Război întru Cuvânt

“Se scriu numai păcatele săvârşite de la ultima spovedanie şi cele uitate la spovedania anterioară. Nu se mai mărturisesc păcatele spovedite, afară de cazul când au fost repetate. Ultima dată m-am spovedit la data de … Continuare»

35 Comentarii »

Mai mare decat toate este dragostea

“Doream sa fac ceva pentru sufletul unui decedat din familie, care imi aparea mereu in vis. Am apelat la credinciosii din biserica, dar sfaturile primite nu ma multumeau. Mi se recomanda sa cumpar kilograme de vin, ulei, lumanari, faina. Nu pricepeam ce legatura au toate aceste materii cu sufletul, entitatea imateriala. De aceea, m-am decis sa-l intreb pe Parintele Sarbu.

L-am gasit pe banca, in fata actualului mormant. In jur, totul era proaspat varuit, iar mirosul de pamant reavan si flori te ametea. Simteam viata pulsand si – paradoxal – in acel preot batran mai mult decat oriunde in jur. Ochii sai puternici, sfredelitori, ca niste felinare care iti patrundeau in suflet, te fortau sa-ti infrunti adancurile fiintei, nelinistea, teama, deznadejdea, sa te cunosti si sa te depasesti continuu. Mi-a facut semn sa ma asez. I-am explicat ca nu pot sa gasesc legatura dintre vin, faina si sufletul celui disparut, desi vazusem si eu ca ritualul inmormantarii contine si astfel de elemente.

Mi-a raspuns: Continuare»

5 Comentarii »

Doamne, iubit-am buna-cuviinta casei Tale…

In fiecare miercuri si vineri dupa-amiaza, dupa terminarea slujbei, Parintele mai ramanea in biserica pentru a ne invata. Ne spunea:

- Datoria mea de preot este sa va invat, fiindca neinvatarea este pricina ca oamenii nu mai stiu nimic, se marginesc la tot ce este usor si material, la acatiste, pomelnice, lumanari. Nici lumanarea, nici pomelnicul nu te mantuie, ci credinta, rugaciunea si faptele bune. Voi ati renuntat la rugaciune pentru ca a te ruga este mai greu: trebuie sa te interiorizezi, sa depui un efort. Ati renuntat la ceea ce este greu de inteles si ati ramas la ceea ce puteti intelege. Voi nu aveti o credinta luminata, ca asa ati apucat. Va sfatuiesc sa cititi, sa mergeti la o biserica unde este un preot cu dragoste de Dumnezeu. Noi, preotii, suntem vinovati ca nu am imbratisat aceasta sfanta slujire din iubire pentru Dumnezeu ci ne-am transformat in simpli simbriasi si atunci tot ce facem nu da roade, pentru ca nu este dragoste. Nu ne ocupam suficient de educatia noastra spirituala. Ne multumim sa fie biserica plina de lume, desi de cele mai multe ori multi din cei prezenti pleaca asa cum au venit: goi au venit, goi pleaca!

Parintele Sarbu spunea de la inceput un lucru pe care astazi nu-l mai auzim: Continuare»

19 Comentarii »

10 ianuarie 1905, Bujor – Galaţi – † 23 octombrie 1975, Bucureşti

***

Preotul Constantin Sârbu – dăruire şi har

Părintele Constantin s-a născut într-un sat de lângă Galaţi, într-o familie necăjită de ţărani. A rămas orfan de mic şi a fost crescut de bunica sa, o femeie foarte săracă dar credincioasă, care i-a sădit din pruncie în suflet dragostea de Biserică. Pronia lui Dumnezeu l-a purtat pe tânărul Constantin prin aspre încercări – sărăcie, lipsuri, muncă istovitoare pentru a se întreţine – până a ajuns să termine Seminarul şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti.

După evlavioasa lui bunică, cel ce şi-a pus adânc amprenta duhovnicească asupra sufletului său a fost părintele Toma Chiricuţă de la biserica Zlătari din Bucureşti, mare predicator şi duhovnic iscusit, care crease un adevărat curent duhovnicesc în capitală. La biserica din Zlătari, sub înrâurirea părintelui Chiricuţă, tânărul Constantin face, în perioada studenţiei, ucenicia slujirii lui Hristos în Duh şi Adevăr. Nu peste multă vreme, primeşte Sfânta Taină a Preoţiei, după care sufletul său însetase din pruncie.

Amintindu-şi de hirotonie, părintele Constantin povestea: Continuare»

16 Comentarii »

Pe pieptul lui Iisus…

Dar unul dintre ucenici, acela pe care-l iubea Iisus, stătea la masă culcat pe pieptul Lui. Câte poeme minunate, câte tablouri sfinte, câte predici ziditoare s-au înălţat spre cer şi au umezit ochii a mii şi mii de oameni, pornind de la acest dumnezeiesc moment!

Binecuvântat să fie Domnul, Care, dacă a îngăduit, pentru împlinirea Scripturilor, să fie un fiu al pierzării (Ioan 17, 12), din pricina căruia inima lui Iisus să se întristeze şi Duhul Lui să se tulbure, tot El a făcut să aibă, de cealaltă parte, un fiu al iubirii, prin alipirea căruia inima Lui sfântă să se mângâie şi Duhul Lui să se învioreze.

Binecuvântat să fie Domnul, căci dacă Săptămâna Patimilor a descoperit un fiu al urii, tot ea ne-a descoperit un atât de fericit fiu al dragostei, de la care ne-au rămas cele mai dulci şi mai fierbinţi chemări ale dragostei lui Dumnezeu.

