Război întru Cuvânt

“Oare când va iesi Patriarhia Româna de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europa Unita plina de duhul anticristului si va canoniza martirii neamului românesc si ai Bisericii?”

Testamentul unei generatii

“Despre cartea lui Ion Ianolide stiam foarte putine lucruri. Am citit câteva fragmente pe internet si doua capitole în revista crestina “Orthodox Word”, scoasa de Fratia Sf. Herman, a manastirii cu acelasi nume din Platina, California.

Sunt fragmente zguduitoare, pe care Ioan Ianolide – Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii Lui! – le scoate din comoara inimii sale sfinte de ucenic si prieten al lui Gafencu – sfântul închisorilor, cum l-am numit toti cei care l-am cunoscut, numire care a fost institutionalizata de Parintele Nicolae Steinhardt.

În ultimele luni mi-au parvenit, de la manastirea Diaconesti – Bacau, manuscrisele (dactilografiate de manastire) memoriilor lui Ianolide, intitulata Întoarcerea la Hristos (Ed. Christiana, Bucuresti, 2006) – o adevarata odisee a spiritului, o introspectie abisala facuta cu umilinta si finete, pe care numai un om trecut prin chinurile iadului si iesit curat pe malul înalt al sfintirii le-a putut primi de la îngerul care l-a vegheat pe toata calea încercarilor. Continuare»

6 Comentarii »

Lui Gheorghe si Maria

Cu dragoste, Valeriu

” … cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.” (Ioan 8, 7)

“Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16, 20)

“S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.” (Ioan 13, 4-5)

“Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus” (Ioan 13, 23)

“Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan 13, 34)

“Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 35)

CE ESTE PĂCATUL?

Păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu, căl­care voită sau nevoită, cu ştiinţă sau fără ştiin­ţă, cu fapta, cu cuvântul, cu gândul. Păcatul este necinstirea adusă lui Dumnezeu, ocară, dispreţuire, defăimare, nerecunoaştere şi vătă­mare adusă fiinţei Dumnezeieşti, dintr-un senti­ment egoist. Păcatul este necredinţă şi neîn­credere în Dumnezeu, în legea Lui şi prea multă credinţă şi încredere în sine, până acolo ca omul să-şi fie singur lege, pentru că de în­dată ce ai călcat Legea lui Dumnezeu ai urmat o altă Lege, fie a ta, fie a Diavolului.

Continuare»

2 Comentarii »

22 noiembrie 1943

Scumpul meu Emil, draga mea Lizuta si Fanel

Miscat pana la lacrimi de iubirea voastra pentru mine, cu dor mult in inima, va comunic acum multumiri, ganduri bune si dragoste la dragostea voastra. Dumnezeu sa va ajute! Sunt  sanatos si ma gandesc intr-una la voi, dragii mei, la toate incercarile prin care a trebuit  sa treceti spre a va da seama de desertaciunea acestei lumi, de ajutorul si dragostea lui Dumnezeu, de Viata Vesnica, pe care noi o putem castiga cu mila Domnului, daca ne vom trai viata in iubire curata, fapte bune  si rugaciune.

Viata e un dar  al  lui Dumnezeu, si noi trebuie sa  stim a o trai in chipul cel mai vrednic. Sa ne curatam  de pacate, care ne urmaresc la tot pasul, sa fim cu iubire fata de semenii nostri, sa ajutam, sa raspundem la rau prin bine si la ura prin dragoste, sa ne marturisim pacatele si sa luam temeinic hotararea de a nu le mai savarsi.

Iata, a venit si postul Craciunului. Pregatiti-va sufleteste pentru aceasta mare sarbatoare crestina, prin post si rugaciune si nu uitati milostenia pentru cei saraci si lipsiti, caci milostenia acopera o multime de pacate. Asa ca faceti aceasta fapta mareata, ca la Sfintele Sarbatori sa dati la cate un sarac lipsit de ajutor, ba o paine, ba o prajitura, ba un banut, ca mult va va rasplati Dumnezeu si in vata aceasta si in viata viitoare.

