Război întru Cuvânt

“Sfântul Munte este împotriva ecumenismului!”

***

Omilie la Facultatea de Teologie din București (Mărturie athonită în România)

” [...] Arhim. Efrem: Mă bucur mult că sunt împreună cu dumneavoastră. Pentru cei care-şi amintesc, ne întâlnim pentru a doua oară în Facultatea de Teologie din Bucureşti. Cred că şi prezenţa mea aici este de la Dumnezeu, este în pronia dumnezeiască, deoarece în clipa aceasta şi eu mă aflu în ascultare. Noi credem că orice om care se află în ascultare se află de fapt în chiar voia lui Dumnezeu. Aşadar, este un dar al harului dumnezeiesc faptul că mă aflu din nou în facultatea dumneavoastră, într-o zi ca aceasta pe care o pot considera istorică pentru Facultatea de Teologie din Bucureşti, deoarece am inaugurat Centrul pentru Studiul Spiritualităţii Ortodoxe, care sper că o să vă deschidă orizonturi noi şi vă va ajuta într-un mod foarte special să pătrundeţi, atât cât vă permite perspectiva academică, în experienţa teologiei. Îndeosebi, aşa cum mi-a spus Părintele Constantin, sunt de mult folos lucrările Părinţilor recenţi ai Bisericii Ortodoxe, aşa cum este Părintele Stăniloae, un mare luminător al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Iustin Popovici, Părintele Sofronie de la Essex, precum şi noii Părinţi aghioriţi, podoabe ale Bisericii Ortodoxe între care Gheron Iosif Isihastul, Părintele Paisie, Părintele Efrem Katunachiotul, Părintele Porfirie şi mulţi alţii… Continuare»

11 Comentarii »

“[...] Aceasta tema este, incontestabil, una din cele mai adanci si mai greu de atins. Contemporanii, auzind din gura celor vii aceleasi cuvinte pe care le citesc in Sfanta Scriptura, nu ii rabda, ii socotesc nebuni si mandri, ii gonesc cu deplina constiinta a propriei lor dreptati, ba chiar sincer gandesc ca “aduc slujba lui Dumnezeu“ (Io. 16:2). Si daca nu am avea inaintea ochilor nostri pilda prorocilor, Apostolilor si Sfintilor Parinti ai Bisericii, fara gres ne-am pierde si am deznadajdui; pentru ca ceea ce intalnim este total opus a ceea ce dorim din tot sufletul. Noi tanjim catre dragoste si intalnim ura. Noi tanjim catre unire, si drept raspuns primim respingere si sfasieri. Dara culmea celor pomenite sunt evenimentele din Vinerea Mare. Aceasta culme nimenea dintre oameni nu a atins si nu va atinge. Insasi Dragostea, Dumnezeu, s-a aratat in lume, pentru nemarginita Lui dragoste pentru ea, iar lumea L-a lepadat si L-a rastignit. In acea zi, cu adevarat stranie si infricosata, Hristos singur statea inaintea judecatii Stapanirii Imperiului Roman, cel mai drept in acea vreme; si in sfarsit, inaintea judecatii poporului simplu care se adunase in multimi in Ierusalim, de praznicul Pastilor. Si toti l-au osandit mortii. Iar mai presus si mai mult decat toti, reprezentantul Bisericii Vechiului Legamant. Vrajmasia lor nu s-a potolit nici cu moartea. Si dupa moarte, cand stapanirea s-a linistit, cand poporul, in desertaciunea lui, deja uitase de El, slujitorii Bisericii nu incetau sa-l urmareasca.

