Război întru Cuvânt

• Cititi si: Fericitul Martir Mircea Vulcanescu: TIE TI S-A NASCUT PRUNC!

“…născut în staul, printre oi, nu în palate, ci-n nevoi, ca să ne fie nouă Frate”

Mircea Vulcanescu – Dupa toate cate s au pierdut – COLIND (recita Adrian Pintea)

Dupa toate cate s-au pierdut

Colind sarac,

suflet sarac.

Sa pot, m-as fi facut colac.

Si-n miez de nuca as fi vrut sa ma

prefac,

dar n-am putut,

caci nu-i pe plac.

Colind sarac,

Suflet sarac.

Si totusi n-am putut sa tac

ci iti trimet un gand,

flamand,

ca dorul unui vechi pastor,

colindator,

ce sta veghind

si asteptand,

sa vada cerul coborand. Continuare»

6 Comentarii »

“Creştinismul nu este o morală nouă, ci religia adevărată”

Gânduri despre starea Bisericii româneşti în statul laic

Criza vieţii bisericeşti în România nu e, de bună seamă, o taină pentru nimeni. Împrejurările recente, ca şi împrejurări mai vechi, o vădesc, fără putinţă de îndoială. De la secularizarea averilor şi până la schimbarea calendarului şi a pascaliei (aceasta din urmă neizbutită), de la prefacerea bisericii lui Hristos de către stat într-o anexă a brigadei de moravuri şi până la aşa-zisa autonomie bisericească după stilul şagunian de peste munţi, de la distrugerea monahismului şi până la politicianizarea clerului de mir, de la tunderea preoţilor şi îmbrăcarea lor nemţeşte şi până la pătrunderea simoniei în apucăturile episcopale şi preoţeşti, de la golirea bisericilor şi până la încercările de a atrage lumea prin „modernizarea” cultului, introducerea luminii electrice, programe artistice, sau prin acţiunea filantropică laică, de la dezvoltarea vertiginoasă a sectelor, care cuceresc pe cei mai zeloşi rugători (…),  de la intelectualii care părăsesc biserica încercându-şi aiurea alt echilibru, şi până la preotul care fuge după ei, imitându-le apucăturile şi metoda, de la mentalitatea protestantizată cuibărită în mintea celor mai mulţi cărturari bisericeşti şi până la gesticulaţia catolicizantă a câtorva episcopi care se vor „prinţi” ai bisericii, în veac, la fel cu cardinalii, de la preotul de sat care nu mai crede în demnitatea misiunii lui şi care se preferă „intelectual”, sau „deputat”, mai curând decât slujitorul lui Dumnezeu, şi până la patriarhul care, în biserică, vorbind unor intelectuali credincioşi, chemaţi anume ca să asiste la o slujbă pentru restaurarea ritului bizantin în cântările liturghiei, îşi închipuie şi mărturiseşte că respectul ce i se arată în mănăstiri şi seminarii se datoreşte „meritelor sale personale”, mai curând decât faptului „că e acolo un popă neştiutor”. Continuare»

6 Comentarii »

• Taina Mucenicului Mircea Vulcanescu – crampeie din viata unui martir contemporan (I)
• Taina Mucenicului Mircea Vulcanescu – icoana unui alt Iov al Romaniei secolului al XX-lea (II) – vezi si update audio la final
  

Continuare»

3 Comentarii »

• Prima parte: Taina Mucenicului Mircea Vulcanescu – crampeie din viata unui intelectual martir al zilelor noastre (I)

***

“SĂ NU NE RĂZBUNAŢI!” - testamentul Fericitului Mucenic Mircea Vulcanescu

Chip al blândeţii muceniceşti

Cât de greu este pentru o persoană cu minte ascuţită, cu înţelegere cuprinzătoare şi cu multe cunoştinţe să păstreze smerenia şi simplitatea! Să nu voiască să facă paradă de cunoştinţele sale, să nu îi placă să biruiască în cuvânt, să nu se izoleze într-o sferă înaltă, rece şi abstractă a “ideilor”, oricât ar fi ele de adânci, profunde şi teologice… Cât de greu este să nu te simţi superior, să nu dispreţuieşti pe fraţii mai mici şi mai “proşti”, mai “inculţi”, să nu te simţi nedreptăţit pentru că nu eşti “promovat”, că nu se vorbeşte de tine atât cât ar trebui, că nu îţi sunt recunoscutele calităţile şi meritele…

Mircea Vulcănescu este acest atât de rar caz de înţelept creştin care nu a pierdut niciodată simplitatea şi blândeţea inimii. În mod special, se regăseşte în evocările despre el căldura afecţiunii sale sincere, curate şi dezinteresate. Mireasma unei blândeţi care venea dintr-o inimă pârjolită, la un moment dat, de suferinţele deznădejdii, şi înviată apoi de atingerea Dumnezeului cel Viu. Prietenul său bun, Emil Cioran, înainte de a pleca în exilul său în ţara străină a nihilismului, îi scria cu un astfel de dor: Continuare»

