Război întru Cuvânt

PARINTELE MARTIR CONSTANTIN SARBU ne invata o lectie fundamentala:

CUM SUNT ADEVARATII UCENICI AI LUI HRISTOS SI FII AI INVIERII?

• Legatura cu: EMISIUNE PILDUITOARE SI EMOTIONANTA A PARINTELUI SAVATIE BASTOVOI cu niste tineri păstori, marturisitori PE VIU ai Invierii sufletelor prabusite (“Pietrele vorbesc”)

“Oricât de lăudate ar fi credinţa noastră, învăţătura noastră, calităţile noastre, dacă oamenii nu văd în faptele noastre, în umblarea şi trăirea noastră, miezul gustos şi mireasma plăcută a unei vieţi în Hristos, în zadar este totul! Mai bine nu ne-am făli cu nimic, nu am vorbi, nu am predica, dacă în viaţa noastră lipseşte Hristos, dacă în loc de pâine avem piatră şi în loc de peşte avem şerpi (Mat. 7, 9-10)”! Continuare»

21 Comentarii »

Pr. Constantin Sarbu: Intelesuri vii ale TAINEI SPALARII PICIOARELOR

Alte cuvinte MINUNATE, incarcate de Lacrima si Har, zamislite din inima sfredelita de suferinta si iubire dumnezeiasca a unui preot mucenic: PR. CONSTANTIN SARBU

Cand vrei sa speli pe cineva, cand vrei sa-l mustri, cand vrei sa te ocupi de murdaria pe care o are el, ca sa-l poti spala cu adevarat trebuie sa te cobori pana la picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui la inima ta, ca intr-o imbratisare plina de dragoste pentru curatia lui. Cine nu poate iubi atat de mult si nu se poate apropia atat de dulce, nu va putea spala si curati niciodata in chip mantuitor pe nimeni.

Un îndrumător îndrăzneţ nu este chiar totdeauna de folos, dar unul înţelept este totdeauna necesar. Fiindcă în înţelepciune este totdeauna şi îndrăzneală, dar în îndrăzneală nu este totdeauna şi înţelepciune

*** Continuare»

18 Comentarii »

Vai, cât de mult rău fac, nu numai lucrării lui Dumnezeu, ci şi semenilor lor, acei oameni nelegiuiţi care vând pe ai lor şi care trădează dragostea, prietenia, frăţietatea, cinstea şi cuvântul lor.

Cititi si:

***

Diavolul pusese in inima lui Iuda: gandul

Diavolul lucreaza cu viclesug mai intai prin inima, apoi prin minte.

Mai intai il face pe om sa se lase tarat spre poftele inimii si cand inima i-a ajuns plina de bucurii intinate, dupa aceea si mintea o urmeaza, ajutand inimii sa-si intineze viata si mai mult (Marcu 7, 21-23)

Cele mai rele si mai blestemate ganduri, diavolul nu le pune in mintea omului, ci in inima lui. Caci daca le-ar pune in  minte, omul, oricat ar fi el de rau si oricat ar fi mintea lui de intunecata, totusi s-ar ingrozi gandindu-se la ele si poate ar vedea si urmarea lor nefasta. Dar daca pune aceste ganduri in inima, inima nu se gandeste niciodata la urmari. Inima este gata sa sara si sa implineasca indata orice pornire ce vine in ea, caci inima nu are ochi, dar mintea are. Si cand din prisosul unei inimi intinate vorbeste gura, sau scrie condeiul, sau lucreaza celelalte madulare, limba ajunge o lume de nelegiuiri (Mat. 15, 11-20). Ea intineaza tot trupul si arunca in foc cursul vietii, dupa ce aprinsa a fost ea de flacarile gheenei (Iacov 3, 6).

O, cat de mult trebuie sa fie omul atent asupra inimii lui! Caci satana intotdeauna ataca mantuirea omului prin poarta inimii, fiindca prin poarta aceasta omul este totdeauna mai slab si aici cedeaza mai usor.

Cand sageata aprinsa a unei priviri ispititoare este indreptata direct spre inima, cand pofta vreunui pacat atragator este asezata in fata inimii, cand gandul unei fapte de rusine este aruncat peste zid inlauntrul inimii, indata inima ia foc ca padurea uscata! Si cine mai poate salva apoi ceva din ea, cand flacarile se intind si cuprind grabnic totul, nimicind fara crutare orice rod bun din ea?!

O, fratele si sora mea! Nu am destula tarie in cuvant ca sa-ti pot spune asa cum as vrea si cum ai tu nevoie sa stii, cat de treaz trebuie sa veghezi asupra inimii tale intotdeauna, nu numai atunci cand vin gandurile negre cu gramada inlauntrul tau, dar si atunci cand vine mai ales un singur gand! Caci daca din cele multe, unele pot sa ramana si sa se aseze pe inima ta, sau pot sa zboare toate, apoi cand vine unul singur, acela se aseaza cel mai sigur si se cuibareste in inima.