Mie imi pare tare bine ca voi intelegeti aceasta lume. Mi-aduc aminte ca, inca in sat, ii mai ajutati din cand in cand si pe tiganii si nevoiasii de pe la noi! Stiti si voi ce inseamna lucrul acesta!?! Fericirea este sensul intregii noastre vieti. Si eu va marturisesc azi, dupa ani de suferinta, meditatie si framantari cu viata aspra, ca Viata nu are nici un sens fara Hristos! Ca toate alergarile noastre fara Iisus sunt desertaciune si goana dupa vant!

De aceea, sa cautam ca prin modul nostru de traire sa-l castigam pe Mantuitorul in inimile noastre.

Numaidecat sa va spovediti si impartasiti. Sa faceti o spovedanie cat mai serioasa si mai adanca. Sa luati hotararea de a va lepada de pacate, sa duceti lupta cu raul inimii voastre inclinate a-i judeca si condamna pe altii pentru faptele lor cand noi insine savarsim  aceleasi pacate. Va rog foarte mult, grijiti-va de suflet!

Pe Emil cresteti-l  in iubire de Dumnezeu. Invatati-l sa se roage, se cante cantece crestine, sa se poarte cu dragoste si nevinovatie. El e un copil curat si nevinovat la suflet. Si eu ma straduiesc sa devin prunc la suflet, ca si el. Voi, ca parinti  aveti o mare raspundere. Anume, aceea de a-i da o educatie crestina, a-l creste in cea mai mare curatenie, a-l  ingriji si a-i face Viata  cu adevarat fericitia printr-o traire curata a Domnului nostru Iisus Hristos. Iubiti-va voi si iubiti pe toata lumea. Purtati-va cu toti asa cum va purtati cu proprii vostri frati si surori. Dumnezeu care vede toate va va rasplati insutit.

(…). Sunt fericit si multumit. Iar voua va multumec pentru modul frumos cum ati inteles intotdeauna a va purta cu mine. Iar eu, pentru greselile pe care le-am savarsit fata de voi, cat am fosti in mijlocul vostru va cer iertare. Pe Emil il strang la san, cu iubire. Va iubesc mult!

Cu toata dragostea Valeriu

***

30 ianuarie 1948

Scumpa mama, Valentina draga sora,

Multumesc bunului Dumnezeu pentru grija si dragostea cu care ne pazeste pe toti. Am primit cu bucurie vestea ca ai calatorit bine pana la Alba-Iulia. Aseara am primit randurile matale, mama draga, si o c.p. de la Parintele.

Sa ne rugam lui Dumnezeu, sa-i multumim Lui pentru tot. Sunt asa de multumit ca te-am vazut, mama, senina si increzatoare. Aseara am primit o scrisoare de la Norica, cu multe vesti frumoase si tare multumita. Indeosebi de dragostea cu care ati imbratisat-o cat a fost acasa si la plecarea ei.

Azi am primit semnul tau de dragoste, Valentina, scumpa mea sora, si sunt asa de bucuros, de linistea sufletului tau, de credinta si iubirea ta, de nadejdea ta in Dumnezeu.

Draga Lizunea [Elisabeta, sora cea mica, n.n.], tu ce spui: iti sta bine la bal, dansand, in timp ce Tuţa [tatal lor, Vasile, n.n.] cine stie unde este? [Vasile Gafencu murise inca din 1942, deportat de sovietici in Siberia, insa familia sa ii pierduse legatura din momentul in care a hotarat, in 1940, sa ramana in Basarabia rapita de sovietici, n.n.] Dumnezeu sa-l aiba sub aripa dragostei lui, in timp ce noi, fratii tai, ai nostri, tremuram la gandul ca ati putea savarsi din nestiinta vreo greseala!