30 Comentarii »

Cu ajutorul lui Dumnezeu vom căuta să prezentăm, în cele ce urmează, câteva aspecte semnificative, credem noi, din viaţa Fericitului Martir Mircea Vulcănescu spre a acorda macar o farama de cinstire si de pomenire pildei muceniciei sale, astazi cand se implinesc 57 de ani de la savarsirea sa. Din pricina multelor noastre neputinţe nu vom putea prezenta, după cum am dori, un material suficient de acoperitor pentru a infatisa asa cum s-ar cuveni intreaga dimensiune a acestui mare si ignorat sfant al inchisorilor si, in acelasi timp, urias intelectual crestin; vom insista doar asupra unor episoade din viaţa sa care sunt, credem noi, reprezentative pentru formarea duhovnicească şi personalitatea lui Mircea Vulcănescu. Continuare»

10 Comentarii »

“Ţie, aşadar, căruia ţi-a murit ce ţi-a fost drag, ţie, căruia ţi s-a stricat jucăria, ţie, celuia care te vezi păcătos, bicisnic, ţie, celuia care ai ucis atâtea lucruri sfinte, ţie, pe care viaţa te-a zdrobit şi pe care te paşte deznădejdea, iată că ţi S-a născut prunc. Ţie“.

Aparut in revista “Presa ortodoxa”, numar semnal, decembrie 2008 (preluat cu acordul editorilor revistei):

Crăciunul în cumpăna vremilor

“Îmbinând ritmul nădejdii omeneşti în rânduiala mişcărilor lumii, creştinătatea sărbătoreşte Crăciunul la răsturnarea crugului ceresc, odată cu începutul creşterii zilelor asupra nopţilor. Continuare»

11 Comentarii »

“Oricat ar fi de ancorat in lumea de aici, in aparenta, crestinul e un om cu un picior deja in afara acestei lumi. Lumea aceasta vazuta, lumea de aici, nu e lumea lui adevarata. Ci lumea lui e dincolo de aceasta. Iar aici, crestinul e la vreme de incercare, caci de cand omul a auzit cuvantul Domnului, dracul a dobandit puterea sa-l intoarca de la Dumnezeu“.

“Nu trebuie sa ne inselam. Vremea ce vine nu e o vreme de triumf pentru crestinism. Cum n-a fost nici cea care pleaca. Ci ca tot veacul, vremea ce vine e o vreme de-ncercare. O vreme-n care se vor numara oile de capre, insa nu se vor desparti cum nici graul de neghina! S-a schimbat numai sensul ispitelor! Puterile celor ce intra in acest apocalips sunt numarate. Nimic mai primejdios decat sa intri-n el naiv si fara sa stii ce te asteapta!“

Conferinta rostita pe 7 aprilie 1940 (de o uimitoare actualitate):

“Trebuind sa va vorbesc in asta seara despre pozitia crestinului in fata lumii moderne, marturisesc oarecare sfiala. Conferinta aceasta fiind a unei societati crestinesti, suntem cu totii, numai intre noi si fiecare din Dumneavoastra e de presupus ca stie, ca si mine, ce inseamna a fi crestin.

Pe de o parte. Dar pe de alta, nefiind monah nici unul dintre noi, fiecare din cei care ne-am adunat aici, avem unele legaturi cu “veacul”, adica cu lumea din afara, cu lumea mare a zilelor noastre. Daca lucrurile stau intr-adevar astfel, conferinta de azi nu poate avea alt rost decat sa va vorbeasca de lucruri pe care dumneavoastra le stiti ca si mine si, ca atare, rostul ei ar putea sa para fara rost. Aici se iveste piatra de incercare.

Fiecare din noi traieste – este drept – viata de azi. Si fiecare isi deapana, singur, sau alaturi de altii, firul vietii sale careia ii zicem crestinesti. Insa nu fiecare se gandeste totdeauna la lucrurile ce stau dincolo de aceste vorbe: a fi crestin, a trai in vremea de astazi.

Se poate deci ca noi, care ne zicem din gura “crestini” sa nu corespundem, prin ceea ce suntem intr-adevar, cu numele pe care ni-l dam. Si aceasta cu cele mai nevinovate intentii si chiar fara sa bagam de seama. Fiindca asa e facuta lumea, ca vorbele sa insemne anumite lucruri; si pentru ca lucrurile se schimba. Insa vorbele raman, ne obisnuim a boteza cu acelasi nume lucruri care s-au prefacut pe nesimtite in altele. Lucrul este, de altfel, cunoscut. Continuare»

5 Comentarii »