Război întru Cuvânt

Cititi si:

***

Parintele Arsenie Muscalu, raspuns din conferinta “Viata in Biserica” (2003), extras din postarea:

Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?

“[...] Am dat mereu exemplul, cand mi s-au pus intrebari asemanatoare, exemplul Marelui Mucenic Teodor Stratilat. Era general al armatei romane. In vremea in care a trait el stapanea idolatria in Imperiul Roman. El fara indoiala ca avea unele obligatii legat de acest cult idolatru, odata ce era ofiter superior al armatei romane. O vreme a reusit sa-si pastreze credinta in ascuns. Era crestin, dar nu se arata pe fata ca este crestin. Nu arata prin nimic altora ca este crestin. Continuare»

9 Comentarii »

Cine este Sfântul Partenie din Lampsakos?

Sfântul Partenie din Lampsakos este un Sfânt din vechime al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în Asia Mică, în secolul al IV-lea după Hristos, şi este sărbătorit în fiecare an pe data de 7 februarie. Acest Mare Sfânt este recunoscut în mod deosebit ca fiind Sfântul Tămăduitor al cancerului si al tuturor bolilor (trupeşti şi sufleteşti). Pe lângă aceste calităţi de taumaturg (care îl aseamănă pe Sfântul Partenie cu Sfinţii Apostoli), Sfântul Ierarh Partenie a primit de la Dumnezeu darul deosebit de a izgoni demonii şi de a-i uşura pe oamenii care suferă de influenţa magiei, farmecelor, vrăjilor şi a altor acţiuni satanice.

Sfântul Partenie a fost înzestrat de Dumnezeu şi cu un alt mare har, şi anume acela de a învia morţii (în timpul vieţii sale a înviat trei morţi). Ceea ce-l face şi mai minunat pe acest Mare Sfânt din vechime este faptul că Dumnezeu l-a îmbogăţit în zilele noastre pe Sfântul Partenie cu şi mai mult har, căci Marele Făcător de minuni Partenie săvârşeşte iar zilnic minuni uimitoare, precum odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale pe cei care îl roagă cu credinţă şi evlavie. Marele Sfânt Partenie îi apără pe oamenii din zilele noastre de orice capcană răuvoitoare, îi salvează din primejdii şi rezolvă în chip minunat situaţiile dificile, întrecând, de cele mai multe ori, nădejdile oamenilor. Continuare»

4 Comentarii »

Parintele Ieronim din Eghina despre Sfantul Isaac Sirul si cartile sale

“Oriundea se ducea, crea un nou centru duhovnicesc. Traind el insusi inlauntrul experientei tainice a Ortodoxiei, se straduia sa le transmita si crestinilor traditia apostolica si patristica a rugaciunii inimii. Mereu ii sfatuia sa studieze scrierele patristice, fiindca, prin intermediul lor, s-a transmis pana in vremurile noastre cugetarea patristica. Aceasta era tinta parintelui Vasilis (Parintele Ieronim): sa dobandim toti cuget ca acela al parintilor bisericii. El insusi era – asa cum multi l-au caracterizat – un  parinte contemporan, un al doilea avva Isaac. […]

Mai tarziu, cand a plecat, inainte de razboi, de la spitalul din Egina unde a stat prima data, si a venit la sihastria Bunei Vestiri unde a ramas pana la sfarsitul zilelor, si-a asumat saracia de bunavoie. Tot atunci a fagaduit sa nu mai poarte niciodata haine noi. Foarte aspru era si in ce priveste mancarea. In toate aplica felurite cuvinte de invatatura si povete ale avvei Isaac Sirul, la care tinea din cale-afara.

S-ar fi putut spune pe drept cuvant ca parintele Ieronim din Egina, era o intrupare a cuvintelor avvei Isaac, atat de bine cunoastea invatatura acestui mare Sfant Parinte al isihiei. Ori de cate ori spunea ceva, parintele Ieronim neaparat pomenea, direct sau indirect, invatatura si cuvintele sfantului avva Isaac. Sfantul Isaac Sirul era totul pentru parintele Ieronim. De aceea, cine se ducea sa-i vorbeasca parintelui Ieronim, lesne putea crede ca avea inaintea sa pe unul dintre acei fericiti parinti ai pustiei, din primele secole ale monahismului.”

[...]

