost inchinata ascezei, pentru ca treptele „scarii” acestui Sfant scriitor inchipuie tot atatea virtuti pe care suntem chemati cu totii sa ni le agonisim prin asceza si lupta spirituala, indeosebi prin „post si rugaciune”, iar duminica aceasta, a cincea, este inchinata pocaintei. Prin urmare, credinta, rugaciunea, jertfa, asceza si pocainta se constituie in tot atatea trepte spre desavarsire si inviere, fiecare cu importanta si frumusetea sa spirituala. De ce spun ca duminica aceasta este inchinata poca­intei? Din doua motive: intai, pentru pericopa evanghelica ce s-a citit, si care ne prezinta pocainta femeii celei pacatoase, si, in al doilea rand, pentru Sfanta Maria Egipteanca, pe care Biserica o praznuieste totdeauna in duminica a cincea a Postului Mare — o alta femeie pacatoasa, care s-a pocait intr-un chip exemplar si pilduitor pentru noi toti. Asadar, doua femei desfranate, carora duminica de astazi ne pof­teste sa le urmam exemplul de pocainta. Continuare»

5 Comentarii »

“Nu o cunoastere pe care s-o dobandesti, ci o cunoastere pe care s-o patimesti – asta-i spiritualitatea ortodoxa”.

Nevoitoarea dragostei – Maica Gavrilia

† 28 martie 1992

“Multe suflete sfinte se departeaza de la noi fara sa lase in lume vreo urma, caci iubesc sa se ascunda in vesmantul smereniei. Daca nu se gaseste vreun iubitor de Hristos care sa le puna in sfesnic, spre luminarea si folosul tuturor, acestea ar alege tacerea, potrivit indemnului apostolesc: „viata voastra – ascunsa cu Hristos in Dumnezeu” (Col. 3:3). Gherontissa Gavrilia (Papaiannis) a fost un astfel de suflet, care a trait cu un singur tel: sa se faca urmatoare Caii Domnului – a jertfei, a slujirii si a dragostei fara sfarsit.

S-a nascut la sfarsitul veacului al XIX-lea, intr-o familie instarita din vechiul Constantinopol si, in urma tragicului „schimb de popu­latie” din 1923, a fost nevoita sa se mute la Thessalonic. Desi i se asterne inainte o cale a slavei lumesti (este a doua femeie admisa, in acele vremuri, la o universitate greceasca), ea alege, raspunzand unui lamurit imbold launtric, sa slujeasca lui Hristos si oamenilor: inainte de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mon­dial, pleaca in Anglia cu doar o lira in buzunar, pentru a studia pedologia si psihoterapia. In 1947, isi deschide un cabinet, unde ii trateaza gratuit pe cei saraci si le daruieste o buna parte din banii castigati de la ceilalti pacienti. In tim­pul sedintelor, obisnuia sa rosteasca neincetat Rugaciunea lui Iisus, iar multi se vindecau prin rugaciunile sale — adesea, procedurile medicale erau doar o „acoperire” pentru acestea.

Dupa razboi, se intoarce in Grecia si des­chide un cabinet la Atena. Insa, in anul 1954, iubita sa mama moare. Acesta a fost momen­tul unei schimbari radicale in viata sa. Continuare»

11 Comentarii »

Predica I

“Duminica de azi e închinată pomenirii Sfântului nostru Părinte Ioan, scriitorul Scării. Şi nici nu e nevoie să mai spunem de ce este acest aşezământ în Sfânta Biserică. Sfântul Post a fost rânduit nu numai pentru curăţirea noastră, ci şi pentru întărirea noastră în bine – nu doar pentru a pune început bun, ci si pentru a ne mişca mai departe pe calea spre desăvârşire. Astfel, iată, pentru ca nu cumva careva, după ce s-a ostenit puţin în săvârşirea binelui sau a dus o vreme viaţă creştinească, să creadă că a făcut deja totul sau că a ajuns departe în calea spre desăvârşire, fiecăruia dintre noi i se aduce aminte de Sfântul Ioan Scărarul, aşa încât, amintindu-ne de el, să ne zugrăvim în minte sfânta lui Scară şi, măsurând cu ea ostenelile noastre, să putem hotărnici mai limpede cât din cale am străbătut şi cât ne-a mai rămas. Pentru a vă ajuta în această lucrare, cel mai bine ar fi să vă descriu pe scurt sfânta Scară a urcării la desăvârşirea asemănării cu Dumnezeu. Cred, însă, că la acelaşi ţel se poate ajunge prin povestirea vieţii Sfântului Ioan Scărarul: fiindcă nu numai prin ceea ce a scris, ci şi prin viaţa sa el ne arată scara pe care trebuie neapărat să urce toţi cei ce doresc a se desăvârşi în viaţa duhovnicească. Ascultaţi, deci.

