Război întru Cuvânt

Cititi si:

Despre discernământ şi străvedere

“Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi dupa dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om. Afară de harisma mai presus de fire a străvederii există şi o străvedere firească, pe care o dobândesc cei înzestraţi cu înţelepciune, după o experienţă deosebită câştigată în nevoinţe îndelungate împotriva patimilor şi a diavolilor. Având o astfel de experienţă, mulţi Stareţi pot să vadă de mai înainte şi să descrie fapte şi situaţii din prezentul sau din viitorul unor oameni, chiar de la prima întâlnire cu ei. Prima impresie, povestirea amănunţită, descrierea faptelor – asemănătoare cu cele dobândite prin experienţa lor de mai înainte – pot face arătate cu exactitate situaţii deja existente sau care vor urma. Până aici se poate vorbi despre puterile fireşti ale străvederii, care se mai numeşte şi discernământ. Continuare»

6 Comentarii »

Despre mărturisire

Stareţul ne sfătuia să fim sinceri faţă de Dumnezeu şi faţă de el, înţelegând prin aceasta mărturisirea curată. Astfel a trecut viaţa noastră lângă el. Mă străduiam să fiu foarte curat în ochii lui şi să nu-i ascund nici cel mai mic gând. Simţeam ca pe o curvie duhovnicească faptul de a ţine ceva ascuns înlăuntrul meu.

Gândurile trebuie să fie cu desăvârşire curate. Felul cum merg la priveghere, la mărturisirea gândurilor, la întâlnirea cu părinţii, la ascultare, toate trebuie să fie cunoscute Stareţului.

„Dacă acum, din prima zi a supunerii mele, îmi spuneam în sine, nu pun început bun, aşa cum mă sfătuieşte Stareţul, nu voi avea nici sfârşit bun”.

Aceasta, cu rugăciunile Stareţului, am păzit-o şi din acest motiv simţeam multă bucurie, multă odihnă sufletească, iar cu ochii cei trupeşti vedeam atât de curat, încât nu puteam să-mi dau seama ce se întâmplă, căci nu aveam experienţă.

- Gheronda, văd atât de limpede… Ce este aceasta? Continuare»

7 Comentarii »

***

Harisma înainte-vederii şi a străvederii Stareţului

“Stareţul Iosif era foarte experimentat. Atunci când mergeam la el noaptea pentru mărturisirea gândurilor, de cele mai multe ori ne explica în amănunt problema noastră şi ne dădea şi rezolvarea ei mai înainte de a-i descrie noi ce anume ne preocupa. Adică cunoştea dinainte starea noastră lăuntrică şi ne explica cărui fapt se datorează şi cum trebuie înfruntată, fie că era vorba de gânduri, fie de patimi, fie de lucrări ale Harului.

Nu avea nevoie să întrebe ca să analizeze problema şi să răspundă. Cu o simplă privire ne citea gândurile. Şi aceasta, fiindcă pe de o parte avea o uriaşă experienţă ascetică, iar pe de altă parte avea Harul străvederii. Continuare»

14 Comentarii »

Cititi in legatura cu acest moment si:

• Pentru cei care vor sa paraseasca Biserica, crezand ca asa slujesc lui Dumnezeu – GHERON IOSIF, UCENICII SAI SI CALENDARUL

Ascultarea si problema calendarului

Cand a patruns in viata Bisericii noul calendar, atunci intreg Sfantul Munte, pentru pricini legate de traditie, a pastrat folosirea vechiului calendar fara a rupe comuniunea cu Patriarhia Ecumenica din Constantinopol si, prin ea, cu toate Bisericile ortodoxe.

Unii monahi aghioriti, luandu-si cu de la sine putere numele de „zeloti”, au intrerupt comuniunea duhovniceasca cu Patriarhia si cu restul Sfantului Munte, din pricina schimbarii calendarului. Ei nu luau parte nici la Liturghii, nici la praznice, nici nu pastrau vreo legatura cu ceilalti parinti. Continuare»

19 Comentarii »

“Fiul meu, să ştii că atunci când şi voi faceţi ascultare mă ajutaţi să am mai multă îndrăzneală înaintea Tronului lui Dumnezeu. Mijlocirile mele sunt mai primite la Părintele nostru ceresc pentru cei care trăiesc potrivit voii Sale şi fac ascultare, silindu-se pe ei înşişi la rugăciune”.

• Cititi si: STARETUL IOSIF ISIHASTUL – MOARTEA CA O CALATORIE LINA SPRE INVIERE sau ADORMIREA IMPREUNA CU “DULCEA MAICUTA”

Din cartea: Arhim. Efrem Filotheitul, “Staretul meu Iosif Isihastul“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2010:

CELE DE DUPĂ ADORMIREA SA

Indată după adormirea sa ne-am asumat împlinirea îndatoririlor noastre monahale faţă Stareţul nostru adormit. L-am curăţat, l-am spălat şi l-am schimbat, dar ne scăpa din mâini, fiindcă trupul său se mlădia. Nu exista acea rigiditate pe care o are orice trup mort, ci rămânea mlădios, de parcă ar fi fost al unui om care doarme.