Vorbesc despre cele de mai sus ca despre o lege duhovniceasca in virtutea careia, dupa cuvantul Apostolului Pavel, toti care voiesc cu buna-cinstire a vietui intru Hristos Iisus prigoni-se-vor (2 Tim. 3:12). Si aceasta este de neocolit. Dar mai mult, in momentul de fata voiesc sa evidentiez aceasta lege inca si pentru ca tot ce paseste pe aceasta cale duhovniceasca trebuie sa aiba in vedere nu numai aspectul ei negativ, adica prigoana, dar si cel pozitiv – ca manifestarea unei anumite dreptati a lui Dumnezeu, ca o pronie plina de purtarea de grija pentru robii si slujitorii lui Dumnezeu, ca ceva de absoluta trebuinta pentru insisi cei prigoniti. Sfantul Isaac Sirul spunea ca daca lui Pavel ii trebuia un “imbolditor trupului” (2 Cor.12:7), ca sa-l “bata peste obraz”, atuncea taca toata gura – adica noua tuturor ne trebuiesc acei imbolditori, acele prigoane, ca niste conditii pentru inaltarea catre cunoasterea lui Dumnezeu si a dragostei Lui; ca niste conditii neocolite noua, pentru a pastra harul primit de sus.

[...]

Cuvantul despre monahism este deosebit de greu, mai cu seama cand despre el vorbeste un monah. A spune ca monahismul este “sarea lumii“, indreptatirea a insesi existentei ei (fiindca mai ales prin monahism se atinge telul pus inaintea omului – indumnezeirea, se infaptuieste chemarea pusa in om de catre suflul dumnezeiesc), inseamna a starni un vifor de indignare impotriva luisi. Cand intalnim aceasta constiinta la Apostolul Pavel, ea nu starneste nici un protest. Dar cand un om viu vorbeste despre ea, el neaparat “va fi scos afara”. Astfel de pilde ni s-au aratat in vietile sfintilor, precum Cuviosul Simeon Noul Teolog si Cuviosul Serafim din Sarov.

Cititi cu atentie viata celui din urma, si veti vedea cate prigoane a suferit din partea tuturor: Continuare»

10 Comentarii »

… si aceasta este prapad pentru om

“(…) Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor nou veniţi că nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţii: aspectul, nu gnostic, ci etic al vieţii noastre – iată ce ne mântuieşte. Mântuieşte acea dragoste pe care ne-a poruncit-o Domnul atunci, când la Cina cea de Taină a spus: Să vă iubiţi unul pe altul. Aceasta nu înseamnă că noi suntem împotriva oricăror cunoştinţe. Dimpotrivă, porunca lui Dumnezeu ne îndatorează a „căuta” şi a deţine deplinătatea cunoaşterii – acea deplinătate care este însuşi Domnul. Cu toate acestea, chiar dacă ne-ar fi cunoaşterea absolută, totuşi nu în ea constă mântuirea, ci în chipul vieţuirii. Voi aţi observat deja că eu nu am rânduială cronologică în discuţiile mele cu voi, în ce priveşte anume subiecte mai înainte hotărâte, aşa cum se obişnuieşte în şcolile teologice. Dar aşa curge viaţa. Continuare»

5 Comentarii »

Cuviosul Sofronie Saharov ne invata:

• „Dumnezeu a slavit-o pe Maica Domnului si a pastrat-o in tacere. Tai­na Nascatoarei de Dumnezeu este taina tacerii. De aceea Dumnezeu nu i-a luminat pe oameni pentru a vorbi despre viata ei trupeasca. Biserica insa a slavit-o”.

• „Cuvantul unui sfant deschide mintea ascultatorului si acest cuvant poate fi o predica intreaga“.

• „Descoperirea lui Dumnezeu nu este in vedenii, ci in inraurirea dumnezeiescului har, care se manifesta gradual, treptat”.

• „Hristos a spus o data un cuvant, iar acest cuvant ramane vesnic. Intele­gem asta si de la sfinti. Au auzit o data un cuvant si l-au pastrat pentru toa­ta viata lor. Astfel intelegem si lucrarea cuvantului lui Dumnezeu”.

• „Pentru ca cineva sa faca misiune in mod ortodox trebuie sa aiba inaun­trul lui pe Duhul Sfant. Dar trebuie sa detina si cultura locului in care se gaseste. Atunci se poate darui celorlalti”.

