Parintele Serafim Rose

Arhiva postarilor pentru aceasta categorie

Fericitul Seraphim Rose: CUM SA CITIM PE SFINTII PARINTI?

Publicat pe 25 Iun 2007 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut | Print

Trebuie să avem în vedere faptul că adevăratul scop al citirii Sfinţilor Părinţi nu este acela de a ne da un fel de “desfătare spirituală” sau să ne îndreptăţească în vreun fel, sau să ne confere o cunoaştere superioară, sau să ne transpună într-o stare “contemplativă”, ci doar pentru a ne ajuta pe calea practicării virtuţilor“.

frseraphim.jpg

Va impartasim un articol esential pentru formarea noastra duhovniceasca, apartinand Parintelui Seraphim Rose – preluat de aici – despre riscurile citirii fara discernamant sau/si fara motivatia corecta, duhovniceasca a scrierilor Sfintilor Parinti:

carte.gif

“În secolul prezent, interesul manifestat pentru Filocalie şi Sfinţii Părinţi a înregistrat o creştere semnificativă. Au început să fie studiaţi în special Părinţii trăitori la sfârşitul epocii patristice sau bizantine, precum Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Sinaitul sau Sfântul Grigorie Palama, iar câteva din scrierile lor au fost traduse şi tipărite în engleză sau în alte limbi apusene. S-ar putea spune chiar că în unele cercuri academice şi în Seminarii ei “au ajuns la modă“, făcând un contrast izbitor cu secolul XIX când, în cele mai multe Academii teologice ei nu erau deloc “la modă” (fiind la antipod faţă de cele mai bune mănăstiri care i-au cinstit ca sfinţi, trăind prin scrierile lor).

Dar această stare se arată ca o mare primejdie pe care trebuie să o accentuăm în lucrarea noastră. Faptul de „a fi la modă” cele mai profunde scrieri duhovniceşti nu este nicidecum un lucru bun. Ba chiar, este mult mai bine ca numele acestor Părinţi să rămână cu totul necunoscute decât să intre în preocupările unor cărturari raţionalişti şi ale unor “convertiţi nebuni”, care nu se aleg din ele cu nici un folos duhovnicesc, ci doar îşi sporesc nesăbuita lor mândrie, închipuindu-şi că ei “cunosc mai multe” despre Sfinţii Părinţi decât oricine altcineva, sau – chiar mai rău – încearcă să urmeze povăţuirile duhovniceşti din acele scrieri fără o pregătire suficientă şi fără o călăuzire duhovnicească. Fără îndoială că toate acestea nu trebuie să-l facă pe iubitorul de adevăr să abandoneze citirea Sfinţilor Părinţi; Doamne fereşte! ci implică faptul că noi toţi – dascăli, călugări sau simpli laici – trebuie să ne apropiem de aceşti Părinţi cu frică de Dumnezeu, cu smerenie şi cu o mare neîncredere în propria noastră judecată şi înţelepciune. Continuare»

DUMINICA ORBULUI: Sa facem ceea ce putem cit mai este timp!

Publicat pe 13 Mai 2007 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Duminica orbului din nastere, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Parintele Serafim Rose, Sfantul Nicolae Velimirovici, Talcuiri ale textelor scripturistice | Print

tyflos.jpg

Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze“. Continuare»

DUREREA INIMII – CHEIA CARE DESCHIDE LACATELE DIN NOI

Publicat pe 12 Mai 2007 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Parintele Serafim Rose, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?) | Print

sorrowswtheotokos.jpg

  • Lacatele din noi se deschid cu o lacrima” (Octavian Paler) Continuare»

Un om în faţa apostaziei contemporane: Arhiepiscopul Averchie

Publicat pe 13 Apr 2007 | Categorii: Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Averchie Tausev, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Vremurile in care traim | Print

vladika-averky.jpg

Astazi, 13 aprilie, s-au implinit 31 de ani de la mutarea la Domnul a dreptului Arhiepiscop Averchie Taushev, un adevarat glas profetic al Ortodoxiei veacului al XX-lea si ierarhul despre care s-a spus ca, alaturi de Sf. Ioan Maximovici, l-a influentat cel mai mult si cu care semana cel mai mult Cuviosul Seraphim Rose, el insusi unul din sfintii cei mai importanti ai vremurilor noastre. Vladicai Averchie, un ravnitor si un patimitor ca nimeni altul astazi pentru Hristos si pentru Biserica ii este dedicat un capitol din cartea “Viata si opera parintelui Serafim Rose“, capitol intitulat “Un proroc al ortodoxiei patimitoare“. Continuare»

Fiecare dintre noi poate fi un Iuda. Cum?!

