IPS Averchie Tausev
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Publicat pe 10 Dec 2007 | Categorii: IPS Averchie Tausev, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print
CE ESTE si CE NU ESTE BISERICA?
(continuarea traducerii articolului despre invatatura marelui ierarh al Bisericii ultimului veac, Averchie Tausev, publicat de Fratia Sf. Gherman din Alaska si inceput aici)
Arhiepiscopul Averchie a observat că partea bisericească a Ortodoxiei, mai mult decât oricare alta, era în pericol de a fi deformată în timpurile moderne. Cum creştinătatea şi-a pierdut din ultimele urme ale întăririi în credinţa sa de bază, creştinii ortodocşi la fel – influenţaţi de duhul acestei vremi – au pierdut imaginea corectă a ceea ce reprezintă de fapt Biserica. Perspectiva lor este, ca şi cea a societăţii în care trăiesc, întoarsă spre cele exterioare, în afară, şi astfel priveau Biserica din ce în ce mai mult ca pe o instituţie.
Simţind nevoia apăsătoare de a pune capăt aceastei tendinţe, Arhiepiscopul Averchie nota:
“Ortodoxia nu este un simplu mod de organizare pământească care are în frunte patriarhi, episcopi sau preoţi care au rol de conducere în Biserică care este oficial numită “ortodoxă”. Ortodoxia este “Trupul mistic lui Hristos”, al cărui cap este Hristos Însuşi (vezi Efeseni 1:22-23 şi Coloseni 1:18,24), şi nu cuprinde numai preoţi ci pe toţi cei care cred cu adevărat în Hristos, care au intrat pe o cale adevărată prin Sfântul Botez în biserica pe care El a creat-o, pe cei care trăiesc pe pământ şi pe cei care au murit în credinţă şi evlavie”.
Arhiepiscopul Averchie se temea că duhul Bisericii ortodoxe va fi înlocuit de o concepţie papistă a Bisericii, şi că, în viziunea credincioşilor conducătorii ortodocşi vor fi ca nişte “mini-papi” şi vor pune în umbră pe Hristos drept Cap al Bisericii. Continuare»
Publicat pe 23 Iul 2007 | Categorii: IPS Averchie Tausev, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print
Avem nevoie de astfel de texte, precum cel ce este prezentat aici, scrise in duhul dreptei credinte, care sunt precum o gura de aer proaspat venita la timp, intr-un mediu infestat cu tot felul de noxe si gaze toxice. Noxa, gazul toxic care este spulberat in randurile ce urmeaza este falsa invatatura legata de iertarea pacatelor si ne-judecare. Constatam si noi o adevarata moda, ce ia amploare tot mai mult, legata de ne-judecarea pacatului si a raului. Din nestiinta si din orgoliul parerii de sine care asuma, in mod fals, o smerenie imaginara, raul, pe baza acestor noi principii “duhovnicesti”, este ignorat, trecut cu vederea, asumat chiar, sau prezentat intr-o ipostaza “pozitiva” cu pretul sacrificarii adevarului, a firescului si a bunului simt. Crestinii sunt indemnati sa fie nepasatori fata de viata aproapelui, sa inchida ochii la pacatele acestuia.
Nu mai stim, noi, oare, ca dragostea fierbinte fata de aproapele are obligatoriu, continuta in ea, si durerea pentru pacatele acestuia, dorul de a il ajuta in mantuire? Nu mai stim, pentru ca nu cunoastem dragostea, dar primim pareri false care ne spun ca o avem si care, de fapt, ne intuneca cu totul cugetul. Cine iubeste nu poate spune, in mod fals, “cine sunt eu sa il judec”, pentru ca, asa cum scrie in Scriptura, daca vezi pacatul cum se apropie de aproapele tau si tu nu faci nimic, sangele acestuia se va cere din mainile tale. Continuare»
Publicat pe 30 Apr 2007 | Categorii: Crestinul in lume, IPS Averchie Tausev, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Ignatie Briancianinov, Vremurile in care traim | Print

(La un centenar de la binecredinciosul sfârşit al Episcopului Ignatie Brianceaninov)
“Vremurile noastre se aseamănă cu vremurile din urmă – ‘sarea ne cuprinde’[1]. Păstorii Bisericii au rămas cu o înţelegere a creştinismului slabă, întunecată, confuză. O falsă înţelegere după buchie, distrugând viaţa duhovnicească în societatea creştină, distrugând creştinismul, care este faptă, nu buchie. Trist este să vezi, cui i-au fost încredinţate şi pe ce mâini au căzut oile lui Hristos, cui i-a fost încredinţată păstorirea şi mântuirea lor! Apar ‘lupii îmbrăcaţi în blană de oaie’, recunoscuţi după faptele şi roadele lor. Toate acestea, însă, se petrec cu îngăduinţa Domnului. ‘Cei ce vor fi în Iudeea, să fugă la munte!’ “. Cu un secol în urmă prin aceste cuvinte a caracterizat viaţa Bisericii timpului său marele luminător şi scriitor duhovnicesc – îndrumătorul vieţii creştin-ortodoxe, Sfântul Ierarh Ignatie (Brianceaninov), a cărui prăznuire o cinstim în acest an 1967 (+30 aprilie, 1867).
