Război întru Cuvânt

• “CRED, DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE!” – parintele Nicolae Steinhardt:

“(…) Credinţa, aşa cum reiese din numeroase locuri ale Sfintei Scripturi şi din exegezele principalilor ei comentatori, ni se prezintă ca un mister şi un paradox. Ca pe un mister şi ca pe un paradox ne este înfăţişat actul de credinţă – mai acut şi mai tainic decât oriunde altundeva – la Marcu 9, 24. Căci răspunsul tatălui la mustrarea Domnului (i s-a atras atenţia că acelui ce crede toate îi sunt cu putinţă): „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” nu pare mai puţin contradictoriu şi indescifrabil decât „problema încuietoare”, cunoscută în logică drept paradoxul cretanului. Continuare»

7 Comentarii »

“Să rămânem netulburaţi şi paşnici când vedem că toate lângă noi îşi pierd echilibrul şi se prăbuşesc. Iar în mod deosebit în epoca cu două feţe în care trăim, când vedem „că sunt înşelaţi chiar şi cei aleşi”, noi să rămânem desigur prin harul lui Dumnezeu – tari şi neclintiţi în Dogma Dreaptă şi în morala evanghelică“. (Arhim. Ioil)

“Astfel ca si noi, avand imprejuru-ne atata nor de martori, sa lepadam tot ceea ce ingreuiaza si tot pacatul ce cu usurinta ne-mpresoara, si cu staruinta sa alergam la intrecerea ce ne sta inainte, cu ochii tinta la Cel ce incepe credinta si o desavarseste, la Iisus, cel ce-n locul bucuriei care-I statea inainte a indurat crucea, in dispretul rusinii, si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei, 12: 1-2)

“… noi, cei ce-am cautat scaparea la liman, sa avem puternica imbarbatare de a prinde-n mana nadejdea ce ne sta inainte, pe care noi o avem ca o ancora a sufletului sigura si tare…“ (Evrei, 6, 18-19)

*

Pr. John Mack, “Cale catre cer. O talcuire pentru cei din lume a “Scarii” Sfantului Ioan Scararul” (Ed. Teognost, Cluj-Napcoa, 2002):

“… Mai intotdeauna Sfantul Ioan sta la baza unei scari, indrumand oamenii in sus pe scara. Iisus este reprezentat la capatul scarii, cu bratele intinse, gata sa-i primeasca pe cei care urca. Demonii ii ataca pe cei care se catara pe scara, incercand sa-i traga in jos, in iad. Mesajul este clar: pentru a putea urca spre cer este necesar sa ne atintim privirea spre Iisus, sursa si implinirea credintei noastre. Nu vom reusi niciodata sa ajungem la Dumnezeu daca ne atintim privirea la metoda, la treptele scarii. Aceasta nu ne va duce decat la deznadejde si/sau la un legalism rigid care ne va rapi toata bucuria. Trebuie sa privim spre Iisus! Trebuie sa ne atintim privirea spre imparatie si sa privim toate stradaniile noastre prin prisma Luminii ei nepieritoare. Continuare»

5 Comentarii »

Cuvantul XXII

Despre mandria cea fara de minte (fara stapanire)

1. Mandria este tagaduirea lui Dumnezeu[1], nascocirea dracilor, dispretuirea oamenilor, maica osandirii, nepoata a laudelor, semnul nerodniciei, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, inainte-mergetoarea iesirii din minti, pricinuitoarea caderilor, pricina luarii in stapanire (de draci), izvor al maniei, usa fatarniciei, cauza nemilostivirii, pazitoarea pacatelor, contabila amarnica, judecatoarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, radacina hulei.

2. Inceputul mandriei e sfarsitul slavei desarte. Mijlocul ei este dispretuirea aproapelui, vestirea nerusinata a ostenelilor proprii, lauda de sine in inima, ura mustrarii. Iar sfarsitul ei este tagaduirea ajutorului lui Dumnezeu, falire cu ravna sa, narav dracesc.

3. Sa ascultam toti cei ce voim sa scapam de groapa aceasta. Patimii acesteia ii place de multe ori sa-si ia hrana chiar din multumirea adusa lui Dumnezeu. Caci la inceput nu se gandeste sa tagaduiasca cu nerusinare pe Dumnezeu.

