Război întru Cuvânt

“- O altă întrebare despre viaţa duhovnicească. Ce este necesar pentru a rezista ispitelor contemporane, care este virtutea cea mai importantă?

-  Părintele Daniel: Increderea în Dumnezeu este cea mai importantă. Dacă noi nu avem încredere în Dumnezeu, atunci rugăciunea noastră va deveni o regulă chinuitoare. Duhovnicul va deveni un psihanalist. Toate celelalte lucruri vor deveni neimportante. Trebuie să existe încrederea personală în Dumnezeu. Trebuie să ţinem minte că suntem sub Dumnezeu şi Dumnezeu este cu noi.

Dumnezeu ne ţine într-adevăr în mâinile Lui. Şi nimeni nu ne va despărţi de El, după cum spune Apostolul Pavel: cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Iisus Hristos? Într-adevăr, dacă noi vom fi cu Dumnezeu, toţi ceilalţi „binefăcători” vor renunţa. Rugăciunea va deveni comunicarea cu Dumnezeu, Care este cu noi. Continuare»

23 Comentarii »

“Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este tot­deauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în ini­mă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregi­me în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de la diavol. Continuare»

8 Comentarii »

“Mantuirea consta in sfintirea omului prin Duhul Sfant… Nascuti pentru Duhul Sfant, prin sfintire si luminare, crestinii sunt si raman crestini numai in Duh Sfant, de aceea se si numesc sfinti”.

Doliu pentru Hristos. CULTURA SI SFINTENIE

“In afara sfintilor nu exista invatatori si pedagogi adevarati, nici o cultura adevarata fara sfintenie. Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator; numai sfintenia este adevarata lumina. Cultura adevarata, luminarea adevarata, nu sunt nimic altceva decat iradierea sfinteniei. Numai sfintii sunt cu adevarat luminati. Sfintenia traieste si respira prin lumina, iradiaza si actioneaza in lumina. Sfintind, sfintenia in acelasi timp lumineaza si invata. Exista o anume identitate intre sfintenie si luminare. In realitate, cultura inseamna luminare, luminare prin sfintenia in Duhul Sfant, Care este purtatorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostintei. Si, intrucat sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfant, sfintii sunt si adevarati invatatori si pedagogi.

Sfintenia este unire dupa har cu Dumnezeu, adica unire cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai in aceasta consta plinatatea si desavarsirea personalitatii si existentei omenesti.

O astfel de sfintenie harismatica este sufletul culturii. Fiindca, daca cultura nu ne descopera sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine sa fii tigru in mijlocul junglei sau leu in pustie decat un om lipsit de cultura sfinteniei.

Cultura fara sfintenie, “luminarea” fara sfintirea in Duhul Sfant, acestea le-a inventat Europa in idolatria ei umanista. N-are importanta daca aceasta idololatrie se manifesta in cultul papei sau in cultul Bibliei, in cultul mecanicii, sau in cultul modei. Adevarata cultura, ortodoxa si evanghelica, lumineaza pe om cu lumina dumnezeiasca si-l conduce (“lumineaza”) spre tot ceea ce este nemuritor si vesnic, dumnezeiesc si sfant. Ea alunga tot pacatul si biruie orice moarte si, de aceea, ea il curateste pe om, il sfinteste, il face nemuritor, vesnic, nestricacios. Continuare»

8 Comentarii »

Ce este Adevarul? intreba retoric Pilat, acum doua mii de ani, aflandu-se, orbit, chiar in fata Lui. Iar Adevarul graia atunci prin prezenta si prin… tacerea Sa. “Adevărul este Persoană, şi încă Persoana Dumnezeu-Omului Hristos”, afirma cu tarie in zilele noastre, Sfantul Iustin Popovici, sintetizand invatatura Bisericii in 2 cuvinte ; el nu este in niciun caz si nu trebuie sa fie doar… “concept, sau idee, sau teorie, sau schemă“. Ceea ce pentru noi, astazi, poate sa para deja un loc comun, aceasta afirmatie, care este una aproape de ordin dogmatic (comprimand o realitate revelata), contine, de fapt, in ea intelesuri foarte profunde si comporta consecinte concrete deosebit de importante pentru noi, pentru viata noastra. Ca sa intelegem mai bine in ce fel ne priveste si cum s-ar putea “traduce” mai clar aceasta “definitie”, ar trebui sa-l luam drept pilda si martor chiar pe Sfantul Iustin al Serbiei, canonizat anul trecut si in mod oficial, dar proslavit de Dumnezeu inca din vremea vietii sale.

