Ioan Ianolide
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Publicat pe 24 Iun 2007 | Categorii: Biserica rastignita, Ioan Ianolide, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Razboiul nevazut, Sfantul Valeriu Gafencu | Print

Prezentam un pasaj edificator din descrierea pe care Ioan Ianolide o face in cartea “Intoarcerea la Hristos” vietii duhovnicesti comunitare desfasurate de el, impreuna cu Valeriu Gafencu si cu alti doi prieteni (Virgil Maxim si Marin Naidim) nu in spatiul imbietor al unei manastiri, ci chiar in infernul unei celule de la Aiud…
Gasim aici o infatisare necomplezenta a realitatii razboiului duhovnicesc in toata cruzimea lui, care nu cruta nici pe cei mai sfinti oameni si nici locurile unde suferinta este cea mai grea. Sunt aratate in amanunt ispitele specifice vietuirii in comun si atacurile tipice pe care le indura oamenii cu adevarat hotarati sa vietuiasca duhovniceste, dar este reliefata si cununa de biruinta pe care Dumnezeu le-a daruit-o. Vom afla cui spune Ioan Ianolide ca i s-a datorat in cea mai mare masura aceasta biruinta si pe ce cai au biruit ispitele. Este o istorisire cu adevarat filocalica si o lectie duhovniceasca de mare pret pentru orice crestin angajat in razboiul nevazut si pentru orice comunitate, cat de mica, de suflete care aleg sa duca impreuna lupta intru Hristos:
Publicat pe 12 Iun 2007 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Biserica rastignita, Ioan Ianolide, Razboiul nevazut, Sfantul Valeriu Gafencu | Print
Ioan Ianolide despre prietenul sau, Valeriu:
āUnii l-au admirat, altii l-au acuzat, dar foarte putini l-au inteles. Valeriu soca prin constiinta pacatului, pe care il marturisea cu umilinta la modul personal si colectiv, intr-o vreme in care noi, desi eram crestini, nu aveam inca o adevarata viata duhovniceasca. Orgoliul se ascundea in noi sub mantia tainica a āonoareiā si a fost o lupta grea pana cand asa-zisa ādemnitateā si āonoareā s-au induhovnicit, trecand prin baia curatiriiā.
Sfantul Valeriu despre sine insusi: Continuare»
Publicat pe 07 Mai 2007 | Categorii: Biserica rastignita, Ioan Ianolide, Reeducarea ieri, azi si maine | Print
“Nu-mi fac iluzii despre receptivitatea oamenilor. Multi ma vor calomnia si ma vor uri pentru ca dezvalui aceste secrete. Dar cine are ochi de vazut, poate observa in lumea larga procesul reeducarii si restructurarii materialist-didactice, atee, imorale, decadente si respingatoare”.
“Un caz tipic pe care l-am urmarit cu atentie, este M. Era un tanar frumos, inteligent, cutezator si plin de elan, descendent al unei familii de intelectuali. A intrat in “tura” la Pitesti cu eticheta de “mare bandit” si “reactionar”. La primul soc a incercat chiar sa se opuna violent, dar a fost anihilat imediat. Timp de trei luni, zi si noapte, a fost supus unor torturi infioratoare, pana ce a cedat. Dupa ce s-a terfelit in delatiuni, divulgari si autodemascari a devenit unul dintre batausi. Lovea cu sete, fara mila, cu forta nebuneasca. Privirea ii era ingrozitoare, halucinanta, satanica. Injura si scotea din gura lui cele mai grave blasfemii.
Nu avea decat vreo douazeci si doi de ani. S-a imbolnavit grav de T.B.C. pulmonar. Facea temperatura, scadea la cantar si aea hemoptizii mari. Era candidat la moarte. In aceasta stare a fost adus la Targu-Ocna. Aici se comporta ca un vehement si necrutator reeducat, injurand, acuzand, ba chiar, cu eforturi imense, lovind. Exista in el un impuls, o forta care-l stapanea, care-l facea infiorator si-i dadea puterea sa domine boala grava ce-l chinuia si sa-si continue actiunea de reeducare. Intrucat era tintuit la pat, nu primea sa fie ajutat decat de reeducati si a ramas in cercul lor de influenta. Continuare»