Război întru Cuvânt

“Însuşirea creştină neabătută, de neîncredere în gândurile şi simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină. Ca urmare, experienţele „spirituale” şi arătările duhurilor sunt poate mai obişnuite astăzi decât în oricare altă vreme a veacurilor creştine şi omenirea lesne-încrezătoare este pregătită să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o „nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt. Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceşte, socotindu-se „creştină” chiar în vreme ce se pregăteşte pentru veacul „minunilor” drăceşti, care reprezintă un semn al vremurilor de pe urmă”.

PARINTELE SERAFIM ROSE:

Salasul din vazduh al duhurilor

“Pentru a înţelege care este sălaşul în care intră sufletul după moarte, trebuie să-l socotim întru toată alcătuirea firii omeneşti. Va trebui să cunoaştem firea omului înainte de căderea lui, schimbările care s-au săvârşit după cădere, şi înţelegerea pe care o are omul pentru a intra în legătură cu fiinţele cele duhovniceşti.

Poate că cea mai scurtă expunere despre aceste subiecte, trebuie să se afle în aceeaşi carte a Episcopului Ignatie Brianceaninov, despre care am mai vorbit, şi în care se găseşte învăţătura ortodoxă despre îngeri (vol. III al colecţiei). Episcopul Ignatie scrie un capitol al cărţii despre „simţirea duhurilor” – adică, despre arătările îngereşti şi diavoleşti care se arată oamenilor. În cele ce urmează, vom cita acest capitol, care prezintă învăţătura ortodoxă, aşternută pe hârtie cu dreptate şi întru adevăr, de către unul dintre marii părinţi ortodocşi ai vremurilor moderne. Continuare»

6 Comentarii »

“Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis fariseilor:

N-au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei bolnavi. Deci, mergand, invatati-va ce inseamna: „Mila voiesc, iar nu jertfa”; ca n-am venit sa chem pre cei drepti, ci pre cei pacatosi la pocainta (Mt. 9, 13; Osie 6, 6).

Iubiti frati! Cine vrea sa fie crestin adevarat, adica sa creada in Hristos, sa se improprieze lui Hristos si sa fie insusit de catre Hristos, ace­la trebuie sa se lepede de sine (Mt. 16, 24). El trebuie sa-si recunoasca pacatele drept pacate, iar dreptatile drept zdrente puturoase de curva — caci curva este sufletul ce a intrat in insotire nelegiuita cu pacatul. Asa a grait despre drepta­tile omului cazut marele Proroc (Is. 64, 4). Dreptatea noastra, atat de aleasa in starea de neprihanire dinainte de cadere, a fost spurcata prin cadere, s-a facut netrebnica, la fel cum o tesatura preafrumoasa si de mult pret isi pierde tot pretul atunci cand patrunde in ea o materie imputita. Pe cel care se leapada de sine si se apropie de Hristos din starea lepadarii de sine, Hristos il primeste: il rascumpara, inlocuindu-l cu Sine; il mantuieste, unindu-l cu Sine. Continuare»

19 Comentarii »

Extras dintr-un interviu cu Parintele Savatie Bastovoi, “Viata in Hristos” (2003)

- Vreau să vă întreb, părinte, pentru că resimt lucrul ăsta la tot pasul, în mine, la cei de lângă mine: De ce creştinul, fie creştinul ortodox, nu mai caută Duhul Sfânt, nu-l cunoaşte pe Duhul Sfânt?

- Părintele Savatie Bastovoi: Tocmai pentru că, am zis, oamenii s-au amestecat cu lumea şi cu faptele lumii acesteia şi-n loc să ducă biserica în lume – “Cu pace să ieşim” – în loc să ducă ei duhul păcii pe care îl primim de la Hristos în Liturghie, să-l ducă-n lume, au adus lumea în biserică. Şi în acest fel ne-am încălzit aşa de binişor cu toată spurcăciunea lumii, încât neavând învăţători care să ne spună că nu aceasta este vieţuirea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, am luat de bună şi am considerat că ăsta este creştinismul, dar creştinismul este ceva mult mai adânc, mai răscolitor.