Cunoscut indeobste (pe buna dreptate) ca un mare propovaduitor si luptator impotriva papismului, a ecumenismului, a comunismului, a neo-arianismului umanist european si, in general, a stapanirilor de tip antihristic, se trece de cele mai multe ori cu vederea ce formare, ce putere si ce duh avea la baza aceasta atitudine “marturisitoare”, ce anume ii dadea autenticitate si forta, din ce isi lua seva cuvantul sau luminat si care era solul pe care fusese rasadit curajul sau? Ceea ce nu se prea arata este faptul ca Sf. Iustin a fost, in acelasi timp si un om de o desavarsita smerenie, sensibilitate, blandete si delicatete, care nu putea sa vorbeasca oamenilor despre Dumnezeu fara sa-i vina darul lacrimilor, care, in mod sincer, nu vedea nimic bun in sine si nu se simtea deloc vrednic de mantuire.

Iar pentru aceasta socotim nimerit sa reluam, pur si simplu, cateva dintre cuvintele sale-apoftegme mai putin cunoscute si mai putin citate: Continuare»

12 Comentarii »

Cugetari despre infailibilitatea europeanului (II)

• Continuare de la: 14 IUNIE – SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “In istoria neamului omenesc au existat trei caderi principale: cea a lui Adam, cea a lui Iuda si cea a papei”

” (…) 5. Dupa afirmatiile misticului talcuitor, Sfantul Ioan Damaschin, in lumea noastra, Dumnezeu Hristos este “singurul lucru nou sub soare“. Intr-adevar, aceasta vesnica noutate I se aplica nu numai Prezentei Sale teandrice, ci si Lucrarii Sale teandrice, precum si trupului Sau teandric, Biserica. Si omul este, de asemenea, nou, vesnic nou “o noua creatie“, in noutatea sa teandrica, in toate experientele sale teandrice pe calea mantuirii, sfintirii, transfigurarii, unirii cu Dumnezeu, a asemanarii sale cu Dumnezeu-omul Hristos.

In aceasta lume in care traim, totul imbatraneste si moare. Doar persoana care s-a imbracat pe sine intru Hristos si se aseamana cu Dumnezeu-omul Hristos, care participa la viata trupului Sau, Sfanta Biserica Ortodoxa, devenind madular al ei, nu imbatraneste si nu moare fiindca unul ca acesta a devenit parte integranta, vie, a sfantului si vesnicului trup teandric al lui Hristos, Biserica, in care omenitatea fiintei umane se dezvolta si “sporeste in cresterea lui Dumnezeu” (Col. 2, 19), dobandind “starea barbatului desavarsit, la masura varstei deplinatatii lui Hristos” (Efes. 4, 13). Aceasta inseamna ca omul creste si se dezvolta incontinuu si fara de hotar spre unitatea cu Dumnezeu, in dumnezeiasca infinitate in care intreit stralucitorul Domn Dumnezeu a inzestrat umanitatea atunci cand l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa.

Dumnezeu-omul Hristos este atat de extraordinar, de nou si de unic, incat in realitate “Adevarul” venea din El (Ioan 1, 17) si prin El a ramas in lumea noastra. Inainte de El si fara El – acum si pururea Adevarul nu exista. Cu adevarat, el nu exista fiindca doar Ipostasul Dumnezeu-omului Hristos este Adevarul. “Eu sunt Adevarul” (Ioan 14, 6). Si intrucat omul nu exista in mod independent de Dumnezeu-omul Hristos, nu poate exista vreun adevar pentru el independent de Dumnezeu-omul Hristos. Totul este nou in Dumnezeu-omul Hristos si datorita Lui. El Insusi este cel dintai, urmat de mantuire, invatatura cu privire la mantuire si mijloacele de mantuire, iar mesajul Dumnezeu-omului Hristos pentru neamul omenesc este absolut nou: sa despartim pacatul de pacatos, sa uram pacatul, dar sa-l iubim pe pacatos, sa ucidem pacatul, totusi sa-l mantuim pe pacatos. Continuare»

