Război întru Cuvânt

Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina

Zis-a Lui cineva din multime: Invatatorule, zi fratelui meu sa imparta cu mine mostenirea. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecator sau impartitor peste voi? Si a zis catre ei: Vedeti si paziti-va de toata lacomia, caci viata cuiva nu sta in prisosul avutiilor sale. Si le-a spus lor aceasta pilda, zicand: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; Si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu.

(Luca 12,13-21. Duminica a 26-a dupa Rusalii).

***

Sfantul Luca al Crimeii:

Fericirea celui bogat in Dumnezeu. Cine este acela?

Veniti acum, cei care ziceti: astazi sau maine vom merge in cutare cetate, vom sta acolo un an, si vom face negot, si vom castiga, voi, care nu stiti ce se va intampla maine: ca ce este viata voastra? Abur sunteti, care se arata o clipa, apoi piere. In loc ca voi sa ziceti: „Daca Domnul voieste, vom trai si vom face aceasta sau aceea”, si acum va laudati in trufia voastra: orice lauda de acest fel este rea.

(Iacov 4, 13-16)

Toti suntem astfel. Toti ne construim viata asa cum dorim, toti mizam ca ea va dura mult timp. Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare si pentru majorita­tea dintre noi, acea parabola pe care ati auzit-o acum Continuare»

5 Comentarii »

“- O altă întrebare despre viaţa duhovnicească. Ce este necesar pentru a rezista ispitelor contemporane, care este virtutea cea mai importantă?

-  Părintele Daniel: Increderea în Dumnezeu este cea mai importantă. Dacă noi nu avem încredere în Dumnezeu, atunci rugăciunea noastră va deveni o regulă chinuitoare. Duhovnicul va deveni un psihanalist. Toate celelalte lucruri vor deveni neimportante. Trebuie să existe încrederea personală în Dumnezeu. Trebuie să ţinem minte că suntem sub Dumnezeu şi Dumnezeu este cu noi.

Dumnezeu ne ţine într-adevăr în mâinile Lui. Şi nimeni nu ne va despărţi de El, după cum spune Apostolul Pavel: cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Iisus Hristos? Într-adevăr, dacă noi vom fi cu Dumnezeu, toţi ceilalţi „binefăcători” vor renunţa. Rugăciunea va deveni comunicarea cu Dumnezeu, Care este cu noi. Continuare»

23 Comentarii »

Cuvîntul 1. Scurtă expunere a gîndurilor care îndeamnă la pocăinţă

Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a fă­cut om şi a suferit pentru mîntuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă şi toate puterile ce­reşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfînta po­căinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru pă­catele tale.

Continuare»

12 Comentarii »

“El avea multă dragoste de Dumnezeu şi de chipul Său, omul, iar când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor, dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur. Vindeca fără discriminare durerea omenească în cei pe care îi întâlnea, fie ei creştini sau turci musulmani”.

***

10 noiembrie – 87 de ani de la fericita sa adormire  Continuare»

3 Comentarii »

10 noiembrie  – 22 de ani de la fericita sa adormire

Scurte date biografice

“Fericitul Staret, din botez Eteoclis, s-a nascut la 27 decembrie 1930 la Burnazi in Mesinia si a fost primul nascut al lui Ioan si Gheorghia Teodoropulos. Scoala primara si gimnaziul le-a facut in Kalamata.

Inca din varsta lui copilareasca manifesta toate acele insusiri care, mai tarziu, au desemnat personalitatea sa: credinta fierbinte in Dumnezeu, adanca evlavie, integritatea morala, harisme intelectuale, putere in cuvant si chemare pentru preotie.

In 1949 a intrat la Facultatea de Teologie a Uni­versitatii din Atena. Ca student s-a distins prin moralitatea sa, printr-un caracter drept, prin indrazneala cugetarii, prin vastitatea cunostintelor si prin capacitatea dialectica.

