Război întru Cuvânt

Cuvant al Cuviosului Sofronie Saharov de la Essex, ucenicul Sfantului Siluan, preluat de la: www.crestinortodox.ro:

“Omul este faptura cea mai desavarsita a zidirii lui Dumnezeu. Setea de a cunoaste mereu mai adanc maretia chemarii noastre celei “mai inainte de intemeierea lumii” nu trebuie sa dea ragaz de odihna mintii si inimii noastre, ci sa sporeasca neincetat “in flecare zi, pana ce putem sa zicem: astazi! ca nimeni dintre noi sa nu se invartoseze cu inselaciunea pacatului“. Cea mai mare vrednicie a omului sta in facerea sa “dupa chipul si dupa asemanarea” lui Dumnezeu si in chemarea de a-L iubi “pe Domnul Dumnezeul sau cu toata inima sa, cu tot sufletul sau si cu tot cugetul sau“. Desi este zidire, omul a primit porunca sa devina Dumnezeu. Continuare»

24 Comentarii »

“Când se micşorează adevăratele dimensiuni ale Dumnezeieştii Descoperiri pentru fiinţa omului, atunci se exclude orice putinţă pentru om de a ajunge la măsura adevăratei pocăinţe. Dacă te socoteşti a fi doar o jalnică fiinţă, uşor îţi vei îngădui şi ierta sieţi o mulţime de fărădelegi de toate felurile; şi prin faptul că se socotesc pe sine mai prejos decât Hristos, oamenii în realitate (să nu vă pară aceasta o exagerare) refuză a-I urma pe Golgotha“ (Parintele Sofronie Saharov)

“Nu trebuie să uităm că îndumnezeirea firii ome­neşti prin actul întrupării Cuvântului nicicum nu exclu­de prezenţa „momentului” energetic în îndumnezeirea firii omeneşti a lui Hristos. Acest al doilea „moment” este deosebit de important, pentru că el ne arată că pilda lui Hristos (Io. 13:15) este cu putinţă de înfăptuit şi, ca atare, se arată ca o îndatorire de neocolit tuturor. Dacă în înţelegerea noastră despre Hristos-omul punem accentul pe „deosebirea radicală” între El şi noi, prin aceasta introducem o schimbare în întreaga noastră antropologie. Continuare»

28 Comentarii »

Parintele Sofronie Saharov despre rugaciunea Mantuitorului din Ghetsimani din noaptea “cea mai tragica din istorie“:

“Rugaciunea lui Hristos din Gradina Ghetsimani e cea mai nobila dintre toate rugaciunile prin taria si puterea ei de a ispasi pentru pacatele lumii. Adusa Dumnezeului Vesnic, Care este Tatal, in duhul dragostei dumnezeiesti, ea continua sa straluceasca cu o lumina ce nu poate fi stinsa, atragand pe veci sufletele ce s-au asemanat cu Dumnezeu.

Hristos a inclus intregul neam omenesc in aceasta rugaciune, de la Adam cel dintai pana la cel din urma om ce se va naste din femeie. Ne lipseste cunoasterea existentiala a unei atare iubiri si, astfel, sensul este permanent ascuns pentru noi. Biruitoare in vesnicie, dragostea lui Hristos implica in planul pamantesc o suferinta extrema. Nimeni nu a cunoscut vreodata o asemenea suferinta ca cea indurata de Hristos. El S-a pogorat pana la iad, in cel mai chinuitor iad dintre toate, in iadul iubirii. Acesta e un taram al existentei ce poate fi sesizat numai prin dragoste duhovniceasca – patrunderea noastra in aceasta taina atarna de masura iubirii ce ne-a fost dat sa o cunoastem de Sus. E vital sa fi experiat, fie si numai o data, focul ceresc pe care Hristos l-a adus cu El; sa cunoastem cu intreaga noastra fiinta ce inseamna a fi, chiar si numai in mica masura, asemenea lui Hristos. Continuare»

26 Comentarii »

Continuare»

15 Comentarii »

“Asceza ascultarii e indispensabila nu numai fata de Dumnezeu, ci si fata de fratele nostru, cand acesta ne cere un lucru cu putinta si nu potrivnic duhului poruncilor lui Hristos. Asceza rastignitoare a ascultarii fata de fratele face deopotriva mai fina in noi capacitatea de a sesiza mai profund vointa lui Dumnezeu. (…) Fara aceasta cultura a ascultarii, omul va ramane inevitabil “un cerc inchis”, mereu nefericit inaintea Vesniciei. (…) Continuare»

