Război întru Cuvânt

Parintele Serafim Rose:

Vremurile noastre, mai mult ca oricare alte vremuri anterioare, sunt „apocaliptice”. In plan politic a devenit un lucru comun sa se vorbeasca despre posibilitatea distrugerii unei tari intregi sau chiar a lumii intregi, indiferent daca s-ar realiza prin arme nucleare sau prin consecintele dezastruoase ale modernitatii: poluarea, experimentele chimice si biologice si altele asemenea.

Asadar, nu este deloc surprinzator faptul ca Apocalipsa este cartea catre care astazi, mai mult decat oricand, multi isi indreapta atentia. Totusi, interesul fata de ea este unul superficial, cum este si cazul cartii lui Hal Lindsay, The Late Great Planet Earth, foarte raspandita in prezent (peste 10 milioane de exemplare au fost vandute in Statele Unite). Cineva interesat de starea politica a lumii, care este si credincios adevarului biblic, citind aceasta carte, ramane, la o prima vedere adanc impresionat de modul in care toate „se potrivesc”, iar profetiile Apocalipsei par sa fie aplicabile perfect zilelor noastre. Asocierile se fac pe baza personajelor si simbolurilor scripturistice: „imparatul de la miazazi”, „imparatul de la miazanoapte”, „Gog”, „Magog” si multe altele, iar intamplarile din Scriptura legate de aceste nume sunt atribuite istoriei contemporane si proiectiilor ei in viitor privind situatia Rusiei, Chinei, Europei, Israelului si a tarilor arabe etc. In astfel de carti gasim expresii precum: „fii atent la ce va face Rusia”, „priveste Iranul”, „a zecea natiune se alatura Pietei Comune” din Europa etc. Toate acestea pot fi incitante, chiar ametitoare in acea agonie a suspansului creat de urmatorul eveniment apocaliptic care se va implini.

Insa cartea Apocalipsei nu trebuie citita in acest fel. S-ar putea ca unele interpretari sa fie corecte, iar altele sa fie rodul imaginatiei infierbantate, dar aceasta atitudine este una de suprafata, care nu ajuta la mantuirea sufletului. Trebuie sa abordam intr-un mod cu totul diferit profetia biblica si mai cu seama cartea Apocalipsei. Continuare»

10 Comentarii »

DESPRE MENTALITATEA DE TIP POLITIC, IEZUIT SI LUMESC A SEPARARII CREDINCIOSILOR PE BAZA PARTIZANATELOR DE GRUP.

+ 13 aprilie 1976

Cum putem apostazia daca pierdem Duhul si trairea Ortodoxiei?

„Biserica – accentua Arhiepiscopul Averchie în alt loc – ne-a fost dăruită pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru nimic altceva! Nu o putem face uneal­tă sau teren de joc al patimilor noastre ori pentru regla­rea propriilor noastre conturi“.

• Va rugam sa cititi integral, fiind un cuvant de mare folos si de mare actualitate: IPS AVERCHIE TAUSEV: TREI NIVELURI ALE APOSTAZIEI

*

“(…) Cel de al treilea nivel al apostaziei

In sfârşit, cel de al treilea nivel de apostazie cu privire la care Arhiepiscopul Averchie ne-a avertizat, este atins atunci când bisericile ortodoxe, chiar şi când păstrează toate tradiţiile a ceea ce ele numesc „Ortodoxie ade­vărată”, pierd totuşi „savoarea” preţioasă a credinţei lor şi ajung contaminate de un duh lumesc travestit în spi­ritualitate. Aceasta se întâmplă din pricina:

(1) a pierderii dragostei creştine adevărate, fără de care toate tradiţiile ajung mai degrabă osânditoare decât purtătoare de har, şi

(2) a întrebuinţării în scopuri lumeşti a formelor şi suporturilor de credinţă exterioare (care sunt menite să trezească amintirea lumii de dincolo). Dintru aceşti factori se iveşte o altă formă de „pseudo-Ortodoxie“, de data aceasta mult mai subtilă, pentru că poate fi tăinuită în toate formele corecte. Câteva din simptomele sale, ca­re pot fi găsite şi în „pseudo-Ortodoxia” apostaziei de nivelul al doilea, vor fi înfăţişate mai jos.

