Război întru Cuvânt

Din Apologia Sf. Atanasie cel Mare, aparandu-se sfantul de cei ce il acuzau de lasitate pentru ca fugise de prigoana arienilor

Exemple din Scripturi în apararea fugii sale

Hai sa cercetam cele scrise în dumnezeiestile Scripturi despre unele ca acestea. Nu se dovedesc cu nimic mai prejos [decât babilonienii] si ca lupta împotriva Scripturilor, hulind virtutile sfintilor. Caci daca ocarasc pe cei care s-au ascuns de ucigasi si hulesc pe cei care fug de prigonitori, ce vor face când vor vedea pe Iacob fugind de fratele sau Esau si pe Moise fugind în Madiam de frica Faraonului? Ce vor spune, vorbind fara rost, despre David care a fugit de la casa sa de Saul, când acesta a trimis sa-l omoare, si s-a ascuns în pestera “schimbându-si fata lui” (I Rg. 21, 14) pâna când a ajuns la Ahimelec si complotul a încetat. Ce vor spune cei care pe toate le vorbesc usor vazându-l pe marele Ilie, care L-a chemat pe Dumnezeu si a ridicat pe cel mort, ascunzându-se de Ahab si fugind de amenintarile Izabelei? Caci si fiii profetilor atunci când au fost cautati s-au ascuns în pesteri de Abdie. Nici cu cei din vechime nu s-au întâlnit, nici de cele din Evanghelie nu îsi aduc aminte. Caci si ucenicii “de frica iudeilor” (In. 7, 13) au plecat si s-au ascuns, iar Pavel, fiind cautat de procurator în Damasc, “a fost coborât într-un cos peste ziduri si a fugit din mâinile celui ce-l cauta” (II Cor. 11, 33). Asadar ce motiv vor putea gasi pornirii lor când Scriptura spune acestea despre sfinti? Continuare»

4 Comentarii »

“Fraţi creştini,

[...]

In cinstea sfinţilor Trei Ierarhi s-a mai vorbit şi de-a lungul lunii acesteia: la 1 ianuarie sfântul Vasile, la 25 sfântul Grigorie şi la 27 sfântul Ioan Gură de Aur. S-a vorbit şi aseară şi astăzi, însă ei sunt inepuizabili. Aşa de bogaţi…, în viaţa lor aşa de multe fapte au făcut şi aşa de frumos au scris, aşa de mult au scris, încât oricând se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Continuare»

10 Comentarii »

***

PLANSUL DE SAMBATA SEARA

“Si astazi, Doamne, cu fata rusinata si-n pamant plecata, indrazesc catre Tine, Stapanul ingerilor si Ziditorul tuturor, eu ca ce sunt pamant si cenusa, ocara oamenilor si defaimarea norodului, vierme si nu om. Sunt mustrat si prihanit cu totul, plin de durere si de intristare.

Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Ce fel de limba necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc catre Tine? Si cum voi face inceputul marturisirii mele? Peste masura am intinat eu, ticalosul, numele Tau. Si mai ticalos decat curvarul din Evanghelie am vietuit curveste. Caci pe acela ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat si l-am lasat fara paza.

Care pacate ale mele, eu ticalosul, voi cere mai intaii sa mi le ierti? Pe cele intru cunostinta, cu neasemanare neiertate? Sau a tuturor calcaturilor de porunci pe care, cu gandurile mele si cu simturile, nevraind le-am savarsit? Continuare»

Nu exista comentarii »

Vezi si:

***

Bucuria din ceruri si slava gatita sfintilor sunt mai presus de gand si, de aceea, se cuvine sa le ravnim din tot sufletul. Nimic din cele ce sunt sau din cele ce facem nu este vrednic de acestea

“Fraţilor, mare şi de necuprins cu mintea este slava ce s-a gătit sfinţilor, în vreme ce [slava] vieţii acesteia trece ca o floare, care se scutură grabnic, şi ca verdeaţa ierbii. Mulţi domni şi împăraţi au stăpânit ţinuturi şi cetăţi nenumărate şi în scurtă vreme pomenirea lor s-a şters de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Oare câţi împăraţi, care au cârmuit neamuri multe, nu şi-au făcut chipuri [cioplite] şi monumente, crezând că prin acestea vor fi vestiţi şi după moarte? Au venit însă alţii, care au surpat chipurile cioplite şi au sfărâmat statuile. La unele dintre statui, înlăturând doar feţele, s-au înfăţişat pe ei în loc; dar şi lucrul acestora, la rândul lui, a fost stricat de alţii. Alţii şi-au zidit morminte măreţe, părându-li-se că prin ele îşi întăresc nume veşnic, întipărind şi chipul lor deasupra acestora. A venit însă alt neam după ei şi mormintele au trecut în stăpânirea lor. Iar aceia au vrut, după cum era firesc, să le curăţească şi au mutat [de acolo] oasele celor vechi ca şi cum ar fi fost prundiş. Cu ce le-a fost, deci, de folos coşciugul de preţ sau piramida? Căci toate lucrările deşertăciunii sfârşesc în nimic.