In mod firesc, trupul celui mort capătă o rigiditate musculară. Cu toate acestea însă monahii şi monahiile nu „înlemnesc” atunci când mor. Trupul monahului mort rămâne elastic, precum cel al unui om care doarme. Oricâte ore şi zile ar trece, monahul rămâne mlădios.

De îndată ce primeşte cineva Schima monahală, dobândeşte şi această însuşire mai presus de fire. Chiar şi păcătos de moare monahul, trupul său nu primeşte acea rigiditate de mort. De îndată ce va lua cineva Schima, chiar şi pentru o singură oră de va fi monah, sunt anulate pentru un timp însuşirile fireşti ale unui trup mort. Iar aceasta se face mai întâi pentru că Dumnezeu îşi arată în felul acesta bunăvoinţa faţă de petrecerea monahală, iar apoi pentru a încredinţa că moartea nu este sfârşitul, ci este un somn. Din această pricină şi mormintele alcătuiesc cimitirele. A adormit creştinul? Da, dar într-o zi se va deştepta.

In a treia zi de la adormirea sa l-am îngropat pe iubitul nostru Stareţ. Când am coborât în mormânt trupul său, acesta s-a îndoit, s-a mlădiat şi mai mult. Inmormântarea sa s-a făcut, aşa cum a cerut, chiar pe locul unde s-a săvârşit. Au venit toţi părinţii din schit, căci Stareţul îi iubea pe toţi şi la rândul lor toţi îl iubeau şi îl respectau.

Trupul său a fost pus în biserică, iar noi a doua zi am liturghisit. Simţeam că prăznuim Pastele, învierea, că ne aflam în Săptămâna Luminată. Nu exista întristare, ci doar bucurie pascală pogorâtă din Cer.

Odată am întrebat un mare ascet:

- Părinte, de ce am simţit că prăznuim Pastele atunci când a adormit Stareţul nostru? Continuare»

11 Comentarii »

„Niciodată să nu-şi pună cineva încrederea în sine însuşi. Şi aceasta până ce va ieşi din trup. Iar dacă într-o zi va urca la Cer, trebuie să aştepte ca a doua zi să se pogoare la iad. Nu mai spun că se poate ca în aceeaşi clipă să se facă pogorârea. De aceea nu trebuie să i se pară ciudate schimbările, ci să aibă înaintea ochilor că amândouă sunt ale Lui”.

„Mai devreme mi-am amintit de Maica Domnului, de Mama noastră, şi nu am putut să nu plâng”.

Toţi Sfinţii au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă şi mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: «Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!»… De îndată ce noi o strigăm, ea aleargă imediat spre ajutor. Nu apuci să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!», că îndată, ca un fulger, străbate mintea şi umple inima de luminare. Şi atrage mintea spre rugăciune, iar inima spre dragoste. De multe ori petreci întreaga noapte în tânguiri şi strigându-o în rugăciune, îi aduci laude ei şi mai ales Celui pe Care îl ţine în braţe” .

CUVIOSUL SĂU SFÂRŞIT

Odată cu trecerea timpului Stareţul a început să-şi piardă puterile şi să se mişte din ce în ce mai greu. Cea mai mică mişcare îi pricinuia astm şi cea mai mică oboseală îl răpunea. Dar râvna sa pentru nevoinţă nu-l lăsa să-şi părăsească programul ascetic, fiindcă învăţase să umble prin credinţă, iar nu prin raţiune. Şi pe când se afla în această stare de slăbiciune, l-au atacat două boli una după alta: antraxul şi insuficienţa cardiacă. Acestea i-au şi adus sfârşitul vieţii sale pământeşti.

In ajunul zilei de 1 ianuarie a anului 1958 Stareţul a simţit o durere şi o amorţire în tot trupul său. Ii ieşise pe gât, mai jos de ceafă o bubă mare.

- Fiii mei, acesta este darul de Anul Nou, spunea Stareţul. Continuare»

17 Comentarii »

“Modul de vietuire care face sa se implineasca persoana umana este viata launtrica, este intoarcerea cu privirea spre launtrul fiintei, este rugaciunea mintii. Si, asa cum spune cuviosul parintele nostru contemporan noua, Iosif Isihastul Vatopedinul, ai carui fii duhovnicesti suntem noi, omul si in mod special calugarul, sa se indeletniceasca cu aceasta lucrare launtrica. Urmand cuvantul proorocului David: “Cautati si vedeti ca eu sunt Dumnezeu!”.