6 Comentarii »

Cugetari despre infailibilitatea europeanului

1. Dupa Dumnezeu, omul este, fara indoiala, cea mai tainica si enigmatica entitate din toate zonele gandirii umane. In adancul fara fund al existentei umane se invart contradictii care sfideaza impacarea: viata si moartea, virtutea si pacatul, Dumnezeu si diavolul, si tot ceea ce exista inlauntrul si in jurul lor. Prin intermediul tuturor religiilor, filosofiilor, stiintelor, civilizatiilor materiale si spirituale, neamul omenesc a tot incercat sa rezolve in mod fundamental o problema de o importanta covarsitoare: problema omului.

Si din toate aceste straduinte si lupte si-a confectionat siesi o zeitate suprema spre a fi idolatrizata drept valoare de varf si criteriu suprem. Acest ultim idol este: “Omul este masura tuturor lucrurilor“. Cu alte cuvinte, omul este masura tuturor fiintelor si a tuturor lucrurilor. Continuare»

10 Comentarii »

• Continuare de la: Aduse cu posta electronica (2): Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (I)

*

Noi, prostimea şi talpa ţării, am constatat că mulţi dintre cei care încercăm să folosim bisturiul duhovnicesc şi socio-cultural, sărim sau ocolim etape importante şi hotărâtoare, trecând direct la operaţia în sine şi uitând nu doar de iubire, rugăciune, tact şi blândeţe, ci şi de curăţirea şi pansarea obligatorie a diverselor noastre necurăţii şi răutăţi lăuntrice, pe care prin intervenţia noastră pripită, uneori chiar intempestivă sau ultimativă, le-am scos la iveală!

De ce există oare atât de mult rău în lumea de azi? Deoarece oamenii au aruncat cea mai de nădejde armă a lor, arma atotbiruitoare prin care orice rău, orice păcat şi orice demon sunt sigur biruiţi pe toate câmpurile de luptă…

Despre zilelele cele rele şi stăpânii cei vicleni

“Trăim zilele cele grele în care mai marele întunericului, cu toate puterile sale, a pornit atacul împotriva Bisericii noastre Ortodoxe şi a tuturor credincioşilor creştini. Însă, Domnul cel tare şi puternic în războaie, Cel ce zdrobeşte pe vrăjmaşi cu braţul Său cel înalt, îi va zdrobi şi pe aceştia cu toate uneltirile lor şi-i va trimite în focul cel mai dinafară şi în iezerul de foc, care este a doua moarte.

Noi însă, să rămânem tari şi nezdruncinaţi în credinţa ortodoxă şi în iubirea Mântuitorului Hristos, de care nimic nu trebuie să ne despartă, nici necazuri, nici supărări, nici foamete, nici boală, nici altă primejdie, nici măcar moartea. Dacă vom fi statornici în dragostea lui Dumnezeu, vom suferi puţin pentru moment, dar după aceea ne vom bucura şi vom trăi în veşnicie cu El.

Din nefericire, conducerea şi stăpânirile statului şi ale Bisericii sunt guvernate de mai marele întunericului şi de masonerie. Vai! Vai! Unde am ajuns! Cei mai mulţi dintre conducători sunt instrumentele celui rău. Nu ştiu ce să spun.

<Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşa de îngrădire împrejurul buzelor mele!> sau <fugi, taci şi mântuieşte-te>, dar unde să fugă cineva, căci pretutindeni duşmanul şi-a întins capcanele, şi în oraşe, şi în pustie, şi pe uscat, şi pe mare; numai în Cer, acolo trebuie să fugă cineva ca să se mântuiască. Dar vrăjmaşul şi ucigătorul de oameni, tocmai pe aceştia care vor să urce către ceruri îi războieşte mai tare.

