Mircea Vulcanescu
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Publicat pe 24 Dec 2011 | Categorii: Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mircea Vulcanescu, Nasterea Domnului (Craciunul), Poezii, Pomenirea pruncilor ucisi de Irod | Print

Iarna lui 1941… Razboiul mondial era abia la inceput, Romania pierduse, dureros, Ardealul de Nord, Bucovina, Basarabia, cu un an in urma Romania trecuse si printr-un cutremur catastrofal. Pe plan intern, tara trecuse prin tulburari grave: inconstientul rege Carol al II-lea abdica, maresalul Antonescu intra in conflict cu guvernarea legionara, se petrec asasinate si prigoniri. In acest context, Mircea Vulcanescu este numit subsecretar de stat la Ministerul de Finante in guvernul Antonescu, desi el ar fi preferat sa mearga pe front. Oricum, stia ca a fi pe o pozitie inalta in astfel de imprejurari insemna aproape sigur moarte.
Si totusi… Nasterea Domnului. Chiar si in astfel de vremuri, Vulcanescu gaseste ragazul de a ”da in mintea copiilor” si a pastorilor care il asteapta pe Mesia si pregateste, intens, o mica piesa de teatru pentru proprii sai copii, dupa cum scrie el insusi. O redam si noi, insotind-o cu fotografii din acea epoca si cu o marturie a unuia din micii “magi de la rasarit” - Doamna Mariuca Vulcanescu, fiica martirului si marelui roman care a fost Mircea Vulcanescu.
Publicat pe 29 Oct 2011 | Categorii: Biserica rastignita, Documentare, IPS Iosif Pop, Mircea Vulcanescu, VIDEO, Vremurile in care traim | Print
Emisiune radio cu surorile Vulcanescu, Sandra si Mariuca:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Sunt Bogdan Florin Vlaicu și vă spun bun găsit tuturor la Vocea română din lume, o emisiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Joia trecută (05.06.2011), de sărbătoarea Înălțării Domnului, în bisericile ortodoxe românești din întreaga lume s-a făcut pomenirea eroilor neamului nostru. Continuare»
Publicat pe 28 Oct 2011 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mircea Vulcanescu, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print
“Nu Hristos spus [doar] cu buzele sau [doar] scris cu H mare. Nu ‘afirmare’ ca suntem ‘Ortodocsi’, tot cu O mare. A fi ortodox sau crestin este o sarcina, un prilej de largire sufleteasca”.
“…Știu că sunteți toți ocupați (am fost, sunt încă student). Știu nenumăratele nevoi practice, nenumăratele siluiri pe care le suferă din partea vieții cerințele de viață ideală. Dar, repet! Fără preocupare de cele spirituale, adică fără un timp de reflecție, de meditație, de gânduri dacă vreți – hai să-i zicem mai precis – de rugăciune, nu este progres spiritual, mai mult, nu este omenie.
Publicat pe 27 May 2011 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Bunavestire, Mircea Vulcanescu, Razboiul nevazut | Print

Din Paris, in zilele dintai ale lui Maiu 1926
“… Incep prin a-ti raspunde: ai dreptate. Dreptate in ceea ce priveste lipsa de timp. Dar iarasi nu o spun ca o scuza ci numai pentru a constata ca viata de azi e asa facuta incat suntem robi (in sensul adevarat al vorbei) specialitatilor noastre. Fac eu insumi (de cand sunt la Paris) experienta. Imi dau seama si cat e de ucigatoare robia asta pentru suflet. E curios, crestinismul de la inceput a fost pentru mine o chemare adresata sufletului intreg contra specializarii. Vezi cele ce am scris odata in aspiratia catre crestinism si intelesul ei actual, concis, despre viata integrala. (De atunci am evoluat mult, mult de tot!).
Ce e mai ciudat in robia asta, e ca avem de-a face cu o robie benevola, chiar dorita pe care, de obicei, o numim vocatie. Intelepciunea trece in toate astea pe langa suflet. Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… Ce pacat! Continuare»
Publicat pe 28 Oct 2010 | Categorii: Crestinul in lume, Marturisirea Bisericii, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mircea Vulcanescu, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print

“În lume, dar nu din lume. Atingem aici problema esenţială a creştinismului. Ceea ce este pentru noi creştinismul nu este o învăţătură pentru rânduirea lumii de aici, pentru că e mai mult! Pentru noi, Hristos nu este un reformator social. Ci este Mântuitorul lumii”.
