Război întru Cuvânt

“- Parinte, exista preoti necredinciosi?

- Se poate sa cazi in deznadejde de la asta, poate sa te duca la prapastie. Sunt [din acestia], parinte, care, chiar de-i preot, dar nu crede in Dumnezeu. Sunt, eu am vazut asa, am auzit de asa preoti. El ii preot, iaca, o invatat, dar el nu crede in ceea ce canta la biserica. El slujeste, dar nu crede. Mie mi-o spus un diacon de la noi de acolo ca s-o dus la biserica, tot cand se inchideau, atuncea, si preotul ceala stii ce-o facut? Dupa ce-o impartasit lumea, vasazica, ce-o ramas in potir o dus sub un gard, langa biserica si o varsat jos. Dar diaconul intreaba: “Parinte, de ce versi particelele care or ramas de la impartasanie?” “Apai ce, daca eu am impartasit bolnavi, dac-oi manca, trebuie sa ma imbolnavesc si eu?” Iaca ce credinta avea el! O varsat Sfintele Taine, vrasazica, in buruiene, acolo, langa gard! Sunt multi azi care invata, dar nu mai tin nici miercurile, nici vinerile. Dumnezeu sa-i ierte! Preotul, vrasazica, trebuie sa aiba grija de turma lui, sa n-o lase s-o rapeasca. Dar el ce face? Si-o cumparat casa in oras si masina, da’ biserica o are in sat. Se duce numai duminica la slujba si nu mai stie ce se intampla cu credinciosii lui. Dar el trebuie sa se duca pe la case, sa vorbeasca cu oamenii, sa le spuna cum sa se poarte sotii intre dansii, cum sa se poarte cu copiii. De asta cresc toti niste necredinciosi. Continuare»

9 Comentarii »

“Părintele spunea că vremea este aproape. ‘O să înceapă mare învălmăşeală în Biserică, eu n-o s-o prind, dar voi o s-o prindeţi‘. Mai spunea că e aproape timpul cînd cărţile ortodoxe vor fi nesemnate şi se vor răspîndi din mînă în mînă. Continuare»

39 Comentarii »

Fragment din conferinta parintelui Savatie Bastovoi, “A iubi inseamna a ierta“, tinuta in decembrie 2005 la Cluj-Napoca si inclusa in cartea cu acelasi titlu.

“Fiecare om cu bunavointa face un efort pentru a deprinde dragostea. Toti suntem constienti de neputinta noastra de a iubi si numai daca suntem nebuni credem ca avem dragoste. Dar daca avem putina sinceritate, putina seriozitate, vedem in noi la tot pasul aceasta neputinta de a iubi. Daca ma uit inapoi in viata mea, nu gasesc nici un om care sa ma fi iubit si caruia eu sa-i fi putut raspunde asa cum as fi vrut, asa cum s-ar fi cuvenit. Intotdeauna dragostea pe care am primit-o a fost peste puterile mele de a raspunde. Si in stradania aceasta de a intelege dragostea, de a raspunde celuilalt, dar mai intai de toate de a raspunde Mantuitorului Hristos, Care ne-a poruncit si ne-a rugat sa iubim, in stradania de a-L intelege pe Hristos in aceasta porunca, in stradania de a-L intelege pe Dumnezeu ca dragoste, fiecare dintre noi incearca sa iubeasca.

Dragostea este o stare, dar aceasta stare strabate prin anumite gesturi exterioare. Oamenii obisnuiti inteleg dragostea in multe feluri. “Ma iubeste pentru ca m-a asteptat, m-a asteptat pe ploaie, pe frig, a facut un drum indepartat ca sa vina pana la mine, mi-a acordat din timpul sau, din darurile sale, m-a ajutat cu bani, m-a primit la el acasa…” si asa mai departe. Toate acestea sunt gesturi care izvorasc din dragoste. Totusi, nu este neaparat ca aceste gesturi sa presupuna dragostea. Pentru ca si darurile se ofera de multe ori si cu alte scopuri, cu scopul de a dobandi ceva, de a-l avea de partea noastra pe cineva pentru a ne atinge un scop mai nobil sau mai putin nobil. Dincolo de aceste gesturi exterioare, noi cei care suntem in Biserica, cei care am mai citit niste carti despre duhovnicie, care avem un duhovnic, stim ca exista o lucrare launtrica a fiecarui om, exista un exercitiu prin care noi ne educam mintea, ne educam vointa, ne educam inima. Si atunci care ar fi atitudinea inimii noastre atunci cand iubim? Continuare»

9 Comentarii »