Politica de grup

Arhiepiscopul Averchie a văzut că, odată ce „sa­voarea” Ortodoxiei s-a pierdut, iar Biserica ajunge să fie privită în primul rând ca o organizaţie lumească, calitatea de mădular al Trupului tainic al lui Hristos este confundată cu calitatea de membru într-o grupare administrativ bisericească sau în alta. Atunci, vieţile oamenilor pot fi năruite sub pretextul „curăţirii Bisericii“, dacă aceşti oameni nu par prielnici organizaţiei. Preoti, mireni şi monahi sunt aţâţaţi şi făcuţi să nu se încreada unii în alţii, tocmai ca să apere avantajele lumeşti al respectivelor lor grupări. O grupare bisericească poate să se desprindă dintr-o alta şi să caute să îşi legitimeze poziţia cu nenumărate formule legale şi canonice. Continuare»

15 Comentarii »

In stinga sus, Fiara cu sapte capete si zece coarne se ridica din mare, si pe coarnele ei, zece steme, si era asemenealeopardului. Jos, balaurul ii da fiarei puterea si tronul lui si stapanire mare (Apoc. 13, 1-2)

CAPITOLUL 13

Fiara. Antihristul si Fiara.

Antihristul si ajutorul lui – profetul mincinos

13: 1-2. Si am stat pe nisipul marii. Si am vazut ridicandu-se din mare o Fiara avand zece coarne si sapte cape­te; si pe coarnele ei, zece steme; si pe capetele ei, nume blasfemiatoare. Si Fiara pe care am vazut-o era asemenea leo­pardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gura  de leu. Si Balaurul i-a dat Fiarei puterea lui si tro­nul sau si stapanire mare. Continuare»

18 Comentarii »

• Va rugam sa cititi integral, fiind un cuvant de mare folos si de mare actualitate: IPS AVERCHIE TAUSEV: TREI NIVELURI ALE APOSTAZIEI

“(…) Cel de al treilea nivel al apostaziei

In sfârşit, cel de al treilea nivel de apostazie cu privire la care Arhiepiscopul Averchie ne-a avertizat, este atins atunci când bisericile ortodoxe, chiar şi când păstrează toate tradiţiile a ceea ce ele numesc „Ortodoxie ade­vărată”, pierd totuşi „savoarea” preţioasă a credinţei lor şi ajung contaminate de un duh lumesc travestit în spi­ritualitate. Aceasta se întâmplă din pricina:

(1) a pierderii dragostei creştine adevărate, fără de care toate tradiţiile ajung mai degrabă osânditoare decât purtătoare de har, şi

(2) a întrebuinţării în scopuri lumeşti a formelor şi suporturilor de credinţă exterioare (care sunt menite să trezească amintirea lumii de dincolo). Dintru aceşti factori se iveşte o altă formă de „pseudo-Ortodoxie“, de data aceasta mult mai subtilă, pentru că poate fi tăinuită în toate formele corecte. Câteva din simptomele sale, ca­re pot fi găsite şi în „pseudo-Ortodoxia” apostaziei de nivelul al doilea, vor fi înfăţişate mai jos. Continuare»

25 Comentarii »

• Troparul Ortodoxiei - “Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeule…”

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Un extras din predica Sfantului Ioan Maximovici la Duminica Ortodoxiei:

