Război întru Cuvânt

Insemnatatea Jertfei de pe Golgota si a Tainei Impartasaniei in lucrarea proniatoare a mantuirii oamenilor (II)

“Doamne, cat de minunat randuiesti Tu mantuirea neamului omenesc, cu cata bunatate, intelepciune, pogoramant, blandete, indelunga rabdare, asteptare – fiindca astepti cu rabdare indreptarea si intoarcerea noastra, luminandu-ne cu lumina harului, silindu-ne, induiosandu-ne, cercand inimile si rarunchii nostri. Iar noi – ce lenesi, ce zabavnici, ce nesimtiti, ce nepasatori, ce iubitori de placeri, ce lacomi, ce nerabdatori suntem! – Misca-ne, Doamne, spre mantuire, in orice chip! Sa se laude cuviosii intru slava, si sa se bucure intru asternuturile lor (Ps. 149,5).

Cum ne atrage la Sine Domnul prin cantarile, stihirile, canoanele slujbelor si prin intreaga alcatuire a slujbelor dumnezeiesti – si pana la sfarsitul veacului va atrage pe credinciosii alesi, care iubesc slujba lui Dumnezeu! Ce bogatie de pocainta arzatoare, de strapungere a inimii este ascunsa in slujbele noastre! - Zi si noapte au stat la rugaciune multi nevoitori, atrasi de dragostea catre Hristos, [aducandu-I] jertfa lui Hristos, Celui Care i-a indragit si a fost indragit de ei, nevointele preamari ale infranarii, rugaciunii si vederii duhovnicesti. Continuare»

5 Comentarii »

Caderea in pacat si urmarile ei. Diavolul – pricinuitorul pacatului. Insemnatatea Jertfei de pe Golgota si a Tainei Impartasaniei in lucrarea proniatoare a mantuirii oamenilor (I)

“In orice om, chiar daca este intelept, se afla si multa prostie, si uneori prostie dezgustatoare. Pazeste-te in fiecare clipa, omule, de prostia ta. Aceasta preamare prostie este pacatul: de la el vine toata vatamarea.

Caderea primilor oameni si a intregului neam omenesc a fost adanca, larga, pierzatoare si infricosatoare prin urmarile sale – prin pierderea acelor daruri de viata datatoare de care omul s-a lipsit dupa cadere si prin acele roade infricosatoare pe care le-a nascut pacatul, ca urmare a despartirii de Dumnezeu – Izvorul vietii. Continuare»

6 Comentarii »

CARE SUNT CONDITIILE CA RUGACIUNILE NOASTRE SA FIE BINE PRIMITE LA DUMNEZEU?

Arhim. Roman Braga: Adevarata rugaciune nu se sfarseste niciodata

- Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi?

- Trebuie să vorbim cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afară de tine, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este infinită întrucât în ea se sălăşluieşte Hristos de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, fără limită, persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Pavel de atâtea ori: „voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu”.

Să nu direcţionăm rugăciunea noastră într-un colţ, că Dumnezeu nu e material sau spaţial să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo e Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui. Convorbirea cu Dumnezeu îţi aduce simţirea acesta a prezenţei lui Dumnezeu. Continuare»

36 Comentarii »

Uneste-ti sufletul cu Dumnezeu prin credinta izvorata din inima si vei putea face tot ce doresti. Poarta razboi cu tine vrajmasii nevazuti, puternici si neadormiti? Ii vei invinge! Sau vrajmasii din afara, vazuti? Ii vei birui si pe aceia! Te hartuiesc patimile? Le vei inlatura. Te coplesesc supararile? Le vei depasi. Ai slabit cu duhul? Vei dobandi tarie.

Viata omului, a crestinului adevarat, apartine viitorului, veacului ce va sa vina. Acolo il asteapta toate bucuriile, deplina fericire. Aici pe pamant nu este decat un surghiunit, care isi ispaseste pedeapsa. Uneori natura toata i se ridica impotriva, din cauza pacatelor, ca sa nu mai vorbim de dusmanul sau invederat, diavolul, care umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (1 Petru 5, 8 ).

