Război întru Cuvânt

“Toate indrumarile staretului sunt patrunse de duhul invataturii Sfintilor Parinti si Stareti. Pentru monahi, el aseza mai presus de toate ascultarea si defaimarea de sine, pentru ca amandoua aceste virtuti nasc smerenia, care il salasluiesc in noi pe Dumnezeu, si ne dau ceea ce ni se spune in Evanghelie: Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul nostru. Staretul nu ingaduia niciodata nimanui sa renunte la ascultare, spunand ca cel care duce pana la sfarsit ascultarea respectiva, acela se invredniceste de un sfarsit fericit. Adeseori staretul il dadea drept exemplu pe un ieroschimonah care nu refuza niciodata nimic si, fiind bolnav, n-a refuzat sa slujeasca atunci cand i-a sosit randul, iar in timpul liturghiei, imediat dupa ce s-a impartasit, s-a sfarsit pe neasteptate in altar, imbracat fiind in toate vesmintele.

Atunci cand cineva i se jeluia de greutatea ascultarii si de amaraciunile legate de aceasta, fata staretului se ilumina de bucurie, in ochi ii scanteia gingasa dragoste parinteasca si el spunea intr-un mod deosebit de insufletit: „Ei, bine. Pentru aceasta veti fi mucenici”. In acelasi timp se straduia mereu sa insufle ca tot omul trebuie sa aiba rabdare intru toate, in orice face, pana la sfarsit. Continuare»

12 Comentarii »

“… Dorinta de a trai pana la venirea antihristului este una gresita. Atunci vor fi dureri atat de mari, incat se spune ca cel drept abia se va mantui. Iar a cauta si a dori suferinte este un lucru primejdios si gresit. Aceasta se intampla din pricina mandriei si a nesocotintei.

Umpleti-va de Duh… (…). Ce inseamna aceasta? Doar noi [Crestinii ortodocsi] ne-am invrednicit sa primim la Botez darurile Sfantului Duh. Dar cati oare isi mai aduc aminte despre aceasta? Este mai putin important ca l-am primit, trebuie sa-l pastram, sa-l desavarsim, sa-l inmultim. Pentru aceasta trebuie aprinsa ravna. Cum? Continuare»

13 Comentarii »

Sfaturi pentru mireni

(extrase)

“(…) Smerenia atra­ge asupra noastra mila lui Dumnezeu si ajutor in treburile noastre. Mangaierea duhovniceasca pe care ati dobandit-o nu poate sa ramana neschimbata pentru mult timp: ea este trimisa din cand in cand, ca sa fim intariti in ispite; cei care au agonisit smerenia se desfateaza mai mult de ea, insa, oricum, harul lui Dumnezeu ii cerceteaza si pe ei cu ispite, potrivit masurii lor, ca nu cumva in urma primirii mangaierilor duhovnicesti sa se mandreasca. Cu atat mai mult noi, cei neputin­ciosi, avem nevoie de focul ispitelor, ce arde ma­racinii patimilor noastre.

Va tulburati ca in timpul rugaciunii nu va pu­teti aduna gandurile, ci va imprastiati. Sa stiti ca rugaciunea fara imprastiere este partea celor de­savarsiti, iar noi, cei neputinciosi, care ne aflam in lupta cu patimile, trebuie sa ne adunam gan­durile ce ratacesc, si sa ne smerim atunci cand ne bantuiesc gandurile, si sa nu ne tulburam nicide­cum, pentru ca tulburarea ii da vrajmasului pu­tere sa se inarmeze si mai mult impotriva noas­tra, pe cand smerenia il alunga. Daca am avea intotdeauna rugaciune curata, fara imprastie­re, tot n-am scapa de gandurile slavei desarte si mandriei, pe care vrajmasul le-ar aduce negresit asupra noastra. Aduceti-va aminte ca Dumne­zeu primeste rugaciunea celor smeriti.

Intrebati ce rugaciuni sa cititi zi de zi. Nestiind care este situatia din casa dumneavoastra, care va sunt indeletnicirile si puterile, nu va pot spune intocmai – dar daca va vine la indemana va propun urmatoarele: dimineata sa cititi rugaciunile diminetii, iar daca aveti timp – o catisma sau o slava; seara – rugaciunile celor ce merg spre somn-de-a lungul zilei, dimineata sau seara, canonul Maicii Domnului si cel al ingerului pazitor; sambata – acatistul Maicii Domnului, iar duminica acatistul lui Iisus, cate un capitol din Apostol si din Evanghelie, precum si cateva metanii. Toate acestea sa le savarsiti cu smerenie, fara sa ganditi: „bine fac”, cum gandea fariseul. Daca in urma unor piedici sau chiar si din lenevire nu reusiti sa impliniti vreo parte din aceasta pravila, nu trebuie nicidecum sa va tulburati, sa va trandaviti si sa cadeti cu duhul, ci trebuie sa va smeriti si sa va socotiti mai prejos decat toti“.