Iar tu, acum, cand intelegi ce este dansul, intelegi ca balurile sunt expresia patimilor, placerilor si a destrabalarii omenesti, tu inca mai starui in acest rau!? Continuare»

10 Comentarii »

“Ne trebuie o largă şi adâncă înţelegere a oamenilor, dacă vrem si trăim în pace şi bunăvoire”.

“Omul botezat, pentru a se mântui, trebuie sa traiasca în Duhul Sfânt toata viata, or noi tocmai asta n-am izbutit”.

“Cum vei putea rezista la marile încercări in care suntem angajaţi, dacă nu te poţi stăpâni de la un fum de ţigară?!”

“Valeriu şoca prin conştiinţa păcatului…”

“In cele mai intime fibre ale sufletului Valeriu năzuia spre cele mai sfinte idealuri. Nu avea veleităţi politice, nu complota, nu uneltea împotriva statului, ci tocmai atitudinea sa idealistă îl întărea să stăruie în educarea tinerilor.

Elevii îl iubeau. Reuşise să realizeze o comuniune sufletească, deşi nici el nu era decât un tânăr student. Vibrau însă înlăuntrul lui necesitatea curăţiei, imperativul adevărului, o imensă capacitate de dragoste şi visul unei lumi ideale.

Il înfiora abisul materialismului bolşevic din Rusia, dar şi concepţia burgheziei egoiste, exploatatoare, afaceriste, indiferentiste moral. Infrigurat deci, apela la tot ce era bun în tineri pentru a-i pregăti pentru marea confruntare.

In 1941 a început războiul germano-sovietic, cu participarea românilor. A fost dată o lege severă care condamna orice activitate subversivă. Valeriu a fost arestat împreună cu un grup de tineri elevi din Iaşi şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Nu era acuzat decât de educaţia morală şi naţională pe care o susţinea; prin urmare s-a simţit liber de orice vinovăţie.

In ianuarie 1942 a fost adus la penitenciarul Aiud, cu lanţuri la mâini şi la picioare, pentru a executa nemiloasa condamnare.

In temniţă el a continuat să se ocupe de educaţia tinerilor, dar îşi punea totodată grave şi severe probleme de conştiinţă. La început a studiat şi a citit foarte mult, însă curând s-a oprit asupra creştinismului, care i-a apărut în adevărata lui lumină, adică in latura sa duhovnicească.

Valeriu s-a dedicat unei intense lecturi teologice, făcând o cercetare atentă a spiritualităţii ortodoxe. (…) Lectura lui se concentra mai ales asupra Sfintei Scripturi. In acelaşi timp se ruga intens în singurătatea celulei.

Inteligenţa lui strălucită şi sufletul său curat au descoperit repede adâncimile spiritualităţii ortodoxe. Dacă până aici fusese un credincios, acum devenea un trăitor; fusese animat de creştinismul tradiţionalist, iar acum se adâncea în cea mai autentică spiritualitate.

Tânărul visător se întorcea cu grijă şi râvnă în sine însuşi. Descoperea lumea lăuntrică, începând să pună ordine în ea. Ideile ce-l animaseră au fost părăsite o vreme, pentru a se putea dedica lucrării duhovniceşti. Abia acum înţelegea ce este naşterea din nou.

Tot căutând, într-o zi a căzut cu faţa la pământ, izbucnind în lacrimi şi spunând: „Sunt cel mai păcătos om!”. Aici se situează momentul crucial al vieţii sale duhovniceşti. De aici înainte va trăi pentru a se curaţi lăuntric şi a se desăvârşi prin unire cu Hristos.

Unii l-au admirat, alţii l-au acuzat, dar foarte puţini l-au înţeles. Valeriu şoca prin conştiinţa păcatului, pe care îl mărturisea cu umilinţă la modul personal şi colectiv, într-o vreme în care noi, deşi eram creştini, nu aveam încă o adevărată viaţă duhovnicească. Orgoliul se ascundea în noi sub mantia tainică a „onoarei” şi a fost o luptă grea până când aşa-zisa „demnitate” şi „onoarea” s-au înduhovnicit, trecând prin baia curăţirii.

