Război întru Cuvânt

Am primit zilele trecute pe e-mail (re-transmis “din om in om”) o scurta relatare a unui pelerinaj la Aiud si un apel, pe care l-am considerat foarte important a fi raspandit, pentru ajutarea – de catre cei care au aceasta posibilitate – a Schitului de Maici Inaltarea Sfintei Cruci, ridicat aici, prin osteneala parintelui Iustin Parvu de la Petru-Voda, pe langa Monumentul Sfintilor Martiri ai prigoanei comuniste, inaltat pe locul cunoscut sub numele de “Rapa robilor”. “Filmuletul” alaturat, in care se pot vedea sfintele moaste bine-mirositoare ale martirilor Aiudului, vorbeste si el de la sine despre sfintenia de netagaduit si despre importanta exceptionala a acestui loc de jertfa:

“Un loc minunat am descoperit in Aiud, la Monumentul Martirilor prigoanei comuniste, pe langa care nu de mult a luat fiinta un schit de maici, condus de catre preotul calugar Augustin. Am mers acolo la Sfanta Liturghie si la Vecernie si este greu de explicat in cuvinte trairea sufleteasca si jertfa cu care se fac Sfintele Slujbe. Intr-o seara, tocmai sosise un grup de pelerini de la Satu-Mare, urmati a doua zi de altii din Slatina. Vin de fapt autocare cu copii din toata tara ca sa se inchine aici.

Este impresionant sa vezi devotiunea cu care copiii si adultii se inchina, cand realizeaza ca acolo nu se afla doar simple oase de oameni morti, ci Sfinte moaste adevarate, care au lucrat tamaduiri miraculoase si au alungat duhuri rele din casele oamenilor.

Au pierit acolo foarte multi preoti ortodocsi, precum si laici, in chinuri ingrozitoare, aplicate cu bestialitatea tipica a promotorilor ideologiei comuniste. Am vazut cranii in care se batusera cuie (scurte, pentru a maximiza suferinta, cele lungi i-ar fi omorat mai repede), taiate de vii cu panza circulara, batute cu ranga pana la deformare incredibila, si oase rupte si vindecate prost, provocand dureri de neimaginat. Pentru cei care-o sa aiba ocazia sa viziteze, o recomand din inima, o simpla conversatie cu Parintele Augustin izvorand mare folos sufletesc, dar pentru cei ce nu pot, am realizat un scurt montaj pe care-l atasez.

In fine, sa n-o mai lungesc, Sfanta Manastire are mare nevoie de ajutor pentru constructia unei cladiri ce va gazdui numarul crescand de pelerini (in prezent n-au unde sa doarma), dar deocamdata, cel mai important lucru este achizitionarea a doua pc-uri, care sa serveasca la crearea unui web-site si a gestionarii manastirii. Sper ca in felul acesta, sa abilitam strangerea de fonduri mai substantiale, cu ajutorul unui site de pe care se vor putea face donatii direct in fondul lor de constructii.

Va rog distribuiti apelul acesta tuturor celor de buna credinta, orice ajutor, cat de marunt, este binevenit”.

Pe aceeasi tema, mai puteti citi:

• AIUD – RAPA ROBILOR
• Caraza Grigore – “Aiud insangerat”

11 Comentarii »

Cine s-ar fi asteptat ca un site de informatii politice, economice, de can-can chiar, sa inaugureze o rubrica numita Sfintii Inchisorilor? Cred ca mult prea putini. Dar iata ca site-ul www.hotnews.ro a rupt obiceiul prost al stirilor insipide care vin de-a valma si ne-a pus la dispozitie un serial despre Sfintii din inchisorile comuniste. Ne bucuram sa impartasim cu dumneavoastra aceasta marturie duhovniceasca a muceniciei Sfantului Valeriu Gafencu: Valeriu Gafencu- “Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele” Pr. Gh. Calciu: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