O parte insemnata a putinului timp care ii ramanea, dupa ce-si indeplinea numeroasele si feluritele indatoriri, il dedica studierii Sfintei Scripturi si a textelor patristice, mai cu seama a celor ascetice. Era foarte atras mai ales de cuvintele ascetice ale avvei Isaac Sirul, citindu-le in fiece zi. Nu trecea zi sa nu citeasca macar o pagina, lucru pe care il recomanda si fiilor sai duhovnicesti: Continuare»

2 Comentarii »

Despre prieteni care nu sunt buni

I, II, 22

Cumplită e suferinţa. Dar dacă vine de la prieteni, e cu atât mai rea. Dacă e cu muşcături ascunse, lucrul este insuportabil. Dacă vine de la prieteni credincioşi, e o ruşine. Iar dacă vine de la slujitori ai lui Dumnezeu, unde te-ai putea întoarce? Cum vei fugi de asaltul relelor? Continuare»

13 Comentarii »

Sa nu-L tradati, sa nu-L parasiti, caci vremurile sunt grele!

“Fratele nostru drag!

Este un răstimp mult prea îndelungat de când nu ti-am dat – şi nu v-am mai dat – un semn de viaţă, pentru a mai nădăjdui intr-o grabnica iertare din partea voastră. Si totuşi… Nădăjduiesc ca ne vei ierta căci în cele de mai jos vei afla câte ceva despre vieţuirea noastră aici şi despre cele pe care Domnul, în nepătrunsa Lui iconomie ni le-a rânduit. In ziua prăznuirii pe stil vechi a Sfântului Ioan Botezătorul, 20 ianuarie deci pe noul calendar, Selafiil, Batiushka nostru cel scump, făclia vieţuirii noastre monahiceşti, mijlocitorul nostru înaintea tronului Dreptului Judecător, s-a născut în cer. Continuare»

10 Comentarii »

Legaturi:

Sfântul Maxim Mărturisitorul «Adevărul şi bunătatea îl descoperă pe Dumnezeu»

[David Bradshaw, Metafizica energiilor divine şi Schisma Bisericii, traducere de Dragoş Dâscă şi Protos. Dr. Vasile Bîrzu, Editura Ecclesiast, Sibiu, 2011; fragment din capitolul «Înflorirea tradiţiei răsăritene»]

“Sfântul Maxim (580-662) a fost fie odrasla unor părinţi nobili din Constantinopol (conform variantei greceşti a Vieţii Sfântului Maxim), fie a fost un orfan crescut într-o mănăstire din Palestina (conform unei biografii oarecum ostile, dar, poate, mult mai autentice, scrisă în siriacă). În fiecare din cele două cazuri el pare a fi fost angajat al Cancelariei imperiale din Constantinopol înainte de a deveni monah în jurul vârstei de treizeci de ani. Cele mai timpurii din scrierile sale datează din jurul anului 625 şi sunt, în mare, lucrări de îndrumare spirituală. Din rândul acestora fac parte: Cuvântul ascetic, Cele patru sute de capete despre dragoste şi câteva epistole timpurii, inclusiv Epistola a 2-a, despre dragoste (extrem de importantă). Datorită invaziei persane a părăsit mănăstirea de lângă Constantinopol în anul 626, mergând în Cartagina. Aici, între 628 şi 635 a dovedit o productivitate formidabilă. Din lucrările acestei perioade fac parte: Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru, Mystagogia (un comentariu al Dumnezeieştii Liturghii), Răspunsurile către Talasie (o lucrare de exegeză biblică), Cele două sute de capete despre cunoştinţa de Dumnezeu şi iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu şi Ambigua (discuţii asupra unor chestiuni dificile de teologie). Continuare»

5 Comentarii »

Mândria Bisericii – monahismul. Exemplul Cuviosului Eftimie cel Mare

de Dragoş Dâscă

Poate că nici un alt cuvânt despre monahism nu este atât de tainic şi plin de noime duhovniceşti precum este cel al Sfântului Isaac Sirul: „vieţuirea călugărească este mândria Bisericii” („Cuvinte despre nevoinţă”, X). Şi iată, se poate îndoi cineva de acest lucru când nu trebuie decât să privească la chipul vieţuirii sfinţilor pe care îi prăznuim în aceste zile de ianuarie: Sfântul Antonie (17), Sfinţii monahi-episcopi Atanasie şi Chiril (18), Sfântul Macarie Egipteanul (19), Sfântul Eftimie (20) şi Sfântul Maxim Mărturisitorul (21)? Toţi aceşti stâlpi ai Ortodoxiei au fost monahi; dar să nu trecem cu vederea faptul că au plecat din mijlocul unora ca noi, oameni de lume cuprinşi de griji şi amestecaţi în tumultul veacului. Mândria Bisericii sunt creştinii care Îl urmează pe Hristos în lepădarea de sine până la jertfă, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, iar monahii sunt cei care le împlinesc pe acestea într-un mod desăvârşit.

