Război întru Cuvânt

“In duminica trecuta, Sfanta Biserica ne-a invatat smeritele simtaminte de cainta prin care e atrasa milostivirea lui Dumnezeu; acum, ea vrea sa ne ridice la hotararea insufletita de a merge, parasind pacatul, pe calea dreapta catre Tatal Cel Ceresc. Pentru aceasta, in pilda despre fiul risipitor ea ne infatiseaza pe de o parte starea amara a pacatosului cazut de la Dumnezeu, iar pe de alta – bucuria si tihna in care este primit de Tatal Ceresc cel ce se pocaieste. Sa urmarim caderea si ridicarea acestui pacatos. Cu greu se va gasi cineva dintre noi, cei ce suntem aici de fata, care sa nu isi recu­noasca propria sa istorie, in trasaturile ei intunecate sau in cele luminoase.

Intoarceti-va cu gandul la vremea cand, anul trecut, am postit, ne-am spovedit si ne-am impartasit cu Sfintele lui Hristos Taine. In ce stare fericita era atunci sufletul nostru! Ce luminos i se parea totul: si in sine, si in jurul sau, si deasupra sa, si in departarea trecutului, si in adancul viitorului! Ce liniste imparatea pe taramul inimii! Ce randuiala se instapanise in viata noastra, ce cuviinta in gandurile noastre si ce tarie in implinirea hotararilor bune! Ce rav­na aveam de a cauta numai pe Dumnezeu si de a umbla fara abatere pe calea poruncilor Lui! Ni se parea ca nimeni nu-i mai fericit ca noi, si ne spuneam: Continuare»

2 Comentarii »

Frangerea inimii si inselarea cumplita a lui “Eu nu sunt ca ceilalti!”

Vedeti si postarile anterioare:

PRIMA PREDICA A SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL

Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Lc. 18,10-14)

“Iata ca au venit din nou saptamanile pregatitoare pentru Marele Post! Sa multumim Domnului, Care ne-a invrednicit sa apucam aceasta vreme mantuitoare de suflet! Sa ne rugam ca El sa ne ajute si sa ne folosim de aceasta vreme potrivit bunelor Lui hotarari privitoare la noi. In aceasta privinta, totusi, nu cred ca e nevoie sa va spun prea multe. Nu intampinati acest rastimp pentru prima oara; nu o data ati ascultat talcuirea insemnatatii acestor zile si aratarea invataturilor pe care trebuie sa le tragem din ele; nu o data, cred, ati cunoscut si cu lucrul cum sunt petrecute ele in chip ziditor si cum sunt petrecute in chip stricator. Si atunci, ce nevoie mai este de povatuiri intinse? Este indeajuns sa spunem: Frati si parinti! Faceti asa cum deja stiti, asa cum va insufla constiinta voastra si va invata cercarea [experienta], numai sa se intoarca toate spre zidirea voastra si mantuirea su­fletelor voastre.

Cu toate acestea, nu vreau, totusi, sa va las fara a va aminti cate ceva, macar in mare, spre a va calauzi la petrecerea in chip mantuitor a rastimpului care a venit. Continuare»

7 Comentarii »

Ce spun Domnul şi apostolii despre lume

V-am vorbit deja de câteva ori împotriva lumii şi a ataşamentului faţă de ea. Fiind încredinţat că iubiţi adevărul şi sunteţi gata să îl urmaţi oricât de amar ar fi el, cred că nu sunteţi sătui de cuvintele mele. Stau şi mă gândesc însă: nu cumva socotiţi că aceste sentinţe aspre împotriva lumii sunt părerea mea personală despre lume şi despre iubirea faţă de ea? Nu credeţi, oare, că lumea nu este chiar atât de potrivnică lui Hristos şi viaţa lumească — vieţii creştine, încât să nu fie nici o posibilitate de a le îmbina şi, trăind lumeşte, să trăim totodată şi creştineşte? Cel puţin acum circulă părerea aceasta, că înstrăinarea strictă de lume şi de tot ce este lumesc ţine de o simplitate mioapă sau de o râvnă lipsită de discernământ şi de o melancolie mohorâtă, şi că, dimpotrivă, valoarea veacului şi a educaţiei de acum constă tocmai în faptul că astăzi oamenii se pricep să îmbine creştinismul cu iubirea lumii,  privind cu compătimire la acei sărmani nerozi care, pentru a se mântui şi a plăcea lui Dumnezeu, se lipsesc de cutare sau cutare bunătăţi şi mângâieri ale lumii.

