Sfantul Teofan Zavoratul
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Publicat pe 31 Mai 2009 | Categorii: Dogme/ erezii, Duminica Sfintilor Parinti de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea), Marturisirea Bisericii, Portile Iadului, Sfantul Iustin Popovici, Sfantul Teofan Zavoratul, Vremurile in care traim | Print
“Arianismul este mai la moda si mai raspandit decat oricand…”.
“Arie tagaduia dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu si deofiintimea Lui cu Dumnezeu-Tatal.
Impotriva lui s-a ridicat întreaga Biserica; toti credinciosii, din toate colturile lumii, au marturisit într-un glas ca Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Nascut, Dumnezeu din Dumnezeu, Nascut, nu facut, deofiinta cu Tatal.
Cineva s-ar putea gândi ca aceasta unire de cuget va fi fost roada unei însufletiri întâmplatoare, dar aceasta credinta a trecut mai apoi prin încercari cumplite, atunci când de partea arienilor au trecut puterea si marimile. Continuare»
Publicat pe 17 Mar 2009 | Categorii: Calugaria / viata monahala, Sfantul Teofan Zavoratul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print
“Minunata este viata Sfantului Alexie, Omul lui Dumnezeu! Cum a putut el rabda atat de mult timp sa nu se descopere pe sine, vazand inaintea ochilor fetele celor pentru care ardea de drag, stiind cat s-ar bucura daca ar afla cine este el, si chiar indurand lucruri urate din partea lor doar pentru ca nu stiau cine era? Continuare»
Publicat pe 10 Ian 2009 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Teofan Zavoratul | Print
“Se spune cã în dragoste. Nu, aşteptaţi puţin. Dragostea e odrasla, alcãtuitã din flori şi roade. Mai înainte trebuie curãţit pãmântul, arat, semãnat, şi dupã aceea creşte. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca sã caute şi sã mântuiascã pe cel pierdut. Dar cei cãutaţi cum se mântuiesc? Se dezbracã de omul vechi şi se îmbracã în omul nou. Mai înainte trebuie sã se dezbrace, sã dea jos şi sã arunce toatã vechitura patimilor şi a pãcatelor, dupã care se vor naşte şi cele nou-nouţe. Continuare»
Publicat pe 09 Ian 2009 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Teofan Zavoratul | Print
“Nu o singura data v-am propus atentiei acel simplu adevar, precum ca in crestinism esenta lucrurilor sta in starea inimii, in dispozitiile launtrice sau in lucrarea noastra launtrica si cred ca si dumneavoastra ati fost si sunteti de acord cu aceasta. Dar pana acum nu am incercat sa patrundem inauntru impreuna, sa supunem cercetarii tot ce se afla acolo, pentru ca, astfel, fiecare sa se deprinda sa deosebeasca in el insusi binele de rau si sa procedeze cu sine in modul corespunzator. Sa facem aceasta acum.
Amortiti-va simturile exterioare, indreptati-va ochiul atentiei spre interior si priviti ce este acolo. Continuare»
Publicat pe 21 Aug 2008 | Categorii: Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Teofan Zavoratul | Print
“Noi, cei ce suntem crestini numai pe dinafara, lipsiti de duhul lui Hristos, lipsiti de inima daruita Domnului pe de-a-ntregul, lipsiti de ravna pentru a fi numai pe placul Lui, adeseori ne socotim a fi intre cei care il iubesc pe Dumnezeu cu adevarat – atat cei ce inca sunt aici, pe pamant, cat si intre cei ce sunt deja dincolo, in cer [sfintii]. Continuare»
Publicat pe 26 Iul 2008 | Categorii: Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sfantul Teofan Zavoratul, Sfinti Parinti | Print
“Un fiu iubitor si devotat nu va avea niciodata atitudinea unuia care “stie mai bine” decat cei ce l-au nascut. Dupa cum si-a dat seama Pr. Serafim, aceasta atitudine de “a sti mai bine” este principala piatra de poticnire ce ii impiedica pe oameni sa patrunda cu totul in duhul Parintilor“
Un fragment de o importanta capitala pentru fiecare credincios ortodox din cartea “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” (Editura Sophia, 2005) despre modul duhovnicesc si neinselator de citire si de raportare la Sfintii Parinti ai Bisericii si despre importanta vitala pentru mantuire a insusirii de catre noi a Duhului si a cugetului lor:
Cand, intr-o noapte de toamna, privesc cerul senin presarat cu nenumarate stele, atat de felurite ca marime, dar revarsand o lumina unica, imi spun in sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor! Cand, intr-o zi de vara, privesc marea nemarginita, acoperita de tot felul de corabii, cu panzele intinse ca niste aripi albe de lebada, plutind sub acelasi vant catre acelasi tel, acelasi liman, imi spun in sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor! Cand aud un cor armonios pe mai multe glasuri, in care feluritele glasuri, in eleganta armonie, canta un singur cantec dumnezeiesc, imi spun în sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor!
(Sf. Ignatie Briancianinov) Continuare»
Publicat pe 20 Iul 2008 | Categorii: Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Meditatii duhovnicesti, Parintele Arsenie Boca, Sfantul Teofan Zavoratul, Vindecarea celor doi demonizati din Gadara | Print
De ce li s-a facut frica de Hristos locuitorilor Gadarei (Gherghesei) dupa ce Acesta le-a facut asa o mare si minunata binefacere de a le vindeca doi confrati chinuiti de Legiuni de demoni? De ce le este si astazi multor frati ai nostri frica de Hristos, incat prefera sa nu-I deschida decat cel mult un coltisor de usa sau nici macar atat? Continuare»
Publicat pe 24 Mai 2008 | Categorii: Duminica Samarinencei, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sfantul Teofan Zavoratul, Talcuiri ale textelor scripturistice | Print
CUI II MAI ESTE SETE DE DUH SFANT?
Putini sunt adevaratii crestini!
“Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).
Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfânta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul. Continuare»
Publicat pe 10 Mai 2008 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Duminica Mironositelor, Saptamana Luminata, Sfantul Teofan Zavoratul, Talcuiri ale textelor scripturistice | Print
“Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, pana ce n-au aflat pe Cel Preaiubit!
Iar barbatii parca se impiedica in picioare: merg la mormant, il vad pustiu si raman in nedumerire: ce putea sa insemne faptul ca nu-L vedeau pe Domnul?
Nu, aici e vorba de dragoste chibzuita, care se teme de greseala din pricina inaltului pret al dragostei si al tintei sale. Continuare»
Publicat pe 30 Apr 2008 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Portile Iadului, Sfantul Teofan Zavoratul, Triodul si Postul cel Mare | Print
“Eu sunt prietenul tău, capul tău, sunt fratele tău, soră, mamă, toate, şi nu voiesc alta decât să fii şi tu prietenul Meu. Eu am fost sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, am fost răstignit pentru tine, am fost pus în mormânt pentru tine, în cer mă rog Tatălui pentru tine şi am venit pe pământ ca mijlocitor pentru tine la Tatăl. Tu eşti Mie totul, frate împreună moştenitor, prieten, membru. Ce doreşti mai mult? Continuare»