Aşa că dacă oamenii au ajuns să nu mai caute pe Duhul Sfânt, este pentru că socotesc că ceea ce au ei este suficient, şi că ce fac ei este chiar creştinismul şi viaţa bisericească. Dar se înşeală amarnic. Pentru că ‘sunt mulţi aşa’, da, sunt mulţi aşa, dar Ioan Gură de Aur atunci când a fost întrebat: “Dar ce noi nu ne vom mântui? Numai călugării cei din munţi?”. Şi Ioan Gură de Aur cu multă ironie duhovnicească le spune: “Dar cine-a zis că toţi se vor mântui?“.

Aşa şi noi, să nu cădem în ispita autosuficienţei, că ceea ce facem noi este ceea ce trebuie chiar dintru început, (ispita) să lăsăm la o parte sfinţii, să lăsăm la o parte Evanghelia şi să nu cădem în ispita de a spune: ‘Aceasta a fost cândva, astăzi nu se poate, sunt alte vremuri. Atmosfera culturală ne impune un alt fel de trai şi de a vedea lucrurile şi credem că şi Biserica este timpul să se adapteze şi să nu mai fie aşa de închistată‘. Aşa că din cauza ispitei acesteia prosteşti, oamenii ajung să nu mai caute pe Duhul Sfânt şi ajung să-şi irosească viata. Se ostenesc, se scoală dimineaţa, merg la biserică, măcar singura osteneală pe care o fac, dar o fac degeaba pentru că nu ştiu de ce o fac. Continuare»

21 Comentarii »

“(…) Si n-as vrea sa smintesc pe nimeni, nici sa tulbur constiinta nimanui, dar am sa ma exprim totusi asa: in timpurile noastre mintea a inlocuit credinta. Sau, cel putin, a strecurat in apele limpezi ale credintei tulburarea si impartirea felurimii gandurilor.

Vreti sa aratam acest lucru printr-un mic exemplu? Iata! Expresia pe care am folosit-o mai inainte, “intelegerea cea neinteleasa” . Aceasta expresie o gasiti in cartile bisericesti mai vechi si ea exprima starea evlavioasa, credincioasa, a sufletului omenesc care cinsteste taina lui Dumnezeu. Dar in cartile bisericesti mai noi nu mai gasiti expresia aceasta, sau o gasiti, dar putin schimbata. In loc de “intelegerea cea neinteleasa” gasiti expresia “intelesul cel greu de patruns”. Simtiti diferenta? Inteles greu de patruns poate sa aiba, sa zicem, si o ghicitoare, dar, ea, mintea se straduieste si straduindu-se dezleaga intelesul acela greu de patruns al ghicitorii. Expresia noua este o forma diluata a celei vechi. Cea veche marturisea cu tarie taina, arata sfintenia si puterea tainei, de neajuns pentru mintea omeneasca, oricate stradanii ar depune ea. Taina de neajuns pentru mintea omeneasca, dar cunoscuta de inima credincioasa. Pe cand expresia cea noua parca ar sugera ca un efort al ratiunii, al mintii, ar putea sa ia in stapanire taina. De aceea aceasta transformare a acestei expresii mi se pare ca poate ilustra o schimbare ce s-a petrecut, schimbare despre care v-am vorbit, ca mintea a tins sa inlocuiasca credinta.

Continuare»

15 Comentarii »

Sfantul Ignatie Briancianinov: Cugetare la apusul soarelui

(fragment)

“(…) Acum, cand s-au inmultit cei bogati in stiinte, arte, in tot ce este material, acum a lipsit cel cuvios (Ps. XI, 1). Sfantul Duh, privind la fiii oamenilor, cautand vas vrednic in aceasta ceata de insi ce se numesc pe sine „educati”, „cultivati”, „ortodocsi”, rosteste asupra lor, cu amaraciune, osanda:

Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, impreuna netreb­nici s-au facut; nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul. Groapa deschisa gatlejul lor, cu limbile lor vicleneau; venin de aspida sub buzele lor, a caror gura de blestem si de amaraciune este plina; grabnice sunt picioarele lor a varsa sange; sfaramare si nevoie intru caile lor, si calea pacii nu au cunoscut. Nu este frica lui Dumnezeu inaintea ochilor lor (Rom. III, 11-18).