Nu mă apuc să intru în dispută cu asemenea filosofi. Şi acum merg pe principiul de a nu spune nimic de la mine însumi, ci numai de a  aduna laolaltă toate cele spuse în cuvântul lui Dumnezeu împotriva lumii şi a iubirii de lume. Intorcându-se către sine, fiecare va găsi în conştiinţa sa, fără îndoială, îndemnul sever de a lua aminte fără cârtire la tot ce porunceşte Domnul, în ciuda tuturor părerilor care circulă şi a tuturor simţămintelor şi împotrivirilor care apar din inima noastră împotriva acestor porunci. Ce spun limpede şi precis Domnul şi Sfinţii Lui Apostoli, aceea este lege pentru noi.

Cum vorbeşte despre lume Domnul? Voi ştiţi deja că Domnul, Care a fost atât de îngăduitor faţă de cei păcătoşi şi neputincioşi, Care a luat toate păcatele noastre asupra Sa, Care a numit jugul Său „bun” şi „uşor” şi îi mustra pe învăţătorii iudei pentru că îi împovărau pe oameni cu asprimi de prisos - un asemenea Domn bineînţeles că nu S-ar fi apucat să pună asupra următorilor Săi greutatea înstrăinării de lume dacă iubirea faţă de lume ar putea fi îmbinată cu urmarea Lui. Şi totuşi, ia uitaţi ce spune El!

In ce raport Se pune Mântuitorul faţă de lume? Eu, zice, nu sunt din lumea aceasta, şi repetă asta nu o dată (In 8, 23; 17) (14-16):

Eu nu sunt din lumea aceasta, şi împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (In 8, 23; 18, 36).

Impărăţia lui Hristos se întocmeşte în lume şi din oamenii lumii, dar pe ruinele împărăţiei stăpânitorului lumii.

De aceea, Domnul spune:

Eu M-am pogorât din cer ca să îl leg pe cel tare, ca să stric lucrurile diavolului! (In 6,38; Mc. 3- 27; 1 In 3,8)

întrucât asta s-a săvârşit prin moartea pe cruce, înainte de patimă iată ce osândă a rostit asupra lumii:

acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară (In 12, 31).

Vedeţi ce opoziţie? Şi atunci, cum vreţi să fiţi cu Hristos făcând totodată pe placul lumii?

Ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (II Cor. 6,14-15)

Poate că Domnul a fost atât de aspru faţă de lume în ce-L privea pe El însuşi, în Persoana Sa? Dar el nu a făcut nici un rabat în această privinţă pentru ucenicii Săi, care erau nevoiţi să trăiască în lume, printre iubitorii acesteia. Şi aceştia, zice, nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume (In 17,14). De aceea, mângâindu-i, altundeva adaugă:

dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe Mine mai înainte M-a urât. Dacă aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit ce este al său; dar întrucât nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea (In 15,18-19).

Dar cum vreţi voi şi să fiţi ai lui Hristos şi să fiţi în pace cu lumea?

Oare nu a făgăduit Domnul, măcar pe viitor, vreo pace cu lumea? Oare nu am apucat noi acea fericită vreme şi oare nu putem, iubind lumea în tihnă, să credem că plăcem Domnului şi ne mântuim sufletul? Nu, nu asta ni s-a făgăduit. Eu, zice, vă voi trimite vouă alt Mângâietor, pe Care lumea nu poate să-L primească (In 14, 16-17), adică un Duh cu desăvârşire potrivnic duhului lumii. Şi venind, va vădi lumea şi de păcat, şi de dreptate, şi de judecată (In 16,8). Ca atare, vrajbă statornică va fi întotdeauna între voi şi lume, şi drept urmare în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, pentru că Eu am biruit lumea (In 16,33). Şi atunci, cum vreţi să trăiţi în pace cu lumea şi să fiţi ai Domnului, de vreme ce Duhul Domnului, Cel dat următorilor Lui, nu poate fi nicidecum împăcat cu lumea?

