Război întru Cuvânt

***

PLANSUL DE SAMBATA SEARA

“Si astazi, Doamne, cu fata rusinata si-n pamant plecata, indrazesc catre Tine, Stapanul ingerilor si Ziditorul tuturor, eu ca ce sunt pamant si cenusa, ocara oamenilor si defaimarea norodului, vierme si nu om. Sunt mustrat si prihanit cu totul, plin de durere si de intristare.

Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Ce fel de limba necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc catre Tine? Si cum voi face inceputul marturisirii mele? Peste masura am intinat eu, ticalosul, numele Tau. Si mai ticalos decat curvarul din Evanghelie am vietuit curveste. Caci pe acela ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat si l-am lasat fara paza.

Care pacate ale mele, eu ticalosul, voi cere mai intaii sa mi le ierti? Pe cele intru cunostinta, cu neasemanare neiertate? Sau a tuturor calcaturilor de porunci pe care, cu gandurile mele si cu simturile, nevraind le-am savarsit? Continuare»

Nu exista comentarii »

Vezi si:

***

Bucuria din ceruri si slava gatita sfintilor sunt mai presus de gand si, de aceea, se cuvine sa le ravnim din tot sufletul. Nimic din cele ce sunt sau din cele ce facem nu este vrednic de acestea

“Fraţilor, mare şi de necuprins cu mintea este slava ce s-a gătit sfinţilor, în vreme ce [slava] vieţii acesteia trece ca o floare, care se scutură grabnic, şi ca verdeaţa ierbii. Mulţi domni şi împăraţi au stăpânit ţinuturi şi cetăţi nenumărate şi în scurtă vreme pomenirea lor s-a şters de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Oare câţi împăraţi, care au cârmuit neamuri multe, nu şi-au făcut chipuri [cioplite] şi monumente, crezând că prin acestea vor fi vestiţi şi după moarte? Au venit însă alţii, care au surpat chipurile cioplite şi au sfărâmat statuile. La unele dintre statui, înlăturând doar feţele, s-au înfăţişat pe ei în loc; dar şi lucrul acestora, la rândul lui, a fost stricat de alţii. Alţii şi-au zidit morminte măreţe, părându-li-se că prin ele îşi întăresc nume veşnic, întipărind şi chipul lor deasupra acestora. A venit însă alt neam după ei şi mormintele au trecut în stăpânirea lor. Iar aceia au vrut, după cum era firesc, să le curăţească şi au mutat [de acolo] oasele celor vechi ca şi cum ar fi fost prundiş. Cu ce le-a fost, deci, de folos coşciugul de preţ sau piramida? Căci toate lucrările deşertăciunii sfârşesc în nimic.

Continuare»

1 Comentariu »

Legaturi:

*

“Să nu cazi cu duhul, suflete, să nu te necăjeşti, să nu rosteşti asupră-ţi judecată fără întoarcere din pricina mulţimii păcatelor, să nu atragi asu­pra ta focul, să nu grăieşti: „M-a lepădat de la fa­ţa Sa Domnul”. Nu plac lui Dumnezeu vorbe ca acestea. Oare cel care a căzut nu mai poate să se ridice? Oare cel ce s-a abătut nu mai poate să se întoarcă? Sau nu ai auzit ce fel este harul Tatălui faţă de fiul risipitor?

Nu te ruşina, deci, să te întorci, ci spune cu îndrăznire: „Mă duc la Tatăl meu!” Scoală-te şi mergi. Continuare»

4 Comentarii »

Va propunem sa (re)vedeti si:

***

Sfantul Isaac Sirul:

In Imparatia lui Dumnezeu vom intra cu multa durere si osteneala

De cate ori omul, atunci cand vrea sa inceapa o lucrare pentru dragostea Domnului, nu se intreaba spunand: “Oare exista odihna in aceasta lucrare? Oare cum voi putea pasi pe aceasta cale a virturii fara sa ma ostenesc? Oare exista ceva care sa nu pricinuiasca osteneala trupului meu?” Ia priveste cum cautam sa le facem pe toate fara osteneala! Dar ce spui, omule? Vrei sa urci la Cer  si sa intri in Imparatia lui Dumnezeu, sa te impartasesti de slava Lui si de petrecerea impreuna cu Ingerii, sa dobandesti viata cea fara de moarte si intrebi daca acest drum care duce la Dumnezeu are greutati? [...]