Cu cât ura unora este în stare de fărădelegi mai mari, cu atât dragostea altora va deveni mai fierbinte, mai curată, mai alipită de cel nevinovat.

Fiii urii mor de două ori, fiii dragostei nu mor niciodată. Continuare»

4 Comentarii »

Dar mai târziu vei veni!

“- Doamne, i-a zis Petru, unde Te duci?

Iisus i-a răspuns:

- Tu nu poţi veni acum după Mine unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni!

Cine a venit o dată la Hristos, cine s-a alipit de El cu toată inima sa, cine şi-a legat soarta şi viaţa lui de soarta şi viaţa lui Hristos pe pământ, acela nu are altă dorinţă şi altă teamă decât să nu-L mai piardă pe Domnul niciodată. Pentru un astfel de suflet Hristos este totul. Hristos este casa lui, familia lui, Hristos este lumina lui, pâinea lui, este sănătatea şi viaţa lui. Fără Hristos el nu are ce face cu toate acestea. Nimic din toate acestea nu-l pot înlocui pe Iisus în inima şi viaţa lui, dar Iisus le poate înlocui pe toate.

Alipit de Hristos cu o cerească putere şi iubire, Sfântul Apostol Petru mai mult presimţea decât înţelegea ceea ce se petrecea în acea seară, în care se sfârşeau atât de multe şi începeau altele şi mai multe. Căci dragostea adevărată presimte totdeauna mult mai mult decât este în stare să priceapă. Presimte mai ales apropierea primejdiei şi nu se teme de nimic altceva decât de o eventuală despărţire de acela care este de neînlocuit. In inima Sfântului Apostol nu era atunci nici un simţământ mai puternic decât grija de a nu-L pierde pe Hristos, căci tot timpul a trăit şi a suferit, a plâns şi a umblat plin de grijă alături de Invăţătorul său Hristos. Continuare»

6 Comentarii »

Femeia

Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei.

Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.

Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi.

Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie.

Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere. Continuare»

16 Comentarii »

(foto: TANJICA PEROVIC)

Lumina din noi

In fiecare om exista o lumina. Dar pentru fiecare trebuie sa vina clipa randuita de sus, cand sa te vezi asa cum esti si sa-L cauti pe Hristos.

Dumnezeu te iubeste pentru ceea ce este in tine lumina, pentru ce ai tu bun, nu pentru pacatele, petele, intunecimile tale. Iar tu nu poti fi si cu ale lumii si cu Dumnezeu: “Cine va voi sa-si scape viata, o va pierde; iar cine va pierde viata sa pentru Mine si pentru Evanghelie, acela o va afla” (Marcu 8, 35).

Daca ai iubi cu adevarat pe Hristos, viata ta ar fi alta. Ai fi om cu adevarat, ai raspandi in jurul tau lumina si pace. Ai face din invatatura lui Hristos o invatatura vie, ai trai-o si ai fi fericit inca de aici, de pe pamant, intelegand ca nu ai nici un motiv sa te tulburi, ca necazul, nenorocirea ca si bucuria ta pe pamant sunt la fel de trecatoare; ca viata ta, asa cum e, are un rost dat de Dumnezeu si ca implinind invatatura Lui vei ajunge sa dobandesti viata vesnica. Continuare»

13 Comentarii »

PARINTELE MARTIR CONSTANTIN SARBU ne invata o lectie fundamentala:

CUM SUNT ADEVARATII UCENICI AI LUI HRISTOS SI FII AI INVIERII?

• Legatura cu: EMISIUNE PILDUITOARE SI EMOTIONANTA A PARINTELUI SAVATIE BASTOVOI cu niste tineri păstori, marturisitori PE VIU ai Invierii sufletelor prabusite (“Pietrele vorbesc”)

“Oricât de lăudate ar fi credinţa noastră, învăţătura noastră, calităţile noastre, dacă oamenii nu văd în faptele noastre, în umblarea şi trăirea noastră, miezul gustos şi mireasma plăcută a unei vieţi în Hristos, în zadar este totul! Mai bine nu ne-am făli cu nimic, nu am vorbi, nu am predica, dacă în viaţa noastră lipseşte Hristos, dacă în loc de pâine avem piatră şi în loc de peşte avem şerpi (Mat. 7, 9-10)”! Continuare»

19 Comentarii »

Pr. Constantin Sarbu: Intelesuri vii ale TAINEI SPALARII PICIOARELOR

Alte cuvinte MINUNATE, incarcate de Lacrima si Har, zamislite din inima sfredelita de suferinta si iubire dumnezeiasca a unui preot mucenic: PR. CONSTANTIN SARBU

Cand vrei sa speli pe cineva, cand vrei sa-l mustri, cand vrei sa te ocupi de murdaria pe care o are el, ca sa-l poti spala cu adevarat trebuie sa te cobori pana la picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui la inima ta, ca intr-o imbratisare plina de dragoste pentru curatia lui. Cine nu poate iubi atat de mult si nu se poate apropia atat de dulce, nu va putea spala si curati niciodata in chip mantuitor pe nimeni.

Un îndrumător îndrăzneţ nu este chiar totdeauna de folos, dar unul înţelept este totdeauna necesar. Fiindcă în înţelepciune este totdeauna şi îndrăzneală, dar în îndrăzneală nu este totdeauna şi înţelepciune

*** Continuare»

15 Comentarii »