Război întru Cuvânt

“Însuşirea creştină neabătută, de neîncredere în gândurile şi simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină. Ca urmare, experienţele „spirituale” şi arătările duhurilor sunt poate mai obişnuite astăzi decât în oricare altă vreme a veacurilor creştine şi omenirea lesne-încrezătoare este pregătită să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o „nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt. Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceşte, socotindu-se „creştină” chiar în vreme ce se pregăteşte pentru veacul „minunilor” drăceşti, care reprezintă un semn al vremurilor de pe urmă”.

PARINTELE SERAFIM ROSE:

Salasul din vazduh al duhurilor

“Pentru a înţelege care este sălaşul în care intră sufletul după moarte, trebuie să-l socotim întru toată alcătuirea firii omeneşti. Va trebui să cunoaştem firea omului înainte de căderea lui, schimbările care s-au săvârşit după cădere, şi înţelegerea pe care o are omul pentru a intra în legătură cu fiinţele cele duhovniceşti.

Poate că cea mai scurtă expunere despre aceste subiecte, trebuie să se afle în aceeaşi carte a Episcopului Ignatie Brianceaninov, despre care am mai vorbit, şi în care se găseşte învăţătura ortodoxă despre îngeri (vol. III al colecţiei). Episcopul Ignatie scrie un capitol al cărţii despre „simţirea duhurilor” – adică, despre arătările îngereşti şi diavoleşti care se arată oamenilor. În cele ce urmează, vom cita acest capitol, care prezintă învăţătura ortodoxă, aşternută pe hârtie cu dreptate şi întru adevăr, de către unul dintre marii părinţi ortodocşi ai vremurilor moderne. Continuare»

6 Comentarii »

PARINTELE SERAFIM ROSE: Invatatura ortodoxa despre ingeri

“Ştim, din cuvintele lui Hristos Însuşi, că, la moarte, sufletul este întâmpinat de îngeri: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).

Cu privire la forma în care apar îngerii, cunoaştem tot din Evanghelie: îngerul Domnului (a cărui) înfăţişare era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, I 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în haine strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în veşminte albe (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, îngerii s-au arătat întotdeauna în aceeaşi formă, a unor tineri strălucitori cu veşminte albe. Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost, de asemenea, aceeaşi de-a lungul veacurilor, zugrăvind tocmai astfel de tineri strălucitori (adesea având aripi, care, desigur, sunt o trăsătură simbolică, ele nefiind de obicei văzute la arătarea îngerilor); iar al şaptelea Sinod Ecumenic din anul 787 a hotărât ca îngerii să fie întotdeauna înfăţişaţi în acest chip, ca bărbaţi. „Cupidonii” artei apusene din vremea Renaşterii şi de după aceea sunt de inspiraţie păgână şi nu au nimic de-a face cu adevăraţii îngeri.

Într-adevăr, nu numai în ceea ce priveşte redarea artistică a îngerilor, ci în toată învăţătura despre făpturile duhovniceşti, Apusul modern romano-catolic (şi protestant) a rătăcit foarte mult de la învăţătura Scripturii şi a vechii tradiţii creştine. Înţelegerea acestei rătăciri este de mare însemnătate pentru noi, dacă vrem să înţelegem adevărata învăţătură creştină despre soarta sufletului după moarte. Continuare»

9 Comentarii »

“Printre ideile oculte mult dezbătute în prezent şi uneori ac­ceptate de cei care trăiesc experienţe „din afară de trup” şi „de după moarte”, şi chiar şi de unii oameni de ştiinţă, se nu­mără şi ideea de reîncarnare: adică, după moarte, sufletul nu trece prin Judecata Particulară şi apoi se sălăşluieşte în Rai sau în iad, aşteptând învierea morţilor şi Judecata de Apoi, ci (bineînţeles, după o mai lungă sau mai scurtă şedere pe „pla­nul astral”) se întoarce pe pământ şi intră într-un nou trup, de dobitoc sau de om.

Această idee era foarte răspândită în Antichitatea păgână din Apus, înainte de a fi înlocuită de ideile creştine; însă răs­pândirea ei de astăzi se datorează în mare parte influenţei hinduismului şi budismului, unde ea este acceptată. In zilele noastre, ideea este de obicei „umanizată”, adică oamenii pre­supun că în „vieţile lor anterioare” au fost tot oameni, în vre­me ce ideea mai des întâlnită printre hinduşi şi budişti, pre­cum şi la grecii antici şi romani, este că e destul de greu să te „încarnezi” ca om şi că cele mai multe dintre „încarnările” de azi sunt în trupuri de dobitoace, insecte şi chiar şi plante.