Astazi, cand se implinesc 58 de ani de la mutarea la vesnicie a Fericitului Martir Mircea Vulcanescu, publicam fragmente dintr-un text care a stat la baza unei conferinte rostite in primavara anului 1937, si care surprinde, in nota cunoscuta de genialitate a filosofului, tensiunea crestinului in raport cu o lume in care numele lui Dumnezeu e tagaduit. Un cuvant cat se poate de nimerit si in contextul in care traim acum, in care se incearca in fel si chip ideologizarea ortodoxiei prin inhamarea la diverse agende politice sau la varii interese personale, lumesti, partizane… Si totodata, un cuvant profetic, cuprinzand in sine intuitii si formulari pe care le-am auzit, in forme aproape identice, in anii din urma, rostite de alti Parinti, fara sa se cunoasca cui i se daduse sa le inteleaga si sa le marturiseasca inca de acum aproape un veac…
Vesnica pomenire Fericitului Mucenic Mircea, vrednic marturisitor al lui Hristos atat in vreme de pace, cu cerneala si cu har, cat si in prigoana, cu insusi sangele sau varsat pentru Hristos si pentru aproapele in bezna Aiudului!
Publicat pe 22 Jul 2010 | Categorii: Biserica rastignita, Documentare, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mircea Vulcanescu, Reeducarea ieri, azi si maine, VIDEO, Vremurile in care traim | Print

Am descoperit pe blogul fratelui Ionut Trandafirescu aceasta convorbire deosebit de pretioasa cu fiica, inca in viata, a unui sfant al inchisorilor – cea a fiicei Fericitului Martir Mircea Vulcanescu – Mariuca. Va indemnam calduros sa urmariti atent intregul dialog – din care am transcris cateva crampeie mai importante – si sa fiti partasi la experientele si imaginile impartasite de unul dintre ultimii martori ai unei minunate lumi apuse, incununate de o sfintenie pe care nu o meritam, pentru ca – asa cum sugereaza si Doamna Mariuca – ni s-a dat o gradina a raiului, iar noi am transformat-o in groapa de gunoi… Ce mai putem, oare, recupera prin pocainta si strapungerea ultimelor ceasuri? Sa ne nevoim sa aflam…
* Clipurile video au fost retrase de pe youtube decatre TVR, din pacate…
Publicat pe 09 Apr 2010 | Categorii: Biserica la ceas de cumpana, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Meditatii duhovnicesti, Mircea Vulcanescu, Parintele Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print
“Ce vom face noi, faţă de această stare grea, în care chiriarhii noştri au adus Biserica? Nu vom pierde nădejdea, căci Domnul Nostru Iisus Hristos este Domnul răbdării şi al milei fără de sfârşit”. (Fericitul Martir Mircea Vulcanescu)
In ultima perioada o serie de promotori ai variantei schismatice de impotrivire fata de adoptarea noului calendar de catre B.O.R. (adoptare care a fost, in sine, o greseala vadita provocata de presiuni masonice) invoca rezistenta unor cercuri intelectuale din interbelic, rezistenta restransa, sumar, la o singura propozitie: Nu mai avem Sinod, datorita, chipurile, adoptarii noului calendar. Propozitia este atribuita lui Mircea Vulcanescu (pomenit uneori alaturi de Nae Ionescu). De fapt, pomenirea cazului interbelic romanesc al adoptarii noului calendar nu arata altceva decat – cel putin – superficialitatea noilor propovaduitori zeloti, ignorarea adevarului istoric, precum si distorsionarea marturisirii curate ale celor care vor deveni chiar Martiri ai Bisericii pe care ei, zelotii, o considera a se afla sub anatema. Sa vedem, asadar, care este adevarul istoric, cine a marturisit si, mai ales, ce:
1. Campania de impotrivire condusa de cercurile de intelectuali crestini a fost provocata nu atat de introducerea noului calendar, ci de repetarea unei anomalii a B.O.R. in anul 1929 – anume, fixarea unei pascalii diferite fata de intreaga Biserica Ortodoxa Universala.