*

“Dupa cum spuneti, va intristeaza sa vedeti ca aveti o inima atat de rea: or, cele scrise mai inainte va arata ca atunci cand ne vedem ranile ne smerim, vrand-nevrand, ne pocaim si capatam mila lui Dumnezeu. Daca vi s-ar parea ca aveti o inima buna, cu aceasta paruta mangaiere ochii launtrici s-ar amagi si, rezemandu-va pe paruta dumneavoastra corectitudine duhovniceasca, ati cadea usor in trufie, care orbeste ochii sufletului, lucru de care Domnul sa va fereasca. Este neaparata nevoie de lupta: prin lupta ne cunoastem pe noi insine, ne cunoastem puterile si devenim iscusiti, incercati”. Continuare»

12 Comentarii »

Astazi, 11 octombrie sunt praznuiti, in Sobor, toti Sfintii Optinei - renumita vatra duhovniceasca a Rusiei din secolul al XIX-lea – mari luminatori si povatuitori ai Rusiei si ai lumii pentru vremurile din urma. Tot astazi este pomenit si personal unul dintre ei, Sf. Cuvios Leon(id), primul din lungul sir de Stareti ai Optinei, iar ieri a fost praznuit Sfantul Ambrozie de la Optina. Este binecunoscuta si deosebit de frumoasa si folositoare Rugaciunea de dimineata a ultimilor Stareti de la Optina:

Continuare»

16 Comentarii »

CARE SUNT CONDITIILE CA RUGACIUNILE NOASTRE SA FIE BINE PRIMITE LA DUMNEZEU?

Arhim. Roman Braga: Adevarata rugaciune nu se sfarseste niciodata

- Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi?

- Trebuie să vorbim cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afară de tine, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este infinită întrucât în ea se sălăşluieşte Hristos de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, fără limită, persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Pavel de atâtea ori: „voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu”.

Să nu direcţionăm rugăciunea noastră într-un colţ, că Dumnezeu nu e material sau spaţial să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo e Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui. Convorbirea cu Dumnezeu îţi aduce simţirea acesta a prezenţei lui Dumnezeu. Continuare»

36 Comentarii »

“O traditie bisericeasca spune cum intr-o zi Domnul Iisus Hristos trecea impreuna cu sfintii Sai Apostoli pe un drum si au vazut un olog, care nu avea picioare inca din pantecele mamei lui. „De ce nu poate sa mearga?”, au intrebat Apostolii. „Daca s-ar fi nascut cu picioare, el ar fi trecut prin foc si sabie intreg pamantul”, le-a raspuns Mantuitorul. Se vede ca lui Dumnezeu i s-a facut mila de oameni si, prevazand ca micutul va deveni un tiran, l-a lipsit pentru totdeauna de aceasta posibilitate.

Dumnezeu Atotstiutorul cunoaste dinainte viitorul:

„Lui Dumnezeu ii sunt cunoscute din veac lucrurile Lui” (Fapt. 15, 18).

Pentru a usura intelegerea acestei probleme teologice, ne vom folosi de doua analogii.

Asa cum un maestru de sah cunoaste toate variantele posibile de atac si de aparare, asa si Dumnezeu cunoaste, dar nu predetermina viata omului. Chiar si sensul cuvantului „soarta” inseamna (ìn ruseste — n.r.) „judecata lui Dum­nezeu”si nu sentinta definitiva, care nu poate fi anulata. A doua analogie este cu diagnosticul stabilit de medie. Noi nu ne miram cand presupunerile medicului despre boala uneori se adeveresc. Un medic cu experienta va sti intotdeauna sa indice cu aproximatie cand starea pacientului se va imbunatati sau se va inrautati, care va fi efectul tratamentului si care va fi finalul bolii. Capacitatea de a prognoza si de a-i comunica cu tact bolnavului de ce sufera, caracterizeaza gandirea clinica si arata cultura duhovniceasca a medicului, capacitatea lui de a actiona in diferite situatii si de a analiza si cele mai mici detalii. De obicei, oamenii ii sunt recunoscatori acelei persoane care ii previne din timp de un pericol. Daca prognoza negativa s-a implinit, nimeni nu-l va invinui pe medic ca el „a cobit” sau a provocat in mod intentionat o nenorocire. Ar fi o nebunie sa se afirme ca pacientul a murit pentru ca medicul a prevazut aceasta. Continuare»

14 Comentarii »

18 aprilie 1993: Sangele Mucenicilor de la Optina

“In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostri, prietenii nostri, cunoscutii nostri.”