Viaţa Sfântului Ioan Scărarul este scurtă; dar ea, în mica sa întindere, încape mult – sau, mai bine zis, totul. Iată cum s-a scurs viaţa lui. Continuare»

3 Comentarii »

Continuare de la…

Prezicerea monahismului

“A venit la staret odata o femeie cu fetita ei in varsta de opt ani. El le-a servit cu bomboane si cu o portocala si le-a binecuvantat. Inainte de a le elibera, le-a zis: “Daca veti intalni in drum un caine rau, sa spuneti “Nascatoare de Dumnezeu” si “Tatal nostru”, si cainele va fugi“. Pe cand se apropiau de casa, intr-adevar, s-a repezit la ele un caine. Fetita i-a zis mamei: “Nu te teme, iti amintesti ca parintele ne-a zis sa spunem rugaciunile?“. Le-au spus impreuna si cainele a fugit. Aceasta a fost pentru fetita o lectie pentru tot restul vietii, ca in clipele grele sa alunge vrajmasul si sa distruga rautatea lui prin aceste rugaciuni.

Aceeasi fetita ajungand odata la staret, aceasta i-a daruit o crenguta cu trandafiri, zicand: “Aceasta crenguta cu trandafiri e de la Maica Domnului, sa o pastrezi!”. Crenguta avea un miros foarte frumos. Pe drum mama si fetita au intrat intr-o casa in care se afla un baietel bolnav. Mama acestuia a cerut o petala de trandafir – binecuvantarea staretului ca sa i se vindece fiul. A lipit de urechea bolnava a fiului ei si in ziua urmatoare baietelul s-a vindecat. Mireasma acestei crengute s-a pastrat pe parcursul a multi ani.

La varsta de noua ani, aceeasi fetita a venit la staret. In acea zi parintele raspundea numai la biletele, pentru ca se simtea rau. Fetita a scris singura un biletel, fara ajutorul nimanui, spunandu-i o taina de copil. In biletel era intrebarea: Continuare»

2 Comentarii »

“Mai inainte ereticii isi marturiseau ratacirea lor pe fata; acum insa este plina Biserica de eretici ascunsi…”

Vezi si:

***

“Nu trebuie sa pieri si tu daca pier eu, dascalul tau! (…) Oamenii s-au lepadat de adevar, si neadevarul le încânta urechile. Se graieste ceva care desfata urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor sufletului? Toti se îndeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de învataturile cele drepte; este ales raul mai mult decât binele. Aceasta este deci „lepadarea de credinta“. Trebuie asteptat dusmanul, în parte a si început de pe acum sa trimita pe înaintemergatorii lui, ca sa vina pregatit la vânatoare. Ai grija de tine, omule, si întareste-ti sufletul!“.

“Intareste-te pe tine insuti, omule! Ti-am dat semnele lui Antihrist. Intipareste-ti-le nu numai in memorie, ci raspandeste-le tuturor fara invidie. Daca ai copil dupa trup, invata-l de pe acum; iar daca ai nascut un fiu prin cateheza, intareste-l si pe acesta mai dinainte, ca sa nu ia ca adevarat Hristos pe cel fals. Caci “taina faradelegii lucreaza de pe acum“ (II Tes. 2, 7). Ma inspaimanta razboaiele dintre popoare, ma inspaimanta schismele din Biserici, ma inspaimanta ura dintre frati. Sa fie spuse acestea! Sa dea Dumnezeu sa nu se intample venirea lui Antihrist in vremea noastra. Cu toate acestea, noi sa ne intarim!” Continuare»

17 Comentarii »

CALEA SPRE SFINŢIRE A SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA[1]

de Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi

Prea Sfinţite, iubiţi fraţi în Hristos,

În seara aceasta, în această sinaxă latreutică ni se prilejul să comentăm anumite întâmplări, după cum sunt relatate de Sfântul Filotei Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului, care a scris Viaţa acestui mare Părinte al Bisericii noastre Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama, să le comparăm cu realitatea contemporană spre problematizare şi să identificăm elementele cele mai importante care au făcut posibilă calea spre sfinţire a lui Palama. Continuare»

8 Comentarii »

Pomenirea celor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

“Toti acestia au fost soldati in armata romana, si puternic credinciosi Mintuitorului Hristos. Cind au inceput prigoanele impotriva crestinilor de sub imparatul Liciniu, ei au fost adusi inaintea comandantului. La amenintarea ca vor fi devestiti de onorurile lor militare, unul dintre ei, Sfintul Candid, a raspuns: „Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nici o onoare nu este mai inalta decit aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”. Continuare»

2 Comentarii »