(N. n. – Observăm că Părintele Filothei primise în dar o profundă cunoaştere şi o străvedere duhovnicească, ce-i permiteau să dea tuturor, credincioşilor şi necredincioşilor, sfaturi luminate şi mântuitoare). Continuare»

14 Comentarii »

• Cititi si: DIN MARTURIILE ARHIM. ZAHARIA DESPRE CUVIOSUL SOFRONIE si sfaturi legate de problema rusinii la spovedanie: “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”

“Staretul nostru avea o credinta si o dorinta. El era pe deplin incredintat ca parintelui sau duhovnicesc, Sfantului Siluan, i-a fost dat cuvantul lui Dumnezeu pentru generatia noastra si ravnea sa vesteasca acest cuvant, daca ar fi fost cu putinta, tuturor popoarelor pamantului, popoare pentru care sfantul insusi s-a rugat ca sa-L cunoasca pe Dumnezeu in Duhul Sfant. El voia ca si noi sa impartasim aceasta dorinta arzatoare a sa, plinind astfel, pe cat de mult cu putinta, sfanta noastra datorie fata de cuviosul Siluan.

Intr-o zi, in timpul uneia din convorbirile noastre, m-a indemnat sa scriu gandurile pe care, din cand in cand, i le exprimasem privitor la insemnatatea cuvintelor Sfantului Siluan. Oarecum nedumerit, caci eram foarte constient de propria-mi putinatate si nimicnicie, l-am intrebat: „Dar, parinte, ce pot eu scrie?!”. Raspunsul sau avea sa fie steaua mea calauzitoare. Pe un ton hotarator mi-a spus: „Repeta ceea ce am spus eu!”. Din acel moment am inteles un fenomen care se observa adesea in istoria monahismului: de fiecare data cand cuvantul lui Dumnezeu se naste in inima unui monah sfant, cuvant prin care Dumnezeu face cunoscute tainicele hotarari ale voii Sale oamenilor, dupa aceea, generatii de monahi din acea manastire vor repeta cuvintele acelui sfant calugar, vor cerceta gandul sau si vor raspandi invataturile sale. Astfel, vor aprinde in sufletele contemporanilor lor adevarata credinta, care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna (cf. Iuda 1:3). In acest fel, ei vor sluji cuvintelor sfintilor, vor zidi Trupul Bisericii si in acelasi timp isi vor lucra propria mantuire. Un exemplu tipic al acestui fapt a fost lucrator timp de secole in Manastirea Studion din Constantinopol. Continuare»

13 Comentarii »

“În epoca noastră plină de incertitudine, îndărătnicie şi violenţă, din prea mult zel unii cad într-o extremă periculoasă, străină de originile Bisericii noastre, după cum am încercat să arăt în raportul meu; la prima bănuială, aceştia sunt gata să vadă în aproapele lor un eretic sau schismatic periculos, trezind sentimente rele faţă de acesta, în loc de dragoste şi bunăvoinţă, căzând în acelaşi timp în mândrie, fără să-şi dea seama, fapt nu mai puţin periculos pentru sufletul omului decât slăbirea în credinţă. Un exemplu trist putem vedea la Geneva, în persoana părintelui destul de vrednic, V. Sakkas, pentru care nici chiar Sinodul Episcopilor nu este suficient de ortodox, supunerea faţă de el nefiind necesară. Aceasta nu mai este ortodoxie, ci sectarism!”

Randurile care urmeaza fac parte dintr-un raport oficial citit la Sinodul al III-lea al ROCOR (“Russian Orthodox Church Outside Russia” = Biserica Ortodoxa Rusa din Diaspora) in anul 1974. In el se face un istoric al atitudinii pe care ROCOR a adoptat-o fata de marile provocari ale modernimului: tendintele reformiste impuse Bisericii Ortodoxe, inclusiv noul calendar, tendintele ecumeniste, precum si obedienta fata de stapanirea politica. In acest istoric se arata ca ROCOR, ca biserica libera atat de stapanirea politica, cat si de tentatiile moderniste, a pastrat comuniunea cu bisericile ortodoxe care au fost afectate de astfel de procese, avand o atitudine plina de intelegere, pastrand, asadar, calea de mijloc prin reprezentantii sai cei mai inalti – de la intai-statatori pana la arhierei sfinti ca Ioan Maximovici.

Astfel, ROCOR nu a declarat niciodata, sub nicio forma, nicio biserica ortodoxa drept schismatica sau eretica pentru adoptarea noului calendar sau pentru ecumenism, ci a pastrat comuniunea spirituala cu Biserica Ortodoxa Universala (oficiala). Relatiile de con-celebrare cu reprezentantii bisericilor oficiale nu au fost intrerupte de catre ROCOR, nu la intentia Sinodului ROCOR si nu datorita calendarului sau ecumenismului, ci de unele biserici oficiale, si aceasta din cauza conditiilor politice de atunci, dupa cum va fi aratat mai jos.