“Nefireasca dominatie a carnii asupra spiritului se explica printre altele si prin aceea ca spiritul pare a fi “ingropat” in carne, legat de aceasta. Aceasta iese in evidenta indeosebi in raport cu slujirea lui Dumnezeu. Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se inchina in duh si adevar. Intr-adevar, traim adesea ca si cum n-ar exista in noi spirit, suprema treapta a desfranarii vadindu-se in om atunci cand spiritul este sufocat cu totul si cand omul ramane doar trup si nimic altceva.

“Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6, 3).

Priviti cu atentie in ce chip il cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veti constata ca trupul incearca sa o ia inaintea spiritului. La sfinti se vede ca spiritul precumpaneste asupra trupului, fiindca acestia traiesc cu spiritul, nu vad in lume nimic altceva decat spirit, intelepciunea, atotputernicia si bunatatea lui Dumnezeu vadindu-se in toate. In orice fenomen, in orice lucru vad pecetea spiritului. La oameni exista o preponderenta considerabila a trupului asupra spiritului si ea apare in faptul ca ei recunosc doar cele ce pot fi percepute prin simturi, nu vad – cum se spune – mai departe de lungul nasului; omul simturilor, omul trupesc vede lumea aproape ca si fiintele necuvantatoare, irationale; il lasa rece intelepciunea, puterea pururea fiitoare, bunatatea Creatorului. Continuare»

4 Comentarii »

“Priveste mai des in inima ta, coboara-te  in adancul ei (adanca este inima omului); scoate la lumina limpede a constiintei tot ce e rau in ea, si cu suspine de parere de rau sau cu lacrimi amare de cainta schimba tot raul ce se ascunde in adancul inimii. Ah! Cat de multi oameni raman nepasatori fata de inima lor: nu vor sa se uite in ea si sa cerceteze cu deadinsul ce rautati s-au adunat in ea. Foarte mult pierd oamenii acestia si in privinta bunastarii lor vremelnice, dar mai ales in privinta mantuirii. Indeletnicirea de capetenie a crestinului in aceasta viata trebuie sa fie curatirea inimii lui, pentru ca inima, curatita, sa-L poata vedea in viata cea viitoare pe Dumnezeu – pentru ca cei curati cu inima Il vor vedea pe Dumnezeu – si sa se poata uni cu El. Fara inima curatita nu poti vedea fata lui Dumnezeu si nu te poti uni cu El. Tot ce e uracios ori necurat nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu. Nici nu vor petrece calcatorii de lege in preajma ochilor tai, urat-ai pre toti cei ce lucreaza faradelege (Ps. 5, 5).

Spre curatirea inimii sunt orientate aproape toate Tainele, altfel spus tot harul Duhului care este in Taine: Botezul este baia inimii, a celei de-a doua nasteri a omului; Taina Mirungerii intareste curatia inimii, daruita de harul lui Dumnezeu prin Botez. Pocainta este cea de-a doua baie a ini­mii, dupa Botez; Impartasania il uneste pe crestin, prin inima curatita, cu Preacuratul Hristos; Nunta sfinteste si curateste pornirile firesti spre nunta, adica urmareste tot curatia inimii in insotirea nuntii, ca nunta sa fie in Domnul, iar nu din patima; Mirungerea vindeca trupul prin curati­rea inimii, sufletului, de pacatele a caror iertare se da prin Taina Pocaintei. Atat de multa nevoie are fiecare crestin sa-si curateasca inima pacatoasa. In viata morala si in cea obisnuita, curatia sau necuratia inimii noastre, starea ei patimasa sau linistita, despatimita, are foarte mare insemnatate. Atunci cand ea este necurata, supusa patimii, nu asteptati nici un fel de fapte bune de la omul ce are o asemenea inima: el nu e liber, el este rob, manat de patima care traieste in ini­ma lui. Iar daca inima este nepatimasa, linistita, atunci totul ii merge omului ca pe roate si toata activitatea lui este nobila, in acord cu constiinta.