Inceputul a fost facut cu un articol despre pr. Ilie Lacatusu:

Parintele Ilie Lacatusu-Rugaciunea lui era profunda si neincetata

5 Comentarii »

“Când se simtea mai bine, Valeriu vorbea frumos si cu însufletire, oprindu-se cu precadere la tema lui preferata, curatirea launtrica:

- Prin Botez am primit harul curatitor, iar prin ungerea cu Sfantul Mir ne-am împodobit cu toate darurile Duhului Sfant, dar aceasta binecuvântata stare launtrica a ramas nelucratoare în noi, fiindca suntem crestini numai cu numele. Continuare»

14 Comentarii »

“Datorită înfometării, adesea se iscau în celulă discuţii neplăcute la alegerea turtoiului, iar Valeriu, ştiind acest lucru, înfrânându-se şi smerindu-se, se aşeza cel din urmă, adică primea turtoiul cel mai mic.

În sinea lui era mulţumit că putea face acest gest de dragoste şi dăruire, dar dacă unii se bucurau de înfrânarea lui, alţii au socotit că se cuvine să aleagă şi el, când îi vine rândul, turtoiul cel mai mare. S-a supus rânduielii stabilite şi când trebuia să aleagă înaintea celorlalţi lua la întâmplare turtoiul care-i cădea în faţă, ca astfel să înlăture ispita lăcomiei şi să nu-şi păgubească fraţii de suferinţă. Gestul acesta mărunt a ajuns mai târziu să fie luat drept exemplu în toate părţile.

În viaţa de zi cu zi apăreau şi mici probleme interne ale celulei, ca de exemplu aerisirea, cum şi când şi cât să se facă; ori stabilirea orelor de folosire a tinetei; ori dreptul fiecăruia de a se plimba pe cei doi metri care rămâneau neacoperiţi de paturi. Interesele şi părerile erau contrarii şi adesea se ajungea la ceartă. Valeriu tăcea când se iveau astfel de discuţii. Continuare»

10 Comentarii »

Continuare»

21 Comentarii »

“15 mai 1946

“Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. (…) Intru direct în intimitatea inimilor voastre şi vă spun: căutaţi fericirea în sufletele voastre! Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Vă spun atât: căutaţi iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie! (…)Cine împlineşte cuvântul lui Hristos realizează Maximum, Totul!”

28 mai 1946

“E zădărnicie multă în lumea asta pământească dar sunt atât de minunate darurile lui Dumnezeu sădite în sufletul omului, încât cu bucurie accepţi gândul morţii – căci moartea pentru Hristos aduce fericirea vieţii veşnice. Continuare»

17 Comentarii »

(fragmente din scrisorile sale din prima parte a detentiei, incluse in cartea “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide)

“14 Octombrie 1942

În viaţa lumii blestemate de aici mă simt singur. Îmi petrec timpul gândindu-mă mereu la Dumnezeu. Singur Dumnezeu mă înţelege pe deplin şi pe El, spre marea mea mulţumire sufletească, Îl simt veşnic lângă mine, ocrotindu-mă şi luminându-mi calea. Cât sunt de fericit când simt în mine vibrând duhul creştin, voi poate niciodată nu veţi înţelege! Sunt atât de puţini cei ce-L înţeleg pe Hristos, ca să nu mai vorbesc de numărul extrem de redus al celor ce-L trăiesc. În viaţa asta credinţa e totul. De aceea omul fără credinţă e mort.

1 Noiembrie 1942

Faptul că am ajuns a înţelege, a trăi chiar învăţătura lui Hristos m-a făcut să mă simt mulţumit şi ca trezit din mormânt. La aceasta au contribuit singurătatea, viaţa pe care o duc şi înfrânarea firească de aici. Mă gândesc uneori că într-o viaţă normală n-aş fi ajuns la o asemenea transformare lăuntrică.