Inca din anii liceului parintele Epifanie s-a daruit cu ravna studiului Sfintei Scripturi si al Purtatorilor-de-Dumnezeu Parinti ai Bisericii. Acest studiu bogat nu l-a inarmat numai cu o educatie teologica vrednica de invidiat. Mai intai l-a influentat in cultivarea lui duhovniceasca si a contribuit la formarea personalitatii lui preotesti, avand spre aceasta ca temei pilda Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Pastori ai Bisericii. In aceasta directie, cea mai importanta inraurire au avut-o asupra sa atat traditia ascetica sanatoasa a locului sau de nastere, cat si legaturile lui – unele din acestea s-au realizat deja in anii lui de scoala – cu multi clerici virtuosi si invatati ai epocii noastre.

Ceea ce-l insufletea pe Parintele Epifanie inca din frageda lui varsta era sa slujeasca Bisericii ca simplu preot; sa ramana necunoscut, departe de vredniciile Bisericii si de slavele lumesti trecatoare. Asta, de altfel, a corespuns si caracterului sau intransigent si convingerilor sale statornice, care se bazau in chip solid pe traditia biblica si patristica, pe “Sfintele canoane”, pe cultul si evlavia asce­tica a Bisericii.

Inceputul de temelie al Staretului a fost Continuare»

2 Comentarii »

“Însuşirea creştină neabătută, de neîncredere în gândurile şi simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină. Ca urmare, experienţele „spirituale” şi arătările duhurilor sunt poate mai obişnuite astăzi decât în oricare altă vreme a veacurilor creştine şi omenirea lesne-încrezătoare este pregătită să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o „nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt. Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceşte, socotindu-se „creştină” chiar în vreme ce se pregăteşte pentru veacul „minunilor” drăceşti, care reprezintă un semn al vremurilor de pe urmă”.

PARINTELE SERAFIM ROSE:

Salasul din vazduh al duhurilor

“Pentru a înţelege care este sălaşul în care intră sufletul după moarte, trebuie să-l socotim întru toată alcătuirea firii omeneşti. Va trebui să cunoaştem firea omului înainte de căderea lui, schimbările care s-au săvârşit după cădere, şi înţelegerea pe care o are omul pentru a intra în legătură cu fiinţele cele duhovniceşti.

Poate că cea mai scurtă expunere despre aceste subiecte, trebuie să se afle în aceeaşi carte a Episcopului Ignatie Brianceaninov, despre care am mai vorbit, şi în care se găseşte învăţătura ortodoxă despre îngeri (vol. III al colecţiei). Episcopul Ignatie scrie un capitol al cărţii despre „simţirea duhurilor” – adică, despre arătările îngereşti şi diavoleşti care se arată oamenilor. În cele ce urmează, vom cita acest capitol, care prezintă învăţătura ortodoxă, aşternută pe hârtie cu dreptate şi întru adevăr, de către unul dintre marii părinţi ortodocşi ai vremurilor moderne. Continuare»

8 Comentarii »

Vindecarea de cancer a unei maicute din Patmos

Una dintre maicile Sfintei Manastiri Bunavestire din Patmos a inceput sa aiba grave probleme de sanatate. In cateva luni, acestea s-au accentuat si mai tare. Cu binecuvântarea maicii starete si insotita de una dintre maici, a fost internata la spitalul de boli canceroase Sfantul Sava din Atena. Era in luna iunie a anului 1996.

Dupa analize minutioase, chirurgul Gheorghios Frankakis a dat diagnosticul: forma avansata de cancer uterin. Fara sa-i spuna pacientei tot adevarul, i-a dat doar sa inteleaga ca are de trecut printr-o operatie foarte complicata. Intamplarea facea insa, ca maica respectiva fusese in viata civila, asistenta medicala. Nu i-a fost deci greu sa inteleaga adevarul. Mai mult, aruncându-si privirea pe caietul de diagnostic, uitat intr-o zi de asistenta sefa pe masa, a avut imaginea completa a situatiei in care se gasea.