Dati Bisericii si societatii oameni cu inimi cat se poate de curate, si oamenii acestia vor fi intregi si cinstiti, drept savarsind cuvantul adevarului dumnezeiesc, slujitori minunati ai patriei, care in scurta vreme vor inalta bunastarea Bisericii si a statului.

***

In natura, apa adapa pamantul, iar caldura soarelui face ca umezeala ei si particulele foarte fine de pamant sa fie asimilate de vegetale. Si Domnul Iisus Hristos, dupa bunavoirea lui Dumnezeu-Tatal, revarsa harul Sau ca apa in inimile crestinilor: din pantece vor curge rauri de apa vie (In 7,38), iar Duhul Sfant, caldura cea du­hovniceasca si de viata facatoare, face ca inimile noastre sa si-l insuseasca.

***

Continuare»

12 Comentarii »

“In privinţa naturii bolilor, aşa cum am mai spus, suferinzii care au avut parte de cele mai multe vindecări au fost posedaţii, nevăzătorii şi alcoolicii. Vindecarea posedaţilor îi impunea părintelui Ioan o extraordinară tensiune rugătoare şi o imensă stăpânire de sine. Continuare»

5 Comentarii »

“Ce rău imens fac lor înşile şi altora aceşti viermi moraliza­tori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, agită spiritele cu gând de osândă, îşi fac rău lor înşile, luând de la diavolul otrava judecării aproapelui“. (Sf. Ioan de Kronstadt)

Dorim sa facem cunoscut unui numar mai mare de persoane un alt cuvant extrem de actual apartinand unui sfant din alt veac – cum a fost si acesta, al Sfantului Vasile – dar care pare ca si cum ar fi scris de cineva care ar mai trai printre noi si acum, desi are o “vechime” de mai bine de o suta de ani. Este un cuvant al Sfantului Ioan de Kronstadt – gasit si preluat, cu acordul ei, de la sora noastra care intretine blogul “Ramura inflorita” – care isi afla, din pacate, o arie de aplicabilitate din ce in ce mai larga astazi, intr-o lume care-si zice “ortodoxa”, dar care este din ce in ce mai poluata de toxinele unor duhuri vrajmase Duhului lui Hristos. Din acest motiv dorim sa facem mai intai o introducere personala la acest text.

“Aceasta cale le este sminteala lor si celor ce vor gasi de bune spusele lor”. (Ps. 48, 13)

Trebuie sa admitem ca traim intr-o perioada bisericeasca caracterizata parca mai mult decat oricand de confuzie si dezbinare si in care, partial din cauza patimilor noastre nestrunite, a neascultarii, a lipsei de elementara smerenie si de discernamant, a superficialitatii [1] sau a iresponsabilitatii, dar si, poate chiar in mai mare parte, din cauza unor strategii diversioniste bine puse la punct, pentru a incerca surparea Bisericii din interior. Iar acestea din urma isi gasesc cu usurinta cele mai docile instrumente in cele dintai, astfel ca impreuna sa construiasca un redutabil arsenal pentru pulverizarea totala a unitatii noastre (deci si de slabire a fortei noastre; unii cautand in mod evident sa “vampirizeze” astfel Biserica, cautand sa dizloce parti importante din ea si vanandu-i pe credinciosi slabi pentru sectele sau gruparile lor schismatice – cum fac stilistii, care se afla, pe cat se pare, intr-o agresiva expansiune in aceste zile, direct proportional cu gradul tot mai inalt de escaladare a pan-ereziei ecumeniste), ca si pentru smintirea cat mai “eficienta” a credinciosilor.