Continuare»

21 Comentarii »

18 februarie  – 59 de ani de la mutarea la ceruri a Sfantului Valeriu Gafencu

“Am taria sa marturisesc ca sunt un om fericit, intrucat am vazut un om in care via, gandea, zambea, traia si biruia Hristos: VALERIU GAFENCU.

Pe Hristos, pe Hristos cel Viu intru Valeriu, pe Hristos cel Rastignit in secolul 20, PE ACESTA IL MARTURISIM!” (Ioan Ianolide)

*

• Despre profilul duhovnicesc al Marturisitorului Valeriu, cititi, va rugam: Valeriu Gafencu: O LUMINA!
• SFANTUL VALERIU – NEINTELES si prilej de poticnire pentru multi, si ieri, si azi
• Acatistul Sf. Mucenic Valeriu Gafencu (audio) – descarcati

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

• ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR (text)
• Rugaciuni catre Sfantul Valeriu si pentru proslavirea noilor mucenici
• Canonul si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori - Corul de maici al Man. Diaconesti

Minunea Maicii Domnului

La Craciun era destul de inviorat. In noaptea cantarilor ingeresti a compus un minunat colind al detinutilor din Targu-Ocna. In patul de alaturi isi dadea sufletul arhimandritul G. [parintele martir Gherasim Iscu, n.n] Venise in stare grava de la Canal, unde fusese unul dintre stalpii rezistentei. In seara aceea a Nasterii Pruncului Iisus el a fost luat la cer. A plecat neclintit in credinta. Neavand cu ce-l imbraca, caci rufele sale erau ude de transpiratie, Valeriu i-a oferit hainele lui si a pastrat pentru sine pe ale parintelui.

- Acestea sunt hainele mele monahale! A zis el emotionat. Cu ele sa ma inmormantati! Continuare»

34 Comentarii »

Plus: CUM A DORIT VALERIU SA MOARA IN INCHISOARE, CA ROMAN, REFUZAND ELIBERAREA SI MUTAREA SA IN BASARABIA SOVIETIZATA

Cine doreste astazi sa se foloseasca de numele si de suferinta Fericitului Valeriu, dispretuindu-i mesajul “mistic”, pentru a servi unor interese politice, ideologice, personale sau de “tabara”?

La Galda

“Prin anii 1946-1947 am fost duşi să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, deci cu oarecare libertate. Munca era epuizantă, mâncarea insuficientă. Ţara se socializa.

Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dumnezeu. Se simţea legat sufleteşte de o fată pe care o iubise şi acum a avut prilejul să-i scrie. Fata era logodită şi urma să se căsătorească. Suferinţa lui a fost adâncă, dar s-a smuls din ea cu hotărârea de a se călugări.

Până atunci se pregătise pentru viaţă, chiar dacă luase învăţătură de la Sfinţii Părinţi. De acum el, feciorelnic, se logodea cu Hristos, spre a sluji desăvârşit lui Dumnezeu. Bucuria aceasta uriaşă a covârşit deplin durerea despărţirii. Iar pe fata aceea o va respecta, înţelegându-o, toată viaţa. Iată deci cât de mic este pragul între un mirean credincios şi un monah.

Il văd pe Valeriu la Galda, seara pe dealuri, cântând, culegand flori, unind albastrul ochilor săi cu albastrul cerurilor. Il vad ziua şi noaptea îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se răpit in duh, cu mâinile împreunate precum copiii, cu ochii strălucind de bucurie. Il văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Il văd jucându-se cu copiii şi încercând să fie ca ei. Il văd adancit în sine, pregătindu-se de spovedanie. Il văd strălucind de bucurie după ce s-a împărtăşit. Il aud vorbind cu însufleţire tuturor celor care căutau cuvântul lui Dumnezeu. Il văd chinuindu-se să muncească şi să-şi facă norma. Il aud cântând colinde, pricesne ori propriile lui cântece. Era plin de dor sfânt. Purta în el ceva serafic, mai presus de fire şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit.