• Continuare»

10 Comentarii »

– Aţi pomenit de Stareţul Mănăstirii Essex, Părintele Sofronie; vorbiţi-ne despre experienţa vieţuirii Sfinţiei Voastre alături de acest Părinte duhovnicesc, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.

- Părintele Rafail: In legătură cu ce ziceam, că sfinţenia nu este un lucru pe care l-a gândit Dumnezeu, pentru câţiva, mai-nainte de veacuri, şi pe acei câţiva, când s-au născut, i-a pus pe un piedestal înalt, Părintele Sofronie, poate mai presus de multe lucruri, aprecia firescul. Şi el era un om aşa de firesc! Într-una din Evanghelii se zice că Apostolilor li se împietriseră inimile, erau obişnuiţi cu minunile pe care le făcea învăţătorul. Vedeţi firescul sfinţeniei şi cum te poţi blaza, cum ţi se poate urî cu binele! Asta contemplam, într-un oarecare grad de conştient, când eram cu Părintele Sofronie, observam că mă obişnuisem cu Părintele Sofronie. Acesta-i un element între multe altele; aş putea să vorbesc zile întregi dar, nu ştiu de ce, elementul acesta al firescului îmi vine întâi.

Până unde mergea el? Continuare»

11 Comentarii »

• „Teologi adevarati in biserica sunt aceia care se urasc pe sine (patimile lor). Daca cineva nu se va uri pe sine pana la moarte, nu poate sa fie ucenic al lui Hristos si invatator al poporului”.

• „Sa pastram credinta ortodoxa si, deoarece traim in vremuri grele, vom  lua plata mai mare decat cei care au trait in vremurile vechi si isi mentineau credinta atunci”.

• „Cand vorbim despre Dumnezeu trebuie sa fim patrunsi de frica si de simtirea prezentei Lui“.

• „Si orientalii care se ocupa cu meditatia vad o oarecare lumina, dar aceasta vedere ii desparte de toata zidirea intr-o trufie deosebita. Aceasta lumina nu este dumnezeiasca, ci diabolica, zidita. Dimpotriva, in Ortodo­xie, vederea luminii dumnezeiesti il preface pe om, preface viata acestuia, daruindu-i dragoste pentru toata zidirea”.

• „O fata care se preocupa de budism a venit in contact cu niste protes­tanti, a inceput sa citeasca Sfanta Scriptura si sa se roage. De indata, guru nu a mai putut sa comunice cu ea si n-a mai putut sa-i citeasca gandurile. Cu atat mai mult se intampla aceasta cand cineva se face ortodox. Atunci va avea mai mare putere”.

Continuare»

16 Comentarii »

• „Preotii participa la preotia tainica a lui Hristos. Papa se pune deasupra, exercitandu-si puterea. Preotii ortodocsi participa la chenoza lui Hristos, la preotia marturisitoare a lui Hristos, Care S-a rastignit si a coborat pa­na la iad. Ispitele primite de sfinti sunt mai mari decat ale noastre, deoa­rece inima lor era mai sensibila si de aceea toate lucrurile primite in viata lor capatau dimensiuni mult mai mari. Crucea lui Hristos depaseste orice martiriu omenesc, deoarece Hristos era nepatimas, era fara de pacat. Noi mostenim moartea si chiar intarim puterea mortii in toata viata noastra, prin pacatele noastre“.

• „Crestinii vor fi intotdeauna neintelesi de oamenii din jur“.

• „Trebuie sa respectam libertatea necredinciosilor si a ateilor si sa nu-i ju­decam. Atunci ne vor lasa si ei liberi sa facem lucrarea noastra”.

• „In Grecia se barfeste usor si se sminteste usor, dar in acelasi timp oamenii au si o simtire si inteleg rostul cel bun si dispozitia buna a celorlalti. Iar asta se intampla deoarece Grecia este tara ortodoxa”.