Oare nu suntem noi în zilele noastre mai în drept ca oricând să repetăm aceste aspre prevestitoare cuvinte? Continuare»
Publicat pe 30 Apr 2007 | Categorii: IPS Averchie Tausev, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print
“La Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse consacrat mileniului de la creştinarea Rusiei (iunie 1988, Lavra Serghiev Posad), Sfântul Ierarh Ignatie a fost alăturat la ceata sfinţilor. De la această dată moaştele sale odihnesc în biserica Mântuitorului din mănăstirea Tolgsk-Vedenski din oraşul Iaroslavl.
“Flaut duhovnicesc” a fost numit el în troparul închinat lui. Viaţa sa aminteşte istoria vechilor Paterice. S-a născut la 6 februarie 1807 în satul Pokrovskoie, gubernia Vologda, în familia unui demnitar înstărit. Din copilărie îi plăcea să citească cărţi duhovniceşti. De la vârsta de 15 ani începe să viseze la viaţa monahicească şi la intrarea în mănăstire, dar este trimis de către tatăl său la Şcoala superioară de inginerie militară de la Sankt-Petersburg. La examen era de faţă şi viitorul împărat, marele cneaz Nicolai Pavlovici. Înfăţişarea nobilă a tânărului şi cunoştinţele sale strălucite l-au interesat pe marele cneaz, care l-a invitat la palatul Anicikov, reşedinţa sa. Din acest timp Brianceaninov devine pensionarul marelui cneaz. Continuare»
Publicat pe 18 Apr 2007 | Categorii: IPS Averchie Tausev, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print
Continuarea materialului despre invatatura Arhiepiscopului Averchie:
“Ar fi de spus câteva cuvinte despre ce înţelegea Arhiepiscopul Averchie când vorbea de “Antihrist”, pentru că îl vedea pe Antihrist în chip duhovnicesc, fără alt senzaţionalism de tip apocaliptic. Pentru a-l recunoaşte pe Antihrist şi ceea ce încă de acum îi pregăteşte venirea, trebuie privit dincolo de ceea ce pare bine şi rău, drept şi nedrept. Trebuie înţeles principiul care stă în spatele lui Antihrist, care este principiul imitaţiei a tot ce aparţine lui Hristos. Din moment ce numele lui înseamnă “cel care se află în locul lui Hristos” sau “seamănă cu Hristos“, Antihrist va fi încercarea ultimă şi cea mai înşelătoare a Satanei de a “copia” creştinismul, de a face o nouă formă lumească din el. Continuare»
Publicat pe 17 Apr 2007 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Averchie Tausev, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print
Continuam impartasirea – inceputa aici – a invataturii esentiale si de o stringenta actualitate a Vladicai Averchie Tausev, prin prezentarea, in serial, a traducerii unor fragmente din articolul scris de membrii Frăţiei Sf. Gherman din Alaska, avand supra-titlul “Let Us Not Be Robbed” (“Sa nu ne lasam jefuiti“) si subtitlul “One Man in the Face of Apostasy” (“Un om in fata apostaziei“) preluat de pe un site american dedicat parintelui Seraphim Rose.
Publicat pe 13 Apr 2007 | Categorii: Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Averchie Tausev, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Vremurile in care traim | Print
Astazi, 13 aprilie, s-au implinit 31 de ani de la mutarea la Domnul a dreptului Arhiepiscop Averchie Taushev, un adevarat glas profetic al Ortodoxiei veacului al XX-lea si ierarhul despre care s-a spus ca, alaturi de Sf. Ioan Maximovici, l-a influentat cel mai mult si cu care semana cel mai mult Cuviosul Seraphim Rose, el insusi unul din sfintii cei mai importanti ai vremurilor noastre. Vladicai Averchie, un ravnitor si un patimitor ca nimeni altul astazi pentru Hristos si pentru Biserica ii este dedicat un capitol din cartea “Viata si opera parintelui Serafim Rose“, capitol intitulat “Un proroc al ortodoxiei patimitoare“. Continuare»