Pentru unii însă era prilej de poticnire.

Continuare»

33 Comentarii »

“E vremea pocaintei! Oamenii ne-au parasit…”

Pr. Gh. Calciu: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

***

• Ascultati Traiesc flămând (Dor) pe versurile lui Valeriu Gafencu cantat de maicile de la man. Diaconesti
• Ascultati predica parintelui Gheorghe Anitulesei despre Valeriu Gafencu
• Acatistul Sf. Mucenic Valeriu Gafencu (audio) – descarcati
  
• ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR (text)
• Rugaciuni catre Sfantul Valeriu si pentru proslavirea noilor mucenici
• HOTNEWS: Comemorare Valeriu Gafencu INTERVIU/ Valentina si Nora Gafencu: N-am rupt niciodata legatura cu Valeriu si tata. Ii simtim mereu prezenti

“Cine se afirma crestin trebuie sa se poarte ca un crestin“.

“Atitudinea lui Valeriu in fata autoritatilor era plina de demnitate, dar inteleapta, incat nu putea fi acuzat de fapte “contra-revolutionare”, ci de credinta lui. Tocmai credinta dorea el sa o apere, dar incerca sa fie mai iscusit decat prigonitorii sai, sa nu se lase atras intr-o batalie cu totul inegala, in care ar fi fost strivit cu usurinta. De aceea facea din “legea Cezarului” arma sa de aparare. Trebuia sa foloseasca in mod intelept putinele mijloace de lupta pe care le ingaduia temnita. Unii detinuti i-au reprosat aceasta zicand:

- Tie iti merge aceasta atitudine, noua insa nu ni se potriveste! Noi stim ca suntem in razboi cu un dusman total, cumplit si nimicitor si vrem sa castigam acest razboi. Nu noi suntem “banditi”, asa cum ne numesc ei, ci ei sunt, si trebuie sa le-o spunem. Suntem in temnita, dar nu abandonam lupta chiar daca vom muri luptand!

La astfel de argumente Valeriu pleca ochii tristi si plini de intelesuri si raspundea:

- Credeti voi ca eu am abandonat lupta, credeti voi ca eu nu va inteleg? Dar oare trebuie sa murim ca niste prosti? Nu asteapta ei prilejul sa ne loveasca? Ce avem deci de facut? Sa intram de buna voie in gura porcilor turbati? Or sa folosim timpul acesta de osanda pentru a ne salva sufletele si vietile?! E vremea sa ne smerim adanc, sa ne ocupam de problemele cu adevarat importante, sa ne curatim pentru a fi vrednici de Hristos.

La care i se spunea: Continuare»

31 Comentarii »

O scrisoare inedita a fericitului Valeriu Gafencu catre mama si surorile sale

- aparuta in revista “Familia ortodoxa“, nr. 2(13)/2010 –

11 octombrie 1945

Scumpă mamă,

Mult iubitele mele surioare, dragii mei,

Mă găsesc într-o stare de continuă bucurie sufletească. Mi s-au revărsat în suflet valuri de iubire. Numai cine a trăit astfel de momente le poate înţelege.

Cu gândul la Dumnezeu vă port în inimă pe toţi, cu cele mai frumoase nădejdi ce mi-au înflorit în suflet după atâţia ani de suferinţă mare şi fericită.

Ce bucurie mai mare poate trăi omul pe această lume, decât aceea de a se simţi în slujba binelui şi a iubirii, conştient de nimicnicia şi păcătoşenia sa?! Continuare»

12 Comentarii »

“Unii l-au admirat, alţii l-au acuzat, dar foarte puţini l-au înţeles. Valeriu şoca prin conştiinţa păcatului, pe care îl mărturisea cu umilinţă la modul personal şi colectiv, într-o vreme în care noi, deşi eram creştini, nu aveam încă o adevărată viaţă duhovnicească. Orgoliul se ascundea în noi sub mantia tainică a „onoarei” şi a fost o luptă grea până când aşa-zisa „demnitate” şi „onoarea” s-au înduhovnicit, trecând prin baia curăţirii”.