Intr-una din aratarile de dupa moarte ale parintelui Iosif unui calugar evlavios, i-a spus ca mantuirea oamenilor, mantuirea omenirii consta in savarsirea corecta a acestei lucrari a mintii. De aceea, mesajul pe care vi-l aducem de la Sfantul Munte este acest indemn: atat cat puteti, savarsiti rugaciunea Domnului. Deoarece, din nefericire, astazi oamenii pierd foarte mult timp cu nimicuri. Cei mai multi dintre noi, cei mai multi oameni se vaita permanent ca nu le ajunge timpul, ca nu au timp. Si daca am face un “control” al felului in care isi consuma, isi petrec timpul, am vedea ca petrec foarte mult timp ocupandu-se cu lucruri de nimic. De aceea, fratii mei, atat cat puteti, atat cat aveti putere, iubiti rugaciunea! Pentru ca rugaciunea este modul in care dumnezeiescul har salasluieste in inima omului.

Problemele, in viata omului, s-au inmultit foarte mult, si aceasta se datoreaza faptului ca oamenii s-au indepartat de vietuirea dupa Evanghelia Mantuitorului. Si se afla de aceea oamenii sub o presiune negativa permanenta. Sunt tulburati permanent. Nu au pace inlauntrul lor. Si aceasta pentru ca numai Hristos este pacea noastra, dupa cum ne spune Sfantul Apostol Pavel. Iar problemele din viata noastra nu se rezolva numai prin a ne gandi la ele, ci se rezolva cand ne rugam pentru ele. De aceea, atat cat ne sta in putinta, sa fim inlauntrul Bisericii.

La Sfantul Munte vin foarte multi inchinatori astazi. Si de multe ori vin cu diferite justificari. Pentru ca, uneori, spun ei, se scandalizeaza de atitudinea, de comportamentul unor purtatori de rasa din ierarhia superioara sau din randul preotilor. Dar aceste lucruri sunt numai pretexte, pe care nu le poate infatisa decat un om care se afla in pacat. Noi le raspundem: “Asa cum nu renuntam la stiinta medicala pentru faptul ca exista si medici slabi, tot asa, nu trebuie sa renuntam la Biserica lui Hristos pentru ca exista slujitori nevrednici in slujba Bisericii”. Sa nu uitam ca din primii membri ai Bisericii, care au fost cei doisprezece apostoli, intre ei a fost si fiul pierzarii. Dar, cu toate acestea, stim cu totii, dupa fagaduinta Domnului nostru Iisus Hristos, ca portile iadului nu vor birui Biserica lui Hristos”. Continuare»

18 Comentarii »

Adevărata şi falsa supunere în Biserică

de Pr. Hristu Aron

“Orice creştin ortodox drept slăvitor trebuie să-şi pună această întrebare: Oare poate fi un ierarh mai mare decât Sfinţii Părinţi? Aşa au făcut în trecut adevăraţii creştini când unii întâistătători (episcopi, preoţi, diaconi, monahi) primejduiau întregimea Bisericii, datorită inovaţiilor teologice, aşa se cuvine să procedăm şi noi, creştinii de astăzi, trăitori ai proorociilor cu privire la vremurile de apoi. Personal, nu cred că mi-aş fi pus la modul stringent această întrebare, al cărei răspuns îl ştiam, dacă anumite evenimente nu m-ar fi determinat. Unul dintre acestea a fost prilejuit de adunarea ecumenistă de la Sibiu, din septembrie 2007. Atunci nişte slujitori ai altarului, sub pretextul ascultării, necondiţionate, cu ajutorul autorităţilor poliţieneşti, au sechestrat câteva persoane care distribuiau material apologetic antiecumenist. Când persoanele agresate şi-au justificat atitudinea, precizând că materialele (broşuri, CD-uri) conţin învăţături ale Sfinţilor Părinţi, preoţii – bodyguarzi au replicat: „Ce, sunt mai mari Sfinţii Părinţi decât mitropolitul nostru?”

Viaţa duhovnicească nu se desfăşoară concurenţial, după criterii stabilite la „olimpiada religiilor” sau la „cupa parohiilor” („discipline” incluse deja în programul de secularizare a Bisericii), ci tocmai invers: „Cine pierde, acela câştigă”. În Sfânta Scriptură, Mântuitorul spune: „Cel ce vrea să fie mai mare, să fie sluga tuturor”. Când Petru îl îndeamnă pe Hristos să scape de răstignire, cu alte cuvinte, să fie „isteţ”, să fenteze, El îi răspunde: „Înapoia Mea, satană, că nu cugeţi cele ale Dumnezeu, ci ale oamenilor”. Hristos-Dumnezeu nu a fost niciodată de partea „şmecherilor”, a celor ce se orientează, ci, pentru că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta, neaparţinând celor tari, mari şi puternici, a arătat că singura cale nemincinoasă este a celor slabi, mici, căzuţi, răpuşi. Undeva Sfântul Apostol Pavel spune: „Când sunt slab, atunci sunt tare”. Cu alte cuvinte, când sunt în dezavantaj, când merg în pierdere, când nu reuşesc, nu izbutesc, nu mă descurc, abia atunci câştig, sunt în avantaj, reuşesc, izbutesc, mă descurc, abia atunci sunt mai mare! Continuare»