• „Cand cineva are canon de la duhovnic sa nu se impartaseasca, iar el, deoarece inseteaza, se impartaseste, atunci, in afara de neascultare sau de calcarea cuvantului, isi raneste sufletul sau, caci inceteaza de a mai inseta dupa Dumnezeiasca impartasire. Daca insa va asculta de duhovnicul sau, va continua sa inseteze dupa Dumnezeiasca impartasire. Aceasta sete este foarte folositoare. Prin insasi tinerea cuvantului duhovnicului, primeste har de la Dumnezeu“.

Continuare»

16 Comentarii »

Cititi si:

Arhimandritul Sofronie Saharov, “Din Viata si din Duh”:

• “Straduiti-va sa nu acuzati niciodata pe altul, ci rugati-va pentru el. A judeca pe cineva pentru lipsurile pe care le are, inseamna sa nu-ti vezi propriile tale defecte.

• In starea noastra de cadere suntem incapabili sa judecam, in mod corect, pe fratele nostru. Sa nu fiti atat de siguri ca fratele vostru se inseala. Nu-l judecati.

• Este preferabil sa nu judecam. A trai in frica de Dumnezeu inseamna a-ti fi teama sa judeci pe altul intr-o maniera pacatoasa si nu asa cum l-ar judeca Dumnezeu.

• Ce castig judecand pe fratele meu? Atata timp cat nu-l voi vedea asa cum Domnul il vede, totul va fi gresit. Incepeti prin aceasta rugaciune, prin ideea de a fi ascultatori, de a nu judeca pe fratii vostri. Incepeti prin aceasta dorinta de a-i sluji pe altii cu dragoste, ca si Sfantul Siluan, care cerea, in zilele de sarbatoare, sa poata sluji in trapeza sutelor de calugari. Era atat de fericit sa vada cat de mult ii iubea Hristos pe acesti oameni, pe acesti copii ai lui Dumnezeu. Ii slujea cu multa dragoste. Implinite in acest duh, muncile vietii de zi cu zi, pot sa devina o hrana duhovniceasca foarte agreabila. Seara, datorita acestei atitudini de slujire, inima voastra va fi foarte blanda si veti plange inaintea lui Dumnezeu pentru propriile voastre greseli, pentru lipsa voastra de iubire.

• Greutatea de a comunica cu semenul provine intotdeauna Continuare»

7 Comentarii »

11 IULIE – 18 ANI de la mutarea in Imparatia cea neclati(na)ta si vecinica

a CUVIOSULUI SOFRONIE SAHAROV, unul dintre cei mai mari sfinti ai ultimului veac

ÎNAINTE-CUVÂNTARE

(la cartea “Din viata si din Duh“, trad. de Parintele Rafail Noica pentru editia 2011)

«Avem nevoie de ajutor, avem nevoie de cei ce ne po­văţuiesc după Dumnezeu», scria Dorothei al Gazei în veacul al Vl-lea. În dorinţa lor de a-şi săvârşi chemarea originară, de a-şi afla calea inimii şi de a urca «scara cea sfântă» ce duce la Dumnezeu, oameni din toate păturile sociale şi-au căutat încă dintru începuturile creştinătăţii «îndrumători» în stare a-i călăuzi pe «calea cea strâmtă» a mântuirii. De-a lungul veacurilor, în căutarea unui sfat, a unei mângâieri sau a unei însuflări, bărbaţi şi femei au tot revenit la acea zicere iubită Părinţilor pustiei: «Avva, spune-mi un cuvânt». Dar al Duhului Sfânt, duhovniceasca părinţie este inima vie a Bisericii Dreptslăvitoare. Lanţ de aur al predaniei, ea ne aminteşte că trăirea creştină nu este religia unei cărţi, ci descoperirea tainei persoanei.