Aşadar vedeţi că în învăţătura Domnului nu este nici un pic de îngăduinţă faţă de lume?

Puteţi fi dinainte încredinţaţi că nu veţi întâlni vreo îngăduinţă faţă de ea nici în spusele Sfinţilor Apostoli. Luaţi-l pe Ioan, care respira dragoste, şi pe dreptul Iacov, care strălucea cu dreptatea. Ce spun aceştia? Şi unul, şi celălalt zic într-un glas: nu iubiţi lumea!

Nu iubiţi lumea, spune Apostolul loan, nici cele ce sunt în lume! Dacă iubeşte cineva lumea, nu este dragostea Tatălui întru dânsul: pentru că tot ce este în lume – pofta trupului, şi pofta ochilor, şi trufia vieţii – nu este de la Tatăl, ci de la lumea aceasta. Şi lumea trece, şi pofta ei – iar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (I In 2, 15-17).

Au nu ştiţi, zice Apostolul Iacov, că iubirea acestei lumi este duşmănie faţă de Dumnezeu? Pentru că cine vrea să fie prieten lumii este vrăjmaş al lui Dumnezeu.

Cât de cumplit!

Sau credeţi, continuă el, că în deşert zice Scriptura: spre zavistie pofteşte Duhul Care sălăşluieşte în noi? (Iac. 4, 4-5)

Adică Duhul Acesta este atât de gelos, încât nu poate nicidecum îngădui ca noi să aparţinem câtuşi de puţin lumii, cere devotament deplin faţă de Domnul.

Uitaţi-vă în continuare ce spun ceilalţi Apostoli:

iar noi nu am primit duhul acestei lumi, ci Duhul, Care e de la Dumnezeu (I Cor. 2/12).

Mai înainte, adică atunci când nu eram creştini, eram robiţi stihiilor lumii (Gal. 4, 3) şi umblam potrivit veacului lumii acesteia (Efes. 2, 2), după predania omenească (Col. 2, 8), adică obiceiurilor lumeşti. Pe când acum, adică după ce L-am primit pe Hristos, am murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii (Col. 2, 20), acum lumea faţă de voi s-a răstignit, şi voi — faţă de lume (Gal. 6, 14), adică ea este moartă pentru voi şi voi trebuie să fiţi morţi pentru ea:

Ca atare, păziţi-vă fară pată din partea lumii (Iac. 1,27), fugiţi de întinăciunile lumii (II Pt. 2, 20) şi de stricăciunea poftei celei din lume (II Pt, 1,4) şi, lepădând fărădelegea şi poftele lumeşti, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie în veacul cel de acum (Tit 2,12). Lumea toată în cel rău zace (I In 5,19) şi urăşte binele cel adevărat. Ca atare, să nu vă miraţi că vă urăşte pe voi lumea (1 In 3,13).

Mai degrabă fiţi senini, primind harul, prin care tot cel născut de la Dumnezeu biruie lumea,

şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruie lumea, fară numai cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu? (I In 5,4-5)

Credinţa în Hristos este adică atât de strâns legată cu biruinţa asupra lumii, încât acolo unde este ea nu este lumea, lumea a fost bruită;  şi, prin urmare, viceversa: unde este lumea, acolo nu-i credinţă, nu este Hristos şi nici creştinism.

Iată că nici Apostolii nu arată nici o cruţare faţă de lume! Nici Domnul, nici Apostolii… Şi atunci, ai cui ucenici sunt cei care vor să îmbine iubirea de lume cu iubirea de Hristos, care aşa învaţă şi aşa vor să trăiască? O să vă spun eu ai cui, şi o să vă spun folosind cuvintele apostolice. Apostolul Ioan zice:

nu daţi crezare oricărui duh, pentru că mulţi proroci mincinoşi au intrat în lume… Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă (I In 4, 1, 5),

adică aceşti proroci mincinoşi – învăţători mincinoşi – apără lumea pentru că ei înşişi sunt de la lume, nu de la Hristos. Aşadar nici cei ce îi ascultă, nici cei ce îi urmează nu sunt ai lui Hristos, ci sunt tot de la lume. Şi nu se va împlini oare în mijlocul nostru ceea ce a prezis Apostolul Pavel:

căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura cea sănătoasă, ci, dornici să-şi desfăteze auzul, îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr, şi se vor abate către basme (II Tim. 4,3-4)?