“(…) Si acum pot apărea între noi diverse separări. Dar întrucât legile Bisericii lui Hristos sunt neschimbătoare, crestinul trebuie să se supună legilor si rânduielilor Bisericii, indiferent de felul în care altii se raportează la ele, indiferent dacă societatea este binevoitoare sau ostilă fată de ele. Cei ce-i sunt credinciosi lui Hristos îl urmează pe calea acelor legi, pe calea rânduielilor păzite cu sfintenie de Sfânta Biserică. Iar cei ce-si doresc înlesniri fără masură si bucurii în lumea aceasta pământeana, care va pieri mai devreme sau mai târziu, aceia preferă alte legi, nu pe cele ale Bisericii, ci pe cele care le permit să trăiască asa cum vor si să gândească după bunul lor plac, să-si aseze voia lor proprie deasupra Duhului Bisericii – Duh dat de Insusi Domnul Dumnezeu – si îi cheamă si pe altii să le urmeze calea. Continuare»

24 Comentarii »

• ARHIEPISCOPUL AVERCHIE ŞI ÎNSEMNĂTATEA SA PENTRU BISERICA ORTODOXĂ – de Cuv. Seraphim Rose

Nu este glas mai patrunzator care sa rasune in pustia formelor fatise sau mascate de apostazie contemporana decat cel al Vladicai Averchie Tausev, ierarhul american, ucenic al Sfantului Teofan al Poltavei si prieten apropiat al marelui Ioan Maximovici, supranumit “proorocul ortodoxiei patimitoare”. De la fericita sa adormire se implinesc astazi 33 de ani.

Provenind dintr-o durere a inimii adanca cu privire la soarta Bisericii si a credinciosilor in acest veac intunecat de pe urma, analiza facuta de Inaltul Averchie ajunge pana la cele mai ascunse forme de instrainare a credinciosilor, pastorilor si ierarhilor de Duhul cel ceresc pentru a “dobandi” cumplita agoniseala a duhului lumesc, duhul lui antihrist. Textul de mai jos, cunoscut doar in parte pana acum,  reprezinta o sinteza cuprinzatoare a invataturilor sale si este reprodus integral in cartea Antihristul dupa scrierile Sfintilor Parinti, editata de Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni.

Treptele caderii in apostazie sunt descrise cu o pricepere duhovniceasca de neegalat. Prima treapta este pierderea “savorii” crestinismului, a gustului ortodoxiei, a doua este adaptarea la vremurile moderne, la evolutiile istorice, alaturi de asteptarea unei perioade de fericire pamanteasca. Dar ultimul nivel, ultima treapta, este cea care ne priveste indeosebi pe noi, deoarece se refera la partea ortodoxiei care isi pastreaza, formal, canonicitatea, pierzand insa duhul viu al credinciosiei intru adevar fata de Hristos. Subcapitolele “Faradelege de sus” si “jocurile de rol” demasca necrutator fenomenele de transformare a arhieriei si pastoratiei in functii de conducere dictatoriala, pe cand “politica de grup” descrie fenomenul de impartire a ortodoxiei in tabere si clici ce isi disputa intaietatea asupra celorlalte. Obseram cu durere ca toate aceste trepte ale caderii din Duhul Sfant se regasesc si in sanul nostru, de la vladica la opinca…

Un cuvant foarte nimerit si pentru aceasta perioada liturgica speciala, a Saptamanii Mari, pentru a intelege cum revine in actualitatea Bisericii tradarea lui Iuda, precum si viclenia apostata si ucigasa a fariseilor si carturarilor. Continuare»

14 Comentarii »

• Vezi si: Randuiala Duminicii Ortodoxiei (Sinodiconul Ortodoxiei) – o pravila uitata a Sfintei Traditii sau Sinodiconul Ortodoxiei sau Ce ar fi trebuit sa auziti maine la slujba

Un extras din predica Sfantului Ioan Maximovici la Duminica Ortodoxiei:

“Si acum pot apărea între noi diverse separări. Dar întrucât legile Bisericii lui Hristos sunt neschimbătoare, crestinul trebuie să se supună legilor si rânduielilor Bisericii, indiferent de felul în care altii se raportează la ele, indiferent dacă societatea este binevoitoare sau ostilă fată de ele. Cei ce-i sunt credinciosi lui Hristos îl urmează pe calea acelor legi, pe calea rânduielilor păzite cu sfintenie de Sfânta Biserică. Iar cei ce-si doresc înlesniri fără masură si bucurii în lumea aceasta pământeana, care va pieri mai devreme sau mai târziu, aceia preferă alte legi, nu pe cele ale Bisericii, ci pe cele care le permit să trăiască asa cum vor si să gândească după bunul lor plac, să-si aseze voia lor proprie deasupra Duhului Bisericii – Duh dat de Insusi Domnul Dumnezeu – si îi cheamă si pe altii să le urmeze calea.

Este posibil, fratilor, ca în curând iarăsi să aveti parte aici de tulburări, si unii dintre voi să vă cheme să mergeti pe calea tăgăduirii legilor sfinte si să vă supuneti numai legilor stăpânirii omenesti. Temeti-vă de această cale! Continuare»

17 Comentarii »

SA NE AMINTIM CA ADEVARATUL CRESTINISM INSEAMNA LUPTA

- predica la Duminica Sfintei Cruci -

de Vladica Averchie Tausev (originalul in limba engleza – aici)

“Domnul a zis: <<Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze>> (Marcu 8:34). Postul mare este o perioadă de pocăinţă; iar pocăinţa este acea luptă împotriva patimilor păcătoase şi poftelor, care este atât de grea încât Domnul, Judecătorul luptei Însuşi, se supune ei până la cruce. Ni se aminteşte aceasta chiar la mijlocul Postului mare, în Duminica Sfintei Cruci. Aşa cum Domnul a purtat crucea pentru mântuirea noastră, astfel fiecare dintre noi trebuie să-şi “poarte crucea” pentru a ajunge la mântuirea pregătită nouă de Dumnezeul nostru. Fără cruce, fără luptă, nu există mântuire! Aceasta este ceea ce creştinismul adevărat ne învaţă. Învăţătura despre luptă, despre purtarea crucii este precum un fir roşu în toată Sfânta Scriptură şi-n toată istoria Bisericii; şi viaţa Sfinţilor care au fost bine-plăcuţi Domnului, atleţii duhovniceşti ai evlaviei creştine, sunt adevăraţi martori la aceasta. Postul mare e pur şi simplu un exerciţiu repetat anual pentru purtarea crucii în această viaţă, un exerciţiu în lupta duhovnicească legat, fără putinţa de a fi separat, de întreaga viaţă a unui adevărat creştin.

Acum însă, în al 20-lea secol al erei creştine, au apărut “înţelepţii” – “neo-creştinii“, cum se intitulează unii – care nu vor să audă de aceasta. Continuare»

25 Comentarii »

Ramanem in aceste zile la probleme care decurg din tematica Duminicii care a trecut, a Vamesului si a Fariseului, si ne-am propus sa cercetam duhovniceste, cu ajutorul lui Dumnezeu si in lumina Sfintilor Parinti, ce este fatarnicia. Fatarnicia este atributul care acopera cel mai bine notiunea de “fariseism“, dincolo de toate celelalte conotatii ale acesteia (mandria, suficienta, indaratnicia, cautarea slavei de la oameni, rautatea, dispretul si judecarea celorlalti, meschinaria, fanatica robie fata de litera legii, etc.). Mai presus de orice, viclenia, duplicitatea, nesinceritatea nici fata de sine, nici fata de ceilalti, afundarea si persistenta in minciuna (fata de sine in primul rand) sunt patimile cele mai grave si de capatai, care duc la orbirea si impietrirea totala a sufletului si care fac cu neputinta primirea lui Hristos cel Viu. Se stie ca Mantuitorul a avut cele mai aspre cuvinte impotriva acestei patimi, lansandu-Se in diatribe biciuitoare la adresa relei-credinte ucigase, deghizate in slujirea Legii. Cuvintele Sale sunt ca un foc care este, parca, aruncat – cu durerea ultima, cu “disperarea” parinteasca a Celui care nu mai gaseste niciun alt mijloc sa-l salveze de la moarte pe cel iubit al sau – peste o rana atat de infectata, incat niciun alt leac nu mai este cu putinta, in afara cauterizarii pe viu. Rostirea adevarului dureros si ascuns este, parca, ultimul asalt prin care Dumnezeul Iubirii cauta sa dea o sansa si sa intoarca in al unsprezecelea ceas pe cel care, altminteri, si-a astupat de tot urechile si si-a acoperit ochii pentru Adevar si pentru Lumina, semnand pactul sinucigas cu Minciuna.