21 Iunie 1943

O zi uriaşă! M-am spovedit, m-am împărtăşit. Trăiesc momente mari, cele mai mari din viaţa mea! O răscruce a vieţii! M-am lăsat cu totul în voia lui Dumnezeu. Continuare»

15 Comentarii »

“Tare mult doresc să nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului. Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu. Să iubiţi pe Hristos, să vă dăruiţi toată fiinţa Lui, printr-o trăire curată, în rugăciune. În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit.

Continuare»

34 Comentarii »

“Oricat ar fi de ancorat in lumea de aici, in aparenta, crestinul e un om cu un picior deja in afara acestei lumi. Lumea aceasta vazuta, lumea de aici, nu e lumea lui adevarata. Ci lumea lui e dincolo de aceasta. Iar aici, crestinul e la vreme de incercare, caci de cand omul a auzit cuvantul Domnului, dracul a dobandit puterea sa-l intoarca de la Dumnezeu“.

“Nu trebuie sa ne inselam. Vremea ce vine nu e o vreme de triumf pentru crestinism. Cum n-a fost nici cea care pleaca. Ci ca tot veacul, vremea ce vine e o vreme de-ncercare. O vreme-n care se vor numara oile de capre, insa nu se vor desparti cum nici graul de neghina! S-a schimbat numai sensul ispitelor! Puterile celor ce intra in acest apocalips sunt numarate. Nimic mai primejdios decat sa intri-n el naiv si fara sa stii ce te asteapta!“

Conferinta rostita pe 7 aprilie 1940 (de o uimitoare actualitate):

“Trebuind sa va vorbesc in asta seara despre pozitia crestinului in fata lumii moderne, marturisesc oarecare sfiala. Conferinta aceasta fiind a unei societati crestinesti, suntem cu totii, numai intre noi si fiecare din Dumneavoastra e de presupus ca stie, ca si mine, ce inseamna a fi crestin.

Pe de o parte. Dar pe de alta, nefiind monah nici unul dintre noi, fiecare din cei care ne-am adunat aici, avem unele legaturi cu “veacul”, adica cu lumea din afara, cu lumea mare a zilelor noastre. Daca lucrurile stau intr-adevar astfel, conferinta de azi nu poate avea alt rost decat sa va vorbeasca de lucruri pe care dumneavoastra le stiti ca si mine si, ca atare, rostul ei ar putea sa para fara rost. Aici se iveste piatra de incercare.

Fiecare din noi traieste – este drept – viata de azi. Si fiecare isi deapana, singur, sau alaturi de altii, firul vietii sale careia ii zicem crestinesti. Insa nu fiecare se gandeste totdeauna la lucrurile ce stau dincolo de aceste vorbe: a fi crestin, a trai in vremea de astazi.

Se poate deci ca noi, care ne zicem din gura “crestini” sa nu corespundem, prin ceea ce suntem intr-adevar, cu numele pe care ni-l dam. Si aceasta cu cele mai nevinovate intentii si chiar fara sa bagam de seama. Fiindca asa e facuta lumea, ca vorbele sa insemne anumite lucruri; si pentru ca lucrurile se schimba. Insa vorbele raman, ne obisnuim a boteza cu acelasi nume lucruri care s-au prefacut pe nesimtite in altele. Lucrul este, de altfel, cunoscut. Continuare»

15 Comentarii »

Ioan Ianolide despre prietenul sau, Valeriu:

“Unii l-au admirat, altii l-au acuzat, dar foarte putini l-au inteles. Valeriu soca prin constiinta pacatului, pe care il marturisea cu umilinta la modul personal si colectiv, intr-o vreme in care noi, desi eram crestini, nu aveam inca o adevarata viata duhovniceasca. Orgoliul se ascundea in noi sub mantia tainica a “onoarei” si a fost o lupta grea pana cand asa-zisa “demnitate” si “onoare” s-au induhovnicit, trecand prin baia curatirii”.

Sfantul Valeriu despre sine insusi: Continuare»

17 Comentarii »