Război întru Cuvânt

***

PARINTELE IACHINT AL PUTNEI: Panegiric la Inaltarea Domnului

“Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta”
(Psalmul 56,7)

“Iubiti credinciosi,

Doua lucruri nu puteau intelege ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, si anume: ca El trebuia sa patimeasca pentru mantuirea lumii si ca dupa patruzeci de zile de la Inviere Se va inalta la ceruri.

Si daca totusi Iisus Hristos a fost rastignit de furia iudeilor – impotriva asteptarilor lor -, ucenicii socoteau ca, dupa Inviere, bunul lor Dascal si Invatator nu-i va lasa sarmani, ci va petrece iarasi cu dansii o vreme, invatand norodul, vindecand si facand minuni. Ei doreau sa se coboare cu totii in Galileesa, sa mai prinda peste la marea Tiberiadei, sa mai vada Capernaumul, Taborul, Nazaretul. Sa se odihneasca la fantana lui Iacov, in Samaria. Sa strabata din nou caile Iordanului si ulitele Ierihonului. Sa poposeasca in Betania. Sa mai faca minuni in Templul lui Solomon.

Cugetau acestea pentru ca ei nu stiau clar de ce a venit Hristos in lume, de unde a venit si unde trebuia sa mearga iarasi. Ei nu stiau nici taina Intruparii Domnului, nici importanta patimilor Lui, nici valoarea Invierii Lui din morti, cu toate ca Mantuitorul adesea le spunea taina aceasta.

“Putin si nu Ma veti mai vedea, si iarasi putin si Ma veti vedea” (Ioan 16, 1) (6).

Alta data le spunea:

“Iesit-am de la Tatal si am venit in lume; iarasi las lumea si ma duc la Tatal” (Ioan 16,28).

Iar in ceasul in care trebuia sa se inalte la ceruri spunea si mai limpede: Continuare»

11 Comentarii »

DESPRE LUME SI FAMILIE

“Fie ca un inger al Domnului, copilul meu, sa iti urmeze si sa iti arate calea catre Dumnezeu si catre mantuire. Amin. Ma rog ca Domnul sa iti dea sanatatea sufletului, caci este un mare dar al fiului, ce este daruit doar acelor suflete ce s-au dedicat pe deplin inchinarii si dragostei fata de Dumnezeu.

Lumea atrage tinerii precum un magnet; lucrurile pamantesti au mare putere asupra unui suflet nou luminat, ce tocmai a pornit sa isi gaseasca locul, sa isi afle scopul in viata si datoria ce il cheama. “Prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu. Cine va voi deci sa fie prieten cu lumea se face vrasmas lui Dumnezeu” (Iacov 4:4). Dumnezeu a pus deoparte bucuriile pentru vesnicie, caci atat El cat si sufletele noastre sunt pentru vesnicie. Nu exista comparatie intre bucuriile lumii si bucuriile curate ale lui Dumnezeu.

Continuare»

Nu exista comentarii »

“Taina Iubirii” (descarca de aici) reprezinta al saselea “episod” din serialul radiofonic dedicat Parintelui Arsenie Boca, realizat de regizorul Nicolae Margineanu si scenaristul Costin Manoliu si prezentat la Radio Romania in cadrul emisiunii “Biografii, memorii”:

Continuare»

1 Comentariu »

Din: “Familia ortodoxa“, nr. 5 (40)/ 2012:

„Biserica este Imparatia lui Dumnezeu pe pamant intre deja si nu inca” (I)

- de vorba cu Parintele Melhisedec, Staretul Manastirii Lupsa, despre formalism si viata duhovniceasca

- Parinte, ma gandeam sa discutam putin des­pre problema asta, care apare la unii din noi: ni se pare ca suntem in Biserica, ca ne facem datoria, ca facem ce tine de noi — si ne complacem cumva in lucrul asta. Adica imi zic, in sine: „Ma duc la slujba, cant, ma spovedesc, ba chiar ma impar­tasesc — si gata, mi-am facut «datoria»”. Cum sa depasim pragul asta, al autosuficientei? Continuare»

11 Comentarii »

Cititi si:

***

Cuvant de invatatura la sfintii si intocmai cu apostolii

imparati Constandin si Elena

„Tot cel ce sa smereste, sa va inalta!”

(Luca 14, 11)

Nu iaste cu putinta sa ajunga nestine la linistia mantuirii, de nu va trece intai prin usa rabdarii.

Nu iaste cu putinta sa se sue in cereasca cetate a fericirii, de nu va intra prin calea smereniei.

Nu iaste cu putinta sa se inalte in ceata sfintilor, de nu sa va smeri cu duhul aici, jos, in orasul celor pamantesti.

Nu iaste cu putinta sa imparateasca impreuna cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea.

Nu iaste cu putinta a ramanea cuiva nume vestit in lume, cu fapte rele si necuvioase.

Aceasta cunoscand si marele Constandin, cine va putea sa povesteasca smereniia lui cea mare? Cine va putea sa scoata la aratare crestinatatea lui cea desavarsita si cugetul lui cel crestinesc, pentru ca sa se invredniceasca dumnezeestilor fagadueli, pentru ca sa se impartasasca bucuriei cei nespuse a imparatiei ceriului? Caci cand au rasarit in lumina acestiia[1] si au lasat bratele cele parintesti esind din Vretaniia, de n-au si fost inca crestin, iara fugiia de cugetul cel paganesc: si uraciunea ce arata catra lucrurile cele paganesti inchipuia procopseala cea viitoare, ce era sa faca in crestinatate. Continuare»

7 Comentarii »

Continuare»

4 Comentarii »

Predica la Duminica orbului din nastere

ORBUL DIN NAŞTERE ŞI SUFLETELE OARBE

“Multă vreme n-am înţeles tâlcul orbului din naştere. Nu înţelegeam explicaţia lui Iisus. Nu-i mirare. E mare deosebire între noi şi Iisus!