Strălucit martor al acestei descoperiri, Părintele Sofronie deosebeşte în învăţătura sa două feluri de cuvânt: cuvân­tul ce înştiinţează şi cuvântul ce împărtăşeşte. Cuvântul care informează şi cel care insuflă. Cuvântul «psihic», chiar cu subiect religios şi cuvântul «duhovnicesc», purtător al Duhului Sfânt, al continuei Cincizecimi ce nu este alta decât predania Bisericii nedespărţite, trupul lui Hristos.

Albie a harului dumnezeiesc, cuvântul «duhovnicesc» este rar. Susţinut de o riguroasă conştiinţă dogmatică, el nu este speculativ. Theologic, în înţelesul cel mai adânc, el nu se naşte din cărţi sau dintr-o cunoaştere teoretică, ci din nevoinţă şi rugăciune, din deşertare şi trăirea lui Dumnezeu. Căci nevoie este a ne deşerta de patimi şi de propria voinţă spre a ne putea umple de Duhul Sfant, izvorul a tot cuvântul adevărului. Nevoie este a chema Numele ce cuprinde toate numele, Iisus Hristos, a face să se pogoare mintea în tainiţa inimii, spre a pătrunde în nesfârşita tăcere unde Dumnezeu ne grăieşte şi de unde putem cu adevărat grăi inimii celuilalt. Nevoie este a străbate întunerecul propriului iad lăuntric, pentru a renaşte luminii nezidite ce luminează din Cuvântul întrupat.

Continuare»

7 Comentarii »

Nu uitati aceste cuvinte. Dumnezeu v-a dat timp pentru a lucra la mantuirea voastra vesnica. Nu-l irositi!

• Intr-o zi, un pelerin aflat in Muntele Athos a pus aceasta intrebare mai multor stareti: Ce este cel mai important in viata noastra? De fiecare data i s-a raspuns: Dragostea divina: sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugaciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. Ce sa fac? Apoi, in sinea lui, a hotarat: Voi trai in asa fel ca si cum as avea aceasta dragoste. Treizeci de ani mai tarziu, Duhul Sfant i-a daruit darul iubirii.
• In mod inevitabil, vor fi ore, saptamani, ani in sir, in care vom trai fara sa simtim lucrarea Duhului Sfant in noi. Sunt perioade importante in care ni se ofera prilejul sa ne marturisim statornicia dragostei noastre pentru Hristos.
• Chiar daca nu percem lucrarea harului, trebuie sa traim ca si cum Duhul Sfant ar fi in noi. Staretul Siluan gandea ca daca pazim cu fidelitate poruncile lui Dumnezeu, va veni timpul cand harul se va face cunoscut si va ramane mereu in noi. Este inutil sa ne grabim. Unii parinti de la Muntele Athos n-au primit harul si nu l-au cunoscut pe Dumnezeu decat abia dupa patruzeci de ani de nevointe si, uneori chiar mai mult, tocmai inaintea sfarsitului lor.
• La inceput harul ne invata, provoaca in noi stari asemanatoare cu duhul poruncilor Evangheliei. Totul este usor. Intotdeauna cu noi, Duhul Sfant ne face sa fim binevoitori fata de semeni. Este o atitudine normala, naturala. Dar aceasta stare nu dureaza mult. Intr-o zi, pe nesimtite, harul ne va parasi sub aceasta forma tangibila. Incepe o a doua perioada dificila cu aceasta intrebare: Cum sa traim fara har? Trebuie sa continuam sa actionam ca si cum Duhul Sfant ar fi cu noi, sa incercam sa pastram aceeasi stare sufleteasca in care, prin har, am dobandit anumite atitudini fata de fratele si de sora noastra. Trebuie sa ne silim. Acelasi lucru este cu rugaciunea. La inceput, este ca o stare naturala. Ne rugam cu usurinta; rugaciunea tasneste din inima. Cand Duhul Sfant ne paraseste, trebuie sa ne silim sa ne rugam ca inainte, cand aveam harul: din toata fiinta, din toata inima, cu toata mintea si chiar cu tot trupul nostru. Continuare»

21 Comentarii »