Este evident ca traim intr-un spatiu (cel putin virtual) ce isi zice ortodox, dar care lasa loc ca, sub alibi-ul apararii credintei sau al trantei cu dusmanii Bisericii si ai omenirii, sa prolifereze atat pescuitorii in ape tulburi, cat si ultra-zelotistii sincer fanatizati, dar nu mai putin culpabili. Astazi Ortodoxia este lovita cu cea mai mare perfidie nu numai “de-a stanga”, de ecumenisti, de eretici, atei, masoni si pagani, ci si “de-a dreapta”, tocmai de multi dintre cei care se pretind aparatorii cei mai inflacarati ai ei! Dar, pentru cei care au o minima formare si intelegere duhovniceasca…. “dupa roadele lor ii veti cunoaste“. Asistam fie la campanii intregi, duse cu violenta, dar si metodic, sistematic – dupa regulile tratatelor de manipulare si de linsaj moral -, fie la discrete si periodice “inserturi” otravite piezise, prin care se urmareste semanarea indoielii, a suspiciunii sau chiar distrugerea increderii credinciosilor mai ales in oamenii duhovnicesti cei mai importanti, care pot sa mai constituie repere valide in labirintul de ispite al vietii contemporane. Se ataca la gramada – pentru a capata credibilitate – eretici si impostori reali, cu oameni ai Bisericii de buna-credinta, dar “amestecati”, cu bune si cu rele (sau chiar cazuti, dar vrednici de mila si, oricum, recuperabili) – cu duhovnici, ierarhi si personalitati laice de cea mai inalta si incontestabila statura ortodoxa, care ne erau printre ultimele si putinele faruri si puncte de sprijin in lumea aceasta a raului si minciunii dezlantuite.

Nu se critica constructiv (daca e ceva de criticat), ci se desfiinteaza; nu se atentioneaza cu dragoste, decent, onest si cu atentie la context si la nuante, ci se trage fara mila cu mitraliera vorbelor ucigase de suflet. Nici macar nu se arunca doar cu pietre, ci se pravalesc bolovani grei in capetele care trebuie sa cada. Se amesteca grosolan adevarul cu minciuna, faptele reale cu fabulatiile si rastalmacirile si se practica atacul prin invaluire, plecand de la oamenii mai putin importanti sau de la cei mai vulnerabili moral (la care “petele” si “bubele” sunt mai usor de gasit, chiar daca nici in cazul lor nu se justifica linsajul moral) catre cei mai mari si mai de prestigiu. Se construiesc scenarii delirante si grotesti, se fac asocieri halucinante, se induc banuieli dintre cele mai odioase – care se si transforma rapid in certitudini si apoi se mediatizeaza ca atare – nimic din panoplia clasica a manipularii nu lipseste, doar-doar vor convinge – si vor arunca in deznadejde – pe creduli ca toti sunt “o apa si-un pamant” si ca nu mai poti avea incredere in nimeni, daca si cei pe care te bizuiai fara ezitare pana mai ieri sunt astazi compromisi prin strategii mizerabile de intoxicare si poarta deja pe frunte, fara dreptul de a fi ascultati sau de a se apara, etichetele stigmatizante de “masoni”, “eretici”, “vanduti”, “tradatori”, “Iude”. Ca in anii 50, e de ajuns o eticheta infamanta pusa de cine detine oarece “putere” de influenta, ca sa devii compromis pe viata. Dar Dumnezeu le sta impotriva celor trufasi si-i va rusina si prabusi amarnic pe cei care astazi sapa gropi pentru altii, cum numai El stie s-o faca…

“Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: “Pentru ce tu istorisesti dreptatile Mele si iei legamantul Meu in gura ta?

Tu ai urat invatatura si ai lepadat cuvintele Mele inapoia ta.

De vedeai furul, alergai cu el si cu cel desfranat partea ta puneai.

Gura ta a inmultit rautate si limba ta a impletit viclesug.

Sezand impotriva fratelui tau cleveteai si impotriva fiului maicii tale ai pus sminteala.