Noi dăm să trecem cât mai repede pe lângă Lazării Lumii, neputând răbda suferinţa lor, pentru că suntem incapabili în faţa ei. Bani n-avem, putere n-avem, inimă n-avem, – n-avem nimic în faţa suferinţei. Deci, fugind de Lazări, fugim în propria noastră nimicnicie.

Aşa şi ucenicii, delegaţii noştri de lângă Dumnezeu, îl întreabă pe Iisus: „Invăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”

- Când nu poţi nimic, faci ştiinţă: întrebi de cauză; iar când cauza e un păcat, faci morală. Dar oricum, chiar încercuiţi în neputinţe, încercăm o măsură preventivă. Ceea ce au păţit alţii, tu poţi să nu păţeşti, dacă ocoleşti greşelile lor. Continuare»

1 Comentariu »

Evanghelia Vindecarii orbului din nastere (Ioan 9, 1- 41)

Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.

Continuare»

8 Comentarii »

“Bunaoara, atunci cand curata constiinta oamenilor la „vama” hotiei, Parintele Adrian arata ca acest pacat nu cuprinde doar furtul unor lucruri, ci si insusirea ideilor altora si prezentarea lor ca fiind ale tale”.

[N.n.: Aviz plagiatorilor de tot felul, inclusiv internautilor "ortodocsi" doritori de trafic cu orice pret, inclusiv al hotiei!]

***

Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”:

SUFLETUL DUPA MOARTE

Oricat de absurda le va fi parand “inteleptilor” nostri ideea vamilor vazduhului, nici ei nu vor scapa de trecerea prin ele. (Sf. Teofan Zavoratul¹)

Cu cateva saptamani inainte de moartea sa, discutand despre Cartea Fa­cerii cu un grup de tineri studenti, Parintele Serafim a inceput prin a intreba:

„De ce trebuie sa studiem o astfel de carte? N-ar fi mai bine sa ne ingrijim doar de mantuirea sufletelor noastre, in loc sa ne gandim la astfel de lucruri – cum va fi lumea la sfarsit sau cum era la inceput? [...] Nu este oare mai sigur sa ne ocupam doar cu rugaciunile si sa nu ne mai gandim la subiecte atat de marete?“

Parintele Serafim a dat mai multe raspunsuri la intrebarea aceasta, incheind cu cel mai important dintre toate:

„Crestinismul nostru”, a spus el, „este o religie ce ne spune ce urmeaza sa facem in viata vesnica. Ne pregateste adica pentru ceva vesnic, care nu tine de lumea aceasta. Daca ne gandim doar la lumea aceasta, orizontul nostru ramane foarte marginit si nu vom sti ce urmeaza dupa moarte, de unde venim, unde ne ducem, care este telul vietii noastre. Cand vorbim despre inceputul lucrurilor sau despre sfarsitul lucrurilor, aflam care este, de fapt, sensul vietii noastre“² .

Afirmatia aceasta, asa simpla cum este ea, nu reflecta doar laitmotivul vietii Parintelui Serafim, ci explica si pricina pentru care a studiat si a scris despre anumite subiecte mai mult decat despre altele. Inca din tinerete fusese preocupat sa patrunda sensul si specificul ultim al existentei omului si de aceea a cautat cu atata intensitate sa cunoasca inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor, ceea ce a dat un caracter apocaliptic scrierilor sale si a determinat alegerea subiectelor pentru Imparatia omului si Imparatia lui Dumnezeu si Ortodoxia si religia viitorului, ca si pentru conferintele despre sfarsitul lumii sustinute spre sfarsitul vietii sale. Nu este intamplator faptul ca, in cadrul pelerinajelor Sf. Gherman, el a ales sa-i indrume pe participanti in studierea amanuntita a unor carti prorocesti: Facerea, Daniil si Apocalipsa. Continuare»

5 Comentarii »

Pahomie este ispitit de catre demonul slavei desarte

Intorcandu-se Sfantul spre manastirea lui si aflandu-se in pustiul ce se numeste Amnon, se apropiara de el legiuni de demoni insotindu-l de-a dreapta si de-a stanga, in vreme ce altii alergau inainte spunand: “Iata omul binecuvantat de Dumnezeu”. Acest lucru il faceau voind sa-i insufle slava desarta. Dar cunoscandu-le el viclenia, cu cat aceia strigau laudandu-l, tot pe atat el isi marturisea strigand lui Dumnezeu pacatele sale. Reducand la neputinta ticalosia demonilor, le zise:

“Nu ma veti putea robi slavei desarte, nelegiuitilor, caci imi cunosc ticalosiile pentru care sunt dator pururea a plange din cauza pedepsei vesnice. N-am trebuinta deci de minciuna si inselaciunea voastra perfida; lucrul vostru este pieirea sufletelor. Nu ma las asadar prins in mreaja laudelor voastre, caci cunosc priceputa voastra rautate si intentia voastra nelegiuita”.

Acestea spunand demonilor Sfantul Pahomie, ei nu contenira cu nerusinarea lor, ci au ramas cu dansul pana cand s-a apropiat sa intre in manastirea lui. Atunci, dupa ce l-au salutat, s-au indepartat. Continuare»

4 Comentarii »