Război întru Cuvânt

Cersetorul

Vedem in lume ca exista multi cersetori. Cersetor este acela care nu are nimic: nici mancare, nici imbracaminte, nici casa, nici bani, nici celelalte necesare traiului, ci toate le cere de la oameni si le primeste de la ei. Intr-o asemenea saracie se afla toti oamenii, de la cei distinsi pana la cei nevoiasi, de la cei bogati pana la cei sarmani, de la stapani pana la robi; si, intr-adevar, cersetor este tot omul, chiar daca nu-si cunoaste lipsa.

1) Oricat de multe ar avea, nimic nu este al lui, ci al lui Dumnezeu, nimic nu are de la el insusi, ci primeste de la Dumnezeu (vezi I Cor. 1:7). Dumnezeu, ca un Bun si Indurat, isi deschide vistieria si daruieste tuturor toate, cu mana Sa cea atoatedarnica. Aurul, argintul, arama sunt avutia lui Dumnezeu si ne servesc noua in nevoile noastre. Mancarea cu care ne hranim; bautura cu care ne potolim setea, ne racorim si ne mangaiem; imbracamintea cu care ne acoperim si ne incalzim; casa in care ne odihnim si ne adapostim de vreme rea si de furtuna; focul la care ne incalzim si la care ne fierbem mancarea; aerul prin care ne pastram viata; lumina cu care ne luminam; dobitoacele toate – animalele salbatice, pasarile si pestii – care slujesc nevoilor noastre, si celelalte, toate sunt avutia lui Dumnezeu (vezi Psalm 23:1). El, ca un Iubitor de oameni, dupa bunatatea Sa ne daruieste toate acestea ca unor cersetori, necajiti si nenorociti. De aceea, toate cele necesare vietii noastre sa le cerem in rugaciune: „Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi”. Prin paine se intelege aici tot ce ne este de trebuinta pentru intretinerea vietii noastre.

Vezi-ti, omule, saracia! Dumnezeu iti daruieste totul, ca unui cersetor si sarac. Iti daruieste toate ale Sale, pentru ca tu nu ai nimic. Altfel, nu ai putea trai nici macar o clipa. Dumnezeu cunoaste lipsa si saracia ta si Isi deschide vistieria, din care iti daruieste bunatatile Sale pentru trebuintele vietii tale. Din ceasul nasterii si pana in ceasul mortii tale, El iti arata propria saracie. Gol te nasti, vii in lume fara nimic; gol iesi din lume, deci pleci tot fara nimic (vezi Iov 1: 21; 1 Tim 6: 7). Tot ceea ce agonisesti de la nastere pana la moarte numai tie iti slujeste si toate sunt bunatatile lui Dumnezeu, iar nu ale tale. Dumnezeu iti daruieste toate acestea ca unui sarac si necajit, caci fara acestea nu poti trai.

Invata deci: Continuare»

9 Comentarii »

Vedem in lume ca exista corabii construite pentru felurite nevoi, care plutesc pe mare dintr-un loc intr-altul. Ceea ce este corabia pe mare, aceea este Sfanta Biserica in lume. Biserica este asemenea corabiei. Corabia pluteste pe mare, iar Sfanta Biserica se afla pe marea lumii acesteia. Corabia este condusa de carmaci, iar carmaciul Sfintei Biserici este Iisus Hristos, Domnul nostru. Corabia, atata timp cat pluteste pe mare, este expusa furtunii, timpului urat si vantului si se zdruncina din cauza valurilor. Sfanta Biserica, atata timp cat aceasta lume exista, este expusa oricarei furtuni a nenorocirii, a necazurilor, ispitelor si ademenirilor lumii acesteia; se leagana astfel, ca pe valuri si patimeste din cauza prigoanei iubitorilor acestei lumi. Dar Carmaciul Iisus Hristos, legat fiind de ea, ne-a spus spre mangaiere ca „portile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18).

Corabia, plutind pe mare, se indreapta spre limanul la care merge. Sfanta Biserica, aflandu-Se pe marea vietii acesteia, se indreapta spre limanul linistit al vietii vesnice; acolo va fi liniste pentru ea. Cei ce se afla pe corabie gandesc, cugeta si nadajduiesc intotdeauna sa ajunga nevatamati la locul spre care merg. Tot asa si crestinii adevarati, aflandu-se in Sfanta Biserica, in toata vremea au in minte, in toata vremea se ostenesc si poarta de grija sa ajunga la limanul odihnei celei vesnice. De aceea nu sunt preocupati de comorile vremelnice si lumesti, cum ar fi: cinstea, slava, bogatia si celelalte din lumea aceasta, ci se multumesc cu cele pe care le au din mila Domnului. Ei spun impreuna cu Apostolul: Continuare»