Cei care cred în ideea aceasta spun că ea justifică toate multele nedreptăţi din viaţa pământească, precum şi anumite frici aparent inexplicabile: dacă cineva se naşte orb sau sărac, aceasta este o dreaptă răsplată pentru faptele lui dintr-o „viaţă anterioară” (sau, după cum spun hinduşii şi budiştii, se în­tâmplă din pricina unei „karme rele”); dacă cineva se teme de apă este pentru că într-o „existenţă anterioară” a murit înecat. Continuare»

11 Comentarii »

Parintele Serafim Rose:

Vremurile noastre, mai mult ca oricare alte vremuri anterioare, sunt „apocaliptice”. In plan politic a devenit un lucru comun sa se vorbeasca despre posibilitatea distrugerii unei tari intregi sau chiar a lumii intregi, indiferent daca s-ar realiza prin arme nucleare sau prin consecintele dezastruoase ale modernitatii: poluarea, experimentele chimice si biologice si altele asemenea.

Asadar, nu este deloc surprinzator faptul ca Apocalipsa este cartea catre care astazi, mai mult decat oricand, multi isi indreapta atentia. Totusi, interesul fata de ea este unul superficial, cum este si cazul cartii lui Hal Lindsay, The Late Great Planet Earth, foarte raspandita in prezent (peste 10 milioane de exemplare au fost vandute in Statele Unite). Cineva interesat de starea politica a lumii, care este si credincios adevarului biblic, citind aceasta carte, ramane, la o prima vedere adanc impresionat de modul in care toate „se potrivesc”, iar profetiile Apocalipsei par sa fie aplicabile perfect zilelor noastre. Asocierile se fac pe baza personajelor si simbolurilor scripturistice: „imparatul de la miazazi”, „imparatul de la miazanoapte”, „Gog”, „Magog” si multe altele, iar intamplarile din Scriptura legate de aceste nume sunt atribuite istoriei contemporane si proiectiilor ei in viitor privind situatia Rusiei, Chinei, Europei, Israelului si a tarilor arabe etc. In astfel de carti gasim expresii precum: „fii atent la ce va face Rusia”, „priveste Iranul”, „a zecea natiune se alatura Pietei Comune” din Europa etc. Toate acestea pot fi incitante, chiar ametitoare in acea agonie a suspansului creat de urmatorul eveniment apocaliptic care se va implini.

Insa cartea Apocalipsei nu trebuie citita in acest fel. S-ar putea ca unele interpretari sa fie corecte, iar altele sa fie rodul imaginatiei infierbantate, dar aceasta atitudine este una de suprafata, care nu ajuta la mantuirea sufletului. Trebuie sa abordam intr-un mod cu totul diferit profetia biblica si mai cu seama cartea Apocalipsei. Continuare»

10 Comentarii »

CARE SUNT CONDITIILE CA RUGACIUNILE NOASTRE SA FIE BINE PRIMITE LA DUMNEZEU?

Arhim. Roman Braga: Adevarata rugaciune nu se sfarseste niciodata

- Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi?

- Trebuie să vorbim cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afară de tine, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este infinită întrucât în ea se sălăşluieşte Hristos de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, fără limită, persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Pavel de atâtea ori: „voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu”.

Să nu direcţionăm rugăciunea noastră într-un colţ, că Dumnezeu nu e material sau spaţial să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo e Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui. Convorbirea cu Dumnezeu îţi aduce simţirea acesta a prezenţei lui Dumnezeu. Continuare»

36 Comentarii »

Perspectiva ortodoxa asupra lumii

de Parintele Serafim Rose

Inainte de a incepe conferinta, va voi spune un cuvant sau doua despre cat de important este sa avem o perspectiva ortodoxa asupra lumii si de ce este mai dificil de elaborat una astazi decat in secolele trecute.