In ziua de 16 [18 aprilie este data corecta, n.n.] aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi. In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta catre portile care deschid drumul catre schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au interupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 cm si pe care gravase numerele 666 si inscriptia “satana”. Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe cale monahala! Continuare»

9 Comentarii »

Hristos a înviat! Surorilor în Domnul şi maicilor,

Hristos a înviat! Hristos a înviat!

Cu prilejul luminatului praznic al Invierii lui Hristos, vă urez toate cele de folos sufletului şi trupului şi vă doresc din inimă să întâmpinaţi şi să petreceţi această atotveselitoare sărbătoare creştină în pace, bucurie şi mângâiere duhovnicească, dacă nu cumva vreuna din voi este împiedicată de o neputinţă nefirească. Mă veţi întreba: care să fie, oare, această neputinţă? Vă veţi gândi, poate, că vorbesc de călcarea postului în Sfânta Patruzecime; Sfântul Ioan Gură de Aur, însă, ne arată pogorământ în această privinţă, grăind:

„Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi; cei ce v-aţi infrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua”.

Poate vă veţi gândi, iarăşi, că vorbesc despre amintirea păcatelor făptuite in trecut, care ne împiedică să ne bucurăm. Acelaşi sfânt ne vorbeşte, însă:

„Nimeni să nu se tânguiască întru păcate, că iertarea a strălucit din mormânt”.

Şi asa veţi ajunge să întrebaţi: care să fie, oare, această neputinţă? Continuare»

12 Comentarii »

Lui Dumnezeu îi place să aducă mângâiere

“Lui Dumnezeu îi place să aducă mângâiere. Ini­ma Lui e pururea plină de duioşie şi milostivire către durerea şi suferinţa omenească. Dacă ne uităm în Biblie, vedem că este plină de mângâiere, de la început până la sfârşit. La fiecare pagină Dumnezeu încearcă să-i facă pe oameni să creadă că El îi iubeşte, că este prietenul lor, că vrea ca ei să facă bine. Nu este nici măcar un singur capitol în Scripturi care să nu descopere sau să rostească într-un anume fel mila dumnezeiască. Iată de ce Biblia este o carte aşa de dragă şi preţioasă celui posomorât, celui chinuit, celui dezamăgit, celui nedreptăţit, celui lipsit, celui însingurat. Biblia este ca sânul maicii, pe care să-ţi pleci capul la vreme de durere şi necaz“.

(Ţarina Alexandra, Noua Muceniţă (+ 1918) „Grădina inimii”, p. 41) Continuare»

11 Comentarii »

• De vazut si: Sfantul Ambrozie de la Optina - Staretul mangaierii

“(…) La Optina, parintele Ambrozie a fost primit la schit si i s-a dat o ascultare la bucatarie. Apoi a fost luat ajutor la parintele Macarie si a devenit cel mai apropiat ucenic al acestuia.

Ca un om invatat ce era, parintele Ambrozie a participat la importanta munca intreprinsa de parintele Maca­rie: traducerea in limba rusa si tiparirea operelor despre viata monahala a vietuitorilor din vechime ai pustiei.

Pe neobservate s-a dezvoltat in parintele Ambrozie acea inaltime a duhului, acea putere a dragostei pe care atunci cand a devenit staret  si-a inchinat-o spre alinarea necazurilor si suferintei omenesti. El s-a distins chiar de la intrarea sa in schit printr-o bunavointa deosebita. Dupa moartea parintelui Macarie, turma acestuia a trecut la parintele Ambrozie in liniste, fara de zguduire. Staretul a inceput o lupta duhovniceasca neincetata.

Parintele Ambrozie, cum a inceput sa fie cunoscut in popor, a fost unul dintre acei stareti de la Optina la care fiecare putea sa vina in clipa de apasare sufleteasca si de nenorocire in viata si sa-i ceara ajutor. Oamenii veneau la el auzind despre intelepciunea lui, despre sfintenia lui, si indeosebi despre marea bunatate cu care el intampina pe oricine.

A-i iubi pe cei din jur dorindu-le toata fericirea binecuvantata de Dumnezeu si a se stradui sa le ofere aceasta bucurie – aceasta a fost viata si respiratia sa. Si in acest torent al dragostei, pe care parintele Ambrozie il revarsa asupra fiecaruia dintre cei care veneau la el, se facea simtita o mare putere, dincolo de cuvinte si fapte. Era suficient sa te apropii de parintele Ambrozie pentru a simti cat de mult iubeste el, si in acelasi timp, drept raspuns la simtamantul lui, inima celui venit se deschidea, nascandu-se o incredere deplina si cea mai stransa apropiere. In ce chip aparea o astfel de relatie? Este taina parintelui Ambrozie. Continuare»

4 Comentarii »