Mai mult decat atat, surpriza este ca pana si in sanul ROCOR au existat comunitati ortodoxe care au tinut calendarul nou. In mod socant pentru cei care il invoca pe Sfantul Ioan Maximovici ca sa isi indreptateasca propriul zelotism si fetişism calendaristic, Sfantul Ioan a păstorit el insusi doua asemenea comunitati: cea olandeza si cea română din Franta, hirotonind chiar un episcop roman nou-calendarist. Cat mai ramane din propaganda stilista ce il invoca pe Sfantul Ioan Maximovici, in dispretul istoriei si al vietii Sfantului, in sprijinul lor? Nimic, asa cum nimic va ramane, prin materialele care vor fi publicate pe viitor, si din minciunile prin care Cuviosul Serafim Rose este revendicat de acesti “apologeti” ai schismei calendaristice. Continuare»

50 Comentarii »

“La celalalt sa te duci cu pasi de porumbel. Asadar, sa te apropii de el in mod delicat si cu blandete, pentru ca semenul tau are si el fricile si supararile sale. Are si asa destula greutate pe suflet, ca sa-i mai adaugi si tu“. (Cuv. Iustin Popovici).

***

• Cititi si prima parte: Sfantul Iustin Popovici – Noul sfant filosof si martir al lui Hristos in vremurile noastre
• CINSTITUL PARACLIS AL CELUI INTRE SFINTI PREACUVIOSULUI PARINTELUI NOSTRU IUSTIN POPOVICI

Astazi, 7 aprilie, se implinesc 31 de ani de cand a trecut la Domnul Cuviosul Iustin Popovici. In articolul dedicat anul trecut pomenirii celui pe care sarbii, si nu numai ei. il numesc deja Sfantul Iustin (articol pe care va invitam sa-l (re)cititi), ne oprisem la mărturiile din viata sa de pana la momentul instalarii comuniştilor la putere în fosta Iugoslavie. Continuăm asadar mărturiile din perioada comunistă cu câteva extrase din cartea despre cuviosul Iustin apărută la Editura Sophia, cuprinzand si cateva dintre minunile sale, reluând, în acelaşi timp, şi un episod legat de întreruperea revistei ortodoxe pe care o edita curajosul arhimandrit.

Viaţa şi scrierile sale s-au făcut, pentru noi, izvoare nesecate de duh al credinţei celei adevărate, predanisite şi câştigate pentru noi de către Sfinţii lui Dumnezeu. Importanta covârşitoare a cuvantului si a pildei vietii sale pentru noi toti, ortodocsii vremurilor de cernere este mărturisită şi de “fratele” sau de nume si de marturisire, părintele Justin Pârvu prin aceste cuvinte categorice:

„Dacă nu vom mărturisi Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Cuviosului Părinte Iustin Popovici, nu ne mîntuim”.

Parintele Iustin al sarbilor nu a fost insa numai un neinfricat si aprig luptator, cu imbatabile arme teologice impotriva ecumenismului si a tuturor umanismelor antihristice (toate de extractie ariana, a demonstrat el) care cauta sa sfasie Biserica dinlauntru si dinafara; nu a fost nici numai o constiinta vie care a denuntat ferm compromisurile apostate cu fiara comunista, asumandu-si pentru sine o neincetata prigoana; nu a fost numai un fin si adanc teolog al Tainei lui Hristos Dumnezeu-Omul si a Tainei Trupului Bisericii.

Pe langa toate acestea si pe langa multe altele, Cuviosul Iustin a fost, in acelasi timp – NOTA BENE! – si un om de o desavarsita smerenie, sensibilitate, blandete si delicatete, care nu putea sa vorbeasca oamenilor despre Dumnezeu fara sa-i vina darul lacrimilor, care, in mod sincer, nu vedea nimic bun in sine si nu se simtea deloc vrednic de mantuire si care, acolo unde nu era in joc Adevarul Bisericii, nu stia cum sa se poarte mai atent si mai cald cu fiecare om, astfel incat sa nu-l mahneasca cu nici cel mai mic lucru. Sa luam deci aminte, cu intelepciune la viata acestui far luminos al Ortodoxiei contemporane! Continuare»

16 Comentarii »