4 Comentarii »

OGLINDA CARE ARATA CUSURURILE FETEI

“Ceea ce sunt petele pe fata, aceea sunt pacatele in suflet. Ceea ce este oglinda pentru fata si pentru cusururile ei, aceea este cuvantul care vadeste sufletului pacatele lui. Oglinda ne arata ceea ce avem pe fata: daca sunt pete pe fata, pe acelea le si arata. Pacatele ce sunt in suflet, pe acelea si cuvantul le vadeste; iar pe cele ce nu se afla in suflet, pe acelea nici cuvantul nu le vadeste. Daca omul, vazand pe chipul sau cusururi, le indreapta, atunci nici oglinda nu le mai arata; tot astfel, daca sufletul se leapada de pacate, curatindu-se prin pocainta, nici cuvantul nu il va mai da in vileag. Iar ceea ce face cuvantul, aceea face si constiinta sufletului omenesc. Caci constiinta este asemenea legii si cuvantului care vadeste. Adevarata este marturia acestui marturisitor launtric: ceea ce vede in suflet, aceea marturiseste si pe aceea o vadeste; iar ceea ce nu vede, aceea nici nu poate vadi.

Astfel Dumnezeu a randuit doi martori si acuzatori ai sufletului omenesc: in afara - legea Sa; inlauntrul sufletului – constiinta. Acestia marturisesc si ne vadesc cu dreptate si intr-un singur glas si vor da marturie la A Doua Venire a lui Hristos. Cele ce facem astazi, acelea vor marturisi atunci. Daca am pacatuit aici, acolo vor descoperi pacatele noastre. Daca aici ne-am pocait si ne-am indreptat faptele noastre, ei nu le vor vadi acolo. Daca aici am facut fapte bune, si ei le vor marturisi acolo si ne vor aduce lauda pentru ele. Continuare»

14 Comentarii »

SFANTUL TIHON DIN ZADONSK:

Icoana cea frumoasa se strica

“Daca o icoana bine realizata de un pictor ar fi gasita de un nepriceput si indreptata dupa voia lui, oricine si-ar rade de aceasta lucrare nebuneasca si mare ar fi necazul si mahnirea celui ce a pictat-o. Asijderea se intampla si cu acele femei care isi sulimenesc si isi infrumuseteaza fetele lor cu farduri. Dumnezeul si Ziditorul nostru, ca un intelept Zugrav, asa cum fiecarui om i-a intocmit o alcatuire a trupului si a sufletului, tot asa ii daruieste fiecaruia si infatisarea chipului. Dar daca oamenii isi sulimenesc si isi infrumuseteaza chipurile lor, preschimba si strica lucrul sfintelor Sale maini si supun inimile tinere la sminteli; asa cum lui Dumnezeu Insusi, Ziditorului lor, ii pricinuiesc mahnire, tot astfel se vor supune batjocurii oamenilor cu buna judecata, sau mai degraba vor fi socotiti vrednici de plans. Continuare»

12 Comentarii »

Albina care inteapa cu acul

“Se spune ca albina, atunci cand inteapa pe cineva cu acul, moare ea insasi. La fel patimeste si crestinul cand il nedreptateste si il asupreste intr-un fel oarecare pe aproapele sau. Nu poate sa-l nedreptateasca pe aproapele sau fara sa se nedreptateasca pe sine inca si mai mult, si mai grav. Cu cat il nedreptateste mai mult pe aproapele sau, cu atat mai mult se nedreptateste pe sine; cu cat il raneste mai mult pe aproapele sau, cu atat mai mult se raneste pe sine. Dar totodata, nedreptatind pe aproapele sau, cu ofensa lui este atins Insusi Dumnezeu, caci incalca porunca lui Dumnezeu, care cere sa nu nedreptatesti pe nimeni, ci sa faci bine tuturor: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Lev. 19: 18; Matei 22: 39). Un asemenea om se nedreptateste mai mult pe sine insusi decat pe celalalt. De ce? Pentru ca pe celalalt il nedreptateste in trup, iar pe sine insusi – in suflet; celuilalt ii vatama si ii starneste trupul, iar siesi – sufletul. Pe cat sufletul este mai presus si mai de pret decat trupul, pe atat ofensa, rana si intaratarea lui este mai mare decat cea trupeasca. Caci, prin fiecare pacat pe care il savarseste, omul isi vatama si isi inraieste sufletul. A pacatuit impotriva aproapelui sau si primeste rana in propriul sau suflet. Prin pacatul lui, se inteapa ca si cu acul de albina. Continuare»

11 Comentarii »

Am primit prin e-mail:

Intrucat anul acesta cade o data cu pomenirea generala a mortilor, praznicul Sf. Luca al Crimeei, ale carui moaste se cinstesc in paraclisul Institutului National de Endocrinologie C.I. Parhon (langa Statuia Aviatorilor, in curte) va fi astfel:

- Vineri seara de la 17:00 va incepe priveghere cu Vecernie, Litie, Utrenie si agapa frateasca;

- Sambata dimineata va fi Sf. Liturghie (de pe la orele 9:30) precedata de Ceasuri si acatistul Sf. Luca al Crimeei (incepand cu 8:30).