Continuare»

1 Comentariu »

Parintele Ieronim din Eghina despre Sfantul Isaac Sirul si cartile sale

“Oriundea se ducea, crea un nou centru duhovnicesc. Traind el insusi inlauntrul experientei tainice a Ortodoxiei, se straduia sa le transmita si crestinilor traditia apostolica si patristica a rugaciunii inimii. Mereu ii sfatuia sa studieze scrierele patristice, fiindca, prin intermediul lor, s-a transmis pana in vremurile noastre cugetarea patristica. Aceasta era tinta parintelui Vasilis (Parintele Ieronim): sa dobandim toti cuget ca acela al parintilor bisericii. El insusi era – asa cum multi l-au caracterizat – un  parinte contemporan, un al doilea avva Isaac. […]

Mai tarziu, cand a plecat, inainte de razboi, de la spitalul din Egina unde a stat prima data, si a venit la sihastria Bunei Vestiri unde a ramas pana la sfarsitul zilelor, si-a asumat saracia de bunavoie. Tot atunci a fagaduit sa nu mai poarte niciodata haine noi. Foarte aspru era si in ce priveste mancarea. In toate aplica felurite cuvinte de invatatura si povete ale avvei Isaac Sirul, la care tinea din cale-afara.

S-ar fi putut spune pe drept cuvant ca parintele Ieronim din Egina, era o intrupare a cuvintelor avvei Isaac, atat de bine cunoastea invatatura acestui mare Sfant Parinte al isihiei. Ori de cate ori spunea ceva, parintele Ieronim neaparat pomenea, direct sau indirect, invatatura si cuvintele sfantului avva Isaac. Sfantul Isaac Sirul era totul pentru parintele Ieronim. De aceea, cine se ducea sa-i vorbeasca parintelui Ieronim, lesne putea crede ca avea inaintea sa pe unul dintre acei fericiti parinti ai pustiei, din primele secole ale monahismului.”

[...]

O parte insemnata a putinului timp care ii ramanea, dupa ce-si indeplinea numeroasele si feluritele indatoriri, il dedica studierii Sfintei Scripturi si a textelor patristice, mai cu seama a celor ascetice. Era foarte atras mai ales de cuvintele ascetice ale avvei Isaac Sirul, citindu-le in fiece zi. Nu trecea zi sa nu citeasca macar o pagina, lucru pe care il recomanda si fiilor sai duhovnicesti: Continuare»

2 Comentarii »

Despre prieteni care nu sunt buni

I, II, 22

Cumplită e suferinţa. Dar dacă vine de la prieteni, e cu atât mai rea. Dacă e cu muşcături ascunse, lucrul este insuportabil. Dacă vine de la prieteni credincioşi, e o ruşine. Iar dacă vine de la slujitori ai lui Dumnezeu, unde te-ai putea întoarce? Cum vei fugi de asaltul relelor? Continuare»

13 Comentarii »

Cititi si:

***

“Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii. Te-a blestemat cineva? Sa nu-l urasti pe el, ci blestemul si pe dracul care a pus la cale blestemul. Caci daca urasti pe cel ce te-a blestemat, ai urat un om si ai calcat porunca. Si ceea ce a facut acela cu cuvantul, tu faci cu fapta. Iar de pazesti porunca, arata semnele dragostei; si de poti face ceva ajuta-l, ca sa-l izbavesti de rau.

Continuare»

9 Comentarii »

Legaturi:

Sfântul Maxim Mărturisitorul «Adevărul şi bunătatea îl descoperă pe Dumnezeu»

[David Bradshaw, Metafizica energiilor divine şi Schisma Bisericii, traducere de Dragoş Dâscă şi Protos. Dr. Vasile Bîrzu, Editura Ecclesiast, Sibiu, 2011; fragment din capitolul «Înflorirea tradiţiei răsăritene»]