Vedeţi ce osândă aspră nu doar asupra lumii, ci şi asupra apărătorilor iubirii faţă de lume?

Aşadar, cine vrea, n-are decât să fie atât de viclean, încât să iubească lumea nutrind nădejdea mincinoasă de a nu se împotrivi prin aceasta duhului lui Hristos! Voi însă nu vă lăsaţi atraşi şi nu urmaţi unora ca aceştia! Insuşi gândul de a vicleni în acest fel dă în vileag lipsa duhului lui Hristos, care dă în vileag lumea. Este oare potrivit să ne gândim la o unire între lume şi Hristos atunci când, din primele zile ale arătării Mântuitorului în lume, aceasta s-a ridicat împotriva Lui şi prin cârmuiri, şi prin viclenie, şi prin răutate? Oare nu se dă de înţeles prin aceasta că, într-adevăr, creştinii nici nu trebuie să se gândească a trăi împăcaţi cu lumea, care este atât de duşmănoasă faţă de Domnul lor? Aşa a şi fost dintotdeauna. După Domnul şi după Sfinţii Apostoli, toţi cei ce au crezut şi au slujit cu adevărat Domnului au mers împotriva lumii şi a duhului ei, şi pentru asta au fost ţinta săgeţilor lumii – au avut de suferit şi au fost prigoniţi. Toţi cei ce vor a vieţui cu credinţă bună în lume vor fi prigoniţi (II Tim. 3,12). Şi atunci, de care înţelegere poate să fie vorba aici?

Presupun că acum toţi veţi fi de acord cu faptul că, dezaprobând lumea, nu vă expun o părere a mea particulară. Domnul şi Sfinţii Apostoli au condamnat-o în cuvinte limpezi şi exacte, care nu admit nici o răstălmăcire. Cine este de la Dumnezeu, ascultă de noi, zice Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu (I In 4, 6). După aceasta, nu mai avem de ce să ne deosebim în părerile despre lume.

Dar poate că avem concepţii diferite despre ceea ce înseamnă lumea?! Intr-adevăr, cuvântul „lume” poate fi înţeles în mai multe feluri, şi nu este de mirare dacă între concepţiile acestea se vor găsi unele potrivit cărora viaţa lumească nu va părea atât de hotărât potrivnică duhului lui Hristos... în atare caz, unii ar putea spune: „Şi eu ştiu că lumea este potrivnică lui Hristos şi că omul credincios trebuie să o lepede; însă eu nu socot că ceea ce numeşti tu «lume» ţine într-adevăr de lume. Spune-mi: care este lumea aceea pe care au osândit-o Domnul şi Sfinţii Apostoli, în care trăind pierim şi de care trebuie să se lepede toţi cei ce doresc să se mântuiască şi să placă lui Dumnezeu?“

După cum vedeţi, o întrebare cât se poate de firească, dar nu şi simplă, şi la care nu se poate răspunde în două vorbe. Mă voi strădui să fac asta cu alt prilej, iar între timp vă poftesc să judecaţi puţin şi singuri. Intr-adevăr, poate că e destul să definim cu exactitate ce este lumea şi ce este lumescul pentru a le întoarce spatele, şi că un lucrul sau altul se admite în viaţă doar pentru că nu este socotit lumesc.

Aşadar daţi-vă puţină osteneală pentru a clarifica această problemă. La vremea potrivită vă voi veni şi eu în ajutor cu cuvântul meu, pentru ca împreună să sporim în cunoaşterea adevărului creştinismului, spre mântuirea noastră şi spre slava lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat. Amin!”