S-a intristat foarte tare, dar nu a cazut in deznadejde. A inceput sã se roage fierbinte la Sfântul Nectarie Taumaturgul. In acelasi timp, a cerut si de la duhovnicul ei, fericitul intru pomenire parinte Amfilohie Makris, ca unul ce avea mare trecere in fata sfântului, deoarece fusese unul dintre ucenicii sai, sa se roage si dânsul pentru sanatatea ei. Continuare»

27 Comentarii »

O minune din copilaria Sfantului

“Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.

Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: Continuare»

4 Comentarii »

PARINTELE SERAFIM ROSE: Invatatura ortodoxa despre ingeri

“Ştim, din cuvintele lui Hristos Însuşi, că, la moarte, sufletul este întâmpinat de îngeri: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).

Cu privire la forma în care apar îngerii, cunoaştem tot din Evanghelie: îngerul Domnului (a cărui) înfăţişare era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, I 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în haine strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în veşminte albe (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, îngerii s-au arătat întotdeauna în aceeaşi formă, a unor tineri strălucitori cu veşminte albe. Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost, de asemenea, aceeaşi de-a lungul veacurilor, zugrăvind tocmai astfel de tineri strălucitori (adesea având aripi, care, desigur, sunt o trăsătură simbolică, ele nefiind de obicei văzute la arătarea îngerilor); iar al şaptelea Sinod Ecumenic din anul 787 a hotărât ca îngerii să fie întotdeauna înfăţişaţi în acest chip, ca bărbaţi. „Cupidonii” artei apusene din vremea Renaşterii şi de după aceea sunt de inspiraţie păgână şi nu au nimic de-a face cu adevăraţii îngeri.

Într-adevăr, nu numai în ceea ce priveşte redarea artistică a îngerilor, ci în toată învăţătura despre făpturile duhovniceşti, Apusul modern romano-catolic (şi protestant) a rătăcit foarte mult de la învăţătura Scripturii şi a vechii tradiţii creştine. Înţelegerea acestei rătăciri este de mare însemnătate pentru noi, dacă vrem să înţelegem adevărata învăţătură creştină despre soarta sufletului după moarte. Continuare»

10 Comentarii »

“Printre ideile oculte mult dezbătute în prezent şi uneori ac­ceptate de cei care trăiesc experienţe „din afară de trup” şi „de după moarte”, şi chiar şi de unii oameni de ştiinţă, se nu­mără şi ideea de reîncarnare: adică, după moarte, sufletul nu trece prin Judecata Particulară şi apoi se sălăşluieşte în Rai sau în iad, aşteptând învierea morţilor şi Judecata de Apoi, ci (bineînţeles, după o mai lungă sau mai scurtă şedere pe „pla­nul astral”) se întoarce pe pământ şi intră într-un nou trup, de dobitoc sau de om.

Această idee era foarte răspândită în Antichitatea păgână din Apus, înainte de a fi înlocuită de ideile creştine; însă răs­pândirea ei de astăzi se datorează în mare parte influenţei hinduismului şi budismului, unde ea este acceptată. In zilele noastre, ideea este de obicei „umanizată”, adică oamenii pre­supun că în „vieţile lor anterioare” au fost tot oameni, în vre­me ce ideea mai des întâlnită printre hinduşi şi budişti, pre­cum şi la grecii antici şi romani, este că e destul de greu să te „încarnezi” ca om şi că cele mai multe dintre „încarnările” de azi sunt în trupuri de dobitoace, insecte şi chiar şi plante.

Cei care cred în ideea aceasta spun că ea justifică toate multele nedreptăţi din viaţa pământească, precum şi anumite frici aparent inexplicabile: dacă cineva se naşte orb sau sărac, aceasta este o dreaptă răsplată pentru faptele lui dintr-o „viaţă anterioară” (sau, după cum spun hinduşii şi budiştii, se în­tâmplă din pricina unei „karme rele”); dacă cineva se teme de apă este pentru că într-o „existenţă anterioară” a murit înecat. Continuare»

12 Comentarii »