“Sfântul Maxim (580-662) a fost fie odrasla unor părinţi nobili din Constantinopol (conform variantei greceşti a Vieţii Sfântului Maxim), fie a fost un orfan crescut într-o mănăstire din Palestina (conform unei biografii oarecum ostile, dar, poate, mult mai autentice, scrisă în siriacă). În fiecare din cele două cazuri el pare a fi fost angajat al Cancelariei imperiale din Constantinopol înainte de a deveni monah în jurul vârstei de treizeci de ani. Cele mai timpurii din scrierile sale datează din jurul anului 625 şi sunt, în mare, lucrări de îndrumare spirituală. Din rândul acestora fac parte: Cuvântul ascetic, Cele patru sute de capete despre dragoste şi câteva epistole timpurii, inclusiv Epistola a 2-a, despre dragoste (extrem de importantă). Datorită invaziei persane a părăsit mănăstirea de lângă Constantinopol în anul 626, mergând în Cartagina. Aici, între 628 şi 635 a dovedit o productivitate formidabilă. Din lucrările acestei perioade fac parte: Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru, Mystagogia (un comentariu al Dumnezeieştii Liturghii), Răspunsurile către Talasie (o lucrare de exegeză biblică), Cele două sute de capete despre cunoştinţa de Dumnezeu şi iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu şi Ambigua (discuţii asupra unor chestiuni dificile de teologie). Continuare»

5 Comentarii »

Frumoasa marturie a Sfantului Serghie de la Radonej despre Marele Marcu al Efesului

“Despre viaţa cuviosului părintele nostru Serghie [1313-1391] şi despre multe minuni ale lui, se află tipărită carte în împărăteasca cetate, Moscova, în care între alte minuni ale sfîntului se afla şi aceasta:

După sinodul cel din Florenţa, unde mulţime de dreptcredincioşi, arhierei şi preoţi care n-au vrut să se unească cu rătăcirea latinească, au fost pierduti cu felurite chinuri de către latini. Un Presbiter din părţile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a căzut mai pe urmă din dreapta credinţă, şi era numele Presbiterului Simeon – a răbdat multe necazuri şi munci în temniţă şi în obezi, pentru buna credinţă, de la mitropolitul Isidor lepădatul. Apoi, scăpînd din lanţuri, s-a sfătuit cu Toma, solul Tferschei şi au fugit din cetatea latinească în ţara lor. Fiind în mîhnire mare şi în nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere şi culcîndu-se puţin să se odihnească, a adormit şi a văzut un stareţ cinstit stînd lîngă el, apucîndu-l de mîna dreaptă şi zicîndu-i: Continuare»

8 Comentarii »

Sfinţii ierarhi Atanasie şi Chiril al Alexandriei – pilde de vieţuire creştină într-o lume care Îl urăşte pe Hristos

Dragoş Dâscă

Istoria nu ne mai poate surprinde cu nimic. Revoltele în numele unei umanităţi dezumanizate, războaiele de cotropire pentru a dobândi resurse şi poziţii vitale, isteriile eshatologice, necredinţa şi dispreţul generalizat faţă de Biserică au mai pustiit şi în alte veacuri lumea creştină. Răcirea inimilor, lipsa cărărilor dintre fraţi, obscenitatea generalizată, diluarea dogmelor în numele „iubirii frăţeşti” nu sunt ispite noi, nemaiîntâlnite în istoria Bisericii. Toate aceste tulburări au fost născute şi sunt întreţinute de un spirit mort dar în acelaşi timp bătrân, mai bătrân decât multe cete îngereşti. Înţelepciunea lumii este înţelepciunea lui. Strălucirea lumii este mândria lui. El se făleşte cu căderea lumii în păcat fiindcă la Judecată acest spirit mort se va lăuda în faţa lui Hristos cu cei care i-au oferit viaţa şi sufletele ca să subziste prin ele.

Lumea, sălaşul patimilor, nu ne mai poate surprinde cu nimic. Atunci de unde teama şi frica de nenorociri? Din neascultare şi din neluare aminte. Trăim cu impresia că ascultarea este ceva ce ţine strict de viaţa monahală când, de fapt, ascultarea este o dispoziţie a firii care caută însănătoşirea prin harul Duhului. Neluarea aminte însă se referă la graba şi indiferenţa cu care trecem peste cuvântul Scripturii, al Sfinţilor Părinţi şi al duhovnicului. De ce oare uriaşi ai Duhului precum Preacuviosul Seraphim Rose sau Sfântul Ignatie Briancianinov au ştiut cum să treacă netulburaţi peste ispitele acestei lumi încă în lume fiind? Doarece au luat aminte la glasul Sfinţilor Părinţi ai căror următori s-au făcut. Nu au citit ca să se mândrească, ca să ocupe un post, să bifeze titlul de doctor în CV sau ca să caute diverse pricini de poticneală pentru aproapele. Au citit pentru a se zidi sufleteşte şi pentru a căuta răspuns la problemele lumii în care trăiau. Şi noi putem găsi astfel de răspuns chiar în sfinţii pe care îi prăznuim astăzi, 18 ianuarie: Sfinţii Atanasie şi Chiril, Patriarhii Alexandriei. Continuare»

2 Comentarii »