Iata pricinile din care Duhul lui Dumnezeu Se in­straineaza de noi, in vreme ce El este adevarata mostenire a crestinilor adevarati, dobandita pentru toti noii israiliteni de catre Atotsfantul lor Incepator de neam. Duhul lui Dumnezeu Sfant este si odihneste doar in sfinti, care s-au rastignit lumii, care au rastignit trupul ca patimile si poftele (Gal. V, 24). Inca din Vechiul Lega­mant s-a vestit cu privire la El: Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia in veac, pentru ca trupuri sunt (Fac. VI, 3). Şi Acest Duh Atotbun, Care in Biserica primelor veacuri S-a pogorat asupra lui Cornelie, care era numai catehizat prin cuvantul crucii, umplandu-l de felurite daruri duhovnicesti, Se departeaza de noi, care suntem deja spalati prin botez, si care ne socotim credinciosi si ortodocsi; Se instraineaza, chiar daca El, Dumnezeu fiind, nu e partinitor; Se instraineaza ca sa nu ne faca mai pacatosi prin adaugarea la celelalte pacate ale noastre a unui pacat greu: jignirea prin care e jignit si silit sa Se departeze de la noi Sfantul Duh (Efes. IV, 30; 1 Tes. V, 19).

Continuare»

10 Comentarii »

“Pe cunoasterea si recunoasterea neputintei noastre se zideste toata zidirea mantuirii”

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Ignatie Briancianinov (30 aprilie)

O, mare, preaminunate si bineplacutule al lui Hristos, Parinte Ierarhe Ignatie! Primeste cu milostivire rugaciunile pe care cu dragoste si recunostinta ti le aducem! Auzi-ne pe noi, cei sarmani si neajutorati, care cu credinta si iubire la tine cadem si cerem calduroasa ta solire pentru noi inaintea Scaunului Domnului Slavei. Stim ca mult poate rugaciunea dreptului, care milostiv face pe Stapanul. Tu, din anii prunciei tale, pe Domnul cu inflacarare l-ai iubit si numai Lui a-I sluji voind, toate cele frumoase ale lumii acesteia intru nimica le-ai socotit. Tu, lepadandu-te de tine si luandu-ti crucea ai urmat lui Hristos. Tu de voie ai ales calea cea stramta si mahnicioasa a vietii monahicesti si pe aceasta cale virtuti mari ai dobandit. Tu, prin scrierile tale, inimile oamenilor de cea mai adanca evlavie si supunere catre Atotputernicul Ziditor le-ai umplut, iar pe pacatosii cei cazuti cu inteleptele tale cuvinte a-si cunoaste nimicnicia si a alerga intru pocainta si smerenie la Dumnezeu i-ai povatuit, imbarbatandu-i cu nadejdea in milostivirea Lui. Tu, pe cei ce alergau la tine afara nicicand nu i-ai scos, ci parinte iubitor de fii si bun pastor tuturor le-ai fost: nici acum nu ne parasi pe noi, care tie cu osardie ne rugam si la ajutorul si acoperamantul tau scapam.

Cere pentru noi de la Domnul Cel iubitor de oameni sanatate sufletului si trupului, neclintita fa credinta noastra, intareste puterile noastre care slabesc intru ispitele si intristarile veacului acestuia, incalzeste cu focul rugaciunii sufletele noastre cele reci, ajuta-ne, ca prin pocainta fiind curatiti, sfarsit crestinesc vietii noastre sa primim si in camara cea preaimpodobita a Mantuitorului sa intram dimpreuna cu toti cei alesi, si impreuna cu tine sa ne inchinam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin!