Daca vom cugeta insa in fiecare situatie la Patimile Domnului, atunci vom intelege ca nicio osteneala sau greutate nu este mai mare decat aceasta. Nu cumva este cineva care nu este deplin incredintat de aceasta? Adica este cineva care a biruit in razboi sau a primit pe capul sau cununa stricacioasa a biruintei sau a reusit ce voia, chiar daca nu era vrednic de lauda sau a devenit slujitor sau a izbutit sa dobandeasca o virtute vrednica de mirare, daca mai inainte nu a dispretuit osteneala si necazul si daca nu a indepartat din sufletul sau cugetarea atatatoare a odihnei, care naste nepasarea, trandavia, frica? Oare toate acestea nu il molesesc pe om, facandu-l neputincios pentru orice lucrare duhovniceasca?

Continuare»

10 Comentarii »

Primele parti:

• SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (1)
• SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (2)

“(…) Acelaşi bărbat vrednic de credinţă, Eladie, povestea şi aceasta despre Sfîntul Vasile:

Într-una din zile, Cuviosul nostru părinte Vasile, fiind luminat de darul lui Dumnezeu, a zis către clerul său:

“Veniţi fiilor după mine, să vedem împreună slava lui Dumnezeu şi să preamărim pe Stăpînul nostru”.

Şi a ieşit afară din cetate, neştiind nimeni unde voieşte să meargă. Un prezbiter, cu numele Anastasie, care vieţuia într-un sat, avea de soţie o femeie cu numele Teognia, cu care a trăit patruzeci de ani în feciorie; şi se socotea Teognia de către mulţi că este neroditoare, pentru că nimeni nu ştia curăţia fecioriei lor, cea păzită în taină. Anastasie avea duhul lui Dumnezeu, pentru sfînta sa viaţă, şi era bărbat înainte-văzător; căci într-acea vreme, văzînd mai înainte cu duhul, că Vasile are să-l cerceteze, a zis către femeia sa, Teognia: Continuare»

7 Comentarii »

• PLANSUL DE MIERCURI SEARA AL SFANTULUI EFREM SIRUL
• Cum a vindecat sfântul Efrem Sirul o prostituată de patima ei

“Fratilor, vreau sa fac povestire despre dumnezeiescul Vasilie si despre Efrem Sirul, macar ca pe unele le stiti si pe altele le-ati auzit. Continuare»

9 Comentarii »

• Sfîntul Efrem Sirul şi mănăstirea lui de la poalele muntelui Olimp – Grecia
• SF.EFREM SIRUL DESPRE SFARSITUL LUMII SI ANTIHRIST
• RUGACIUNEA SFANTULUI ISAAC SIRUL
• 28 Ianuarie – Vietile Sfintilor Efrem si Isaac Sirul

“Dorul de-a grai catre Tine, Doamne, ma sileste sa-Ti vorbesc, dar nevrednicia si pacatosenia mea imi poruncesc sa tac. Durerile si necazurile vietii ma indeamna sa cuvantez, dar faradelegile trecutului imi spun sa fiu mort. Sufletul meu geme din adancuri si ochii mei lacrimi poftesc. Gresit-ai, suflete! Pocaieste-te! Caci iata, zilele noastre ca umbra trec si infricosate si groaznice locuri va sa treci, sufletul meu! Nu intarzia multa vreme amanand zi de zi intoarcerea ta la Domnul!

Continuare»

9 Comentarii »

Ramanem in aceste zile la probleme care decurg din tematica Duminicii care a trecut, a Vamesului si a Fariseului, si ne-am propus sa cercetam duhovniceste, cu ajutorul lui Dumnezeu si in lumina Sfintilor Parinti, ce este fatarnicia. Fatarnicia este atributul care acopera cel mai bine notiunea de “fariseism“, dincolo de toate celelalte conotatii ale acesteia (mandria, suficienta, indaratnicia, cautarea slavei de la oameni, rautatea, dispretul si judecarea celorlalti, meschinaria, fanatica robie fata de litera legii, etc.). Mai presus de orice, viclenia, duplicitatea, nesinceritatea nici fata de sine, nici fata de ceilalti, afundarea si persistenta in minciuna (fata de sine in primul rand) sunt patimile cele mai grave si de capatai, care duc la orbirea si impietrirea totala a sufletului si care fac cu neputinta primirea lui Hristos cel Viu. Se stie ca Mantuitorul a avut cele mai aspre cuvinte impotriva acestei patimi, lansandu-Se in diatribe biciuitoare la adresa relei-credinte ucigase, deghizate in slujirea Legii. Cuvintele Sale sunt ca un foc care este, parca, aruncat – cu durerea ultima, cu “disperarea” parinteasca a Celui care nu mai gaseste niciun alt mijloc sa-l salveze de la moarte pe cel iubit al sau – peste o rana atat de infectata, incat niciun alt leac nu mai este cu putinta, in afara cauterizarii pe viu. Rostirea adevarului dureros si ascuns este, parca, ultimul asalt prin care Dumnezeul Iubirii cauta sa dea o sansa si sa intoarca in al unsprezecelea ceas pe cel care, altminteri, si-a astupat de tot urechile si si-a acoperit ochii pentru Adevar si pentru Lumina, semnand pactul sinucigas cu Minciuna.