4. Am vazut un om multumind lui Dumnezeu cu gura si falindu-se cu cugetul. Marturiseste despre aceasta fariseul acela, care a spus in chip fatarnic: “Iti multumesc, Dumnezeule” (Luca XVIII, 11)

5. Unde s-a intamplat o cadere, acolo s-a salasluit mai inainte mandria. Al doilea lucru e vestitor al celei dintai. Continuare»

13 Comentarii »

Astazi, in Duminica a doua a Postului Mare, Biserica Ortodoxa praznuieste, prin cinstirea acordata Sf. Grigorie Palama, o alta biruinta a dreptei credinte, nu mai putin importanta ca cea impotriva iconoclasmului. Observam ca razboaiele ridicate impotriva dreptei credinte sunt menite sa il indeparteze in orice chip pe om de Dumnezeu, sa Il faca pe Acesta sa stea departe, intr-un zona inaccesibila, departe de inima omului. Si daca inconoclastii vroiau cu tot dinadinsul sa stearga Chipul lui Dumnezeu-Om si ale tuturor sfintilor Sai din inima noastra, ereticii valaamisti care se opuneau invataturii marturisite de Sf. Grigorie Palama pretindeau ca omul nu se poate impartasi de lumina necreata, de harul indumnezeitor.

In ultima instanta, potrivnicii dreptei credinte, reprezentati pe timpul Sf. Grigorie de valaamistii catolicizanti si rationalisti, neaga posibilitatea omului de a se indumnezei prin partasia cu Insusi Dumnezeu. Iar astazi vor sa Il scoata din sufletele noastre propovaduind ca Dumnezeu este in toate credintele si religiile, si ca se ajunge la El oricum si cu oricine. Toti acesti potrivnici vor sa Il scoata pe Dumnezeu din inima omului.

De aceea, este o amintire importanta, la inceputul Postului, a chemarii adevarate a omului si a dorului nestins al Domnului dupa inimile noastre, o reamintire a dorintei lui Dumnezeu de a sta cu noi, de a ne vedea fata catre fata si de a se salaslui in sufletele noastre. Departe de a fi oarecum exterioare Postului Mare, asa cum se mai aude, aceste doua duminici ne arata noua la ce si la cine suntem chemati.

Continuare»

12 Comentarii »

MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS:

Omilie la pomenirea Sfântului Tarasie

„Smerenia sfinţilor”

Biserica, iubiţilor, ca să-i înveţe pe copiii ei marile adevăruri ale credinţei, foloseşte icoane; icoane pe care le zugrăveşte în faţa lor când prin cuvinte, când prin culori.

De exemplu, prin cunoscuta Parabolă a fiului risipitor, Biserica noastră ne prezintă o icoană, folosind cuvintele Evangheliei: icoana omului care se pocăieşte şi cade la picioarele tatălui şi-şi cere iertare pentru toate păcatele făcute. Prin această frumoasă parabolă a fiului risipitor, icoană a pocăinţei sincere, Biserica ne invită şi pe noi, fiii risipitori mai mici, să ne pocăim cu sinceritate şi să cerem iertare de la Tatăl cel ceresc. Se cuvine ca noi toţi, da, noi toţi, mireni şi clerici, femei şi bărbaţi, săraci şi bogaţi, împăraţi şi patriarhi, toţi fără excepţie, cât mai trăim în această lume deşartă, să arătăm adevărată pocăinţă şi cu durere în inimă şi lacrimi în ochi să spunem şi noi: „Părinte, am greşit la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău” (Luca 15, 21).

Dar Biserica, în afară de aceste icoane, pe care ni le zugrăveşte prin învăţătura ei, foloseşte şi alte icoane, care se zugrăvesc cu culori pe lemn. Şi dă o mare importanţă şi acestora. Biserica noastră sărbătoreşte pomenirea unui mare erou şi apărător al Ortodoxiei, a Sfântului Tarasie, care s-a luptat mult pentru ca Biserica să aibă icoane, icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor. Cât de mult se împodobeşte şi se înfrumuseţează Biserica atunci când are icoane, dar şi cât de multe învaţă poporul de la icoane!