***

• Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov – “stalpul” care ne trebuie!
• Viata Sf. Ignatie Briancianinov rezumata de arhiepiscopul Averchie Tausev
• SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie): Cursele stapanitorului lumii acesteia
• SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie) despre obiceiurile care devin patimi si despre lupta cu ele
• Acatistul Sfantului Ignatie Briancianinov (text)

Un oarecare nevoitor mare a zis:

“Trebuie sa iti rabzi neajunsurile intocmai cum rabdam neajunsurile celorlalti, si sa facem pogoramant sufletului in neputintele si nedesavarsirile sale. Totodata, nu trebuie sa ne dedam nepasarii, ci trebuie sa ne ingrijim cu osardie a ne indrepta si desavarsi“.

“Nu te tulbura, nu cadea in nedumerire“, a zis un oarecare Sfant Parinte, “atunci cand vezi in tine lucrarea vreunei patimi. Atunci cand se rascoala patima, nevoieste-te impotriva ei, straduieste-te sa o infranezi si dezradacinezi prin smerenie si rugaciune“.

Tulburarea si nedumerirea care apar in om atunci cand se descopera in el lucrarea vreunei patimi e marturia faptului ca acel om nu s-a cunoscut pe sine.

Continuare»

19 Comentarii »

“Lupta cu silire de sine impotriva obiceiurilor pacatoase, Dumnezeu i-o socoate omului intru mucenicie…”

• Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov – “stalpul” care ne trebuie!
• Viata Sf. Ignatie Briancianinov rezumata de arhiepiscopul Averchie Tausev
• SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie): Cursele stapanitorului lumii acesteia
• Acatistul Sfantului Ignatie Briancianinov (text)

Troparul Sfantului Ignatie Briancianinov:

Aparatorule al Ortodoxiei, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales, podoaba cea de Dumnezeu insuflata a arhiereilor, slava si lauda monahilor, cu scrierile tale pe noi toti ne-ai inteleptit; alauta duhovniceasca, noule Gura de Aur, Ierarhe Ignatie, roaga pe Cuvantul, Hristos Dumnezeu, pe care in inima ta L-ai purtat, sa ne daruiasca noua mai inainte de sfarsit a ne pocai!

Despre obiceiuri

Obiceiurile au o putere asemenea cu cea a insusirilor firesti: cel ce urmeaza Domnului Iisus Hristos este dator sa dobandeasca obiceiuri bune si sa se fereasca de obiceiurile rele.

Tinere! Fii intelept si prevazator: din anii tineretii tale sa dobandesti deosebita luare aminte spre dobandirea obiceiurilor bune; cand vei fi in puterea varstei, ca si la batranete, te vei bucura de bogatia dobandita fara osteneala in anii tineretii.

Nu socoti drept un lucru de mica insemnatate implinirea unei pofte ce pare de cea mai mica insemnatate: fiecare implinire a poftei lasa negresit o anumita intiparire in suflet, ce poate fi uneori foarte puternica, si sluji ca inceput al unui obicei vatamator.

Continuare»

3 Comentarii »

“De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvindu-mă în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale! Ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat: Doamne, mărire Ţie”.

Sfantul Ignatie Briancianinov: Randuiala luarii aminte la sine pentru cel ce traieste in lume

“Sufletul tuturor indeletnicirilor in Domnul este luarea-aminte. Fara luare-aminte toate aceste indeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieste sa se mantuiasca trebuie sa-si randuiasca viata in asa fel ca sa poata pastra luarea-aminte la sine nu numai in insingurare, ci chiar si in imprastierea in care imprejurarile il trag uneori impotriva vointei sale. Frica de Dumnezeu sa traga in cumpana inimii mai greu decat toate celelalte simtiri: atunci va fi usor sa pastrezi luarea-aminte la sine atat in linistea chiliei, cat si in mijlocul zarvei care te impresoara din toate partile.

Infranarea cu dreapta-socotinta de la mancare, micsorand aprinderea sangelui, ajuta foarte mult luarii-aminte la sine; iar infierbantarea sangelui – care vine fie din prisosul de mancare, fie din miscarile puternice ale trupului, fie din focul maniei, fie din betia slavei desarte, precum si din multe alte pricini – naste o multime de ganduri si inchipuiri; altfel spus, naste imprastiere. Prima porunca pe care Sfintii Parinti o dau celui ce vrea sa ia aminte la sine e infranarea cu masura, egala, statornica, de la mancare. Continuare»

4 Comentarii »

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică în Duminica Înfricoșatei Judecăți (Lăsatului sec de carne)

Va veni Fiul Omului întru slava Sa (Matei 25, 31).