9 Comentarii »

• Troparul Sf. Ioan Botezatorul.mp3

• Acatistul Sf. Ioan Botezatorul 1 (Iasi)
• Acatistul Sf. Ioan Botezatorul 2 (Schitul Lacu)

• Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul (text)

8 Comentarii »

“Uneori incercarile si greutatile ce ni se intampla ne pun in situatia unui calator ce se gaseste dintr-o data la marginea unei prapastii din fata careia ii este cu neputinta sa se intoarca inapoi. Prapastia e intunericul necunostintei si spaima la gandul de a fi inrobiti mortii. Numai energia unei disperari sfinte ne va putea face sa trecem peste acest abis. Sustinuti de o putere tainica, ne aruncam in necunoscut chemand numele Domnului. Si ce se intampla? In loc de a ne zdrobi capetele de stanci, simtim o mana nevazuta purtandu-ne cu blandete si nu simtim nici un rau. Aruncarea noastra in necunoscut inseamna sa avem incredere in Dumnezeu, parasirea nadejdii in mai marii pamantului si hotararea de a pleca in cautarea unei vieti noi in care locul cel dintai sa ii fie dat lui Hristos.

(Arhimandritul Sofronie, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, Ed. Deisis, Sibiu)

22 Comentarii »

“Intr-o discuţie cu părintele Sofronie care îşi exprima regretul pentru a nu-şi fi terminat studiile teologice care l-ar fi putut ajuta să înţeleagă mai bine scrierile Părinţilor, Siluan i-a replicat: Continuare»

18 Comentarii »

“Rugaciunea este un act launtric al duhului nostru. Ea se poate exprima in cele mai diferite forme. Nu rareori, ci destul de des, aceasta se exprima prin tacerea noastra in fata lui Dumnezeu, tacere pentru ca Dumnezeu vede toata profunzimea gandurilor noastre, toate dorintele inimii noastre, si nu intotdeauna suntem capabili sa le exprimam in cuvinte. Dumnezeu intelege miscarile tainice ale inimii si ne raspunde la ele. … Eu ma tem putin ca nu dai atentie chiar acestui lucru spus mai sus: ca tu esti inclinata sa crezi, asa cum o fac multi, ca rugaciunea inseamna doar sedere in fata icoanelor si rostirea formulelor randuite (de dimineata si de seara sau a psalmilor). Desigur, cu o astfel de rugaciune poti sa fii obisnuit inca din copilarie si sa o savarsesti in fiecare zi. Dar aceasta rugaciune este cu totul nesatisfacatoare si nu epuizeaza problema rugaciunii. Observ ca oamenii contemporani devin tot mai putin capabili pentru o astfel de rugaciune. Acest fenomen mi-l explic prin cresterea activitatii intelectuale a oamenilor.

Continuare»

15 Comentarii »

• “Lumea contemporana nu a putut sa-si organizeze viata asa incat sa aiba destul ragaz, destul timp liber pentru rugaciune si pentru contemplarea vietii Dumnezeiesti. Pricina acestora este o patima arzanda de “a avea”. Aceasta patima a iubirii de agonisire, Sfantul Pavel a numit-o inchinare la idoli (Col. 3:5), iar Sfantul Ioan Scararul – “fiica a necredintei”, “hula impotriva Evangheliei, indepartare de la Dumnezeu” (Cuv. al 16-lea).

Adevarata neagonisire crestina este necunoscuta, neinteleasa lumii. Si daca am adauga ca ea ajunge sa cuprinda nu numai agonisirea celor materialnice, ci chiar pe cea a celor “intelectuale”, atunci majoritatea oamenilor ar considera-o curata nebunie. Oamenii vad in cunostintele lor stiintifice bogatia lor duhovniceasca (“spirituala”), fara sa banuiasca ca exista o alta cunoastere mai inalta si o bogatie cu adevarat neasemuita, aducatoare de adanca odihna. In goana dupa confortul material oamenii si-au pierdut confortul duhovnicesc, si astazi dinamismul materialist, din ce in ce mai mult isi asuma un caracter dracesc. Si nu este de mirare, caci aceasta nu este alta decat dinamica pacatului”.

Continuare»

18 Comentarii »