18 Comentarii »

“… Dar şi obiceiul care stăpâneşte, ca oamenii să-şi ceară între ei să se roage unii pentru alţii, nu este oare dovada că rugăciunea are întâietate, că ea este cea mai mare şi mai sigură izbândă? Din acestea se descoperă caracterul sobornicesc al rugăciunii. Numai ea poate să ia şi să cuprindă in sine, într-una, atât cele depărtate, cât şi cele despărţite şi să unească între ele mădularele potrivnice aşa încât fiecare să cunoască pe aproapele său ca pe mădularul său, cu toate că trăiesc despărţiţi…“.

Rugaciunea desavarsita a Cuviosului Iosif ca partasie la durerile oamenilor

Am lungi mult cuvântul dacă am voi să descriem toate cele referitoare la acest subiect in viaţa Stareţului nostru. Rugăciunea a fost pentru el un capitol nesfârşit şi principala sa preocupare. I s-a dăruit ei cu totul. Toată viaţa sa, toată dăruirea si râvna sa, toată grija şi strădania sa, toată fiinţa sa le-a dăruit lucrării rugăciunii. Noi, smeriţii, săracii si neputincioşii din fire şi în lucrare, ce vom spune si ce vom descrie din tainele greu de pătruns?

Vedeam viaţa lui practică exterioară şi ne minunam de câtă nemilostivire arăta faţă de sine şi ne gândeam mult la aceasta. Insă cine putea să vada sau să descrie lumea sa lăuntrică, suspinele sale tăcute şi celelalte, pe care ziua şi noaptea le aducea lui Dumnezeu?

Era cu putinţă ca unele pricini binecuvântate sa-l înduplece să facă oarecare pogorăminte în privinta vreunui lucru practic care îl preocupa. Insă era cu neputinţă să facă pogorăminte în privinţa regulii si duratei rugăciunii. Acrivia şi stăruinţa sa în lucrarea dumnezeiască a rugăciunii dau mărturie de măsura profundă a nevoinţei sale, iar roadele ei erau foarte vădite. După învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi, dovada limpede a sporirii unui suflet este rugăciunea neincetată, ca o stare prezentă în el, şi nu ca un rezultat al strădaniei. Şi la duhovnicescul nostru Stareţ am văzut că rugăciunea era grija şi scopul sau principal. Pururea-pomenitul ne învăţa şi neobosit ne arăta valoarea şi bogăţia rodului rugăciunii. Adeseori accentua: Continuare»

25 Comentarii »

“Fiilor, rugăciune! Rugăciune, părintilor, ca să ne descopere Dumnezeu si să nu facem vreo greseală. Ceea ce ne va descoperi Dumnezeu, aceea vom primi”. (Gheron Iosif Isihastul)

Introducerea redactorilor revistei Presa Ortodoxa (de unde am preluat articolul):

Am aflat de la cititorii noştri că în cadrul unor dezbateri privind chestiunea calendarului a fost adus în discuţie şi sfântul stareţ athonit Gheron Iosif Isihastul, cunoscut românilor mai ales prin scrisorile sale, publicate în limba română la Editura Bizantină sub titlul generic Mărturii din viaţa monahală. Încercând să-şi justifice propria stare de neascultare faţă de Biserică, unele voci îl prezintă ca fiind un părinte „zelotist”. În cazul ortodocşilor aflaţi „pe vechi”, a fi zelotist nu se traduce simplu prin ceea ce numim în România stilist (vechi-calendarist) – pentru că Sfântul Munte, Patriarhia Ierusalimului, Rusia, Serbia, ş.a. s-au opus schimbării calendarului şi slujesc după vechiul calendar, dar păstrează comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă. Într-o primă accepţiune, la Sfântul Munte, zelotişti s-au numit toţi aceia care, neprimind noul calendar, au încetat şi pomenirea patriarhului de la Constantinopol (atitudine adoptată în primă fază şi de Cuvios). Cu timpul, s-a cristalizat un zelotism extremist, caracterizat prin neascultarea faţă de ierarhie, tăgăduirea valabilităţii Sfintelor Taine ale tuturor acelora care slujesc „pe nou” şi respingerea comuniunii cu toate Bisericile Ortodoxe „oficiale”. Continuare»

15 Comentarii »