Iubiţi fraţi! Nu de mult L-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos născându-Se în peşteră, înfăşat cu scutece, culcat în iesle, primind asupra Sa o dată cu omenitatea toate neputinţele omeneşti, afară de păcat; nu de mult L-am văzut prigonit de Irod, fugind de sabia ucigaşilor în Egipt, întorcându-Se în Iudeea, necutezând să rămână în ea, sălăşluindu-Se în Nazaret – cetate săracă şi de puţină însemnătate a lipsitului de strălucire ţinut galilean, primind botez deopotrivă cu cei care aveau nevoie de botez, propovăduind pocăinţa şi venirea împărăţiei cerurilor.

Nu de mult am văzut acestea, şi ne pregătim de o nouă vedere duhovnicească, de o nouă şi cât se poate de uimitoare privelişte. Spre a ne face vrednici pe cât e cu putinţă omului de această privelişte, ne apucăm de curăţirea ochilor duhovniceşti – minţii şi inimii – prin nevoinţa postului. Ne apucăm să subţiem prin mijlocirea nevoinţei postului trupul nostru, pentru ca această catapeteasmă care acoperă firea noastră duhovnicească să nu fie peste măsură de groasă şi cu neputinţă de pătruns, să nu ne împiedice să privim cu cuvenita curăţie, credinţă şi străpungere spre Mântuitorul nostru, Cel ce S-a răstignit pentru noi, stricând pe cruce zidul cel din mijloc al despărţirii dintre noi şi Dumnezeu (Efeseni 2,14).

Şi ne mai aşteaptă încă o privelişte înfricoşătoare, o întâmplare cât se poate de înspăimântătoare: cea de-a doua venire pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos. Continuare»

15 Comentarii »

Sfantul Ignatie Briancianinov

“Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotri­va, ea vede in sine multa mandrie. Ea se ingrijeste sa afle in sine toate ramurile acesteia; odata ce le-a aflat, vede ca foarte multe inca sunt de aflat.

Cuviosul Macarie Egipteanul, numit de catre Biserica „cel Mare” pentru virtutile sale covarsitoare si mai ales pentru smerenia lui adanca, parinte purtator de semne si purtator de Duh, a zis in Omiliile sale inalte, sfinte, de taina, ca pana si cel mai curat si desavarsit om are in sine o anumita mandrie (v. Omilia 7, cap. 4). Acest bineplacut al lui Dumnezeu a ajuns la cea mai inalta treapta a desavarsirii crestine, l-a vazut pe cel mai mare dintre sfintii monahi, Antonie cel Mare – si a zis ca n-a vazut om care sa poata fi numit „desavarsit” pe deplin si in toata puterea cuvantului (Omilia 8, cap. 5).

Smerenia mincinoasa se vede pe sine smerita in chip caraghios si jalnic, se mangaie cu  aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.

Satana ia chip de inger de lumina; apostolii lui iau chip de apostoli ai lui Hristos (II Cor. 9,13-15) invatatura lui ia chip de invatatura a lui Hristos, starile pricinuite de amagirile lui iau chip de stari duhovnicesti, harice; mandria si slava lui desarte, amagirea de sine si inselarea pricinuita de catre ele iau chip de smerenie a lui Hristos.

Ah! Unde se ascund de nenorocitii visatori, de visatorii in chip nenorocit multumiti de sine, de starile lor de amagire de sine, unde se ascund de visatorii care cred ca se desfata si-s fericiti, unde se ascund de ei cuvintele Mantuitorului:

Fericiti voi, care flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti cei ce plangeti acum, ca veti rade. Vai voua, celor ce sunteti  satui acum, ca veti flamanzi. Vai voua, celor ce astazi  radeti, ca veti plange si va veti tangui (Lc. 6,21-25)?

Continuare»

16 Comentarii »