Dintre toate patimile pe care le-a analizat si descris cu o mare patrundere, si Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov (a se vedea mai jos) atragea atentia in mod deosebit tot asupra fatarniciei, vazand in ea cea mai mare primejdie pentru mantuire, care ii poate paste pe crestini si pe monahi. De ce? Pentru ca ea si nu alta este patima care L-a vandut si L-a rastignit pe Hristos (Iuda, fariseii) si tot ea este patima care il va caracteriza pe Antihrist, prin excelenta, ca si pe cei care-i sunt inainte-mergatori sau slujitori. Si inca de ce? Pentru ca nimeni nu este imun la ea, iar virusul ei se gaseste azi peste tot in aer, spune Sfantul: “este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică“. De aceea, Sfantul ne indemna sa ne curatim de orice urma a acestei patimi, de la cele mai mici si mai fine forme prin care ea se strecoara in noi, sa ne cercetam pe noi insine cu necrutatoare sinceritate si sa izgonim fara mila din noi orice falsitate, orice pui de sarpe tainuit in vreun cotlon al inimii, bine deghizat de aparente si bine aparat de o multime de indreptatiri. Fatarnicia este asadar, inainte de toate si dincolo de orice alta descriere, un duh strain, un duh viclean, pe care, primindu-l si lasandu-l sa-si faca mendrele in noi, nu facem decat sa intram, prin el, mai mult sau mai putin,”in rezonanta” cu insusi duhul lui Antihrist si, astfel, sa-l primim cu bratele deschise (cel putin duhul lui si pe slugile sale, daca nu inca si pe Antihrist insusi): Continuare»

35 Comentarii »

“Celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune” (Sf. Efrem Sirul)

“Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea ? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor… Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el…

Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit paganatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite… Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru paganatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapaniri; cand se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltandu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecand? Avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfanta Lui venire. Continuare»

38 Comentarii »

In predica sa de la Manastirea Nicula tinuta de Adormirea Maicii Domnului, IPS Bartolomeu Anania a folosit inca o data toiagul cuvantului spre mustrarea turmei cuvantatoare si a zis cu glas mare un adevar dureros si rusinos: ” Devenim un popor de sălbatici, devenim un popor de nesimţiţi”. Cuvintele sale mai dure ne amintesc de indrazneala Sfintilor de a spune poporului pe fata de ce boala sufera si de a le cere, cu dragoste parinteasca, mai ales la vremurile tulburi, de restriste sau de primejdie, sa se intoarca la Dumnezeu prin pocainta adevarata, prin zdrobirea inimii si prin plans. Trei dintre aceste cuvinte, apartinand sfintilor Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul si Grigorie de Nazianz (Teologul) le reproducem si noi mai jos, dupa cartea “Teologia lacrimilor. Plânsul şi străpungerea inimii la Părinţii răsăriteni (cu o antologie de texte patristice)”, aparuta la Editura Deisis in anul 2000.

E si astazi, la ceas de tulburare si de cumpana pentru soarta Bisericii noastre, vremea potrivita sa ne amintim de indemnurile Sfintilor spre pocainta, e vremea sa ne ridicam din patul trandaviei si al deznadejdii si din moartea nesimtirii, e vremea sa ne sfredelim constiintele si sa ne strapungem inimile pana cand vor curge din ele suspinele adanci si curatitoare care ne pot invia sufletele si-L pot indupleca pe Dumnezeu spre indurare si mila asupra poporului sau… Sa citim, iar apoi sa ne rugam si sa plangem cu lacrimi adevarate, nu… virtuale! Iar de nu putem, sa cersim plansul cu staruinta pana cand Domnul ne va zdrobi impietrirea!

Sfantul Ioan Gura-de-Aur:

“Asa cum e firesc sa ne plangem mortii, tot asa trebuie sa plangem si pierderea mantuirii noastre, ca sa nu spunem mai mult. Cu o asemenea dorinta si un asemenea curaj ar trebui ca toti sa aiba ochii sufletului indreptati spre aceasta tinta si totul sa ne fie o chemare si aducere-aminte. Cei care si-au pierdut sotiile sau copiii au mereu in suflet chipul celor plecati de aici; in timp ce noi, care am pierdut Imparatia Cerurilor, ne gandim la orice numai la ea nu. Continuare»

19 Comentarii »