In secolele trecute – de exemplu, in Rusia secolului al 19-lea – perspectiva ortodoxa asupra lumii era o parte fundamentala a vietii ortodoxe si era sustinuta de viata dimprejur. Nici macar nu era necesar sa se vorbeasca de ea ca fiind ceva separat – traiai Ortodoxia in armonie cu societatea ortodoxa ce te inconjura, si aveai o perspectiva ortodoxa asupra lumii asigurata de Biserica si de societate. In multe tari, chiar guvernul marturisea Ortodoxia, care se gasea in centrul functiunilor publice, iar regele sau conducatorul insusi era, din punct de vedere istoric, primul laic ortodox, avand responsabilitatea de a oferi un exemplu crestin tuturor supusilor sai. Fiecare oras avea biserici ortodoxe, si in multe din ele se tineau slujbe in fiecare zi, dimineata si seara. Se gaseau manastiri in toate marile localitati, in multe orase, in afara oraselor, si la tara, in pustiuri si in salbaticie. In Rusia existau peste 1000 de manastiri organizate oficial, pe langa multe alte grupari neoficiale. Monahismul era o parte acceptata a vietii. Multe familii chiar aveau in randul lor o sora sau un frate, unchi, nas, var sau pe cineva care era calugar sau calugarita, adaugandu-se celorlalte feluri de viata ortodoxa: oameni care peregrinau din manastire in manastire, si nebuni pentru Hristos. Intregul mod de viata cuprindea genurile ortodoxe de oameni, dintre care, desigur, monahismul este cel principal. Obiceiurile ortodoxe faceau parte din viata cotidiana. Majoritatea cartilor celor mai citite erau ortodoxe. Viata de zi cu zi era dificila pentru majoritatea oamenilor: ei trebuiau sa munceasca din greu pentru a supravietui, speranta de viata nu era mare, moartea era o realitate intalnita des – toate acestea intarind invatatura Bisericii asupra realitatii si vecinatatii celeilalte lumi. Trairea unei vieti ortodoxe in astfel de conditii era de fapt acelasi lucru cu a avea o perspectiva ortodoxa asupra lumii, si nu era mare nevoie sa se discute un astfel de subiect.

Astazi, pe de alta parte, toate acestea s-au schimbat. Ortodoxia noastra este o insulita in mijlocul unei lumi care opereaza dupa principii complet diferite – si cu fiecare zi aceste principii se schimba in mai rau, instrainandu-ne tot mai mult de ea. Multi oameni sunt ispititi sa isi imparta vietile in doua categorii distincte: viata cotidiana pe care o ducem la serviciu, cu prietenii lumesti, in afacerea noastra lumeasca, si ortodoxia, pe care o traim Duminicile si in alte zile ale saptamanii, cand avem timp pentru ea. Dar perspectiva unei asemenea persoane asupra lumii, daca o urmariti indeaproape, este adesea un amestec ciudat de valori crestine si valori lumesti, care in realitate nu pot sta laolalta. Scopul acestei conferinte este sa vedem cum pot incepe oamenii din ziua de azi sa isi elaboreze, dintr-o singura bucata, perspectiva lor asupra lumii, sa aiba o perspectiva in totalitate Ortodoxa.

Ortodoxia este viata. Daca nu traim ortodoxia, pur si simplu nu suntem ortodocsi, indiferent de ce convingeri formale am avea. Continuare»

36 Comentarii »

Apropo de Duminica tanarului bogat…

„… Se pune azi o întrebare importantă: Ce se poate face pentru tinerii ortodocşi? Nu cumva mulţi dintre ei îşi pierd credinţa şi se îndepărtează de Bise­rică? Continuare»

41 Comentarii »

MODEL DE LUCRARE ORTODOXA

“Am încredere în tine!”

Pliniţi bucuria mea, ca aceeaşi să cugetaţi, aceeaşi dragoste având, un suflet fiind, una cugetând (Filip. 2,2)

“Pe atunci Eugene [viitorul parinte Seraphim, n.n.] se gândea ce să facă cu viaţa lui după terminarea cărţii. Era puternic atras de monahism. În 1963 îi scria lui Alison: Continuare»

33 Comentarii »

Teologia dincolo de mode

(fragment)

Propovaduirea Apostolilor si invataturile Parintilor Bisericii, o credinta au pecetluit, care si haina adevarului purtand, cea tesuta din bogoslovia cea de sus, drept indrepteaza si slaveste taina cea mare a bunei-cinstiri. (Condacul Sfintilor Parinti de la al Saptelea Sobor de la Niceea)

In vremurile ce ne stau inainte, diavolul se va folosi de orice pri­lej pentru a-i face pe adevaratii crestini ortodocsi sa se manie unii pe altii pentru pricini mari si (mai cu seama) mici. Va trebui sa ne silim sa nu muscam momeala. (Parintele Serafim Rose, 1974)

In anul 1976, la o luna dupa cea de-a zecea pomenire a adormirii Arhiepiscopului Ioan, Parintele Serafim a tinut o cuvantare inaintea fratilor despre ceea ce el numea „caracteristica principala” a teologiei Arhiepiscopului Ioan [Maximovici, n.n.], adica libertatea.