2. Anomalia pascaliei ”romanesti” era efectul adoptarii nu a calendarului gregorian ca atare (sau a “noului calendar“, cel despre care se spune ca e anatemizat de o serie de sinoade din sec. XVII) ci a calendarului iulian rectificat, opera a prof. Chiricescu care, culmea, era anti-catolic fervent. Detalii se gasesc aici: http://www.hexaimeron.ro/Calendar/Rezistenta.html
3. Campania a fost dusa, in principal, de doua curente: cel condus de Nae Ionescu, prin Cuvantul, si cel condus de Nichifor Crainic, prin Curentul. Controversa a cuprins insa mai toate mediile din acel timp, problema fiind discutata inclusiv in Academia Romana si atragand atentia politicienilor vremii.
4. Sinodul, dupa ce a incercat sa justifice si sa respinga toate atacurile privitoare la pascalia ”romaneasca” (care in 1929 era pe 31 martie, pe cand pascalia ortodoxa era pe 5 mai), anomalia de care vorbeam, initial revine, facand concesia de a lasa crestinii sa sarbatoreasca Pastile la data la care doresc (ceea ce ducea la aberatia praznuirii Pastelui de doua ori in cuprinsul aceleasi Patriarhii) iar apoi renuntand cu totul la orice ”originalitate” cu privire la data Pastilor si revenind la randuielile Traditiei si ale Bisericii Ortodoxe Universale. Ironia istoriei face ca Nae Ionescu sa considere ca Patriarhul Miron Cristea NU a fost unul din sustinatorii acerbi ai noii pascalii: Continuare»
Publicat pe 25 Dec 2009 | Categorii: Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Mircea Vulcanescu, Nasterea Domnului (Craciunul), Poezii | Print
“…născut în staul, printre oi, nu în palate, ci-n nevoi, ca să ne fie nouă Frate”
Mircea Vulcanescu – Dupa toate cate s au pierdut – COLIND (recita Adrian Pintea)
Dupa toate cate s-au pierdut
Colind sarac,
suflet sarac.
Sa pot, m-as fi facut colac.
Si-n miez de nuca as fi vrut sa ma
prefac,
dar n-am putut,
caci nu-i pe plac.
Colind sarac,
Suflet sarac.
Si totusi n-am putut sa tac
ci iti trimet un gand,
flamand,
ca dorul unui vechi pastor,
colindator,
ce sta veghind
si asteptand,
sa vada cerul coborand. Continuare»
Publicat pe 02 Nov 2009 | Categorii: Biserica la ceas de cumpana, Mircea Vulcanescu, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print
“Creştinismul nu este o morală nouă, ci religia adevărată”
Gânduri despre starea Bisericii româneşti în statul laicCriza vieţii bisericeşti în România nu e, de bună seamă, o taină pentru nimeni. Împrejurările recente, ca şi împrejurări mai vechi, o vădesc, fără putinţă de îndoială. De la secularizarea averilor şi până la schimbarea calendarului şi a pascaliei (aceasta din urmă neizbutită), de la prefacerea bisericii lui Hristos de către stat într-o anexă a brigadei de moravuri şi până la aşa-zisa autonomie bisericească după stilul şagunian de peste munţi, de la distrugerea monahismului şi până la politicianizarea clerului de mir, de la tunderea preoţilor şi îmbrăcarea lor nemţeşte şi până la pătrunderea simoniei în apucăturile episcopale şi preoţeşti, de la golirea bisericilor şi până la încercările de a atrage lumea prin „modernizarea” cultului, introducerea luminii electrice, programe artistice, sau prin acţiunea filantropică laică, de la dezvoltarea vertiginoasă a sectelor, care cuceresc pe cei mai zeloşi rugători (…), de la intelectualii care părăsesc biserica încercându-şi aiurea alt echilibru, şi până la preotul care fuge după ei, imitându-le apucăturile şi metoda, de la mentalitatea protestantizată cuibărită în mintea celor mai mulţi cărturari bisericeşti şi până la gesticulaţia catolicizantă a câtorva episcopi care se vor „prinţi” ai bisericii, în veac, la fel cu cardinalii, de la preotul de sat care nu mai crede în demnitatea misiunii lui şi care se preferă „intelectual”, sau „deputat”, mai curând decât slujitorul lui Dumnezeu, şi până la patriarhul care, în biserică, vorbind unor intelectuali credincioşi, chemaţi anume ca să asiste la o slujbă pentru restaurarea ritului bizantin în cântările liturghiei, îşi închipuie şi mărturiseşte că respectul ce i se arată în mănăstiri şi seminarii se datoreşte „meritelor sale personale”, mai curând decât faptului „că e acolo un popă neştiutor”. Continuare»