Să ne oprim asupra sfântului prăznuit astăzi de Biserica lui Hristos, Sfântul Eftimie cel Mare, şi să vedem chipul în care vieţuirea sa adevereşte cuvântul Avvei Isaac Sirul. Continuare»

16 Comentarii »

Frumoasa marturie a Sfantului Serghie de la Radonej despre Marele Marcu al Efesului

“Despre viaţa cuviosului părintele nostru Serghie [1313-1391] şi despre multe minuni ale lui, se află tipărită carte în împărăteasca cetate, Moscova, în care între alte minuni ale sfîntului se afla şi aceasta:

După sinodul cel din Florenţa, unde mulţime de dreptcredincioşi, arhierei şi preoţi care n-au vrut să se unească cu rătăcirea latinească, au fost pierduti cu felurite chinuri de către latini. Un Presbiter din părţile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a căzut mai pe urmă din dreapta credinţă, şi era numele Presbiterului Simeon – a răbdat multe necazuri şi munci în temniţă şi în obezi, pentru buna credinţă, de la mitropolitul Isidor lepădatul. Apoi, scăpînd din lanţuri, s-a sfătuit cu Toma, solul Tferschei şi au fugit din cetatea latinească în ţara lor. Fiind în mîhnire mare şi în nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere şi culcîndu-se puţin să se odihnească, a adormit şi a văzut un stareţ cinstit stînd lîngă el, apucîndu-l de mîna dreaptă şi zicîndu-i: Continuare»

8 Comentarii »

Sfinţii ierarhi Atanasie şi Chiril al Alexandriei – pilde de vieţuire creştină într-o lume care Îl urăşte pe Hristos

Dragoş Dâscă

Istoria nu ne mai poate surprinde cu nimic. Revoltele în numele unei umanităţi dezumanizate, războaiele de cotropire pentru a dobândi resurse şi poziţii vitale, isteriile eshatologice, necredinţa şi dispreţul generalizat faţă de Biserică au mai pustiit şi în alte veacuri lumea creştină. Răcirea inimilor, lipsa cărărilor dintre fraţi, obscenitatea generalizată, diluarea dogmelor în numele „iubirii frăţeşti” nu sunt ispite noi, nemaiîntâlnite în istoria Bisericii. Toate aceste tulburări au fost născute şi sunt întreţinute de un spirit mort dar în acelaşi timp bătrân, mai bătrân decât multe cete îngereşti. Înţelepciunea lumii este înţelepciunea lui. Strălucirea lumii este mândria lui. El se făleşte cu căderea lumii în păcat fiindcă la Judecată acest spirit mort se va lăuda în faţa lui Hristos cu cei care i-au oferit viaţa şi sufletele ca să subziste prin ele.

Lumea, sălaşul patimilor, nu ne mai poate surprinde cu nimic. Atunci de unde teama şi frica de nenorociri? Din neascultare şi din neluare aminte. Trăim cu impresia că ascultarea este ceva ce ţine strict de viaţa monahală când, de fapt, ascultarea este o dispoziţie a firii care caută însănătoşirea prin harul Duhului. Neluarea aminte însă se referă la graba şi indiferenţa cu care trecem peste cuvântul Scripturii, al Sfinţilor Părinţi şi al duhovnicului. De ce oare uriaşi ai Duhului precum Preacuviosul Seraphim Rose sau Sfântul Ignatie Briancianinov au ştiut cum să treacă netulburaţi peste ispitele acestei lumi încă în lume fiind? Doarece au luat aminte la glasul Sfinţilor Părinţi ai căror următori s-au făcut. Nu au citit ca să se mândrească, ca să ocupe un post, să bifeze titlul de doctor în CV sau ca să caute diverse pricini de poticneală pentru aproapele. Au citit pentru a se zidi sufleteşte şi pentru a căuta răspuns la problemele lumii în care trăiau. Şi noi putem găsi astfel de răspuns chiar în sfinţii pe care îi prăznuim astăzi, 18 ianuarie: Sfinţii Atanasie şi Chiril, Patriarhii Alexandriei. Continuare»

2 Comentarii »

“Frati crestini,

Astazi l-am sarbatorit pe unul din cei mai mari sfinti ai Bisericii crestine: sfantul Antonie cel Mare, unul dintre cei mai mari si mai vestiti calugari din primele veacuri. Si pana la el au existat pustnici, barbati si femei care, renuntand la bunurile lor si la bucuriile pamantesti, isi inchinau toata viata lor numai grijii pentru mantuirea sufletului, dar aproape toti acesti vrednici ostenitori pentru imparatia lui Dumnezeu nu s-au departat prea mult de locul unde se nascusera. Sfantul Antonie cel Mare este printre cei dintai care s-au desprins cu totul de zarva si de patimile lumesti si s-au retras in adancul pustiei, pentru ca acolo, prin asprimea vietii, prin meditatie adanca si prin lucrul mainilor, sa traiasca din plin bucuriile intalnirii cu Dumnezeu inca din aceasta viata.

Cu sfantul Antonie s-a implinit inca o data cuvantul Evangheliei: Continuare»

10 Comentarii »