• Vezi si: Capela „Parhon“, sub pavăza Sfântului Luca al Crimeii

Luati seama sa nu smintiti pe unul dintre acestia mici!

Va amintiti aceste cuvinte ale lui Hristos? V-ati gandit la faptul ca ele se refera direct si nemijlocit la dumneavoastra? Oare aveti putini dintre „acestia mici” de care trebuie sa luati seama?

Oare aveti putini fii si fiice pentru care varsati lacrimi amare? Oare sunt putine fiice si fii desfranati – hoti si huligani? Varsati nespus de multe lacrimi pe seama lor. Din ce cauza? Continuare»

13 Comentarii »

“Însuşi Domnul ne îngrozeşte cu iadul. De aceea să nu ne îndoim de existenţa iadului, ca să nu ajungem într-însul. Căci cine nu crede că este iad, pururea va fi uşuratic la  minte si leneş, iară cel ce va fi aşa, desigur va ajunge în iad. De aceea să nu ne îndoim de iad, ci foarte mult să vorbim despre dânsul, ca astfel cu atât mai puţin să păcătuim”. (Sf. Ioan Gura de Aur)

Provocarea lui Motovilov si invatamintele pentru noi

“Lui Nicolai Alexandrovici Motovilov, “robul lui Serafim“, aşa cum îi plăcea să se numească, i se dăruise o vindecare în chip minunat şi, în plus, privilegiul de a vedea cu propriii săi ochi chipul luminat de lumina Taborului al Sfântului Serafim sau, cu alte cuvinte, de harul Duhului Sfânt. Fiind un om sincer şi plin de râvnă, el a dorit să transmită mai departe amintirile sale despre părintele Serafim. Deci, s-a hotărât să viziteze oraşul Kursk (locul de naştere al sfântului) pentru a culege informaţii despre copilăria şi tinereţea sa; el mai voia să viziteze mănăstirea Florovski de lângă Kiev. Călătoria a avut consecinţe foarte triste pentru Nicolai Alexandrovici. Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, vrăjmaşul a adus asupra lui o boală, drept răzbunare pentru nevoinţele sale literare, căci scrierile sale slujeau la creşterea renumelui unuia dintre sfinţii lui Dumnezeu – părintele Serafim – într-o manieră considerabilă. Anumite împrejurări care au precedat boala lui N. A. Motovilov aduc lumină asupra naturii sale. Continuare»

6 Comentarii »

• Acatistul Sfantului Teofan Zavoratul

Troparul Sfântului Teofan Zăvorâtul

Glas 8

Invăţătorule al Ortodoxiei, arătătorule al evlaviei şi curăţiei, nevoitorule al pustiei Vâşa, de-Dumnezeu-înţelepţitule ierarhe Teofan, în scrierile tale ai tălmăcit cuvântul lui Dumnezeu, arătând tuturor credincioşilor calea mântuirii. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul

Glas 4

Ca cela ce porţi numele arătării lui Dumnezeu, o, ierarhe Teofan, cu învăţăturile tale ne-ai arătat nouă armonia vieţii duhovniceşti precum o harfă înţelegătoare. Cu îngerii stând acum înaintea tronului Sfintei Treimi, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre.

*** Continuare»

9 Comentarii »

UPDATE:

• Ce mâncăm în post?
  
• Despre post si mancare – Sfantul Serafim de Sarov

Transcriere preluata de la sora noastra, Iuliana (Koinonia):

“După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.

Postitor adevărat este cel care se reţine de la desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necuraţie. Continuare»

31 Comentarii »

• Cititi si meditatia noastra la Duminica sutasului, pe aceeasi tema: “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”

“O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin!”

“Creştinii se leapădă de Hristos atunci când cu buzele şi prin cuvânt Îi întorc spatele lui Hristos. Într-adevăr, aceasta este lepădarea de Hristos, aceasta este o faptă cumplită şi pierzătoare, pentru că lepădarea de Hristos înseamnă a te lepăda de viaţă şi a te arunca neîndoielnic în braţele morţii. Dar mai este şi o altă lepădare de Hristos, asemenea acesteia. Ea se săvârşeşte prin fapte şi viaţă nelegiuită. Despre o asemenea lepădare vorbeşte Apostolul: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru bun, netrebnici” (Tit. 1: 16)

Există lepădare de Hristos cu limba, dar este şi lepădare cu fapta. Nu te mângâia cu numele de creştin, atâta timp cât nu trăieşti în chip evlavios, ci duci o viaţă nelegiuită. Continuare»

24 Comentarii »