Dintre toate patimile pe care le-a analizat si descris cu o mare patrundere, si Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov (a se vedea mai jos) atragea atentia in mod deosebit tot asupra fatarniciei, vazand in ea cea mai mare primejdie pentru mantuire, care ii poate paste pe crestini si pe monahi. De ce? Pentru ca ea si nu alta este patima care L-a vandut si L-a rastignit pe Hristos (Iuda, fariseii) si tot ea este patima care il va caracteriza pe Antihrist, prin excelenta, ca si pe cei care-i sunt inainte-mergatori sau slujitori. Si inca de ce? Pentru ca nimeni nu este imun la ea, iar virusul ei se gaseste azi peste tot in aer, spune Sfantul: “este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică“. De aceea, Sfantul ne indemna sa ne curatim de orice urma a acestei patimi, de la cele mai mici si mai fine forme prin care ea se strecoara in noi, sa ne cercetam pe noi insine cu necrutatoare sinceritate si sa izgonim fara mila din noi orice falsitate, orice pui de sarpe tainuit in vreun cotlon al inimii, bine deghizat de aparente si bine aparat de o multime de indreptatiri. Fatarnicia este asadar, inainte de toate si dincolo de orice alta descriere, un duh strain, un duh viclean, pe care, primindu-l si lasandu-l sa-si faca mendrele in noi, nu facem decat sa intram, prin el, mai mult sau mai putin,”in rezonanta” cu insusi duhul lui Antihrist si, astfel, sa-l primim cu bratele deschise (cel putin duhul lui si pe slugile sale, daca nu inca si pe Antihrist insusi): Continuare»

35 Comentarii »

Cand ascultam sau citim pilda vamesului si a fariseului, putem avea tendinta sa ne identificam foarte usor cu vamesul. Sau, oricum, se naste reflex si aparent justificat tendinta de a ne delimita drastic de fariseu. Atunci un gand ascuns risca sa se strecoare si sa se cuibareasca pe nevazute in inimile noastre: ce bine ca nu sunt eu ca fariseul! Ce bine ca eu sunt ‘pacatos’ si nu judec pe altii, la fel de pacatosi ca mine! Ce bine ca nu sunt eu ca fariseii si carturarii, ca aceia care stiu multe si fac fapte bune si care se lauda cu cunostintele si cu faptele lor! Eu nu sunt si nu vreau sa fiu ca fariseii care ii judeca pe ceilalti, vai, dar eu nu pot sa fiu asa, Doamne fereste, dar eu ii iubesc pe toti! Multumescu-Ti, Tie, Doamne, ca eu sunt un vames umil, care nu judec pe nimeni, eu iubesc pe toata lumea, eu nu gandesc de rau pe nimeni, eu fac ascultare si ii vad pe toti buni, pe toti ingeri, sufletul meu se incalzeste si se inaripeaza de cele mai calde simtaminte… Si uite-asa se face ca vamesul devine…. fariseu.

Cum e posibil sa cadem asa de rau? In primul rand trebuie sa nu ne panicam, ci sa ne privim cu mai mult realism si chiar cu autoironie. Astia suntem. Continuare»

29 Comentarii »