Naşterea din nou

Să revenim însă la Aiud. Regimul penitenciar a fost dur, mancarea mizeră, izolarea grea, apa îngheţa în celulele noastre. Maiorul Magistrat ne teroriza. Nimeni, dar absolut nici o forţă din tară ori din lume nu ne-a sprijinit.

Atunci am descoperit duhovniceşte pe Hristos. Deşi am studiat mult, preocuparea de căpătâi era cea sufletească. Ne rugam mult, ne mărturiseam unii altora stările sufleteşti şi strădaniile de desăvârşire. Şi am ajuns la conştiinţa păcatului şi am plâns amar atât greşelile personale, cât şi păcatele colectivităţii. Am năzuit să trăim creştineşte, ştiind că până la moarte omul trebuie să îşi scruteze sufletul, dacă se află ori nu în Hristos.

Descoperirea creştinismului i-a însufleţit pe cei mai buni dintre noi, dar nu fără reacţii negative şi brutale, căci în rândul legionarilor erau multe curente şi dezbinări.

Cât despre mine, se poate crede că am ajuns la Hristos datorită suferinţei specifice condiţiei de izolare, dar adevărul este cu totul altul. Aspiraţiile mele de curăţie şi desăvârşire ascundeau în cugetul meu nişte păcate ale tinereţii care mă nemulţumeau şi pe care nu le puteam mărturisi, deşi erau lucruri prea obişnuite, îmi era ruşine de păcatul ascuns. Era deci în mine un contrast, un conflict între Dumnezeu în Care credeam şi omul păcătos care eram.

Lucrurile s-au agravat în ziua în care am suferit o mare înfrângere a orgoliului din mine, încât, ruşinându-mă de mine însumi, am putut să-mi spun: „sunt un ticălos!” şi am simţit nevoia să mă mărturisesc sincer în faţa tuturor, dintr-o sete de umilinţă fără de care simţeam că nu sunt în Dumnezeu, umilinţă pe care nu o avusesem până atunci. Astfel am ajuns la prima spovedanie adevărată, povăţuit fiind de un bun duhovnic şi sprijinit cu râvnă de un grup de prieteni cu care ne străduiam împreună în cele duhovniceşti.

Am început să descopăr comorile duhovniceşti ale Ortodoxiei şi m-am însufleţit. Se făcea lumină înlăuntrul meu. Am avut o perioadă de închidere în sine, când eram atent numai la mine. Eul meu murea sieşi şi via în Hristos. Atmosfera religioasă tainică, duhovnicească, era acum în mine. Am eliminat păcatele cu uşurinţă, deoarece năvălea în mine lumina. Virtutea nu era un principiu, ci lumină şi viaţă, era conturarea tot mai deplină a lui Hristos în mine.

Mă călăuzeam după Filocalie şi Sfânta Scriptură. Tot ce e frumos şi bun inunda sufletul meu. Eram uimit de prea multă frumuseţe. Regăseam lumea într-o nouă înfăţişare. Mă copleşeau bucuriile lăuntrice. Trăiam aievea, real, treptat şi tainic naşterea din nou. Continuare»

11 Comentarii »

• Nou! HOTNEWS: Comemorare Valeriu Gafencu INTERVIU/ Valentina si Nora Gafencu: N-am rupt niciodata legatura cu Valeriu si tata. Ii simtim mereu prezenti

Trăiesc flămând (Dor)

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,

Frumoasă ca un crin din Paradis,

Potirul florii e mereu deschis

Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;

Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură

Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,

Potirul lacrimilor se revarsă

Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,

Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.

Continuare»

14 Comentarii »