Acestea ai facut si am tacut, ai cugetat faradelegea, ca voi fi asemenea tie; mustra-te-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale.

Intelegeti dar acestea cei ce uitati pe Dumnezeu, ca nu cumva sa va rapeasca si sa nu fie cel ce izbaveste”. (Ps. 49. 17-23)

O, om, ce mari raspunderi ai… Vai tie, celui care ucizi sufletele pruncesti prin cuvintele tale nesocotite; vai tie, celui care minti si otravesti in jur fara rusine; vai tie, celui care pe Hristos Il prigonesti si Il necinstesti atunci cand cauti sa injosesti pe fratele ori pe parintele tau; vai tie, celui care iti calci in picioare propria constiinta care te arde ca un fier rosu, fiindca ai lepadat si ascultarea si dragostea, cocotandu-te singur pe scaunul de judecator inchizitorial! Continuare»

64 Comentarii »

Sf. Ioan de Kronstadt: Oamenii au cazut in necredinta fiindca s-au lipsit de duhul rugaciunii

 VIATA SFANTULUI IOAN DE KRONSTADT – Preluata de pe blogul Taina casatoriei

“Sfântul Ioan s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia, la 18 octombrie 1829, într-o foarte săracă familie preoţească. Cei mai mulţi dintre strămoşii săi, vreme de cel puţin 350 de ani, au fost preoţi sau cantori [dascali, cantareti] sau au slujit într-un fel sau altul Bisericii, astfel că Ioan a fost blagoslovit cu o creştere foarte evlavioasă. Tatăl său îl lua foarte des  la slujbele bisericii, iar acasă vorbea adeseori cu el despre Hristos şi sfinţi. El însuşi spune: „Pe cât îmi pot aduce aminte, din cea mai fragedă pruncie, pe când aveam patru sau şase ani, părinţii mei mi-au  sădit obişnuinţa rugăciunii, şi prin pilda lor m-au făcut să fiu un copil în armonie cu religia“. Continuare»

4 Comentarii »

• Sfantul Ioan de Kronstadt ne invata sa traim si sa ne rugam in Duh

“Cand diavolul ni se afla in inima, simtim ceva ca o greutate ucigatoare, sufletul simte ca ceva il strange si ca se intuneca; totul ne irita; simtim repulsie fata de orice fapta buna; interpretam anapoda orice cuvant si orice gest ale altora fata de noi, neobisnuita, o para de foc in piept si in inima; vedem in ele porniri impotriva noastra, facute cu rea intentie, o lezare a onoarei si de aceea nutrim fata de ei ura adanca, ucigasa, gand de manie si razbunare. “Dupa roadele lor ii veti cunoaste” (Matei 7, 20). Sunt zile cand duhul rau ma tulbura si pe mine. Continuare»

13 Comentarii »

• Hotnews: Ultimul tar al Rusiei, Nicolae al II-lea, a fost reabilitat

O stire de ieri venita pe fluxurile agentiilor de presa anunta: “Curtea Suprema a Rusiei a decis miercuri reabilitarea ultimului tar rus, Nicolae al II-lea, si a familiei sale drept victime ale represiunii politice bolsevice, un gest simbolic reclamat de multa vreme de descendentii familiei imperiale“. Despre insemnatatea acestui eveniment, care are loc tocmai in anul in care s-au implinit 90 de ani la martiriul Sfintilor familii tariste Romanov (17 iulie 1918) si despre caracterul crucial pentru istoria omenirii – vazuta din perspectiva duhovniceasca, adica a Proniei lui Dumnezeu – a momentului tragic al uciderii Tarului Nicolae, precum si despre profetiile referitoare la venirea ultimului Tar in Rusia, din aceeasi dinastie a Romanovilor, inaintea sfarsitului lumii, va invitam sa cititi in cele ce urmeaza o selectie din cuvintele si proorociile catorva sfinti ai ultimului veac: Continuare»

18 Comentarii »