În bisericile bizantine, printre alte icoane, zugravii pictau şi unele minuni ale lui Hristos, dar şi anumite parabole. De exemplu, au zugrăvit şi Parabola fiului risipitor. Astfel, credincioşii aveau în faţa lor o icoană dublă; pentru că aceluia care vedea zugrăvită Parabola fiului risipitor i se năştea curiozitatea de a-l întreba pe preot şi de a asculta din gura lui frumoasa parabolă, dacă era analfabet. În felul acesta se învăţa de două ori: şi din cele care se priveau şi din cele care se auzeau. Cât de mult am fi învăţat dacă într-un loc al bisericii ar fi fost şi astăzi zugrăvită icoana cu fiul risipitor, de exemplu!

Despre Sfântul Tarasie, care este sărbătorit pe 25 februarie şi care s-a luptat pentru sfintele icoane, vom vorbi aici. Continuare»

3 Comentarii »

• Troparul Ortodoxiei - “Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeule…”

• Vezi si: Randuiala Duminicii Ortodoxiei (Sinodiconul Ortodoxiei) – o pravila uitata a Sfintei Traditii sau Sinodiconul Ortodoxiei sau Ce ar fi trebuit sa auziti maine la slujba

Un extras din predica Sfantului Ioan Maximovici la Duminica Ortodoxiei:

“(…) Si acum pot apărea între noi diverse separări. Dar întrucât legile Bisericii lui Hristos sunt neschimbătoare, crestinul trebuie să se supună legilor si rânduielilor Bisericii, indiferent de felul în care altii se raportează la ele, indiferent dacă societatea este binevoitoare sau ostilă fată de ele. Cei ce-i sunt credinciosi lui Hristos îl urmează pe calea acelor legi, pe calea rânduielilor păzite cu sfintenie de Sfânta Biserică. Iar cei ce-si doresc înlesniri fără masură si bucurii în lumea aceasta pământeana, care va pieri mai devreme sau mai târziu, aceia preferă alte legi, nu pe cele ale Bisericii, ci pe cele care le permit să trăiască asa cum vor si să gândească după bunul lor plac, să-si aseze voia lor proprie deasupra Duhului Bisericii – Duh dat de Insusi Domnul Dumnezeu – si îi cheamă si pe altii să le urmeze calea.

Este posibil, fratilor, ca în curând iarăsi să aveti parte aici de tulburări, si unii dintre voi să vă cheme să mergeti pe calea tăgăduirii legilor sfinte si să vă supuneti numai legilor stăpânirii omenesti. Temeti-vă de această cale! Continuare»

24 Comentarii »

Scrie şi îi e greu să mai îngenuncheze

In primele zile i-a fost foarte rău, însă a hotărât să rămână singur. L-a silit pe Eupraxie să plece la Arianz. Nu ducea grija mâncarii – o bucăţică de pâine, puţin bob fiert, ceva verdeţuri. Când una, când alta dintr-acestea, şi prânzul i se sfârşea in câteva clipe.

Rugăciunea îi era tot mai îndelungă. In vremea aceasta a avut şi neputinţa de a îngenunchea. Cum voia să faca metanie, picioarele i se împotriveau, nu se îndoiau. De aceea a fost nevoit sa-si împuţineze metaniile şi şi-a impus statul îndelung in picioare, pentru rugăciune.

Chiar şi scrisul îl făcea din picioare. Căci la schit îşi scria Omiliile, pe care le trimitea oriunde găsea de cuviinţă că sunt de folos. Scria şi multe poeme. Simţea nevoia să-şi aştearnă sufletul pe hartie. I se părea că în acest fel îşi stăpâneşte lumea sa sufletească, că o ţine în frâu… să nu-i scape, să nu apuce greşit. Asa ca scria adesea, aproape în fiecare zi.

O parte din timp o închina copierii. Avea cu el Cuvântăriile, Omiliile şi Epistolele. Când putea, le copia cu răbdare şi le trimitea oricui i le cerea. Rugăciunea îi rămânea însă lucrarea de capatai, îndeosebi noaptea.