Nu poti opri ciorile sa zboare peste casa ta, dar le poti opri sa-si faca cuib acolo!

Nici gandurile rele nu le poti opri sa nu-si vina, dar le poti alunga pentru a nu-si face loc in inima ta.

De aceea, ochii mintii tale sa fie totdeauna treji. Si cand un gand se repede ca un lup sa-ti muste inima, sau ca un uliu se roteste deasupra inimii, cautand sa gaseasca un loc sa se aseze, lupta-te cu toata puterea si alunga-l! Caci de multe ori, dupa cinci minute va fi prea tarziu. Odata ce sageata arzatoare ti-a strapuns scutul inimii tale, numai Dumnezeu stie cum se va stinge si ce prapad poate sa faca in inima ta, si prin ea in atatea alte inimi.

Doamne Dumnezeule, Facatorul inimii omului, tu stii cat de slaba este inima noastra, pentru ca ai facut-o asa spre a patrunde cu usurinta in ea dragostea de Tine si de semenii nostri, bunatatea, mila si credinciosia! Dar Tu stii si cat de viclean este vrajmasul manturii noastre, cu cata siretenie se foloseste el de slabiciunile inimii noastre ca sa patrunda inlauntru si sa ne piarda cu otrava si cu focul pacatului. De aceea Te rugam: pune straja inimii noastre si da-ne o minte treaza, care sa nu lase niciodata sa patrunda inlauntrul nostru un gand venit de la diavol. Ca sa nu ne duca apoi la fapte ucigase si vinovate de un pacat vesnic, asa cum l-a dus pe Iuda, a carui minte n-a vegheat.

Continuare»

27 Comentarii »

Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp? Tot nu vrei să preţuieşti acest har? Ce vei face când se va duce de la tine?

Mai sunt puţin cu voi…

“Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.

O, dacă am şti dinainte aceste lucruri, pe care le ştim în urmă, cum am răscumpăra atunci cu grijă zilele fericite! Cum am folosi ocaziile binecuvântate şi cum am şti să preţuim pe oamenii buni cât mai sunt cu noi!

Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi. De omul bun şi cu voia bună nu te saturi niciodată! De Dumnezeu şi de bunătate este atâta nevoie printre oameni, că oricât ar prisosi, tot va fi mereu lipsă! Dar când ai de la Dumnezeu harul de a avea lângă tine un învăţător preţios, un binefăcător atât de rar, un părinte atât de scump, un prieten şi un soţ atât de dulce şi de neînlocuit, nu te despărţi nici o clipă de el, ţine-i minte orice cuvânt, urmează-i orice sfat, preţuieşte-i orice îndrumare, învaţă-i orice pildă! Că de nimic nu vei avea nevoie mâine ca de acestea, când el nu va mai fi cu tine şi când tu nu vei mai avea nici pe cine să mai întrebi, nici cui să-i mai spui ceea ce îi spuneai numai lui. Abia atunci vei vedea pe cine ai avut lângă tine!

Continuare»

49 Comentarii »

• PREOTUL MARTURISITOR CONSTANTIN SARBU: “Cat mai aveti preoti, cercetati-i si impartasiti-va!”

Daniela Sontica: Părintele Constantin Sârbu, ziditorul de biserici si de suflete

S-au împlinit [astazi, 23 octombrie, n.n.] 34 de ani de când preotul Constantin Sârbu a plecat la Domnul, dar memoria lui este atât de vie în inima celor care l-au cunoscut, încât ai putea spune că abia ieri a plecat într-o călătorie. Figura părintelui Constantin Sârbu (1905-1975) se adaugă la icoanele preoţilor-martiri din vremea comunismului.

Constructor de biserici şi ziditor de suflete. Aşa-zisul om nou al comuniştilor trebuia să aibă creierul şters de credinţa în Dumnezeu pentru a se putea scrie pe el supunerea oarbă faţă de noua stăpânire lumească, prin urmare, un astfel de preot nu era de dorit. Continuare»

21 Comentarii »

“La întrebarile noastre, Matilda (Cocuta) Mircea îsi încheie amintirile spunându-ne: În vara anului când a murit, l-am visat pe Parintele Constantin Sârbu în curtea bisericii unde totul era uscat: pomii, florile, iarba.

Când i-am povestit mi-a zis:

- Când voi pleca eu.

- Dar unde te duci?

- Vreau sa ma duc în strainatate (nu voia sa spuna ca va muri).

- Dar ce sa cauti acolo, Parinte?

- Asa o sa va uscati si voi cum e padurea asta uscata. Aveti grija ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile încuiate, au sa plânga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cât îi aveti acum, cercetati-i si împartasiti-va. Atunci se va închide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pastrati. Continuare»

22 Comentarii »