* Continuare»

16 Comentarii »

“Dar Dumnezeu, bogat fiind in mila, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morti prin gresalele noastre, ne-a facut vii impreuna cu Hristos — prin har sunteti mantuiti! (Ef. 2, 4-5) — asa ne invata astazi Sfantul Apostol Pavel. Pe noi, cei ce eram morti prin greselile noastre, Dumnezeu ne-a inviat prin Hristos. Aici se afla toata esenta crestinismului! Pentru aceasta a venit Domnul pe pamant, spre aceasta este atintita intreaga chivernisire a mantuirii noastre in sfanta Biserica! Am cazut si am murit. Ne ridicam prin Hristos si incepem sa traim o viata noua.

Dar, fratilor, aceasta moarte si aceasta inviere din morti nu sunt lucruri vizibile, palpabile, ci sunt ceva care se petrece in chip nevazut, inlauntru, in inima omului. Apostolul Pavel spune despre pagani: erati morti (Ef. 2, 1), si apoi adauga: si noi — adica iudeii — eram morti, cand eram asemenea voua (Ef. 2, 5 si mai departe). Asadar, si paganii, si iudeii cei asemenea lor — dupa cuvantul Apostolului — erau morti pana la primirea Mantuitorului Hristos. Totodata, ei mergeau, vorbeau, munceau, faceau negot, se judecau si altele; faceau tot ce le este propriu oamenilor vii sa faca. Apoi, cand acestia si altii au inceput sa creada in Domnul, ne spune Apostolul ca au inviat in Hristos, cu toate ca, din afara, continuau sa duca aceeasi viata omeneasca, la fel ca mai inainte. Asadar, au inviat in inima lor, in constiinta lor in fata lui Dumnezeu si pentru Dumnezeu, asa cum, mai inainte, fusesera morti pentru Dumnezeu in inimile lor. Continuare»

8 Comentarii »

„Voi, cei botezati, va tineti oare in felul cuvenit celor botezati? Slujiti, oare, Acelui Dumnezeu Caruia ati fagaduit la botez ca ii veti sluji?“

Cititi si:

Sfantul Teofan Zavoratul: PREDICA LA BOTEZUL DOMNULUI

Domnul a poruncit Bisericii Sale sa praznuiasca luminat dumnezeiasca Sa aratare, iar pe fiecare dintre noi binevoieste a-l aduce in bucuria praznuirii doar dupa ce l-a trecut mai inainte prin judecata constiintei.

Continuare»

7 Comentarii »

Cuvant al Sfantului Teofan Zavoratul

LA TAIEREA CAPULUI INAINTE-MERGATORULUI IOAN

Prin toata viata sa, de la inceput pana la sfarsit, Sfantul Inainte-Mergator le da tuturor lectii bune

“Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul Domnului, este cel dintai model de viata calugareasca. Asa il si socoteau primii asceti crestini si se imbarbatau in chip deosebit cu pilda lui in ostenelile sihastresti. De la el invatau insingurarea, fiindca el din copilarie a petrecut in pustie. De la el invatau postirea, pentru ca el se hranea cu plantele peste care dadea intamplator in pustie. De la el invatau simplitatea in imbracaminte pentru ca haina lui era din peri de camila si era incins cu cingatoare din piele. De la el invatau necasatorirea, lepadarea de sine, smerenia, devotamentul fata de Dumnezeu, necrutarea propriei vieti, spre mantuirea proprie si a altora – virtutile ale caror trasaturi sunt atat de vadite in viata lui.

Ca inainte-mergator al harului celui nou, ca propovaduitor al pocaintei, ca aratator al randuielilor dupa care ajunge omul sa placa lui Dumnezeu si calauza catre Hristos, el le este insa model si indrumator tuturor crestinilor in viata mantuitoare. Toate varstele, toate clasele sociale si toate felurile de meserii vor gasi destul spre zidire fie in faptele lui, fie in feluritele imprejurari ale vietii lui Acum praznuim Taierea capului Inainte-Mergatorului Ioan – sfarsitul si cununa vietii lui. Sa strabatem, deci, cu pomenirea aceasta viata incepand de la zamislire si pana la moarte, asa incat prin aceasta sa implinim datoria cinstiririi lui pline de evlavie si totodata sa dam fiecaruia putinta de a lua din viata lui cele de priinta si trebuinta, ca sa traga invatatura si sa-i urmeze. Continuare»

12 Comentarii »

Predici ale Sfantului Teofan Zavoratul.