„Este cu totul cufundat in traditia ortodoxa“, spunea Parintele Serafim, „si este el insusi un izvor de adevarata teologie ortodoxa. Nu are nici un fel de influenta straina sau vreo supra-accentuare a unei parti a traditiei pricinuita de o anume controversa. [...] Cel mai insemnat lucru pe care il invatam din scrierile sale este acesta: in teologie, sa ramai deasupra nivelului controverselor. Orice scriere a Arhiepiscopului Ioan am cerceta, fie ca e o predica sau un articol mai lung, vedem ca nu se afla in ea absolut nici o controversa. Chiar si atunci cand combate pe cineva, ca de pilda pe Parintele Serghie Bulgakov, si este nevoit sa arate unde citeaza eronat din Sfintii Parinti si unde invatatura lui nu este ortodoxa – ei bine, nici macar acolo nu lasa impresia ca ar polemiza, precum teologii nostri academici. Dimpotriva, este cat se poate de linistit. Exista o anume invatatura a Parintilor – iar el o prezinta; iar acolo unde Parintele Serghie Bulgakov se abate de la ea, el arata abaterea. Cuvintele sale sunt convingatoare nu in virtutea argumentatiei logice, ci mai degraba prin felul cum prezinta invatatura patristica in textele ei originale.

Unii dintre cei ce frecventeaza scolile de tip academic se bucura cand «dovedesc» ca cineva a luat-o razna si sunt «triumfatori». Este ca o bataie intre liceeni. Arhiepiscopul Ioan era mai presus de aceste lucruri, aratand calm si limpede care este adevarata invatatura a Bisericii si nu se tulbura pentru niste amanunte. Libertatea aceasta a duhului sau teologic este foarte importanta pentru noi [...]

Pentru Arhiepiscopul Ioan, invatatura Bisericii era in primul rand ceea ce citim in Condacul Sfintilor Parinti: ceva «tesut din bogoslovia cea de sus». Ea vine de la Dumnezeu; are o cu totul alta mireasma; nu este pur si simplu ceea ce citesti in carti. Cele citite in carti te ajuta si este bine sa le inveti. Insa trebuie sa avem in vedere ca mai presus de aceasta este o teologie ce vine de sus, de la Dumnezeu.

Iata de ce Arhiepiscopul Ioan ne aduce atata insuflare noua celor de astazi si ne da pilda sa nu ne amestecam in maruntisuri, in controverse marunte, ci sa tinem minte ca teologia este ceva ce vine de sus, de la Dumnezeu. El insusi fiind de fata zi de zi la dumnezeiestile slujbe, folosea in primul rand acest izvor pentru prezentarea teologiei. Poate ca, mai mult decat oricare alt teolog al vremurilor noastre, el citeaza din slujbele Bisericii, caci pentru el teologia nu insemna lectura unor carti si scrierea unor lucruri scoase din ele, ci insemna in primul rand absorbirea invataturii Bisericii din slujbe. Iata de ce din lucrarile sale lipseste atitudinea de controversa, de polemica, chiar si atunci cand dovedeste ce este corect si ce este gresit“.

Continuare»

6 Comentarii »

Contine si IMAGINI FILMATE INEDITE CU VLADICA IOAN:

UPDATE

Crampeie din viata Sfantului Ierarh Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai si San Francisco, mare facator de minuni al secolului XX

De Eugene (Cuviosul Serafim) Rose

Viaţa Fericitului Ioan 1896-1966

De numai şase luni* a răposat în Domnul un ierarh al Bisericii lui Hristos a cărui viaţă a strălucit atât de nemaivăzut cu virtuţi creştineşti şi cu harul Sfântului Duh, încât a devenit un stâlp al Ortodoxiei adevărate şi o pil­dă de viaţă creştinească de însemnătate universală. In Arhiepiscopul Ioan se uneau trei feluri de virtuţi creşti­neşti din cele mai înalte, pe care rareori le poţi întâlni laolaltă: cea a unui îndrăzneţ şi preţuit conducător al Bi­sericii; un ascet din tradiţia sfinţilor-stâlpnici, luând asu­pra sa cea mai aspră jertfă de sine; şi un nebun pentru Hristos, învăţând oamenii printr-o „nebunie” care se înălţa deasupra înţelepciunii acestei lumi.

Ceea ce urmează nu se poate numi o viaţă completă a Arhiepiscopului Ioan; este numai o selecţie a materia­lelor deja disponibile, prezentate în forma unei schiţe preliminare a vieţii acestui om sfânt. Ea a fost alcătuită de Frăţia Sfântul Gherman, întemeiată cu binecuvânta­rea Arhiepiscopului Ioan (care dorea să-l vadă canonizat pe părintele Gherman, după părintele Ioan din Kronstadt) pentru misiunea cuvântului tipărit. Acum, pentru a îndeplini această misiune, este datoria noastră să spunem adevărul despre acel om care a fost, în vremurile noastre întunecate, în care adevăratul creştinism aproape a dis­părut, o întruchipare a vieţii în Hristos.

Continuare»

5 Comentarii »