Publicat pe 06 Apr 2007 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare | Print

Iuda

Drept tâlcuire a episodului evanghelic petrecut in Miercurea Patimilor, în care Iuda îl vinde pe Hristos arhiereilor, am ales o predică extraordinar de puternică a cuviosului Seraphim Rose, în care acesta se referea la pasajul din Matei 26: 6-16. Din cuvântul părintelui Seraphim Rose aflăm de ce Iuda l-a vândut pe Iisus. Iar acest “de ce?” nu este nicidecum o simplă iscodire a minţii, ci este o întrebare fundamentală care nu priveşte numai trădarea lui Iuda, ci mă priveşte pe mine şi pe tine, frate şi soră care citeşti. Consider fără exagerare că este un text de care avem nevoie indispensabilă pentru mântuire: Continuare»

“VEDETI SA NU FITI AMAGITI!” Parintele Serafim Rose despre semnele sfarsitului lumii

Publicat pe 03 Apr 2007 | Categorii: Parintele Serafim Rose, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Talcuiri la Apocalipsa, Vremurile in care traim | Print

Fragment din: “Semnele sfirsitului lumii”

serafimrose2.jpg

de parintele Serafim Rose

Tot cuvantul parintelui Serafim despre Semnele vremurilor – aici.

  • “În primul rând, trebuie sa aflam ce se întelege prin sintagma „semnele vremurilor.” Expresia vine direct din Evanghelie, din cuvintele Mântuitorului de la Matei 16: 3. Hristos le spune fariseilor si saducheilor care au venit la El urmatoarele: Fata cerului stiti s-o judecati, adica cum va fi vremea, dar semnele vremilor nu puteti? Cu alte cuvinte, El le spune ca aceasta nu are nimic de-a face cu stiinta, sau cu cunoasterea locului nostru în aceasta lume sau altceva de acest gen. Este o întrebare de tip religios/religioasa. Studiem semnele vremurilor pentru a reusi/fi în stare sa-L recunoastem pe Hristos“. Continuare»

ATITUDINEA FATA DE EPISCOPI SI CANOANE sau Despre falsificarea sensului ascultarii duhovnicesti

Publicat pe 12 Ian 2007 | Categorii: Parintele Serafim Rose, Portile Iadului, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Maximovici | Print

0005_sfierarhi.jpg

Sfânta Tradiţie a Bisericii ne-a transmis nouă, prin jertfa sfinţilor, nestematele duhovniceşti ale invataturilor si pildelor unor oameni care, lepădându-se de sine, au luat Calea cea strâmtă a Crucii Mântuitorului. Aceste nestemate duhovniceşti sunt întrupări, prin împlinirea poruncilor Mântuitorului, ale harului dumnezeiesc. Ele sunt însă supuse unui groaznic proces de falsificare, de izgonire a tot ceea ce este duhovnicesc şi autentic în ele, sunt, pe scurt, aruncate porcilor, adică sunt puse în slujba patimilor din noi. Astfel, “smerenia” şi “ascultarea” devin arme de putere, strategii disciplinare, modalităţi de a falsifica Adevărul, de a pune lumina sub obroc, de a răstălmăci Evanghelia, canoanele, învăţăturile sfinţilor, cu singurul scop de a obţine acel simulacru de creştinism, îmbinare unică de relativism şi disciplină cazonă, al cărei semn distinctiv va fi lipsa libertăţii harului. Este acel gen de “creştinism” care îl va aplauda vânjos pe Antihrist si i se va pleca lui. “Creştinismul” este definit in modul cel mai absurd si mai fals drept o “disciplină“, al carei scop este doar mentinerea “ordinii” si impiedicarea anarhiei, in timp ce viata Bisericii este redusa la o Lege mai drastica si mai impilatoare decat Legea mozaica, din care ne-a liberat Hristos. Autoritatea sacramentala a episcopilor este inteleasa ca o “putere” absoluta si suprema, care ne garanteaza mantuirea prin simpla obedienta de tip militar fata de ea. Continuare»

Page 10 of 10« First...678910