Puţinii ani petrecuţi la Karvali au fost foarte roditori în ce priveste rugăciunea. Trăia şi simţea întru cunoştinţă lucruri pe care altădată putea doar să le intuiască. In pustia aceea inima i se eliberase cu desăvârşire. Patimile pieriseră şi rămăsese curat, gata de a se umple de prezenţa Duhului Sfânt. In vremea aceasta – precum însuşi povesteşte – s-a încredinţat mai mult decât oricând si de aceasta: cu cât se afierosea mai mult lui Dumnezeu prin rugaciune, cu atât mai limpede deosebea cursele pe care diavolul i le intindea, să-l prindă în ele. Doar în rugăciunea curată, doar în ceasul unirii desăvârşite a minţii şi inimii omul vede şi înţelege numaidecât vicleniile vrăjmaşului. Acesta încercase în multe randuri sa-l tragă pe Grigorie în cursă, de fiecare dată punând altceva la cale. Sfântul însă pricepea şi se păzea. Era totdeauna cu băgare de seamă, căci ştia prea bine că diavolul poate lua mii de chipuri, sa-i insele pe oameni. Continuare»

4 Comentarii »

“Însuşi Domnul ne îngrozeşte cu iadul. De aceea să nu ne îndoim de existenţa iadului, ca să nu ajungem într-însul. Căci cine nu crede că este iad, pururea va fi uşuratic la  minte si leneş, iară cel ce va fi aşa, desigur va ajunge în iad. De aceea să nu ne îndoim de iad, ci foarte mult să vorbim despre dânsul, ca astfel cu atât mai puţin să păcătuim”. (Sf. Ioan Gura de Aur)

Provocarea lui Motovilov si invatamintele pentru noi

“Lui Nicolai Alexandrovici Motovilov, “robul lui Serafim“, aşa cum îi plăcea să se numească, i se dăruise o vindecare în chip minunat şi, în plus, privilegiul de a vedea cu propriii săi ochi chipul luminat de lumina Taborului al Sfântului Serafim sau, cu alte cuvinte, de harul Duhului Sfânt. Fiind un om sincer şi plin de râvnă, el a dorit să transmită mai departe amintirile sale despre părintele Serafim. Deci, s-a hotărât să viziteze oraşul Kursk (locul de naştere al sfântului) pentru a culege informaţii despre copilăria şi tinereţea sa; el mai voia să viziteze mănăstirea Florovski de lângă Kiev. Călătoria a avut consecinţe foarte triste pentru Nicolai Alexandrovici. Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, vrăjmaşul a adus asupra lui o boală, drept răzbunare pentru nevoinţele sale literare, căci scrierile sale slujeau la creşterea renumelui unuia dintre sfinţii lui Dumnezeu – părintele Serafim – într-o manieră considerabilă. Anumite împrejurări care au precedat boala lui N. A. Motovilov aduc lumină asupra naturii sale. Continuare»

2 Comentarii »

• Cititi si: SFANTUL FOTIE MARTURISITORUL – stalpul credintei drepte si plinitorul pacii lui Hristos in valtoarea tulburarilor bisericesti si lumesti

“Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim…Faţă de vrăjmaşii credinţei era leu. S-a luptat împotriva multor erezii şi desigur a iconomahilor. Îi mustra pe bogaţii care erau răpitori şi nedrepţi. S-a pus rău însă cu împăraţii şi autocratorii. Şi aceasta i-a adus prigoană. Avea duşmani. Cine au fost cei care l-au mâncat? Preoţii, episcopii şi călugării. Nu suportau limba lui“.

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN KANDIOTIS

LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE,

PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

„NU PAPEI!”

Luna trecută (pe 19 ianuarie) l-am prăznuit pe Sfântul Marcu, episcopul Efesului, Evghenicul, care a spus „nu” papei. Astăzi se aude din nou un „nu” papei. L-a spus un alt sfânt, mare dascăl şi părinte al Bisericii, Sfinţitul Fotie. Despre el vom spune câteva cuvinte. Continuare»

10 Comentarii »

• Sfintii Trei Ierarhi si prietenia duhovniceasca
• Parintele Arsenie Boca despre cum arata un episcop adevarat

• Ascultati cantari din Vecernia Sfintilor Trei Ierarhi cu corul Anghelos
• Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi (text)
• Ion Luca Caragiale si Sfintii Trei Ierarhi

• Raspunsul Parintilor este valabil pentru orice timp

***

Mitropolitul Augustin de Florina: CEI TREI IERARHI, MODEL DE LUPTĂTORI

“Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă!” Continuare»

12 Comentarii »