Cuvinte despre Maica Domnului ale parintilor ARSENIE PAPACIOC SI DUMITRU STANILOAE (audio)

***

LA ADORMIREA PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Adormirea Maicii lui Dumnezeu – nădejde a trecerii la viaţa veşnică. Moartea e soarta tuturor, pe când slava de după moarte e moştenirea credinţei curate şi vii

În toată lumea creştină se prăznuieşte luminat Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, pentru că ea, după Învierea şi Înălţarea Domnului, este cea mai apropiată şi mai vie încredinţare de slava menită celor ce cred în Domnul. Priveşte la Adormire, si vei pricepe care este nădejdea chemării noastre, iar când vei pricepe nu vei cruţa nimic pentru a o dobândi.

Iată icoana! Maica Domnului a trecut la cele veşnice. O înconjoară Apostolii, care se tânguiesc. Pe loc Se pogoară însă Domnul, înconjurat de îngeri de toţi sfinţii, şi primeşte în braţele Sale preacuratul ei suflet. Aşa a fost Maica lui Dumnezeu. Ea este însă şi Maica noastră, a tuturor, şi a înnoit această cale de mutare din viaţa aceasta în cealaltă, ca în urma ei să se strămute mai apoi la Dumnezeu, pe aceeaşi cale, şi toţi apropiaţii ei, şi ca la vremea potrivită să poată mărturisi: „Iată eu şi copiii mei!” Moartea e soarta tuturor, pe când slava de după moarte e moştenirea credinţei curate şi vii.

Continuare»

8 Comentarii »

***

Omilia Sf. Teofan Zavoratul la SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI

Prin schimbarea Sa la faţă, Domnul arată la ce slavă ridică El în sine firea omenească.

Schimbarea la faţă a omului lăuntric este însă cu neputinţă fără harul dumnezeiesc, care se dă prin Sfintele Taine

“Prăznuind Schimbarea la Faţă a Domnului, suntem datori să ne însuşim însemnătatea ei şi să dăm chip în noi înţelesului ei. Nu pentru Sine însuşi a arătat Domnul, prin Schimbarea la Faţă, slava Dumnezeirii Sale în omenitate, ca Cel slăvit dinainte de veci. El a vrut să arate la ce slavă înalţă El în Sine firea omenească, iar prin aceasta pe orice om: slava Schimbării Lui la Faţă este slava noastră în Domnul Iisus Hristos. El parcă ne-ar spune: „Iată cum o să fiţi!”

Adevărat e cuvântul Domnului! Fără îndoială, asa sunt meniţi să fie toţi cei ce cred în numele Lui – însă aşa ne vom arăta de-abia după cea de-a Doua Venire a lui Hristos, după învierea tuturor şi după reorânduirea a toate; ne vom arăta când vom fi vrednici de aceasta.

Acum se pune întrebarea: cum să ne facem vrednici de asta?! Continuare»

13 Comentarii »

“Mă doare inima, pătimeşte sufletul meu şi cele dinăuntru ale mele se sfâşie! De unde să iau lacrimi, de unde să iau frângere de inimă şi suspinuri ca să plâng după vrednicie, că am rămas orfani şi s-a împuţinat sfinţenia dintre noi?

Văd, Stăpâne, că pe Sfinţii Tăi, cum se ia aurul ales, îi iei din lumea aceasta deşartă la odihna vieţii veşnice.

Văzând roadele bine coapte, lucrătorul de pământ sârguieşte să le culeagă, ca să nu sufere vătămare: şi Tu, Mântuitorule, îi culegi pe cei aleşi, care cu dreptate se ostenesc.

Iar noi, cei leneşi şi slabi cu voia, stăruim în învârtoşarea noastră şi roada noastră rămâne întotdeauna nepârguită, fiindcă nu ne hotărâm să ne ostenim, fără a ne cruţa pe noi înşine, ca să ne pârguim în faptele cele bune şi să fim adunaţi pe drept în jitniţa vieţii. Continuare»

15 Comentarii »

Cititi si:

Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora

“Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie sa primim de la ei şi povaţuirea cuvenita zilei, ca sa nu praznuim in deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scri­erile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Vă rog să ascultaţi. Continuare»

8 Comentarii »